20.10.2007

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 247/3

Acțiune introdusă la 13 iulie 2007 — Comisia Comunităților Europene/Republica Italiană

(Cauza C-326/07)

(2007/C 247/05)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: L. Pignataro-Nolin și H. Støvlbæk, agenți)

Pârâtă: Republica Italiană

Concluziile reclamantei

—

constatarea faptului că, întrucât a adoptat dispoziții precum cele conținute în articolul 1.2 din Decretul Președintelui Consiliului de Miniștri din 10 iunie 2004 privind definirea criteriilor pentru exercitarea drepturilor speciale prevăzute la articolul 2 din Decretul-lege nr. 332 din 31 mai 1994, aprobat cu modificări prin Legea nr. 474 din 30 iulie 1994, modificat prin articolul 4 alineatul 227 literele a), b) și c) din Legea bugetului nr. 350/2004, Republica Italiană nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 43 și 56 din Tratatul CE;

—	obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În opinia Comisiei, criteriile menționate la articolul 1.2 din Decretul din 10 iunie 2004 pentru exercitarea drepturilor speciale prevăzute la articolul 4 alineatul 227 literele a), b) și c) din Legea nr. 350/2004 nu sunt suficient de specifice și precise pentru a permite unui investitor dintr-un alt stat membru să știe când vor fi utilizate drepturile speciale prevăzute la literele a), b) și c) ale articolului 4 alineatul 227 din Legea nr. 350/2004.

Drepturile speciale prevăzute la literele a), b) și c) constau în opoziția la dobândirea de către investitori de participații relevante, care reprezintă cel puțin 5 % din drepturile de vot sau procentul cel mai scăzut stabilit de ministrul Economiei și Finanțelor, în opoziția la încheierea de pacte și acorduri între acționarii care dețin 5 % din drepturile de vot sau procentul cel mai scăzut stabilit de ministrul Economiei și Finanțelor și în dreptul de veto la adoptarea deciziilor de dizolvare a societății, de transfer al bunurilor utilizate în activitatea societății, de fuziune, de divizare, de transfer al sediului social în străinătate sau de modificare a obiectului social, criterii aplicabile tuturor sectoarelor menționate la articolul 4 alineatul 227 primul paragraf din lege (apărare, transporturi, telecomunicații, surse de energie și alte servicii publice).

În lumina jurisprudenței Curții (a se vedea hotărârea Comisia/Spania, C-463/00, hotărârea Comisia/Franța, C-483/99, hotărârea Comisia/Belgia, C-503/99, și hotărârea Comisia/Țările de Jos, C-282/04 și C-293/04), Comisia consideră deci că legislația în cauză depășește limitele a ceea ce este necesar pentru a răspunde intereselor publice prevăzute la articolul 1.2 din Decretul din 10 iunie 2004 și că aceasta este contrară articolului 56 CE și, respectiv, articolului 43 CE. Comisia consideră că, pentru sectoarele reglementate, cum este sectorul energiei, al gazului și al telecomunicațiilor, obiectivul protecției intereselor fundamentale ale statului poate fi realizat prin adoptarea unor măsuri de reglementare a activităților mai puțin restrictive, cum ar fi Directiva 2003/54/CE (1) și Directiva 2003/55/CE (2) sau Directiva 2002/21/CE (3) și Directivele 2002/19/CE (4), 2002/20/CE (5), 2002/22/CE (6) și 2002/58/CE (7). Comisia consideră că aceeași legislație ar garanta de asemenea asigurarea unei aprovizionări minime naționale și că nu există nicio legătură de cauzalitate între necesitatea de a garanta aprovizionarea energetică, furnizarea serviciilor publice și controlul asupra structurii acționariatului sau asupra administrării întreprinderii.

(1) JO L 176, p. 37.

(2) JO L 176, p. 57.

(3) JO L 108, p. 33.

(4) JO L 108, p. 7.

(5) JO L 108, p. 21.

(6) JO L 108, p. 51.

(7) JO L 201, p. 37.