25.7.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 188/58


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul COMP/M.5260 — BNP Paribas Assurance/Chomette/Sophia GE/Capital France Hôtel)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2008/C 188/09)

1.

La data de 16 iulie 2008, Comisia a primit o notificare a unei concentrări propuse în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), prin care întreprinderea BNP Paribas Assurance SA („BNPP Assurance”, Franța) care face parte din BNP Paribas SA group („BNPP”, Franța), întreprinderea Sophia GE SA („Sophia GE”, Franța), care face parte din General Electric Company Inc. group („GE”, SUA), și dl Jean-Philippe Chomette („Chomette”, Franța) dobândesc în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din regulamentul Consiliului controlul în comun asupra întreprinderii Capital France Hôtel SCF („CFH”, Franța), prin achiziționare de acțiuni.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

în cazul BNP Paribas Assurance: furnizarea de servicii de asigurare, în special a economiilor, a protecției, a proprietăților și împotriva calamităților,

în cazul BNP Paribas: activități bancare și finaciare pe plan mondial, în special servicii bancare de investiții și financiare, servicii bancare de tip retail și gestionarea activelor,

în Sophia GE: deținerea și administrarea de proprietăți imobiliare comerciale, situate în principal în Franța,

în cazul GE: societate diversificată, care desfășoară activități în domenii precum producție, tehnologie și servicii,

în cazul Chomette: investitor privat care controlează Algonquin SA, o societate de investiții din Belgia care deține participații la întreprinderi mici și mijlocii,

în cazul CFH: deținerea și administrarea proprietăților hoteliere în locații urbane din Franța.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) nr. 139/2004. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de tratare a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin fax [(32-2) 296 43 01 sau 296 72 44] sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.5260 — BNP Paribas Assurance/Chomette/Sophia GE/Capital France Hôtel, la următoarea adresă:

Commission européenne

Direction générale de la concurrence

Greffe des concentrations

J-70

B-1049 Bruxelles/Brussel


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1.

(2)  JO C 56, 5.3.2005, p. 32.