|
21.7.2007 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 170/8 |
Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 7 iunie 2007 (cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare formulată de Bundesverwaltungsgericht — Germania) — Manfred Otten/Landwirtschaftskammer Niedersachsen
(Cauza C-278/06) (1)
(Regulamentul (CEE) nr. 3950/92 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1256/1999 al Consiliului - Articolul 7 alineatul (2) - Expirarea unui contract de arendare - Achiziționarea tranzitorie a unei cantități de referință de către un arendator care nu este și nu intenționează să devină producător de lapte - Transferul cantității de referință către un producător, în cel mai scurt timp posibil, prin intermediul unui organism public însărcinat cu vânzarea)
(2007/C 170/13)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Bundesverwaltungsgericht
Părțile din acțiunea principală
Reclamant: Manfred Otten
Pârâtă: Landwirtschaftskammer Niedersachsen
Obiectul
Cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare — Bundesverwaltungsgericht — Interpretarea articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 3950/92 al Consiliului din 28 decembrie 1992 de stabilire a unei prelevări suplimentare în sectorul laptelui și al produselor lactate (JO L 405, p. 1) astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1256/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 (JO L 160 din 26 iunie 1999, p. 73) — Transferul cantității de referință, în cazul expirării unui contract de arendare având ca obiect o exploatație de producere a laptelui, arendatorului care nu este el însuși producător
Dispozitivul
Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 3950/92 al Consiliului din 28 decembrie 1992 de stabilire a unei prelevări suplimentare în sectorul laptelui și al produselor lactate, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1256/1999 al Consiliului din 17 mai 1999, trebuie interpretat în sensul că, la expirarea unui contract de arendare având ca obiect o exploatație de producere a laptelui, cantitatea de referință corespunzătoare acesteia îi poate reveni arendatorului în măsura în care acesta, nefiind și neavând intenția de a deveni producător, transferă cantitatea respectivă, în cel mai scurt timp, prin intermediul unui organism public însărcinat cu vânzarea, unui terț care are această calitate.