Cauza T‑288/24

Berliner Verkehrsbetriebe (BVG)

împotriva

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

Hotărârea Tribunalului (Camera a doua) din 10 septembrie 2025

„Marcă a Uniunii Europene – Cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene constând în sunetul unei melodii – Motiv absolut de refuz – Caracter distinctiv – Articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001”

1. Marcă a Uniunii Europene – Definiția și dobândirea mărcii Uniunii Europene – Motive absolute de refuz – Mărci lipsite de caracter distinctiv – Noțiunea de distinctivitate

   [Regulamentul 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (b)]

   (a se vedea punctele 12 și 13)

2. Marcă a Uniunii Europene – Definiția și dobândirea mărcii Uniunii Europene – Motive absolute de refuz – Mărci lipsite de caracter distinctiv – Aprecierea caracterului distinctiv – Criterii – Perceperea mărcii de către publicul relevant

   [Regulamentul 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (b)]

   (a se vedea punctele 14-18)

3. Marcă a Uniunii Europene – Definiția și dobândirea mărcii Uniunii Europene – Motive absolute de refuz – Mărci lipsite de caracter distinctiv – Marcă sonoră constând în sunetul unei melodii

   [Regulamentul 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (b)]

   (a se vedea punctele 24-38)

Rezumat

În hotărârea sa, Tribunalul anulează decizia camerei de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) ( 1 ) pentru motivul că aceasta din urmă nu a apreciat în mod corect în raport cu articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001 ( 2 ) caracterul distinctiv al unei mărci a Uniunii Europene a cărei înregistrare era solicitată pentru un semn sonor care constă într‑un sunet al unei melodii.

Reclamanta, Berliner Verkehrsbetriebe (BVB), a solicitat înregistrarea unei mărci constând într‑un sunet al unei melodii care viza anumite servicii de transport ( 3 ). În urma respingerii acestei cereri de către examinatoare, reclamanta a formulat o cale de atac la EUIPO.

Camera de recurs a constatat lipsa caracterului distinctiv al mărcii solicitate. Fiind un semn sonor de două secunde constând într‑o simplă succesiune de patru sunete perceptibile diferite, marca respectivă era atât de scurtă și banală încât nu avea nicio pregnanță și nici capacitatea de a fi recunoscută de consumatori ca fiind o indicație a originii comerciale a serviciilor în cauză. Aceasta ar fi percepută pur și simplu ca un element sonor funcțional destinat să atragă atenția auditorului.

Reclamanta a formulat la Tribunal o acțiune împotriva acestei decizii de respingere.

Aprecierea Tribunalului

Tribunalul apreciază că mai multe elemente permit să se considere că caracteristicile mărcii solicitate în termeni de durată și de pregnanță permit să se stabilească mai degrabă existența decât lipsa unui caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001 și al jurisprudenței aferente acestuia.

Astfel, în primul rând, în ceea ce privește uzanțele sectorului economic în cauză, este de notorietate faptul că operatorii prezenți în sectorul transporturilor recurg din ce în ce mai mult la „jingles”, cu alte cuvinte la motive sonore scurte, pentru a modela o identitate sonoră care poate fi recunoscută de public, echivalentă audio a identității vizuale a unei mărci, pentru produsele și serviciile asociate acesteia. Aceste jingles permit atragerea atenției auditorilor în medii care pot fi uneori zgomotoase, fie în sălile aeroporturilor, fie pe peroanele gărilor feroviare și rutiere, și introducerea sau însoțirea unor mesaje destinate publicului vizat în scopuri publicitare sau în legătură cu servicii conexe.

În al doilea rând, sunetul melodiei care compune marca solicitată nu prezintă o legătură directă cu serviciile vizate și nu pare să fie dictat de considerații tehnice sau funcționale. În plus, nu s‑a dovedit că acest sunet este deja cunoscut de public, ceea ce permite să se prezume că este vorba despre o operă originală. În acest context, se poate considera că el are mai degrabă ca obiect să servească drept jingle, cu alte cuvinte drept secvență sonoră scurtă, percutantă și susceptibilă ca atare să fie memorată. O asemenea apreciere este de altfel confirmată de practica decizională și de Orientările privind examinarea în fața EUIPO în materie de mărci sonore, care pot constitui o sursă de referință.

Ținând seama de caracteristicile mărcii solicitate în ceea ce privește durata, melodia utilizată și sunetele perceptibile, precum și diferitele indicații furnizate de EUIPO în trecut cu privire la rolul jucat de aceste caracteristici în aprecierea caracterului distinctiv al unei mărci sonore a cărei înregistrare se solicită, aprecierea camerei de recurs se dovedește eronată atât în raport cu uzanțele sectorului în cauză, cât și cu elementele care caracterizează marca solicitată. Nici durata mărcii solicitate, nici pretinsa simplitate sau banalitate a acesteia, care nu împiedică în sine recunoașterea melodiei corespunzătoare, nu sunt obstacole suficiente, în sine, pentru a justifica lipsa oricărui caracter distinctiv.

În al treilea rând, camera de recurs săvârșește o eroare considerând că marca solicitată avea pur și simplu un rol funcțional și era obișnuit să se difuzeze o scurtă secvență de sunete înaintea anunțurilor prin difuzor cu privire la mijloacele de transport pentru a atrage atenția călătorilor. Presupunând chiar că este necesar să se aibă în vedere una dintre utilizările potențiale ale mărcii solicitate, și anume să evoce utilizarea sa într‑o gară pentru a anunța serviciul de transport asociat, o astfel de utilizare, chiar dacă are un rol funcțional, nu ar împiedica nicidecum marca solicitată să își exercite funcția de indicare a originii comerciale a serviciului respectiv.

În al patrulea rând, în ceea ce privește celelalte servicii vizate de marca solicitată, care nu priveau în mod direct transportul, ci aspecte asociate, Tribunalul apreciază că este dificil de înțeles pornind de la considerațiile camerei de recurs, pe de o parte, de care aspecte ale acestor servicii poate fi legat sunetul melodiei care compune această marcă și, pe de altă parte, sub ce formă faptul că semnul sonor solicitat poate fi utilizat în cadrul unei publicități pentru aceste servicii ar pleda în defavoarea înregistrării sale ca marcă.

În lumina acestor considerații, Tribunalul concluzionează că camera de recurs nu a apreciat corect caracterul distinctiv al mărcii solicitate.

( 1 ) Decizia Camerei a cincea de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 2 aprilie 2024 (cauza R 2220/2023 5).

( 2 ) Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1).

( 3 ) Aceste servicii fac parte din clasa 39 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund următoarei descrieri: „Transporturi; transport de pasageri; ambalaje și servicii de împachetare; depozitare; organizare de transport în cadrul circuitelor turistice”.