25.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 19/21


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul COMP/M.5015 — Sagard/BPEF/Fläkt Woods JV)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2008/C 19/10)

1.

La data de 11 ianuarie 2008, Comisia a primit o notificare privind o concentrare propusă în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), prin care întreprinderile Sagard SAS („Sagard”, Franța), aparținând Power Corporation of Canada Group („PCC”, Canada) și Barclays Private Equity France SAS („BPEF”, Franța), deținută indirect de Barclays Bank PLC („Barclays”, Regatul Unit), dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din regulamentul Consiliului, controlul comun asupra întregii întreprinderi Fläkt Woods (Luxemburg) Sàrl („Fläkt Woods”, Luxemburg), prin intermediul unui nou acord al acționarilor care urmează să fie încheiat de Sagard și BPEF.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective și ale grupurilor cărora le aparțin sunt:

în cazul PCC: servicii de asigurări, servicii financiare, servicii de comunicare, tehnologie și biotehnologie,

în cazul Sagard: gestionarea fondurilor de investiții,

în cazul Barclays: servicii financiare,

în cazul BPEF: gestionarea fondurilor de investiții,

în cazul Fläkt Woods: fabricarea de sisteme de ventilație și de tratare a aerului, precum și de sisteme de deplasare a aerului.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) nr. 139/2004. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de tratare a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în Comunicare.

4.

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie transmise Comisiei în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin fax [(32-2) 296 43 01 sau 296 72 44] sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.5015 — Sagard/BPEF/Fläkt Woods JV, la următoarea adresă:

Commission européenne

Direction générale de la concurrence

Greffe des concentrations

J-70

B-1049 Bruxelles


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1.

(2)  JO C 56, 5.3.2005, p. 32.