–

pentru Naturvårdsverket, de Y. Lindén și L. Vogel, miljöjurister;

–

pentru Parlamentul European, de A. Ahlvin, W. D. Kuzmienko și A. Neergaard, în calitate de agenți;

–

pentru Consiliul Uniunii Europene, de J. Himmanen și A. Maceroni, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de M. Björkland și T. S. Bohr, în calitate de agenți,

1

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 24 alineatul (2) primul paragraf literele (c) și (d) din Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri (JO 2006, L 190, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 16, p. 172), precum și validitatea articolului 24 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din acest regulament având în vedere dreptul de proprietate consacrat la articolul 17 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2

Aceste cereri au fost prezentate în cadrul a două litigii între Naturvårdsverket (Agenția suedeză de protecție a mediului, Suedia) (denumită în continuare „agenția”), pe de o parte, și UQ (cauza C‑221/24), respectiv IC (cauza C‑222/24), pe de altă parte, în legătură cu preluarea de către agenție a unor deșeuri conținute în containere expediate de UQ și de IC.

3

Preambulul Convenției privind controlul transporturilor transfrontaliere de deșeuri periculoase și al eliminării acestora, semnată la Basel la 22 martie 1989, aprobată în numele Comunității Europene prin Decizia 93/98/CEE a Consiliului din 1 februarie 1993 (JO 1993, L 39, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 7, p. 212, denumită în continuare „Convenția de la Basel”), prevede că transporturile transfrontaliere de deșeuri periculoase și de alte deșeuri nu ar trebui autorizate decât dacă transportul și eliminarea finală a acestor deșeuri sunt raționale din punct de vedere ecologic.

4

Articolul 9 din Convenția de la Basel, intitulat „Traficul ilicit”, prevede la alineatul (2):

„În cazul în care un transport transfrontalier de deșeuri periculoase sau alte deșeuri este considerat trafic ilicit din cauza comportamentului exportatorului sau al producătorului, statul exportator trebuie să se asigure că deșeurile periculoase respective sunt:

în termen de 30 de zile din momentul în care statul exportator a fost informat cu privire la traficul ilicit sau într‑un oricare alt termen stabilit de statele implicate. În acest scop, părțile implicate nu se opun înapoierii acestor deșeuri în statul exportator, nici nu îngreunează sau împiedică acest lucru.”

5

Articolul 17 din cartă, intitulat „Dreptul de proprietate”, prevede la alineatul (1):

„Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le‑a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit‑o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.”

6

Articolul 52 din cartă, intitulat „Întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor”, prevede la alineatul (1):

„Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți. Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune[a] [Europeană] sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.”

7

Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive (JO 2008, L 312, p. 3) (denumită în continuare „Directiva 2008/98”), la care face trimitere Regulamentul nr. 1013/2006, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 660/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 (JO 2014, L 189, p. 135), instituie un cadru juridic pentru tratarea deșeurilor în Uniune.

8

Astfel cum reiese din considerentul (6) al Directivei 2008/98, „[p]rimul obiectiv al oricărei politici privind deșeurile ar trebui să fie reducerea la minimum a efectelor negative ale generării și gestionării deșeurilor asupra sănătății populației și asupra mediului”.

9

Articolul 3 din directiva menționată, intitulat „Definiții”, are următorul cuprins:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]”

10

Articolul 15 din directiva menționată, intitulat „Responsabilitatea pentru gestionarea deșeurilor”, prevede la alineatele (1) și (2):

„(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că orice producător inițial de deșeuri sau alt deținător de deșeuri efectuează el însuși operațiunea de tratare a deșeurilor sau transferă această operațiune unui agent, unei unități sau întreprinderi care desfășoară activități de tratare a deșeurilor sau unui colector de deșeuri public sau privat în conformitate cu articolele 4 și 13.

(2)   Atunci când deșeurile sunt transferate de la producătorul sau deținătorul inițial către una dintre persoanele fizice sau juridice menționate la alineatul (1) în vederea efectuării unor operațiuni de tratare preliminară, acesta nu este scutit, ca regulă generală, de responsabilitatea pentru realizarea operațiunilor de valorificare sau de eliminare completă.

[…]”

11

În temeiul articolului 16 alineatul (1) din aceeași directivă, „[s]tatele membre iau măsurile necesare, […] în vederea stabilirii unei rețele integrate și corespunzătoare de unități de eliminare a deșeurilor […]”.

12

Astfel cum reiese din considerentul (1) al Regulamentului nr. 1013/2006, acesta are ca obiectiv și componentă principală și predominantă protecția mediului. În plus, potrivit considerentelor 3, 7 și 8:

[…]

13

Articolul 1 din acest regulament, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (1):

„Prezentul regulament stabilește proceduri și regimuri de control pentru transferul de deșeuri […]”

14

Articolul 2 din regulamentul menționat definește, la punctul 34, noțiunea de „transfer” ca fiind, în esență, „transportul de deșeuri destinate recuperării sau eliminării” între mai multe țări sau în interiorul aceleiași țări.

15

Articolul 3 din același regulament stabilește „[c]adrul procedural general” al acestor transferuri, prevăzând printre altele o procedură de notificare a transferurilor menționate, notificare al cărei domeniu de aplicare este precizat la articolul 4 al doilea paragraf punctul 6 din acesta, ca acoperind „transferul de deșeuri de la locul inițial de expediere, inclusiv recuperarea sau eliminarea […] acestora”.

16

Articolul 24 din Regulamentul nr. 1013/2006, intitulat „Preluarea deșeurilor în cazul unui transfer ilegal”, prevede la alineatele (1) și (2):

„(1)   Atunci când o autoritate competentă descoperă un transfer pe care îl consideră ilegal, aceasta informează de îndată celelalte autorități competente în cauză de acest lucru.

(2)   În cazul în care transferul ilegal reprezintă responsabilitatea notificatorului, autoritatea competentă de expediere se asigură că deșeurile respective sunt:

Operațiunea de preluare, recuperare sau eliminare se desfășoară în termen de 30 de zile sau în orice alt termen convenit de autoritățile competente în cauză, după ce autoritatea competentă de expediere a luat cunoștință sau a fost avizată, în scris, de către autoritățile competente de destinație sau de tranzit cu privire la transferul ilegal și după ce a fost informată de motivul (motivele) acestuia. Acest aviz poate rezulta din informațiile prezentate autorităților competente de destinație sau de tranzit, inter alia, de către alte autorități competente.

În cazurile de preluare a deșeurilor menționate la literele (a), (b) și (c), se prezintă o nouă notificare, cu excepția cazului în care autoritățile competente în cauză convin că este suficientă solicitarea motivată în mod corespunzător a autorității competente inițiale de expediere.

Noua notificare se prezintă de persoana sau autoritatea menționată la literele (a), (b) sau (c) în ordinea respectivă.

Nicio autoritate competentă nu se opune sau nu obiectează împotriva reintroducerii deșeurilor din transferul ilegal. […]”

17

Articolul 25 din acest regulament, intitulat „Costuri de preluare a deșeurilor atunci când transferul este ilegal”, prevede la alineatul (1):

„Costurile aferente preluării deșeurilor dintr‑un transfer ilicit, inclusiv costurile de transport, de recuperare sau de eliminare a acestora în temeiul articolului 24 alineatul (2) și, de la data la care autoritatea competentă de expediere constată că transferul de deșeuri este ilegal, cheltuielile de depozitare în temeiul articolului 24 alineatul (7) sunt suportate de:

18

Agenția, care este autoritatea competentă responsabilă cu punerea în aplicare a Regulamentului nr. 1013/2006 în Suedia, a informat autoritățile belgiene la 26 august 2022 că un container suspectat de a conține deșeuri, în special două vehicule, anvelope și produse electronice, părăsise Suedia cu destinația Camerun via Belgia și le‑a solicitat să oprească acest container.

19

La 17 octombrie 2022, agenția a informat expeditorul, UQ, că containerul trebuia returnat în Suedia, în măsura în care conținea deșeuri, și l‑a întrebat dacă intenționa să asigure această returnare sau dacă ea trebuia să se ocupe de aceasta pe cheltuiala lui UQ. Acesta din urmă a contestat faptul că containerul conținea deșeuri și a solicitat agenției să organizeze înapoierea containerului în Suedia, arătând că nu era sigur că era în măsură să îndeplinească condițiile necesare pentru a prelua el însuși containerul.

20

Agenția a decis, la 14 decembrie 2022, să organizeze returnarea containerului în Suedia. Această decizie era motivată de faptul că, potrivit agenției, containerul conținea deșeuri, inclusiv deșeuri periculoase. Agenția preciza de asemenea în decizia sa că preluarea sau tratarea deșeurilor de către UQ nu era o opțiune posibilă, din moment ce UQ nu utilizase posibilitatea care îi fusese acordată de a prelua conținutul containerului și nu furnizase niciun element care să arate că ar fi în măsură să îl trateze într‑un mod rațional din punct de vedere ecologic.

21

În vederea înapoierii containerului în Suedia, agenția a efectuat o notificare în temeiul articolului 24 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 1013/2006, în care era ea însăși indicată în calitate de notificator și de responsabil de transfer. O instalație de primire a deșeurilor autorizată în Suedia a fost desemnată drept destinatar al deșeurilor și se preciza că acestea din urmă erau transferate în vederea recuperării lor. Notificarea a fost aprobată de autoritatea belgiană competentă.

22

Conținutul containerului a fost apoi adus în Suedia, la instalația indicată în notificare, și a fost depozitat în Suedia. Acest conținut a fost de asemenea inspectat de Länsstyrelsen i Norrbottens län (Prefectura departamentului Norrbotten, Suedia), care a constatat că era compus dintr‑un amestec de deșeuri, dintre care unele erau deșeuri periculoase. Prefectura departamentului Norrbotten era de acord cu analiza autorităților belgiene și a agenției potrivit căreia era vorba despre un transfer ilegal de deșeuri, care trebuiau preluate într‑un mod rațional din punct de vedere ecologic.

23

UQ a introdus o acțiune împotriva deciziei agenției la Nacka tingsrätt, mark- och miljödomstolen (Tribunalul pentru Litigii Imobiliare și de Mediu cu sediul în Nacka, Suedia), care a anulat‑o în parte în măsura în care prevedea tratarea conținutului containerului de către agenție. Potrivit acestei instanțe, decizia agenției nu putea fi înțeleasă altfel decât în sensul că bunuri aparținând lui UQ îi vor fi retrase și vor fi recuperate și a constatat că, în măsura în care viza recuperarea bunurilor menționate, această decizie aducea atingere dreptului fundamental la protecția proprietății în temeiul, printre altele, al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”), și că, prin urmare, era necesar un temei juridic clar pentru a proceda în acest mod. Or, nimic din modul de redactare a dispozițiilor Regulamentului nr. 1013/2006 nu ar fi permis agenției să decidă că bunurile care aparțineau lui UQ și pe care agenția le calificase drept „deșeuri” trebuiau recuperate după întoarcerea lor în Suedia împotriva voinței acestuia.

24

Agenția a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Svea hovrätt, Mark- och miljööverdomstolen (Curtea de Apel cu sediul în Stockholm, Secția Litigii Imobiliare și de Mediu, Suedia), care este instanța de trimitere în cauza C‑221/24.

25

Contextul și procedura jurisdicțională națională din această cauză sunt foarte apropiate de contextul și de procedura din cauza C‑221/24.

26

La 25 noiembrie 2021, autoritățile germane au inspectat conținutul unui container provenit din Suedia cu destinația Congo. Potrivit autorităților germane, containerul conținea deșeuri, inclusiv un vehicul, mobilier, îmbrăcăminte și jucării.

27

Autoritățile germane au suspendat expedierea containerului respectiv din cauza suspiciunii de transfer ilegal de deșeuri. De asemenea, acestea au solicitat agenției, în calitate de autoritate responsabilă în Suedia, să se asigure că conținutul containerului este returnat în Suedia și tratat într‑un mod rațional din punct de vedere ecologic.

28

Împărtășind analiza autorităților germane, agenția a contactat expeditorul, și anume IC, oferindu‑i posibilitatea de a organiza el însuși înapoierea conținutului containerului în Suedia. IC a declarat agenției că nu dispune de mijloacele necesare pentru a finanța transferul conținutului containerului din Germania în Suedia și că a solicitat ajutorul agenției în acest sens.

29

Considerând, de asemenea, că intențiile lui IC în ceea ce privește conținutul containerului nu erau clare, agenția a decis astfel că acest conținut trebuia trimis înapoi în Suedia pentru a asigura tratarea acestuia într‑un mod rațional din punct de vedere ecologic.

30

IC a introdus o acțiune împotriva deciziei agenției la Nacka tingsrätt, mark- och miljödomstolen (Tribunalul pentru Litigii Imobiliare și de Mediu cu sediul în Nacka), care a anulat‑o în măsura în care prevedea recuperarea conținutului containerului pentru aceleași motive precum cele menționate la punctul 23 din prezenta hotărâre în ceea ce privește cauza C‑221/24.

31

Agenția a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Svea hovrätt, Mark- och miljööverdomstolen (Curtea de Apel cu sediul în Stockholm, Secția Litigii Imobiliare și de Mediu), care este instanța de trimitere și în cauza C‑222/24.

32

În susținerea acțiunii formulate în fiecare dintre cele două cauze cu care a sesizat instanța de trimitere, agenția susține că, dacă articolul 24 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din Regulamentul nr. 1013/2006 ar trebui interpretat în sensul că nu permite autorității de expediere să recupereze deșeurile în țara de expediere atunci când se consideră că exportatorul nu este în măsură să trateze deșeurile în mod corespunzător după preluarea acestora, atunci articolul 24 alineatul (2) primul paragraf litera (d) din acest regulament ar constitui temeiul juridic adecvat pentru a proceda astfel. UQ și IC contestă, la rândul lor, calificarea conținutului containerelor drept „deșeuri”. UQ adaugă că nu și‑a dat niciodată acordul pentru recuperarea deșeurilor în cauză. IC se opune necesității unei recuperări a deșeurilor și dorește să le recupereze pentru a le expedia din nou în Africa în scopuri umanitare.

33

Instanța de trimitere din fiecare dintre cele două cauze are îndoieli cu privire la modul în care trebuie interpretat articolul 24 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1013/2006 într‑o situație în care autoritatea competentă de expediere, pe de o parte, a preluat deșeuri care fac obiectul unui transfer ilegal în temeiul literei (c) a acestei dispoziții și, pe de altă parte, a efectuat notificarea care, în temeiul celui de al treilea și al celui de al patrulea paragraf ale acestui alineat, trebuie să preceadă această preluare. Astfel, această instanță apreciază că se ridică problema dacă, într‑o asemenea situație, autoritatea menționată poate fi considerată „deținătorul deșeurilor” și dacă poate sau trebuie, în temeiul acestui regulament, să recupereze sau să elimine deșeurile, în condițiile în care expeditorul inițial se opune. Pe de altă parte, în cazul unui răspuns afirmativ, instanța menționată urmărește să afle dacă o astfel de interpretare a dispoziției menționate, care nu prevede posibilitatea de a‑l priva pe proprietarul deșeurilor de dreptul său de proprietate ca urmare a preluării menționate, este compatibilă cu protecția acestui drept consacrată la articolul 17 din cartă.

34

În acest context, Svea hovrätt, Mark- och miljööverdomstolen (Curtea de Apel cu sediul în Stockholm, Secția Litigii Imobiliare și de Mediu) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare, formulate în mod identic în cauzele C‑221/24 și C‑222/24:

35

Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 24 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1013/2006 trebuie interpretat în sensul că, pe de o parte, literele (c) și (d) ale acestei dispoziții se aplică în mod alternativ și, pe de altă parte, litera (c) a dispoziției menționate impune autorității competente din țara de expediere, atunci când descoperă un transfer pe care îl consideră ilegal, să recupereze sau să elimine deșeurile preluate în urma unui astfel de transfer.

36

Articolul 24 din Regulamentul nr. 1013/2006 reglementează, astfel cum reiese din titlul său „Preluarea deșeurilor în cazul unui transfer ilegal”, preluarea deșeurilor atunci când acestea fac obiectul unui transfer ilegal în temeiul regulamentului menționat. Este vizată în special ipoteza, care este cea din litigiile principale, în care transferul a fost efectuat cu încălcarea articolului 36 din regulamentul menționat, care interzice exporturile anumitor deșeuri către țări terțe precum Camerun și Congo și fără notificarea tuturor autorităților competente în cauză.

37

Articolul 24 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1013/2006 desemnează, potrivit ordinii de prioritate stabilite la literele (a)-(c), autoritățile, precum și persoanele fizice sau juridice care sunt obligate succesiv să efectueze preluarea deșeurilor în cazul unui transfer ilegal, cu alte cuvinte, mai întâi, pe cel care a notificat transferul, denumit „notificator de facto”, în continuare pe cel care ar fi trebuit să efectueze această notificare, dar care nu a făcut acest lucru, denumit „notificatorul de iure” și, în sfârșit, autoritatea competentă de expediere sau reprezentantul acesteia. Această ordine reiese din expresiile de legătură care figurează la literele (a) și, respectiv, (b) ale articolului 24 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1013/2006, și anume „sau, în cazul în care nu a fost prezentată nicio notificare” și, respectiv, „sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil” (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 februarie 2006, Pedersen, C‑215/04, EU:C:2006:108, punctul 16). Ordinea menționată este confirmată de articolul 24 alineatul (2) al treilea și al patrulea paragraf din același regulament, care prevede că, în cazul preluării, în sensul primului paragraf literele (a), (b) și (c), se prezintă o nouă notificare, în ordinea indicată în aceste dispoziții.

38

Întrucât expresia de legătură „sau, în cazul în care nu este posibil” figurează de asemenea la sfârșitul articolului 24 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din Regulamentul nr. 1013/2006, rezultă că recuperarea sau eliminarea deșeurilor în discuție, astfel cum sunt prevăzute la litera (d) a acestui articol 24 alineatul (2) primul paragraf, nu pot interveni decât în ipoteza nepreluării deșeurilor de către autoritatea de expediere în temeiul literei (c) a aceleiași dispoziții.

39

Astfel, după cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctele 36 și 37 din concluzii, literele (a)-(c), pe de o parte, și literele (d) și (e), pe de altă parte, ale articolului 24 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1013/2006 vizează situații diferite. Astfel, literele (a)-(c) menționate privesc situațiile în care deșeurile în cauză au părăsit țara de expediere, implicând o„returnare” sau o „reintroducere” în această țară. În schimb, literele (d) și (e) menționate vizează situațiile în care deșeurile nu au părăsit niciodată țara de expediere sau au ajuns deja în țara de destinație ori se află în altă țară, dar nu pot fi redirecționate către țara de expediere. În aceste din urmă cazuri, deșeurile în cauză trebuie recuperate sau eliminate în țara în care se află, indiferent dacă este vorba despre țara de expediere, de destinație sau de altă țară.

40

Această concluzie este confirmată de articolul 24 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 1013/2006, care impune în principiu o nouă notificare, care este, în temeiul articolului 4 din acest regulament, obligatorie pentru orice transfer și, astfel, pentru orice deplasare de deșeuri numai în cazurile prevăzute la literele (a)-(c) ale articolului 24 alineatul (2) primul paragraf din acest regulament, iar nu în cele prevăzute la literele (d) și (e) ale acestei din urmă dispoziții.

41

Rezultă din cele ce precedă că, pe de o parte, literele (c) și (d) ale articolului 24 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1013/2006 nu se pot aplica decât în mod alternativ, întrucât litera (d) se aplică în lipsa aplicabilității literei (c), și că, pe de altă parte, ipoteza prevăzută la această literă (d) corespunde celei în care deșeurile în cauză se află pe teritoriul țării de destinație sau de expediere și pot fi, așadar, recuperate sau eliminate pe teritoriul respectiv de autoritatea competentă de expediere sau de entitatea pe care o va fi mandatat în acest scop.

42

De aici rezultă de asemenea că, în situații precum cele în discuție în litigiul principal, în care, potrivit informațiilor furnizate de instanța de trimitere, deșeurile au părăsit țara de expediere, fac obiectul unui tranzit ilicit într‑un stat membru și nu au fost preluate de expeditorii lor, se aplică articolul 24 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din Regulamentul nr. 1013/2006.

43

Întrucât instanța de trimitere subliniază că această din urmă dispoziție nu precizează în mod explicit, contrar articolului 24 alineatul (2) primul paragraf litera (d) din acest regulament, că deșeurile sunt recuperate sau eliminate, ea ridică problema consecințelor care decurg din preluarea deșeurilor, al căror transfer este considerat ilegal de către agenție, în temeiul literei (c) a dispoziției menționate și în special dacă această preluare implică în mod necesar recuperarea sau eliminarea lor.

44

În primul rând, astfel cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctul 49 din concluzii, spre deosebire în special de versiunile în limbile spaniolă („valorizados o eliminados de forma alternativa”), franceză („valorisés ou éliminés d’une autre manière”) și italiană („recuperati o smaltiti in modo alternativo”) a articolului 24 alineatul (2) primul paragraf litera (d) din Regulamentul nr. 1013/2006, în versiunile în limbile germană („auf andere Weise verwertet oder beseitigt werden”) și engleză („alternatively recovered or disposed of”) ale acestei dispoziții, termenii „printr‑o metodă alternativă” ar putea fi interpretați în sensul că se referă la recuperarea sau la eliminarea deșeurilor prin intermediul unui proces care nu implică preluarea lor prealabilă. Dispoziția menționată ar însemna astfel că recuperarea și eliminarea trebuie să aibă loc întotdeauna după preluare, dar că, în subsidiar, acestea pot avea loc fără preluarea prealabilă a deșeurilor atunci când această preluare se dovedește imposibilă.

45

Or, potrivit unei jurisprudențe constante, în caz de neconcordanță între diferitele versiuni lingvistice ale unui text al Uniunii, dispoziția în cauză trebuie să fie interpretată în funcție de economia generală și de finalitatea reglementării din care face parte (Hotărârea din 15 aprilie 2010, Heinrich Heine, C‑511/08, EU:C:2010:189, punctul 51 și jurisprudența citată).

46

În acest scop, în al doilea rând, trebuie amintit că, prin Decizia 93/98, Comunitatea a devenit parte la Convenția de la Basel, astfel încât această convenție face parte integrantă din ordinea juridică a Uniunii din anul 1994 (Hotărârea din 21 ianuarie 2025, Conti 11. Container Schiffahrt II, C‑188/23, EU:C:2025:26, punctul 45 și jurisprudența citată).

47

Astfel cum se arată în considerentul (3) al Regulamentului nr. 1013/2006, prin adoptarea Regulamentului nr. 259/93, care a fost abrogat și înlocuit prin Regulamentul nr. 1013/2006, legiuitorul Uniunii a stabilit norme de reducere și control a transferurilor de deșeuri, elaborate, inter alia, astfel încât sistemul comunitar existent pentru supravegherea și controlul circulației deșeurilor să îndeplinească cerințele Convenției de la Basel.

48

În acest context, articolul 9 alineatul (2) din Convenția de la Basel menționează la litera (a) și, respectiv, la litera (b) ipoteza preluării deșeurilor sau, în caz de imposibilitate, cea a eliminării acestora „într‑un alt mod”. O asemenea formulare tinde să sugereze, asemenea versiunilor în limbile engleză și germană ale articolului 24 alineatul (2) primul paragraf litera (d) din Regulamentul nr. 1013/2006 și astfel cum indică în esență alineatele (101) și (102) din Orientările privind punerea în aplicare a dispozițiilor referitoare la traficul ilicit din Convenția de la Basel [alineatele (2)-(4) ale articolului 9], că obligația de preluare implică prin ea însăși eliminarea deșeurilor în cauză și că, atunci când acest lucru este imposibil, acestea pot fi eliminate „printr-o metodă alternativă”. În consecință, eliminarea sau recuperarea apar ca fiind scopul care trebuie atins în urma constatării unui transfer ilegal de deșeuri, fie ca urmare a preluării deșeurilor, fie „printr-o metodă alternativă”, atunci când această preluare se dovedește imposibilă.

49

Pe de altă parte, reflectând obiectivul de protecție a mediului și a sănătății oamenilor urmărit de Regulamentul nr. 1013/2006, astfel cum este enunțat în considerentele (1) și (7) ale acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2009, Comisia/Parlamentul și Consiliul, C‑411/06, EU:C:2009:518, punctul 62, precum și Hotărârea din 28 mai 2020, Interseroh, C‑654/18, EU:C:2020:398, punctul 51), precum și gestionarea ecologică rațională a deșeurilor pe care acesta le implică, așa cum este definită la articolul 2 punctul 8 din acest regulament, reiese din articolul 2 punctul 34 și din articolul 3 din regulamentul menționat, care stabilește cadrul procedural pentru toate transferurile de deșeuri, că transferul deșeurilor, indiferent dacă este legal sau ilegal, are loc numai în scopul recuperării sau al eliminării lor.

50

Astfel, formularul de notificare care figurează în anexa I A la Regulamentul nr. 1013/2006, obligatorie în principiu, după cum s‑a amintit la punctul 40 din prezenta hotărâre, în cazul preluării deșeurilor în temeiul articolului 24 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din Regulamentul nr. 1013/2006, cuprinde o rubrică care impune notificatorului să bifeze căsuța „eliminare” sau „recuperare”, ceea ce presupune ca această eliminare sau recuperare să rezulte în mod necesar din această preluare.

51

În același sens, din modul de redactare a articolului 25 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1013/2006, referitor la costurile de preluare în caz de transfer ilegal, rezultă că aceste cheltuieli le includ în special pe cele legate de recuperarea sau eliminarea lor în conformitate cu articolul 24 alineatul (2) din regulamentul menționat, ceea ce implică de asemenea că preluarea include recuperarea sau eliminarea.

52

Această concluzie este de altfel confirmată de articolul 15 din Directiva 2008/98, la care face trimitere Regulamentul nr. 1013/2006, care prevede o responsabilitate pentru gestionarea deșeurilor și în special obligația producătorului sau a deținătorului de deșeuri de a efectua sau de a dispune tratarea acestora, și anume o operațiune completă de recuperare sau de eliminare. În plus, articolul 16 din Directiva 2008/98 a prevăzut că statele membre înființează instalații dedicate care pot elimina deșeurile, inclusiv atunci când acestea provin din țări terțe sau sunt destinate către acestea.

53

O asemenea interpretare a articolului 24 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din Regulamentul nr. 1013/2006 se impune, în al treilea rând, având în vedere obiectivul principal pe care îl urmărește acest regulament, și anume protecția mediului și a sănătății oamenilor, precum și având în vedere gestionarea ecologică rațională a deșeurilor pe care le implică, astfel cum au fost amintite la punctul 49 din prezenta hotărâre.

54

Astfel, dacă, în urma redirecționării deșeurilor transferate ilegal, autoritatea competentă le‑ar preda proprietarului lor, care, astfel cum este cazul în litigiile principale, poate dori să le recupereze, renunțând în același timp să organizeze el însuși returnarea acestora, ar exista un risc ca ele să fie din nou transferate în mod ilegal și, în orice caz, netratate, ceea ce ar compromite acest obiectiv de gestionare ecologică rațională a deșeurilor, precum și cerința de a reduce la minimum circulația acestora compatibilă cu o astfel de gestionare eficientă și ecologică rațională a acestora, prevăzută la articolul 4 alineatul (2) litera (d) din Convenția de la Basel și amintită în considerentul (8) al Regulamentului nr. 1013/2006.

55

În sfârșit, se poate arăta că articolul 25 din Regulamentul (UE) 2024/1157 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 privind transferurile de deșeuri, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1257/2013 și (UE) 2020/1056 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 (JO L, 2024/1157), menit să înlocuiască articolul 24 din Regulamentul nr. 1013/2006 începând cu 21 mai 2026, precizează în prezent în mod expres, la alineatul (2), că preluarea deșeurilor de către una dintre autoritățile sau persoanele juridice sau fizice menționate la literele (a)-(c) ale acestei dispoziții se efectuează „pentru a asigura eliminarea sau valorificarea acestora”.

56

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima și la a doua întrebare că articolul 24 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1013/2006 trebuie interpretat în sensul că, pe de o parte, literele (c) și (d) ale acestei dispoziții se aplică în mod alternativ, întrucât litera (d) se aplică în lipsa aplicabilității literei (c), și, pe de altă parte, această literă (c) impune autorității competente din țara de expediere, atunci când descoperă un transfer pe care îl consideră ilegal, să recupereze sau să elimine deșeurile preluate ca urmare a unui astfel de transfer.

57

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 24 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din Regulamentul nr. 1013/2006, în măsura în care impune recuperarea sau eliminarea deșeurilor preluate de autoritatea competentă din țara de expediere în pofida opoziției expeditorului inițial, este valid având în vedere protecția dreptului de proprietate consacrat la articolul 17 alineatul (1) din cartă.

58

Conform articolului 52 alineatul (3) din cartă, în măsura în care aceasta conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin CEDO, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de convenția menționată. Această dispoziție nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecție mai largă. Rezultă că, în vederea interpretării articolului 17 alineatul (1) din cartă, trebuie să se ia în considerare jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la articolul 1 din Primul protocol adițional la CEDO, care consacră protecția dreptului de proprietate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 septembrie 2024, Neves 77 Solutions, C‑351/22, EU:C:2024:723, punctul 80 și jurisprudența citată).

59

Articolul 17 alineatul (1) din cartă conține trei norme distincte. Prima normă, care figurează în prima teză a acestei dispoziții și care are un caracter general, concretizează principiul respectării proprietății. A doua normă, care figurează în a doua teză a dispoziției menționate, vizează lipsirea de proprietate și supune această lipsire anumitor condiții. În ceea ce privește a treia normă, care se regăsește în a treia teză a aceleiași dispoziții, ea recunoaște statelor membre competența de a reglementa folosința bunurilor în limitele impuse de interesul general. Aceste norme nu sunt însă fără legătură între ele. Astfel, a doua și a treia normă au legătură cu exemple particulare de atingere adusă dreptului de proprietate și trebuie să fie interpretate în lumina principiului consacrat de prima dintre aceste norme (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2025, INTERZERO ș.a., C‑254/23, EU:C:2025:569, punctul 144 și jurisprudența citată).

60

Pe de altă parte, trebuie amintit că existența unei lipsiri de bunuri presupune că a avut loc o deposedare sau expropriere formală ori că situația în litigiu echivala cu o expropriere de fapt (Hotărârea din 5 mai 2022, BPC Lux 2 ș.a., C‑83/20, EU:C:2022:346, punctul 44, precum și jurisprudența citată).

61

În speță, reiese din însuși modul de redactare a articolului 24 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din Regulamentul nr. 1013/2006 că măsura în cauză, și anume preluarea de către autoritatea competentă din țara de expediere a deșeurilor care fac obiectul unui transfer ilegal în vederea recuperării sau a eliminării lor, se aplică cu titlu subsidiar, această autoritate intervenind numai atunci când transferul ilegal de deșeuri reprezintă responsabilitatea notificatorului, fie că este proprietarul deșeurilor, fie că a fost abilitat de acesta pentru a efectua transferul lor, iar acesta din urmă nu a preluat deșeurile respective și nici, a fortiori, nu și‑a demonstrat voința sau capacitatea de a le gestiona într‑un mod ecologic rațional sau poate încerca din nou să le transfere în mod ilicit.

62

În aceste condiții, nu se poate considera, având în vedere caracterul subsidiar al intervenției autorității competente, că preluarea deșeurilor care fac obiectul unui transfer ilicit efectuată de autoritatea competentă constituie o „lipsire de bunuri”, în sensul articolului 17 alineatul (1) din cartă. Astfel, articolul 24 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1013/2006 acordă prioritate notificatorului pentru a prelua deșeurile.

63

Nu este mai puțin adevărat că o astfel de măsură constituie o restrângere a exercitării dreptului de proprietate, care intră sub incidența reglementării folosinței bunurilor, în sensul articolului 17 alineatul (1) a treia teză din cartă, din moment ce destinația acestor deșeuri trebuie să fie în mod necesar recuperarea sau eliminarea lor.

64

În această privință, trebuie amintit că dreptul de proprietate garantat la articolul 17 alineatul (1) din cartă nu este o prerogativă absolută și că exercitarea sa poate face obiectul, în condițiile prevăzute la articolul 52 alineatul (1) din cartă, al unor restricții justificate de obiective de interes general urmărite de Uniune (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2025, INTERZERO ș.a., C‑254/23, EU:C:2025:569, punctul 108, precum și jurisprudența citată).

65

În primul rând, trebuie să se constate că, în speță, cerința prevăzută la articolul 52 alineatul (1) din cartă, potrivit căreia restrângerile privind exercitarea dreptului de proprietate trebuie „să fie prevăzute de lege”, este îndeplinită, din moment ce reiese din răspunsul la primele două întrebări că articolul 24 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din Regulamentul nr. 1013/2006 trebuie interpretat în sensul că obligă autoritatea competentă de expediere să recupereze sau să elimine deșeurile preluate, ceea ce poate restrânge dreptul de proprietate al proprietarilor acestora. Astfel, deși actul care permite ingerința în exercitarea drepturilor fundamentale trebuie să definească el însuși întinderea restrângerii exercițiului dreptului în cauză, Curtea poate, dacă este cazul, să precizeze, pe calea interpretării, întinderea concretă a restrângerii atât în raport cu înșiși termenii reglementării Uniunii în cauză, cât și cu economia sa generală și cu obiectivele pe care le urmărește (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iunie 2022, Ligue des droits humains, C‑817/19, EU:C:2022:491, punctul 114 și jurisprudența citată).

66

În al doilea rând, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că protecția mediului și a sănătății oamenilor figurează printre obiectivele de interes general care pot justifica restrângeri care pot fi aduse dreptului de proprietate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 martie 2010, ERG ș.a., C‑379/08 și C‑380/08, EU:C:2010:127, punctul 81, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 10 iulie 2025, INTERZERO ș.a., C‑254/23, EU:C:2025:569, punctul 152). Or, astfel cum s‑a amintit la punctul 49 din prezenta hotărâre, obiectivul principal al Regulamentului nr. 1013/2006 este protecția mediului și a sănătății oamenilor. Articolul 175 CE (devenit articolul 192 TFUE), care constituie temeiul juridic al Regulamentului nr. 1013/2006, face trimitere astfel la obiectivele prevăzute la articolul 174 CE (devenit articolul 191 TFUE), care prevede că politica Uniunii în domeniul mediului contribuie printre altele la conservarea, la protecția și la îmbunătățirea calității mediului, precum și la ocrotirea sănătății persoanelor și că această politică urmărește un nivel ridicat de protecție.

67

În al treilea rând, în ceea ce privește caracterul proporțional al consecințelor pe care le determină preluarea deșeurilor care fac obiectul unui transfer ilegal, în temeiul articolului 24 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din Regulamentul nr. 1013/2006, trebuie amintit că principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor Uniunii să fie de natură să atingă obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2017, Slovacia și Ungaria/Consiliul, C‑643/15 și C‑647/15, EU:C:2017:631, punctul 206, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 10 iulie 2025, INTERZERO ș.a., C‑254/23, EU:C:2025:569, punctul 109).

68

În această privință, este necesar să se constate că preluarea deșeurilor de către autoritatea competentă din țara de expediere în vederea recuperării sau a eliminării lor în urma unui transfer ilicit, în măsura în care garantează tratarea acestor deșeuri, este aptă să conserve mediul și sănătatea oamenilor.

69

În schimb, o măsură mai puțin restrictivă, precum cea evocată în ședința în fața Curții și care ar fi constat în încredințarea deșeurilor notificatorilor de drept sau de fapt după preluarea lor de către autoritatea de expediere, pentru ca acești notificatori să le recupereze sau să le elimine ei înșiși, eventual, sub controlul autorității de expediere, nu ar fi constituit o măsură adecvată în vederea conservării mediului și a sănătății oamenilor. Astfel, lipsa voinței notificatorilor sau incapacitatea acestora de a prelua deșeurile, constatate de instanța de trimitere, precum și caracterul ilicit al transferurilor în discuție suscită îndoieli serioase cu privire la voința sau la capacitatea notificatorilor de a recupera sau de a elimina deșeurile respective, astfel încât măsura mai puțin restrictivă evocată în ședința menționată nu ar fi garantat protecția mediului și a sănătății oamenilor.

70

În plus, inconvenientele cauzate, și anume, în speță, restricțiile aduse dreptului de proprietate, nu sunt disproporționate în raport cu obiectivul de protecție a mediului și a sănătății oamenilor.

71

În această privință, pe de o parte, potrivit jurisprudenței Curții, protecția sănătății oamenilor are o importanță preponderentă în raport cu considerațiile economice, astfel încât este de natură să justifice consecințe economice negative, chiar considerabile, pentru anumiți operatori economici (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique et Lorraine ș.a., C‑127/07, EU:C:2008:728, punctul 59, precum și jurisprudența citată). În același sens, în temeiul articolului 35 din cartă, în definirea și punerea în aplicare a tuturor politicilor și acțiunilor Uniunii se asigură un nivel ridicat de protecție a sănătății oamenilor și, în temeiul articolului 37 din cartă, politicile Uniunii trebuie să prevadă un nivel ridicat de protecție a mediului și de îmbunătățire a calității acestuia, care să fie asigurat în conformitate cu principiul dezvoltării durabile.

72

Pe de altă parte, restricțiile în cauză sunt limitate și controlate.

73

Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 62 din prezenta hotărâre, articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1013/2006 nu impune ca proprietarul deșeurilor, indiferent dacă este sau nu notificatorul în temeiul acestei dispoziții, să își piardă toate drepturile asupra acestor deșeuri și nici să fie privat în totalitate de acestea în fapt.

74

De altfel, trebuie amintit că, în conformitate cu dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă, deciziile de recuperare sau de eliminare a deșeurilor, adoptate de autoritatea de expediere, pot face obiectul unei căi de atac (a se vedea în acest sens Curtea EDO, 28 iunie 2018, G.I.E.M. S.R.L. ș.a. împotriva Italiei, CE:ECHR:2018:0628JUD000182806, § 302, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 10 septembrie 2024, Neves 77 Solutions, C‑351/22, EU:C:2024:723, punctele 95 și 96, precum și jurisprudența citată). Litigiile principale atestă de altfel controlul jurisdicțional al cărui obiect îl constituie restrângerile dreptului de proprietate în cauză, care permite contestarea acestora invocând, dacă este cazul, existența unei nereguli, inclusiv în ceea ce privește calificarea drept „deșeu”, sau cea a unor comportamente arbitrare sau nerezonabile. În vederea acestui control jurisdicțional, aceste decizii de recuperare sau de eliminare a deșeurilor trebuie, în plus, să fie motivate și au fost motivate în speță de incapacitatea lui UQ și a lui IC de a asigura preluarea deșeurilor, precum și tratarea lor. O astfel de motivare implică faptul că autoritatea competentă se asigură de dubla deficiență a notificatorului, atât pentru transportul, cât și pentru tratarea deșeurilor, ceea ce presupune schimburi cu acesta din urmă, care au avut loc efectiv în cauzele principale și care îi pot permite, dacă este cazul, să recupereze deșeurile în cauză dacă dovedește capacitatea sa de a le trata.

75

În consecință, interpretarea articolului 24 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1013/2006, astfel cum rezultă din răspunsul dat la prima și la a doua întrebare, permite garantarea unui nivel ridicat de protecție a mediului și a sănătății oamenilor, obiectiv urmărit de asemenea de cartă, și este, așadar, conformă cu articolul 17 alineatul (1) din cartă.

76

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se concluzioneze că examinarea celei de a treia întrebări nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea articolului 24 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din Regulamentul nr. 1013/2006.

77

Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară: