23.8.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 306/9


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.8068 – Bunge/Walter Rau Neusser Öl und Fett)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2016/C 306/09)

1.

La data de 16 august 2016, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse prin care întreprinderea Bunge Deutschland GmbH (Germania), o filială a întreprinderii Bunge Limited („Bunge”, SUA), dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul unic asupra întregii întreprinderi Walter Rau Neusser Öl und Fett AG („WRAG”, Germania), prin achiziționare de acțiuni.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—   în cazul întreprinderii Bunge: societate din sectorul alimentar și agroindustrial care se ocupă cu achiziționarea, depozitarea și prelucrarea de cereale și oleaginoase, producția și vânzarea de zahăr și bioenergie, uleiuri și grăsimi comestibile, crearea de produse de consum din grâu și porumb măcinat și din orez albit și producția, amestecul și distribuția de îngrășăminte pentru agricultură. Bunge își desfășoară activitatea în aproximativ 40 de țări din întreaga lume;

—   în cazul întreprinderii WRAG: prelucrarea și amestecarea de uleiuri și grăsimi vegetale, în primul rând pentru industria de prelucrare alimentară și producția și comercializarea de uleiuri comestibile.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

4.

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisia Europeană în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei Europene, cu numărul de referință M.8068 – Bunge/Walter Rau Neusser Öl und Fett, prin fax (+32 22964301), prin e-mail, la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu, sau prin poștă, la următoarea adresă:

Commission européenne

Direction générale de la concurrence

Greffe des concentrations

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).