|
17.12.2008 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 322/3 |
Comunicare — Notificare a titlurilor de calificare — Directiva 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale (Anexa V)
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2008/C 322/03)
Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/100/CE din 20 noiembrie 2006 de adaptare a anumitor directive din domeniul libertății de circulație a persoanelor, având în vedere aderarea Bulgariei și a României, în special articolul 21 alineatul (7), prevede că statele membre notifică Comisiei actele cu putere de lege și actele administrative pe care le adoptă în materie de eliberare a titlurilor de calificare în domeniile reglementate de capitolul III al directivei. Comisia publică o comunicare corespunzătoare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, indicând denumirile adoptate de statele membre pentru titlurile de calificare, precum și, după caz, organismul care eliberează titlurile de calificare, certificatul care însoțește respectivul titlu de calificare și titlul profesional corespunzător, menționat în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.1.3, 5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2, 5.6.2 și 5.7.1.
Deoarece câteva state membre au notificat noi titluri sau au modificat titlurile enumerate, Comisia publică prezenta comunicare în conformitate cu articolul 21 alineatul (7) din Directiva 2005/36/CE (1).
1. Medici
|
1. |
Spania a notificat următoarele modificări la titlul de calificare de bază în medicină existent (punctul 5.1.1 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
|
2. |
Franța a notificat următoarele modificări la titlul de calificare de bază în medicină existent (punctul 5.1.1 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
2. Medici specialiști
Slovacia a notificat următoarele modificări la titlul de medic specialist existent (punctul 5.1.2 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
Țara |
Titlul de calificare |
Organismul care eliberează titlul de calificare |
Data de referință |
||||||
|
Slovensko |
Diplom o špecializácii |
|
1.5.2004 |
3. Specializări medicale
|
1. |
Spania a notificat următoarea modificare la unul din titlurile de specializare medicală existente (punctul 5.1.3 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
|
2. |
Ungaria a notificat următoarele modificări la titlurile de specializare medicală existente (punctul 5.1.3 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
|
3. |
Austria a notificat următoarea modificare la unul din titlurile de specializare medicală existente (punctul 5.1.3 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
|
4. |
Regatul Unit a notificat următoarea modificare la unul din titlurile de specializare medicală existente (punctul 5.1.3 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
4. Medici generaliști
Spania a notificat următoarea modificare la titlul de calificare ca medic generalist existent (punctul 5.1.4 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
Țara |
Titlul de calificare |
Titlul profesional |
Data de referință |
|
Espaňa |
Título de especialista en medicina familiar y comunitaria |
Médico de familia |
31.12.1994 |
5. Asistent medical generalist
România a notificat următorul nou titlu de calificare ca asistent medical generalist (punctul 5.2.2 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
Țara |
Titlul de calificare |
Organismul care eliberează titlul de calificare |
Titlul profesional |
Data de referință |
|
România |
Diploma de asistent medical generalist cu studii post-liceale |
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului |
Asistent medical generalist |
1.1.2007 |
6. Medici stomatologi
|
1. |
Bulgaria a notificat următoarea modificare la titlul de medic stomatolog existent (punctul 5.3.2 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
|
2. |
Danemarca a notificat următoarea modificare la titlul de medic stomatolog existent (punctul 5.3.2 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
|
3. |
Austria a notificat următoarea modificare la titlul de medic stomatolog existent (punctul 5.3.2 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
7. Medici stomatologi specialiști
|
1. |
România a notificat următoarele titluri de medic stomatolog specialist în ortodonție și/sau chirurgie orală (punctul 5.3.3 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
|
2. |
Slovacia a notificat următoarele titluri de medic stomatolog specialist în ortodonție și chirurgie orală (punctul 5.3.3 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
8. Moașe
Austria a notificat următorul nou titlu de calificare ca moașă (punctul 5.5.2 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
Țara |
Titlul de calificare |
Organismul care eliberează titlul de calificare |
Titlul profesional |
Data de referință |
|
Österreich |
Diplom über den Abschluss des Fachhochschul-Bachelorstudiengangs „Hebamme“ |
Fachhochschulrat |
Hebamme |
1.1.1994 |
9. Farmaciști
|
1. |
Bulgaria a notificat următoarea modificare la titlul de farmacist existent (punctul 5.6.2 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
|
2. |
Suedia a notificat următoarea modificare la titlul de farmacist existent (punctul 5.6.2 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
10. Arhitecți
|
1. |
Italia a notificat următorul nou titlu de arhitect (punctul 5.7.1 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
|
2. |
Cipru a notificat următorul nou titlu de arhitect (punctul 5.7.1 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
|
3. |
Portugalia a notificat următorul nou titlu de arhitect (punctul 5.7.1 din anexa V la Directiva 2005/36/CE):
|
(1) Versiunea consolidată a anexei V la Directiva 2005/36/CE poate fi consultată la adresa:
http://ec.europa.eu/internal_market/qualifications/