30.7.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 193/8


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul COMP/M.5282 — Barclays/Computerlinks)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2008/C 193/05)

1.

La 22 iulie 2008, Comisia a primit o notificare a unei concentrări propuse în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1) prin care întreprinderea CSS Computer Security Solutions Erwerbs GmbH („CSS”, Germania), controlată de Barclays Private Equity Ltd („Barclays Private Equity”, Regatul Unit), care face parte din grupul Barclays Bank plc („Barclays”, Regatul Unit), dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din regulamentul Consiliului, controlul asupra întregii întreprinderi Computerlinks AG („Computerlinks”, Germania), prin licitație publică anunțată la data de 4 iulie 2008.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

în cazul întreprinderii CSS: societate constituită în scopul efectuării achiziției,

în cazul întreprinderii Barclays Private Equity: activitățile de capital privat ale întreprinderii Barclays,

în cazul întreprinderii Barclays: bancă ce asigură servicii financiare universale pentru persoane fizice și juridice,

în cazul întreprinderii Computerlinks: vânzarea cu ridicata a produselor informatice în domeniul siguranței electronice, precum și furnizarea de servicii conexe.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) nr. 139/2004. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de tratare a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în Comunicare.

4.

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi transmise Comisiei prin fax [(32-2) 296 43 01 sau 296 72 44] sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.5282 — Barclays/Computerlinks, la următoarea adresă:

Commission européenne

Direction générale de la concurrence

Greffe des concentrations

J-70

B-1049 Bruxelles/Brussel


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1.

(2)  JO C 56, 5.3.2005, p. 32.