14.2.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 55/14


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.7459 – Becton Dickinson and Company/CareFusion)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2015/C 55/09)

1.

La data de 6 februarie 2015, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse prin care întreprinderea Becton Dickinson and Company („Becton Dickinson”) dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregii întreprinderi CareFusion Corporation („CareFusion”), ambele din Statele Unite ale Americii, prin achiziționare de acțiuni.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—   în cazul întreprinderii Becton Dickinson: activă în sectorul asistenței medicale, în special în conceperea, fabricarea și comercializarea de dispozitive medicale, sisteme de instrumente și reactivi. Întreprinderea se axează pe produsele medicale care îmbunătățesc furnizarea de medicamente, îmbunătățesc calitatea și rapiditatea diagnosticării bolilor infecțioase și a cancerelor, precum și pe cercetarea, descoperirea și producția de noi medicamente și vaccinuri;

—   în cazul întreprinderii CareFusion: activă în sectorul asistenței medicale, în special în furnizarea de diferite produse și servicii spitalelor, precum seturi de pompe de perfuzie intravenoasă, sisteme de administrare automatizată a medicamentelor și de identificare a pacienților, produse de ventilație și respiratorii, instrumente chirurgicale etc.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

4.

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisia Europeană în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei Europene, cu numărul de referință M.7459 – Becton Dickinson and Company/CareFusion, prin fax (+32 22964301), prin e-mail la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu sau prin poștă, la următoarea adresă:

Commission européenne

Direction générale de la concurrence

Greffe des concentrations

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).