9.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 236/7


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul COMP/M.4807 — PSA/IPH/JV)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2007/C 236/05)

1.

La data de 27 septembrie 2007, Comisia a primit o notificare privind o concentrare propusă în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), prin care întreprinderea PSA Europe Pte Ltd, o întreprindere afiliată a PSA International Pte Ltd (împreună „PSA”, Singapore), controlată de Ministerul de finanțe din Singapore prin intermediul unui holding, Temasek Holdings Pte Ltd („Temasek”, Singapore) și întreprinderea IPH (Jersey) Limited, o societate nou înființată, proprietate a fondurilor afiliate Global Infrastructure Partners — A1, L.P., Global Infrastructure Partners — B, L.P. și Global Infrastructure Partners — C, L.P. (împreună „GIP”), controlată în comun de General Electric Company („GE”, SUA), Credit Suisse Group („CSG”, Elveția) și Global Infrastructure Management Participation LLC („GIMP”, SUA), dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din regulamentul Consiliului, controlul comun asupra nou-înființatei societăți mixte („JV”, Regatul Unit).

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

PSA: deține și exploatează diverse terminaluri portuare de containere din întreaga lume. În Europa, interesele PSA se concentrează în Belgia, Țările de Jos, Italia și Portugalia,

Temasek: o societate asiatică de investiții care gestionează un portofoliu diversificat de afaceri într-o serie de sectoare industriale, în principal în Singapore, Asia, și economiile din OCDE, inclusiv investiții în societățile de transport și logistică,

GIP: fond de investiții privat, specializat în activele de infrastructură și activele conexe infrastructurii,

CSG: grup de servicii financiare globale, furnizor de servicii și produse diverse — servicii bancare de investiții, servicii bancare private, gestiunea activelor,

GE: o societate globală diversificată de fabricare, de tehnologie și de servicii,

GIMP: este o societate pe acțiuni din Delaware, recent înființată de câteva persoane care alcătuiesc echipa managerială a GIM, pentru a deține acțiuni la GIM,

JV: va dezvolta și exploata un terminal de containere la Great Yarmouth în Regatul Unit.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) nr. 139/2004. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de tratare a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în Comunicare.

4.

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin fax [fax nr. (32-2) 296 43 01 sau 296 72 44] sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.4807 — PSA/IPH/JV, la următoarea adresă:

Commission europénne

Direction générale de la concurrence

Greffe des concentrations

J-70

B-1049 Bruxelles


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1.

(2)  JO C 56, 5.3.2005, p. 32.