Cauza C‑409/24

J‑GmbH

împotriva

Finanzamt K

(cerere de decizie preliminară formulată de Bundesfinanzhof)

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 5 martie 2026

„Trimitere preliminară – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (TVA) – Directiva 2006/112/CE – Articolul 98 – Posibilitatea statelor membre de a aplica o cotă redusă de TVA anumitor livrări de bunuri și prestări de servicii – Cazare pe termen scurt în hoteluri și în unități similare – Anexa III punctul 12 – Cotă redusă de TVA aplicabilă cazării în hoteluri și unități similare – Prestații accesorii cazării – Reglementare națională care prevede un mecanism de fracționare a operațiunilor impozabile – Neaplicarea cotei reduse de TVA prestațiilor care nu servesc în mod direct cazării – Principiul neutralității fiscale”

Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Posibilitatea statelor membre de a aplica o cotă redusă pentru anumite livrări de bunuri și prestări de servicii – Aplicarea unei cote reduse cazării pe termen scurt – Excluderea prestațiilor accesorii care nu servesc direct cazării pe termen scurt – Admisibilitate – Condiții – Prestații accesorii prestației principale de cazare pe termen scurt – Lipsa incidenței

[Directiva 2006/112 a Consiliului, art. 98 alin. (1) și (2) și anexa III punctul 12]

(a se vedea punctele 50-59 și 67-75 și dispozitivul)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Bundesfinanzhof (Curtea Federală Fiscală, Germania) în trei cauze distincte, Curtea confirmă posibilitatea statelor membre de a exclude, în anumite condiții, din domeniul de aplicare al cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată (TVA) aplicabile serviciilor de cazare pe termen scurt în hoteluri și în unități similare prestațiile care nu servesc în mod direct unei astfel de cazări, chiar și atunci când acestea ar putea fi considerate accesorii acesteia.

În cauza C‑409/24, J, o societate de drept german exploata un hotel și un restaurant care dispuneau de o parcare ce putea fi utilizată de clienții hotelului fără un cost suplimentar. Pe lângă înnoptare, cazarea includea și un mic‑dejun, opțional, al cărui preț era dedus din suma totală facturată în cazul în care clienții decideau să renunțe la acesta.

Considerând că înnoptarea, mic‑dejunul și punerea la dispoziție de locuri de parcare constituiau o prestație unică, J a aplicat întregii prestații cota redusă de TVA de 7 % prevăzută de reglementarea națională pentru prestațiile de cazare pe termen scurt ( 1 ).

Or, Finanzamt K (Administrația Fiscală din K, Germania) a considerat că mic‑dejunul și punerea la dispoziție de locuri de parcare trebuiau disociate de prestația de cazare și impozitate la cota standard de TVA de 19 %. J a formulat contestații împotriva deciziilor de impunere emise de Administrația Fiscală, care au fost respinse.

În cauza C‑410/24, D exploata în cursul anului 2013 o pensiune și oferea clienților săi cazare și un mic‑dejun care era inclus în prețul forfetar global, independent de alegerea clienților de a‑l lua sau nu.

După ce a declarat în 2013 operațiuni cu cota redusă de TVA de 7 % menționată anterior și operațiuni la cota standard de TVA de 19 %, D a solicitat în 2018 ca toate prestațiile furnizate în cadrul cazării pe termen scurt să fie impozitate ca o prestație unică cu cota redusă menționată, cerere pe care Finanzamt F (Administrația Fiscală din F, Germania) a respins‑o.

În cauza C‑411/24, D, o societate de drept german, exploata în cursul anului 2011 două hoteluri care dispuneau de parcări și de rețele Wi‑Fi. Unul dintre hoteluri dispunea, în plus, de o sală de sport, precum și de facilități de wellness. Aceste utilități și facilități puteau fi utilizate de clienții hotelurilor fără costuri suplimentare.

D a declarat aceste prestații ca fiind prestații accesorii cazării pe termen scurt, care trebuiau supuse cotei reduse de TVA de 7 %. Cu toate acestea, Finanzamt A (Administrația Fiscală din A, Germania) a emis o decizie în care a constatat că aceste operațiuni constituiau operațiuni supuse TVA‑ului la cota standard de TVA de 19 %.

După respingerea acțiunilor lor respective împotriva deciziilor administrațiilor fiscale vizate în primă instanță, reclamanții în discuție în litigiile principale au sesizat fiecare instanța de trimitere cu recurs.

Această instanță a considerat că, cu excepția oferirii mic‑dejunului opțional, care constituia o prestație autonomă, punerea la dispoziție a unor locuri de parcare, a unei săli de sport și a unor facilități de wellness, precum și accesul la rețeaua Wi‑Fi a hotelului și oferirea unui mic‑dejun inclus (denumite în continuare „prestațiile în discuție în cauzele principale”) constituiau prestații accesorii prestației de cazare pe termen scurt, dat fiind că prețul total plătit de clienți nu varia în funcție de utilizarea sau de neutilizarea lor de către aceștia din urmă. Cu toate acestea, din moment ce aceste prestații nu serveau în mod direct cazării pe termen scurt, ele trebuiau, în conformitate cu reglementarea națională, să fie disociate de prestația principală, și anume cazarea pe termen scurt, și, în consecință, să fie excluse de la aplicarea cotei reduse de TVA.

Instanța de trimitere are însă îndoieli cu privire la compatibilitatea unei astfel de reglementări cu articolul 98 alineatele (1) și (2) din Directiva 2006/112 ( 2 ) coroborat cu punctul 12 din anexa III la această directivă.

În acest context, ea a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții întrebări preliminare.

Aprecierea Curții

Prin derogare de la principiul stabilit la articolul 96 din Directiva TVA, potrivit căruia fiecare stat membru aplică aceeași cotă standard de TVA livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii, articolul 98 alineatele (1) și (2) din această directivă recunoaște statelor membre posibilitatea de a aplica una sau două cote reduse de TVA livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii din categoriile prevăzute în anexa III la aceeași directivă.

În această privință, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că statele membre au posibilitatea de a limita aplicarea cotei reduse de TVA la anumite aspecte concrete și specifice ale acestor categorii.

Cu toate acestea, utilizarea posibilității de a efectua o aplicare selectivă a cotei reduse de TVA recunoscute statelor membre este subordonată dublei condiții ca, pe de o parte, să nu izoleze, în vederea aplicării acestei cote reduse, decât aspecte concrete și specifice ale categoriei de prestații în cauză și, pe de altă parte, să respecte principiul neutralității fiscale.

În ceea ce privește prima condiție, trebuie să se stabilească dacă prestațiile de cazare pe termen scurt care beneficiază de cota redusă de TVA în temeiul reglementării naționale sunt identificabile, ca atare, separat de celelalte prestații care fac parte din categoria care figurează la punctul 12 din anexa III la Directiva TVA, pe baza unor criterii obiective, clare și precise.

În speță, reglementarea națională prevede că cota redusă de TVA se aplică închirierii de locuințe și de camere, precum și închirierii pe termen scurt a unor locuri în campinguri, cu excepția prestațiilor care nu servesc în mod direct închirierii, chiar dacă acestea sunt remunerate prin prețul închirierii.

În plus, prestările de servicii legate direct de cazarea pe termen scurt sunt identificate de această reglementare, care enumeră de asemenea în mod neexhaustiv prestațiile care nu pot beneficia de cota redusă de TVA.

Astfel, asemenea indicații sunt, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, susceptibile să permită identificarea cu precizie a prestațiilor de cazare supuse cotei reduse de TVA și izolarea lor de celelalte prestații din categoria în cauză, astfel încât prima condiție este îndeplinită.

Curtea a considerat în esență că această concluzie nu este repusă în discuție de faptul că prestațiile în discuție în cauzele principale, al căror preț face parte din prețul forfetar global al cazării pe termen scurt, ar fi susceptibile, din punctul de vedere al consumatorului mediu, să fie considerate accesorii acestei cazări.

În ceea ce privește a doua condiție, referitoare la respectarea principiului neutralității fiscale, Curtea amintește că acest principiu se opune ca, din punctul de vedere al TVA‑ului, bunuri sau prestări de servicii asemănătoare, care sunt în concurență unele cu altele, să fie tratate în mod diferit.

Potrivit unei jurisprudențe constante, bunurile sau prestările de servicii sunt asemănătoare atunci când prezintă proprietăți analoage și răspund acelorași nevoi ale consumatorului, astfel încât se află într‑un raport de substituire din punctul său de vedere.

În prezența unui astfel de raport de substituire, aplicarea cotei standard de TVA prestațiilor în discuție în cauzele principale nu ar aduce atingere principiului neutralității fiscale, în măsura în care aceste prestații, furnizate în mod autonom de un alt operator economic, sunt de asemenea supuse cotei standard de TVA.

În această privință, în măsura în care, potrivit instanței de trimitere, reglementarea națională permite disocierea de cazarea pe termen scurt a prestațiilor care nu servesc în mod direct acestei cazări și aplicarea în cazul acestora a aceleiași cote precum cea aplicabilă acelorași prestații furnizate în imediata apropiere de un alt operator, o asemenea reglementare nu pare a fi incompatibilă cu principiul neutralității fiscale.

Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că reglementarea națională în discuție în litigiile principale este compatibilă cu articolul 98 alineatele (1) și (2) din Directiva TVA coroborat cu punctul 12 din anexa III la această directivă.

( 1 ) Articolul 12 alineatul 2 punctul 11 din Umsatzsteuergesetz (Legea privind impozitul pe cifra de afaceri) din 21 februarie 2005 (BGBl. 2005 I, p. 386), în versiunea aplicabilă litigiilor principale, prevede: „(2) Cota taxei se reduce la 7 % pentru următoarele operațiuni: […] 11. închirierea de locuințe sau de camere pe care un operator le pune la dispoziție în vederea cazării pe termen scurt a unor terți, precum și închirierea pe termen scurt de locuri în campinguri. Prima teză nu se aplică prestărilor de servicii care nu servesc în mod direct închirierii, chiar dacă acestea sunt incluse în prețul chiriei.”

( 2 ) Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7, denumită în continuare „Directiva TVA”).