9.6.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 129/5


Acțiune introdusă la 15 martie 2007 — Comisia Comunităților Europene/Republica Polonă

(Cauza C-149/07)

(2007/C 129/07)

Limba de procedură: poloneza

Părțile

Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: J. Hottiaux, K. Herrmann, pełnomocnicy)

Pârâtă: Republica Polonă

Concluziile reclamantei

constatarea faptului că întrucât nu a stabilit un cadru juridic special pentru eliberarea autorizațiilor de import paralel de produse fitosanitare, Republica Polonă nu și-a respectat obligațiile care îi revin în virtutea articolului 28 CE;

obligarea Republicii Polone la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Articolul 28 CE prevede că restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent sunt interzise între statele membre. Comisia consideră că Republica Polonă nu și-a respectat obligațiile care îi revin în virtutea articolului 28 CE, întrucât nu a stabilit un cadru juridic special pentru eliberarea autorizațiilor de introducere pe piață a produselor fitosanitare importate din alte state membre unde le-a fost deja autorizată introducerea pe piață și care sunt identice (în sensul jurisprudenței Curții) cu cele deja autorizate pe piață în Polonia.

Conform jurisprudenței Curții, în absența armonizării: „orice reglementare comercială a statelor membre susceptibilă de a împiedica, în mod direct sau indirect, efectiv sau potențial, comerțul intracomunitar trebuie considerată drept o măsură cu efect echivalent unor restricții cantitative”. Curtea a declarat de asemenea că o reglementare sau practică națională care determină canalizarea importurilor în sensul că numai anumiți agenți economici pot desfășura astfel de activități, în timp ce alții sunt excluși, constituie o măsură cu efect echivalent efectului unei restricții cantitative. Prin urmare trebuie să se stabilească procedura care să permită solicitarea unei autorizații prealabile de introducere pe piață a produselor importate prin intermediul unor reguli cu aplicabilitate generală, obligatorii pentru autoritățile naționale. Această procedură trebuie să fie ușor accesibilă și să poată fi finalizată în termene rezonabile. Astfel de reguli cu aplicabilitate generală sunt necesare pentru ca persoanele interesate să poată cunoaște drepturile ce le sunt conferite prin dreptul comunitar.

Cu toate că noul proiect de modificare a reglementării poloneze în această materie poate fi acceptat de Comisie, acesta nu intrase în vigoare la expirarea termenului de două luni indicat în avizul motivat al Comisiei care invita la încetarea încălcării dreptului comunitar. Conform unei jurisprudențe constante, existența unei neîndepliniri a obligațiilor trebuie să fie apreciată în funcție de situația juridică a statului membru, așa cum aceasta se prezenta la momentul expirării termenului fixat prin avizul motivat. Modificările intervenite ulterior nu pot fi luate în considerație de către Curte.