|
3.5.2012 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 128/13 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul COMP/M.6446 – Pratt & Whitney/International Aero Engines)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
2012/C 128/08
|
1. |
La data de 25 aprilie 2012, Comisia a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 (1), o notificare a unei concentrări propuse prin care întreprinderea Pratt & Whitney („P&W”, Statele Unite), care aparține întreprinderii United Technologies Corporation (UTC), dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregii întreprinderi comune International Aero Engines AG („IAE”, Elveția), prin achiziționare de acțiuni. |
|
2. |
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:
|
|
3. |
În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de tratare a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) privind concentrările economice (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în Comunicare. |
|
4. |
Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă. Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin fax (+32 22964301), prin e-mail la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.6446 – Pratt & Whitney/International Aero Engines, la următoarea adresă:
|
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 [„Regulamentul (CE) privind concentrările economice”].
(2) JO C 56, 5.3.2005, p. 32 („Comunicarea privind o procedură simplificată”).