22.9.2007 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 223/19 |
Acțiune introdusă la 27 iunie 2007 — Marcuccio/Comisia Comunităților Europene
(Cauza F-20/07)
(2007/C 223/34)
Limba de procedură: italiana
Părțile
Reclamant: Luigi Marcuccio (Tricase, Italia) (reprezentant: G. Cipresa, avvocato)
Pârâtă: Comisia Comunităților Europene
Concluziile reclamantului
— |
anularea, dacă este necesar, a deciziei de respingere a cererii din 31 martie 2006, trimisă la 4 aprilie 2006, în măsura în care decizia menționată privește cererea introdusă de reclamant pentru ca, la stabilirea și acordarea rambursării aferente unui examen medical efectuat la 28 septembrie 2005, să se facă aplicarea prevederilor articolului XV punctul 4 din anexa I la regulamentul privind acoperirea riscurilor de îmbolnăvire a funcționarilor Comunităților Europene (denumit în continuare „regulamentul”); |
— |
anularea deciziei prin care a fost respinsă cererea din 31 martie 2006; |
— |
anularea, dacă este necesar, a calculației nr. 58, lista nr. 30001052, din 24 mai 2006; |
— |
anularea, dacă este necesar, a notei ADMIN.B.2/MB/nb D(06) 27556 din 30 noiembrie 2006 care conține, printre altele, decizia autorității împuternicite să facă numiri prin care s-a răspuns reclamației din 7 august 2006, care are în esență același obiect ca și prezenta acțiune; |
— |
obligarea pârâtei la plata către reclamant, cu titlu de rambursare a diferenței până la 100 % din cheltuielile medicale efectuate de acesta și a căror rambursare a fost solicitată la Regimul comun prin cererea din 31 martie 2006, a diferenței dintre suma de 720,45 euro plătită de reclamant și suma de 396,36 euro care i-a fost rambursată, sau a oricărei sume mai reduse pe care Tribunalul o va considera justă și echitabilă în acest scop, diferență purtătoare de dobânzi începând cu 8 aprilie 2006 la o rată a dobânzii de 10 % pe an și cu capitalizare anuală sau la o rată cu o capitalizare și un dies a quo pe care Tribunalul le va considera necesare; |
— |
obligarea pârâtei, dacă este necesar, la plata către reclamant a sumelor care i se cuvin și pe care nu le-a primit în temeiul articolului XV punctul 4 din anexa I la regulament, aferente examenului medical din 28 septembrie 2005, majorate cu dobânzi începând cu 4 aprilie 2006 la o rată a dobânzii de 10 % pe an și cu capitalizare anuală sau la o rată cu o capitalizare și un dies a quo pe care Tribunalul le va considera necesare; |
— |
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
Acțiunea este introdusă în legătură cu refuzul pârâtei de a rambursa reclamantului diferența până la 100 % din anumite cheltuieli medicale efectuate de către acesta și de a aplica, la stabilirea rambursării aferente unui examen medical efectuat la 28 septembrie 2005, articolul XV punctul 4 din anexa I la regulamentul privind acoperirea riscurilor de îmbolnăvire a funcționarilor Comunităților Europene.
Reclamantul invocă, în susținerea argumentelor sale, următoarele trei motive ale acțiunii:
1) |
lipsa absolută de motivare, și din cauza lipsei absolute a verificărilor, în măsura în care nu se poate înțelege de ce pârâta a opus reclamantului refuzul sus-menționat; |
2) |
eroarea vădită de apreciere și încălcarea legii, întrucât situația medicală a reclamantului era de natură să îi dea acestuia dreptul, în temeiul articolului 72 din Statutul funcționarilor, la rambursarea cheltuielilor medicale în proporție de 100 %; |
3) |
încălcarea obligației de solicitudine și a obligației de bună administrare, având în vedere că pârâta nu a luat în considerare interesul reclamantului și a săvârșit o serie de acte și fapte conexe în mod vădit ilegale. |