20.6.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 155/32


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul COMP/M.5182 — Shell/BP/AFS/GlobeFuel)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2008/C 155/07)

1.

La data de 10 iunie 2008, Comisia a primit o notificare a unei concentrări propuse în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1) prin care întreprinderile Shell Deutschland Oil GmbH („SDO”, Germania), aparținând grupului Shell („Shell”, Regatul Unit), Deutsche BP AG („Deutsche BP”, Germania), aparținând grupului BP („BP”, Regatul Unit) și AFS Aviation Fuel Services GmbH („AFS”, Germania), controlată în comun în ultima instanță de BP și de grupul Lufthansa („Lufthansa”, Germania) dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din regulamentul Consiliului, controlul în comun asupra întreprinderii GlobeFuel Systems & Services GmbH („GlobeFuel”, Germania), prin achiziționare de acțiuni.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

în cazul întreprinderii SDO: activă în explorarea, producerea și comercializarea de petrol și gaze naturale, precum și în producerea și comercializarea de produse petroliere și chimice,

în cazul întreprinderii Deutsche BP: activă în explorarea, dezvoltarea și producerea de petrol și gaze, precum și în rafinarea, fabricarea și comercializarea de produse petroliere și petrochimice,

în cazul întreprinderii AFS: furnizor de servicii de alimentare a aeronavelor, precum servicii de realimentare cu combustibil a aeronavelor, și activități de construire a depozitelor de combustibil, serviciile de dezvoltare și de consiliere în domeniul construcției de cisterne pentru combustibili și logistică în domeniul transporturilor,

în cazul întreprinderii GlobeFuel: furnizor de soluții informatice integrate pentru serviciile de alimentare a aeronavelor.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) nr. 139/2004. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de tratare a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în Comunicare.

4.

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin fax [(32-2) 296 43 01 sau 296 72 44] sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.5182 — Shell/BP/AFS/GlobeFuel, la următoarea adresă:

Commission européenne

Direction générale de la concurrence

Greffe des concentrations

J-70

B-1049 Bruxelles/Brussel


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1.

(2)  JO C 56, 5.3.2005, p. 32.