7.3.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 66/31


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul COMP/M.6869 – GM/Ispol)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

2013/C 66/11

1.

La data de 1 martie 2013, Comisia a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse prin care întreprinderea General Motors Europe Holdings S.L. („GMEH”, Spania), aparținând grupului General Motors Company („GM”, SUA), dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregii întreprinderi Ispol Holding BV G („Ispol”, Țările de Jos), prin achiziționare de acțiuni.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

în cazul întreprinderii GM: producția și comercializarea de autoturisme și vehicule utilitare ușoare la nivel mondial;

în cazul întreprinderii Ispol: producția și comercializarea de motoare diesel pentru autovehicule.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de tratare a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) privind concentrările economice (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în Comunicare.

4.

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin fax (+32 22964301), prin e-mail la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.6869 – GM/Ispol, la următoarea adresă:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

J-70

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 [„Regulamentul (CE) privind concentrările economice”].

(2)  JO C 56, 5.3.2005, p. 32 („Comunicarea privind o procedură simplificată”).