17.8.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 191/28


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul COMP/M.4864 — DUBAL/Mubadala/EMAL)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2007/C 191/13)

1.

La data de 8 august 2007, Comisia a primit o notificare privind o concentrare propusă în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), prin care întreprinderile Dubai Aluminium Company Limited („DUBAL”, Dubai) și Mubadala Development Corporation („Mubadala”, Abu Dhabi) dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul Consiliului, controlul în comun asupra întreprinderii Emirates Aluminium Company Limited („EMAL”, Emirate), prin achiziționare de acțiuni într-o întreprindere nou creată, constituind o asociație în participațiune.

2.

Activitățile întreprinderilor respective sunt:

în cazul întreprinderii DUBAL: producția și vânzarea produselor primare din aluminiu,

în cazul întreprinderii Mubadala: societate de investiții controlată de emiratul Abu Dhabi,

în cazul întreprinderii EMAL: construcția, deținerea în proprietate și funcționarea unei întreprinderi de topire a aluminiului și centrale electrice asociate în Abu Dhabi precum și vânzarea produselor din aluminiu fabricate în întreprinderea în cauză.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) nr. 139/2004. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de tratare a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în Comunicare.

4.

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin fax [fax nr. (32-2) 296 43 01 sau 296 72 44] sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.4864 — DUBAL/Mubadala/EMAL, la următoarea adresă:

Commission européenne

Direction générale de la concurrence

Greffe des concentrations

J-70

B-1049 Bruxelles/Brussel


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1.

(2)  JO C 56, 5.3.2005, p. 32.