5.11.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 281/14


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul COMP/M.5333 — Bell/Zimbo)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2008/C 281/13)

1.

La data de 27 octombrie 2008, Comisia a primit o notificare a unei concentrări propuse în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), prin care întreprinderea Bell Holding AG („Bell”, Elveția), aparținând grupului Coop („Coop”, Elveția), dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din regulamentul Consiliului, controlul asupra întregii întreprinderi Zimbo Fleisch- und Wurstwaren GmbH & Co. KG („Zimbo”, Germania), prin achiziționare de acțiuni.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

în cazul întreprinderii Bell, Coop: producție și distribuție de carne și cârnați, comerț cu amănuntul și cu ridicata de bunuri de larg consum,

în cazul întreprinderii Zimbo: producție și distribuție de carne și cârnați.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) nr. 139/2004. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de tratare a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în Comunicare.

4.

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi transmise Comisiei prin fax [(32-9) 296 43 01 sau 296 72 44] sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.5333 — Bell/Zimbo, la următoarea adresă:

Commission européenne

Direction générale de la concurrence

Greffe des concentrations

J-70

B-1049 Bruxelles/Brussel


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1.

(2)  JO C 56, 5.3.2005, p. 32.