15.1.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 12/6


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.7822 – Dentsply/Sirona)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2016/C 12/05)

1.

La data de 7 ianuarie 2016, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse prin care întreprinderea Dentsply International Inc. („Dentsply”, SUA) dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregii întreprinderi Sirona Dental Systems, Inc. („Sirona”, SUA), prin achiziționare de acțiuni.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—   în cazul întreprinderii Dentsply: conceperea, dezvoltarea, producția și comercializarea unei game largi de produse consumabile stomatologice pentru profesioniștii din domeniul stomatologiei. De asemenea, Dentsply fabrică și comercializează și alte produse consumabile pentru dispozitive medicale;

—   în cazul întreprinderii Sirona: producția la nivel mondial de echipament stomatologic de înaltă tehnologie, axându-se pe dezvoltarea, producția și comercializarea de soluții inovatoare pentru stomatologi.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

4.

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisia Europeană în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei Europene, cu numărul de referință M.7822 – Dentsply/Sirona, prin fax (nr. +32 22964301), prin e-mail, la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu, sau prin poștă, la următoarea adresă:

Commission européenne

Direction générale de la concurrence

Greffe des concentrations

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).