12.9.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 213/35


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul COMP/M.4753 — Antalis/MAP)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2007/C 213/08)

1.

La 5 septembrie 2007, Comisia a primit o notificare a unei concentrări propuse în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), prin care întreprinderea Antalis International SAS („Antalis”, Franța) care este controlată de Sequana Capital dobândește control, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul Consiliului, asupra întregii întreprinderii MAP Merchant Group BV („MAP”, Țările de Jos) prin achiziție de acțiuni.

2.

Activitățile întreprinderilor respective sunt:

în cazul întreprinderii Antalis: distribuție de hârtie,

în cazul întreprinderii MAP: distribuție de hârtie.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) nr. 139/2004. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

4.

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin fax [fax nr. (32-2) 296 43 01 sau 296 72 44] sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.4753 — Antalis/MAP, la următoarea adresă:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

J-70

B-1049 Bruxelles/Brussel


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1.