21.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 417/7


O nouă față națională a monedelor euro destinate circulației

2014/C 417/05

Image

Fața națională a noii monede comemorative de 2 euro destinate circulației și emise de Germania

Monedele euro destinate circulației au curs legal în toată zona euro. În vederea informării publicului și a tuturor părților care manipulează monedele, Comisia dă publicității caracteristicile modelelor tuturor monedelor noi (1). În conformitate cu concluziile Consiliului din 10 februarie 2009 (2), statele membre din zona euro și țările care au încheiat cu Uniunea Europeană un acord monetar privind emiterea de monede euro pot emite monede euro comemorative destinate circulației, cu anumite condiții, printre care aceea de a nu folosi decât valoarea de 2 euro. Aceste monede au aceleași caracteristici tehnice ca celelalte monede de 2 euro, însă fața lor națională prezintă un model comemorativ cu o puternică semnificație la nivel național sau european.

Țara emitentă : Germania

Obiectul comemorării : 25 de ani de la reunificarea Germaniei

Descrierea modelului : Persoanele din prim plan, care simbolizează un nou început și progresul către un viitor mai bun, stau în picioare în fața porții Brandenburg, simbol al reunificării Germaniei. Declarația Wir sind ein Volk („Suntem un singur popor”) – exprimarea colectivă a voinței cetățenilor germani – reprezintă calea către reunificarea Germaniei. În partea interioară se află și marca monetăriei în cauză („A”, „D”, „F”, „G” sau „J”), precum și codul țării emitente „D” și marca gravorului (inițialele „BW” – Bernd Wendhut).

Inelul exterior al monedei conține cele 12 stele ale drapelului european.

Numărul de monede care urmează să fie emise : 30 de milioane

Data emisiunii :


(1)  A se vedea JO C 373, 28.12.2001, p. 1, cu privire la fețele naționale ale tuturor monedelor emise în 2002.

(2)  A se vedea concluziile Consiliului Afaceri Economice și Financiare din 10 februarie 2009 și Recomandarea Comisiei din 19 decembrie 2008 privind orientările comune pentru fețele naționale ale monedelor euro și emiterea de monede euro destinate circulației (JO L 9, 14.1.2009, p. 52).