9.6.2007 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 129/27 |
Acțiune introdusă la 19 aprilie 2007 — Lebedef/Comisia Comunităților Europene
(Cauza F-36/07)
(2007/C 129/47)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: Giorgio Lebedef (Senningerberg, Luxemburg) (reprezentant: F. Frabetti, avocat)
Pârâtă: Comisia Comunităților Europene
Concluziile reclamantului
— |
anularea raportului asupra evoluției carierei (REC) întocmit cu privire la reclamant pentru perioada 1.1.2005-31.12.2005 și mai precis a acelei părți a REC întocmită de Eurostat pentru aceeași perioadă; |
— |
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii sale, reclamantul invocă un singur motiv întemeiat pe încălcarea dispozițiilor generale de aplicare a articolului 43 din Statutul funcționarilor și mai exact a dispozițiilor referitoare la reprezentanții sindicali și statutari ai personalului, pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime și a regulii „patere legem quam ipse fecisti”.