27.2.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 43/8


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul nr. COMP/M.4589 — Delta Lloyd/Erasmus Groep)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2007/C 43/09)

1.

La data de 16 februarie 2007, Comisia a primit o notificare privind o concentrare propusă în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), prin care întreprinderea Delta Lloyd Verzekeringen N.V. (Delta Lloyd, Țările de Jos), o filială deținută în întregime de grupul de asigurări Aviva (Aviva, UK), dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul Consiliului, controlul exclusiv asupra întreprinderii Erasmus Groep B.V. (Erasmus, Țările de Jos), prin achiziție de acțiuni.

2.

Activitățile întreprinderilor respective sunt:

în cazul întreprinderii Delta Lloyd: activități în sectorul de asigurări din Țările de Jos;

în cazul întreprinderii Aviva: grup internațional care are ca obiect de activitate economii bancare, investiții și asigurări în întreaga lume, inclusiv în Regatul Unit, Europa continentală, America de Nord, Asia și Australia;

în cazul întreprinderii Erasmus: activități în sectorul de asigurări din Țările de Jos.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) nr. 139/2004. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de tratare a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în Comunicare.

4.

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin fax (fax nr. (32-2) 296 43 01 sau 296 72 44) sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.4589 — Delta Lloyd/Erasmus Groep, la următoarea adresă:

Commission Européenne

Direction générale de la concurrence,

Greffe des concentrations

J-70

B-1049 Bruxelles


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1.

(2)  JO C 56, 5.3.2005, p. 32.