3.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 401/4


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.7834 – Sumitomo Corporation/Sumitomo Mitsui Banking Corporation/PT Summit OTO Finance/PT OTO Multiartha)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2015/C 401/04)

1.

La data de 26 noiembrie 2015, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse prin care întreprinderile japoneze Sumitomo Corporation („SC”) și Sumitomo Mitsui Banking Corporation („SMBC”), filială a Sumitomo Mitsui Financial Group, dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderilor indoneziene PT Summit Oto Finance („SOF”) și PT Oto Multiartha („OTO”), în prezent filiale ale SC, prin achiziționare de acțiuni într-o societate care constituie o întreprindere comună.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—   în cazul întreprinderii SC: societate comercială integrată care își desfășoară activitatea în diverse sectoare, precum: produse metalice, sisteme de transport și construcții, produse chimice și electronice, mass-media, rețele și vânzarea cu amănuntul a unor articole legate de modul de viață, precum și resursele minerale;

—   în cazul întreprinderii SMBC: societate financiară care oferă servicii bancare comerciale și de bancă corespondentă, precum și servicii de leasing, acțiuni de brokeraj cu titluri de valoare, servicii aferente cărților de credit, creditelor de consum, capitalului de risc și securitizării creditelor ipotecare;

—   în cazul întreprinderii OTO: furnizarea de finanțare în sectorul autovehiculelor în Indonezia;

—   în cazul întreprinderii SOF: furnizarea de finanțare în sectorul motocicletelor în Indonezia.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisia Europeană în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei Europene, cu numărul de referință M.7834 – Sumitomo Corporation/Sumitomo Mitsui Banking Corporation/PT Summit OTO Finance/PT OTO Multiartha, prin fax (+32 22964301), prin e-mail, la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu, sau prin poștă, la următoarea adresă:

Commission européenne

Direction générale de la concurrence

Greffe des concentrations

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.