–

cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 1 octombrie 2024;

–

excepția de inadmisibilitate și de necompetență invocată de Parchetul European (EPPO) prin înscrisul separat depus la grefa Tribunalului la 11 decembrie 2024;

–

observațiile reclamanților cu privire la excepția de inadmisibilitate și de necompetență depuse la grefa Tribunalului la 7 ianuarie 2025,

1

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanții, Research Investments s. r. o., Areál Zákolany s. r. o. și domnul Simon Cihelník, solicită anularea celor trei scrisori ale procurorului european delegat ceh din 1 și 15 august 2024, prin care acesta din urmă a răspuns la scrisorile intitulate „Invitație de a acționa în temeiul articolului 265 (și al articolului 263) TFUE”, pe care le adresaseră EPPO (denumite în continuare, împreună, „scrisorile atacate”).

2

În urma unei anchete efectuate de EPPO cu privire la pretinse infracțiuni de fraudă privind subvențiile, de fraude îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, precum și de spălare de bani, reclamanții au fost inculpați, prin decizia procurorului european delegat ceh din 24 iunie 2022, și au fost trimiși în fața instanței competente teritorial, și anume Krajský soud v Praze (Curtea Regională din Praga, Republica Cehă), la 28 iunie 2022. Această cauză are numărul de referință 3 T 30/2022.

3

Faza de ședință a început la 5 decembrie 2022 și este în curs de atunci.

4

La 1 și la 14 august 2024, reclamanții au adresat EPPO trei scrisori, intitulate „Invitație de a acționa în temeiul articolului 265 (și al articolului 263) TFUE”. Prin aceste scrisori, reclamanții arătau că EPPO nu era competent să efectueze urmărirea penală în cauza menționată la punctul 2 de mai sus și că toate actele sale de procedură erau nule și neavenite. În plus, aceștia solicitau EPPO să acționeze în conformitate cu articolul 22 alineatele (1) și (3), cu articolul 25 alineatul (3) litera (a) și cu articolul 39 din Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) (JO 2017, L 283, p. 1, rectificare în JO 2020, L 239, p. 16), prin adoptarea unei decizii de închidere a cazului sau de întrerupere a procedurii, întrucât, în caz contrar, ar fi obligați să sesizeze Tribunalul în temeiul articolului 265 TFUE sau să recurgă la procedura prevăzută la articolul 263 TFUE.

5

Prin scrisorile atacate, procurorul european delegat ceh i‑a informat pe reclamanți că considera scrisorile lor, menționate la punctul 4 de mai sus, ca fiind un element al apărării lor în cadrul procedurii penale pendinte în fața Krajský soud v Praze (Curtea Regională din Praga) și că, pentru acest motiv, ele vor fi transmise acestei instanțe. De asemenea, procurorul european delegat ceh a reamintit că instanțele naționale examinaseră deja obiecțiile reclamanților cu privire la competența EPPO în prezenta cauză. În plus, procurorul menționat a arătat că, având în vedere normele aplicabile controlului jurisdicțional al actelor de procedură ale EPPO, articolele 265 și 263 TFUE nu erau aplicabile în speță.

6

Pe de altă parte, în scrisorile adresate Research Investments și Areál Zákolany, datate 15 august 2024 și notificate la 19 august 2024, procurorul european delegat ceh a atras acestora atenția cu privire la legătura existentă între Regulamentul 2017/1939 și articolul 3 din Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (JO 2017, L 198, p. 29), care definește fraudele îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii, precum și cu privire la notificarea efectuată de Republica Cehă, în temeiul articolului 117 din Regulamentul 2017/1939, în legătură cu problema competenței denumite „directă” a EPPO de a examina infracțiunile vizate în notificarea menționată.

7

Reclamanții solicită Tribunalului:

8

Prin intermediul excepției de inadmisibilitate și de necompetență invocate, EPPO solicită Tribunalului:

9

Ca răspuns la excepția de inadmisibilitate și de necompetență, reclamanții solicită Tribunalului respingerea acestei excepții.

10

În temeiul articolului 130 alineatele (1) și (7) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, la cererea pârâtului, Tribunalul poate să se pronunțe asupra inadmisibilității acțiunii sau asupra competenței sale fără a intra în dezbaterea fondului. În speță, întrucât EPPO a solicitat Tribunalului să se pronunțe asupra inadmisibilității acțiunii și asupra competenței Tribunalului, acesta, considerându‑se suficient de lămurit de înscrisurile și mijloacele materiale de probă de la dosar, decide să se pronunțe asupra acestei cereri fără continuarea procedurii.

11

În cadrul excepției de inadmisibilitate și de necompetență, EPPO invocă două cauze de inadmisibilitate, întemeiate, prima, pe faptul că acțiunea nu este îndreptată împotriva unui act care să producă efecte juridice față de terți și, a doua, pe necompetența Tribunalului. Este necesar să se înceapă examinarea cu aceasta din urmă.

12

Prin intermediul celei de a doua cauze de inadmisibilitate, EPPO susține în esență că Tribunalul nu este competent să controleze legalitatea scrisorilor atacate, în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1939, care atribuie această competență instanțelor naționale. De asemenea, EPPO susține că al doilea și al treilea capăt de cerere ale reclamanților trebuie respinse din cauza necompetenței Tribunalului de a le soluționa, deoarece nu există o cale de atac care să permită instanței Uniunii să ia poziție prin intermediul unei declarații generale sau de principiu.

13

Reclamanții contestă a doua cauză de inadmisibilitate. Cu titlu introductiv, ei solicită Tribunalului să verifice dacă excepția de inadmisibilitate și de necompetență a fost formulată în termenul prevăzut la articolul 81 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. În ceea ce privește primul capăt de cerere, aceștia susțin că Curtea de Justiție a Uniunii Europene este singura competentă în materie de anulare a actelor instituțiilor Uniunii, în conformitate cu articolul 267 primul paragraf litera (b) TFUE și cu articolul 127 din Regulamentul de procedură. În plus, scrisorile atacate ar constitui „decizii de a închide un caz sui generis”. Controlul legalității scrisorilor atacate ar reveni astfel Tribunalului, în conformitate cu o interpretare „largă” a articolului 42 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1939. În plus, Tribunalul ar fi competent să judece al doilea și al treilea capăt de cerere, dat fiind că, în cazul în care cauza este examinată, Tribunalul este obligat să realizeze o interpretare largă a Regulamentului 2017/1939 fie din punct de vedere procedural în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii, fie în vederea unei eventuale decizii pe fondul cauzei.

14

Cu titlu introductiv, trebuie să se constate că excepția de inadmisibilitate și de necompetență a fost formulată de EPPO cu respectarea termenului de depunere a unei asemenea excepții. Astfel, din elementele de la dosar reiese că cererea introductivă a fost notificată EPPO la 10 octombrie 2024 și că acesta din urmă a ridicat excepția de inadmisibilitate și de necompetență printr‑un înscris separat depus la grefa Tribunalului la 11 decembrie 2024. Excepția de inadmisibilitate și de necompetență a fost, așadar, depusă la grefa Tribunalului în termenul de două luni stabilit la articolul 81 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, prelungit cu termenul pentru considerente de distanță prevăzut la articolul 60 din același regulament.

15

Potrivit articolului 86 alineatul (3) TFUE, regulamentul de instituire a EPPO stabilește printre altele normele aplicabile controlului jurisdicțional al actelor de procedură adoptate în exercitarea atribuțiilor sale.

16

În această privință, este necesar să se observe că mecanismul prevăzut de legiuitor pentru a asigura controlul actelor de procedură ale EPPO este un mecanism sui generis. Potrivit considerentului (88) al Regulamentului 2017/1939, acest mecanism urmărește să asigure căi de atac efective în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE (a se vedea Ordonanța din 15 decembrie 2023, Stan/Parchetul European,T‑103/23, EU:T:2023:871, punctul 25 și jurisprudența citată).

17

În ceea ce privește actele de procedură ale EPPO, controlul jurisdicțional al acestora este prevăzut la articolul 42 din Regulamentul 2017/1939. Mai precis, alineatul (1) al acestui articol prevede printre altele că actele de procedură ale EPPO care sunt destinate să producă efecte juridice față de terți fac obiectul controlului de către instanțele naționale competente, în conformitate cu cerințele și procedurile prevăzute în dreptul intern. Articolul 42 alineatul (2) din același regulament precizează că Curtea de Justiție a Uniunii Europene are competența, în conformitate cu articolul 267 TFUE, să pronunțe decizii preliminare cu privire la valabilitatea actelor de procedură ale EPPO, în măsura în care chestiunea valabilității este ridicată înaintea oricărei instanțe a unui stat membru, direct în temeiul dreptului Uniunii, cu privire la interpretarea sau valabilitatea dispozițiilor din dreptul Uniunii, inclusiv ale Regulamentului 2017/1939, și cu privire la interpretarea articolelor 22 și 25 din regulamentul menționat în ceea ce privește orice conflict de competență între EPPO și autoritățile naționale competente (Ordonanța din 15 decembrie 2023, Stan/Parchetul European,T‑103/23, EU:T:2023:871, punctul 26).

18

Articolul 42 alineatele (3) și (8) din Regulamentul 2017/1939 prevede în mod expres competența instanței Uniunii, în temeiul articolului 263 TFUE, numai în ceea ce privește deciziile EPPO de a închide un caz, în măsura în care sunt contestate direct în temeiul dreptului Uniunii, precum și în ceea ce privește deciziile EPPO care aduc atingere drepturilor persoanelor vizate în temeiul capitolului VIII din Regulamentul 2017/1939 și deciziile EPPO care nu reprezintă acte de procedură, precum cele privind dreptul de acces public la documente, sau deciziile de eliberare din funcție a procurorilor europeni delegați adoptate în temeiul articolului 17 alineatul (3) din regulamentul menționat sau orice alte decizii administrative (Ordonanța din 15 decembrie 2023, Stan/Parchetul European,T‑103/23, EU:T:2023:871, punctul 27).

19

În ceea ce privește articolul 42 alineatele (1) și (2) din Regulamentul 2017/1939, s‑a statuat că textul acestor dispoziții este lipsit de ambiguitate în măsura în care ele conferă instanțelor naționale competența exclusivă de a soluționa cauze referitoare la acte de procedură ale EPPO care sunt destinate să producă efecte juridice față de terți, în afara excepțiilor prevăzute la articolul 42 alineatul (3) și a sorții rezervate anumitor decizii ale EPPO menționate la articolul 42 alineatul (8), și că numai pe cale preliminară Curtea de Justiție a Uniunii Europene se pronunță cu privire la validitatea acestor acte în raport cu dispozițiile dreptului Uniunii, precum și cu privire la interpretarea sau la validitatea dispozițiilor Regulamentului 2017/1939 (Ordonanța din 15 decembrie 2023, Stan/Parchetul European,T‑103/23, EU:T:2023:871, punctul 31).

20

În speță, trebuie subliniat că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 5 de mai sus, în scrisorile atacate, procurorul european delegat a indicat că considera scrisorile care îi fuseseră adresate, intitulate „Invitații de a acționa”, ca fiind un element de apărare al reclamanților în cadrul procedurii penale pendinte în fața Krajský soud v Praze (Curtea Regională din Praga) și că, din acest motiv, urma să le transmită acestei instanțe.

21

Rezultă că scrisorile atacate nu pot fi considerate, nici măcar în mod implicit, decizii de închidere a cazului, în sensul articolului 39 din Regulamentul 2017/1939, și că, în consecință, Tribunalul nu este competent să controleze legalitatea lor în temeiul articolului 42 alineatul (3) din acest regulament.

22

Argumentația reclamanților referitoare la o interpretare largă a articolului 42 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1939, din care reiese că aceștia consideră scrisorile atacate ca fiind „decizii de a închide un caz sui generis”, nu repune în discuție concluzia menționată.

23

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, recurgerea la o interpretare largă nu este posibilă decât în măsura în care este compatibilă cu textul dispoziției în cauză și că nici măcar principiul interpretării conforme cu o normă cu forță obligatorie mai mare nu poate servi drept temei pentru o interpretare contra legem (a se vedea Ordonanța din 15 decembrie 2023, Stan/Parchetul European,T‑103/23, EU:T:2023:871, punctul 30 și jurisprudența citată).

24

Or, chiar admițând că scrisorile atacate corespundeau unor decizii de închidere sui generis, ceea ce nu este demonstrat în speță, interpretarea „largă” a articolului 42 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1939, susținută de reclamanți, ar conduce la calificarea drept „decizie de închidere sui generis” a unor acte care nu se încadrează în cazurile prevăzute la articolul 39 din Regulamentul 2017/1939, ceea ce ar aduce atingere sistemului de control jurisdicțional prevăzut la articolul 42 și amintit la punctele 17-19 de mai sus.

25

Rezultă din cele ce precedă că primul capăt de cerere trebuie respins pe motiv de necompetență.

26

Pe de altă parte, trebuie să se constate că, prin intermediul celui de al doilea și al celui de al treilea capăt de cerere, reclamanții urmăresc în esență ca Tribunalul să constate că EPPO a încălcat anumite dispoziții ale dreptului Uniunii. În această privință, este suficient să se amintească faptul că în contenciosul Uniunii nu există o cale procesuală care să permită instanței Uniunii să ia poziție prin intermediul unei declarații generale sau de principiu și că Tribunalul nu este competent să pronunțe hotărâri declarative în cadrul controlului de legalitate întemeiat pe articolul 263 TFUE (a se vedea Ordonanța din 19 noiembrie 2020, Buxadé Villalba ș.a./Parlamentul, T‑32/20, nepublicată, EU:T:2020:552, punctul 64 și jurisprudența citată).

27

Prin urmare, al doilea și al treilea capăt de cerere trebuie respinse pe motiv de necompetență.

28

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se admită a doua cauză de inadmisibilitate invocată de EPPO și, fără a fi necesar să se examineze prima cauză de inadmisibilitate, să se respingă prezenta acțiune pe motiv de necompetență.

29

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanții au căzut în pretenții, aceștia trebuie obligați la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor aferente procedurii măsurilor provizorii, conform concluziilor EPPO.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șasea)

dispune: