24.2.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 42/3


Hotărârea Curții (camera a treia) din data de 11 ianuarie 2007 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Overklagandenamnden for Hogskolan — Suedia) — Kaj Lyyski/Umeå universitet

(Cauza C-40/05) (1)

(Libera circulație a lucrătorilor - Articolul 39 CE - Obstacole - Formare profesională - Profesori - Refuz de admitere la un curs de formare a unui candidat angajat într-o instituție școlară dintr-un alt stat membru)

(2007/C 42/05)

Limba de procedură: suedeză

Instanța de trimitere

Overklagandenamnden for Hogskolan

Părțile din acțiunea principală

Reclamant: Kaj Lyyski

Pârâtă: Umeå universitet

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Överklagandenämnden för högskolan (Comisia de contestații din învățământul superior) — Interpretarea dreptului comunitar și în special a articolului 12 CE — Acțiune de formare profesională care vizează acoperirea unui deficit de profesori calificați într-un stat membru și care se adresează profesorilor angajați în instituții școlare, pentru a le permite să dobândească calificările necesare pentru a beneficia de un contract pe durată nedeterminată — Refuz de admitere a unui candidat resortisant al acestui stat membru, însă angajat într-o instituție școlară dintr-un alt stat membru

Dispozitivul

Dreptul comunitar nu se opune ca o reglementare națională, care organizează cu titlu provizoriu o formare destinată să satisfacă pe termen scurt cererea de profesori calificați într-un stat membru, să solicite candidaților la această formare să fie angajați într-o instituție școlară a acelui stat, sub rezerva totuși ca punerea în aplicare a acestei reglementări să nu aibă drept consecință excluderea de principiu a oricărei candidaturi a unui profesor care nu este angajat într-o astfel de instituție, excludere care să intervină fără examinarea prealabilă și individuală a valorii acelei candidaturi, în special în privința aptitudinilor persoanei în cauză și a posibilității de a controla partea practică a formării primite de acesta din urmă sau eventual de a-l scuti de aceasta.


(1)  JO C 93 din 16.4.2005.