|
26.4.2016 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 146/10 |
O nouă față națională a monedelor euro destinate circulației
(2016/C 146/10)
Monedele euro destinate circulației au curs legal în toată zona euro. În vederea informării publicului și a tuturor părților care manipulează monedele, Comisia publică o descriere a modelelor tuturor noilor monede (1). În conformitate cu concluziile Consiliului din 10 februarie 2009 (2), statele membre din zona euro și țările care au încheiat cu Uniunea Europeană un acord monetar privind emisiunea de monede euro pot emite monede euro comemorative destinate circulației, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, în special aceea de a nu folosi decât valoarea nominală de 2 euro. Aceste monede au aceleași caracteristici tehnice ca celelalte monede de 2 euro, însă fața lor națională prezintă un model comemorativ cu o puternică semnificație la nivel național sau european.
Țara emitentă : Statul Cetății Vaticanului
Obiectul comemorării : Jubileul milostivirii
Descrierea modelului : Pe fața națională figurează Sfântul Martin din Tours, care își împarte pelerina cu un om sărac. Desenul este înconjurat de inscripțiile „GIUBILEO DELLA MISERICORDIA” în partea stângă și „CITTÀ DEL VATICANO” în partea dreaptă, ambele în semicerc. În partea dreaptă figurează și anul emisiunii, „2016”, iar în partea inferioară, marca monetăriei „R” și numele artistului, „M. CRISCIOTTI”.
Inelul exterior al monedei conține cele 12 stele ale drapelului european.
Numărul de monede care urmează să fie emise :
Data emisiunii : Octombrie 2016
(1) A se vedea JO C 373, 28.12.2001, p. 1, cu privire la fețele naționale ale tuturor monedelor emise în 2002.
(2) A se vedea concluziile Consiliului Afaceri Economice și Financiare din 10 februarie 2009 și Recomandarea Comisiei din 19 decembrie 2008 privind orientările comune pentru fețele naționale ale monedelor euro și emiterea de monede euro destinate circulației (JO L 9, 14.1.2009, p. 52).