15.6.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 174/13


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul COMP/M.6229 – PAG/Mitsui/AMT JV)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

2011/C 174/08

1.

La data de 1 iunie 2011, Comisia a primit o notificare a unei concentrări propuse în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), prin care întreprinderile Mitsui & Co., Ltd. („Mitsui”, Japonia) și Penske Automotive Group, Inc. („PAG”, SUA, în prezent controlată în comun de Mitsui și Penske Corporation SUA), dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii Alliance Motor Tyumen („AMT”, Rusia), prin achiziționare de acțiuni.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

în cazul întreprinderii Mitsui: vânzarea, distribuția, achiziționarea, comercializarea și furnizarea de produse în domenii de activitate cum ar fi: fier și oțel, metale neferoase, mașini și aparate, electronice, produse chimice, produse energetice, precum și alimente, comerț cu amânuntul, servicii de tip lifestyle și servicii pentru consumatori; vânzarea de autovehicule și motociclete și de piese și accesorii pentru autovehicule și motociclete în toată lumea;

în cazul întreprinderii PAG: activitatea de vânzare de automobile cu amănuntul, vânzarea de vehicule noi și de ocazie, servicii de întreținere și reparații, precum și vânzarea și plasarea de produse care oferă o marjă de profit mai ridicată, cum ar fi produse financiare și de asigurare pentru terți, contracte de servicii extinse pentru terți și produse de reparații și piese de schimb pentru automobile;

în cazul întreprinderii Penske Corporation: întreprindere de servicii de transport care își desfășoară activitatea într-o varietate de sectoare, inclusiv vânzarea de autovehicule cu amănuntul, leasing de camioane, logistică de transport, fabricarea de componente de transport și motociclete sportive pentru profesioniști;

în cazul întreprinderii AMT: vânzarea, întreținerea și repararea automobilelor Lexus.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de tratare a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) privind concentrările economice (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în Comunicare.

4.

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin fax (+32 22964301), prin e-mail la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.6229 – PAG/Mitsui/AMT JV, la următoarea adresă:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

J-70

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 [„Regulamentul (CE) privind concentrările economice”].

(2)  JO C 56, 5.3.2005, p. 32 („Comunicarea privind o procedură simplificată”).