1

Prin recursul formulat, Global Nanotechnologies AE schediasmou anaptyxis paraskevis kai emporias ylikon nanotechnologias (Glonatech) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 13 decembrie 2023, Glonatech/REA (T‑409/22, denumită în continuare hotărârea atacată, EU:T:2023:802), prin care acesta a respins acțiunea sa întemeiată pe articolul 272 TFUE și având ca obiect, pe de o parte, declararea faptului că și‑a îndeplinit în mod corect obligațiile contractuale și că are dreptul deplin la plata costurilor pretinse pentru proiectul „Synthesis of Advanced top Nano‑coatings with improved Aerodymic and De‑icing behavior” (SANAD) și, pe de altă parte, anularea notei de debit nr. 3242113938 a Agenției Executive Europene pentru Cercetare (REA) din 22 decembrie 2021, prin care se solicită recurentei plata sumei de 202883,48 euro.

2

Articolul 125 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul financiar din 2018”), intitulat „Formele contribuției Uniunii”, prevedea:

„(1)   Contribuțiile Uniunii [Europene] cu gestiune directă, partajată și indirectă ajută la realizarea unui obiectiv de politică al Uniunii și a unor rezultate specificate și pot avea oricare dintre următoarele forme:

Contribuțiile Uniunii prevăzute la litera (a) de la primul paragraf al prezentului alineat se stabilesc, în cadrul gestiunii directe și indirecte, în conformitate cu articolul 181, cu normele sectoriale sau cu o decizie a Comisiei și, în cadrul gestiunii partajate, în conformitate cu normele sectoriale. Contribuțiile Uniunii prevăzute la literele (c), (d) și (e) de la primul paragraf al prezentului alineat se stabilesc, în cadrul gestiunii directe și indirecte, în conformitate cu articolul 181 sau cu legislația sectorială și, în cadrul gestiunii partajate, în conformitate cu normele sectoriale.

(2)   Pentru a stabili forma adecvată de contribuție, se ține cont în cea mai mare măsură posibilă de interesele și de metodele contabile ale destinatarilor potențiali.

(3)   Ordonatorul de credite competent raportează cu privire la finanțările care nu sunt legate de costuri în temeiul alineatului (1) primul paragraf literele (a) și (f) de la prezentul articol în raportul anual de activitate menționat la articolul 74 alineatul (9).”

3

Potrivit articolului 181 din Regulamentul financiar din 2018, intitulat „Sumele forfetare, costurile unitare și finanțarea la rate forfetare”:

„(1)   În cazul în care grantul ia forma sumelor forfetare, a costurilor unitare sau a finanțării la rate forfetare, după cum se menționează la articolul 125 alineatul (1) primul paragraf litera (c), (d) sau (e), se aplică prezentul titlu, cu excepția dispozițiilor sau a părților de dispoziții referitoare la verificarea costurilor eligibile suportate efectiv.

(2)   Atunci când este posibil și adecvat, sumele forfetare, costurile unitare sau ratele forfetare se stabilesc în așa fel încât să permită plata acestora după obținerea de performanțe și/sau rezultate concrete.

(3)   Cu excepția cazului în care se prevede altfel în actul de bază, utilizarea sumelor forfetare, a costurilor unitare sau a finanțării la rate forfetare este autorizată printr‑o decizie a ordonatorului de credite responsabil, care acționează în conformitate cu normele interne ale instituției Uniunii în cauză.

[…]”

4

Articolul 182 din Regulamentul financiar din 2018, intitulat „Sume forfetare unice”, avea următorul cuprins:

„(1)   O sumă forfetară astfel cum este menționată la articolul 125 alineatul (1) primul paragraf litera (d) poate acoperi toate costurile eligibile ale unei acțiuni sau ale unui program de lucru (denumită în continuare «sumă forfetară unică»).

(2)   În conformitate cu articolul 181 alineatul (4), sumele forfetare unice pot fi determinate pe baza bugetului estimat al acțiunii sau al programului de lucru. Un buget astfel estimat trebuie să respecte principiile economiei, eficienței și eficacității. Respectarea acestor principii se verifică ex ante la momentul evaluării cererii de grant.

(3)   La autorizarea sumelor forfetare unice, ordonatorul de credite competent respectă articolul 181.”

5

Articolul 183 din Regulamentul financiar din 2018, intitulat „Verificări și controale asupra beneficiarilor referitoare la sumele forfetare, costurile unitare și ratele forfetare”, prevedea:

„(1)   Cel târziu înainte de plata soldului, ordonatorul de credite competent verifică îndeplinirea condițiilor care determină plata sumelor forfetare, a costurilor unitare sau a finanțării la rate forfetare, inclusiv, dacă este necesar, obținerea de performanțe și/sau de rezultate. În plus, îndeplinirea condițiilor respective poate fi supusă unor controale ex post.

Cuantumul sumelor forfetare, al costurilor unitare sau al finanțării la rate forfetare, stabilit ex ante prin aplicarea metodei autorizate de către ordonatorul de credite competent sau de către Comisie în conformitate cu articolul 181, nu se contestă în cursul controalelor ex post. Acest lucru nu aduce atingere dreptului ordonatorului de credite competent de a verifica îndeplinirea condițiilor care determină plata, astfel cum se menționează la primul paragraf de la prezentul alineat, și de a reduce grantul în conformitate cu articolul 131 alineatul (4) în cazul în care condițiile respective nu sunt îndeplinite sau în caz de nereguli, de fraudă sau de încălcare a altor obligații. În cazul în care sumele forfetare, costurile unitare sau ratele forfetare se stabilesc pe baza practicilor obișnuite de contabilitate analitică ale beneficiarului, se aplică articolul 185 alineatul (2).

(2)   Frecvența și domeniul de aplicare ale verificărilor și controalelor pot depinde, printre altele, de natura acțiunii sau de beneficiar, inclusiv de neregulile sau fraudele din trecut care pot fi imputate beneficiarului respectiv.

(3)   Condițiile care determină plata sumelor forfetare, a costurilor unitare sau a finanțării la rate forfetare nu impun raportarea costurilor suportate efectiv de beneficiar.

(4)   Plata grantului pe baza sumelor forfetare, a costurilor unitare sau a finanțării la rate forfetare nu aduce atingere dreptului de acces al beneficiarilor la documentele statutare în scopurile menționate la articolele 129 și 184.

(5)   În scopul verificărilor și al controalelor menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, se aplică articolul 186 alineatul (3) literele (a) și (b).”

6

În ceea ce privește dreptul belgian, Tribunalul a arătat la punctul 32 din hotărârea atacată că era necesar să se facă referire la Codul civil belgian, astfel cum era în vigoare la momentul încheierii și al executării acordului de grant.

7

Articolul 1134 din Codul civil belgian prevedea:

„Convențiile legal încheiate constituie legea părților.

Acestea pot fi revocate numai prin acordul părților sau pentru cauze autorizate de lege.

Acestea trebuie executate cu bună‑credință.”

8

Articolul 1161 din acest cod prevedea:

„Toate clauzele convențiilor se interpretează reciproc, dând fiecărei clauze sensul care rezultă din întregul act.”

9

Articolul 1162 din codul menționat era redactat după cum urmează:

„În caz de îndoială, convenția se interpretează împotriva celui care a stipulat și în favoarea celui care a contractat obligația.”

10

Articolul 1163 din același cod prevedea:

„Oricât de generali ar fi termenii în care este concepută o convenție, aceasta cuprinde numai acele aspecte cu privire la care pare că părțile au intenționat să încheie un contract.”

11

Articolul 1315 din Codul civil belgian prevedea că „[c]el care pretinde executarea unei obligații trebuie să o dovedească” și că, „[î]n mod reciproc, cel care se pretinde liberat trebuie să justifice plata sau faptul care a determinat stingerea obligației sale”.

12

Istoricul litigiului a fost prezentat la punctele 3-24 din hotărârea atacată după cum urmează:

13

La 30 iunie 2022, recurenta a introdus la Tribunal o acțiune întemeiată pe articolul 272 TFUE, având ca obiect constatarea în esență a faptului că și‑a îndeplinit în mod corect obligațiile contractuale și că, prin urmare, nu datora suma menționată în nota de debit nr. 3242113938, precum și anularea acesteia din urmă.

14

În susținerea acțiunii sale, recurenta a invocat patru motive, întemeiate în esență, în primul rând, pe o încălcare a domeniului de aplicare al acordului de grant, în al doilea rând, pe o încălcare a modalităților de control al cheltuielilor, în al treilea rând, pe o încălcare a principiului bunei‑credințe care a contribuit la o inversare a ordinii probelor și, în al patrulea rând, pe o încălcare a principiului proporționalității.

15

La 13 decembrie 2023, Tribunalul a pronunțat hotărârea atacată. Prin această hotărâre, Tribunalul, pe de o parte, a respins acțiunea introdusă de recurentă și, pe de altă parte, a admis cererea reconvențională formulată de REA prin care solicita ca creanța sa față de recurentă să fie declarată stabilită în conformitate cu acordul de grant și să devină executorie, obligând astfel recurenta la plata către REA a sumei de 202883,48 euro, în conformitate cu concluziile acesteia din urmă.

16

Cu titlu de considerații introductive, Tribunalul a arătat la punctele 28-32 din hotărârea atacată că îi revenea sarcina de a se pronunța asupra litigiului în temeiul dreptului material aplicabil acordului de grant. Tribunalul a subliniat că, în speță, în conformitate cu articolul 9 primul paragraf din acest acord, acesta este reglementat de propriile prevederi, de actele de drept al Uniunii referitoare la Al șaptelea program‑cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013), de Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Uniunii, precum și de normele sale de punere în aplicare, de celelalte dispoziții ale dreptului Uniunii și, cu titlu subsidiar, de dreptul belgian. Tribunalul a adăugat că normele materiale care reglementează acordul de grant sunt prevăzute de Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO 2012, L 298, p. 1) și că normele procedurale care reglementează auditul financiar provin din Regulamentul financiar din 2018. În ceea ce privește dreptul belgian, Tribunalul a arătat că era necesar să se facă referire la Codul civil belgian, astfel cum era în vigoare la momentul încheierii și al executării acordului de grant.

17

În ceea ce privește temeinicia acțiunii, Tribunalul, în primul rând, a examinat și a respins ca nefondat, la punctele 35-54 din hotărârea atacată, primul motiv al recurentei potrivit căruia, în esență, REA ar fi realizat în mod eronat un raport final de audit, care nu intră în domeniul de aplicare al acordului de grant, în privința unei finanțări la rate forfetare care, din acest motiv, nu ar fi trebuit să fie supusă unei verificări ex post.

18

În această privință, Tribunalul a constatat la punctul 42 din hotărârea atacată că, având în vedere prevederile acordului de grant – în special articolul II.17 și articolul II.21 din condițiile generale ale acestuia –, suportarea forfetară a costurilor eligibile, în special cheltuielile de detașare, nu determina nicio consecință asupra posibilității REA sau a Comisiei de a pune în aplicare un audit financiar și, în acest cadru, de a solicita recurentei, în calitate de beneficiar, să prezinte documente justificative pentru a demonstra realitatea cheltuielilor efectuate pentru a verifica dacă „[acest acord] este bine gestionat și [dacă] dispozițiile sale sunt respectate din punctul de vedere al executării sale”, astfel cum se prevede la articolul II.21 alineatul 2 din condițiile generale ale acordului menționat.

19

Tribunalul a statuat astfel la punctul 43 din hotărârea atacată că, procedând în acest mod, solicitarea unor asemenea documente justificative, în legătură cu care nimic nu permitea în speță să se considere că a intervenit tardiv, nu echivala, contrar celor susținute de recurentă, cu repunerea în discuție a caracterului forfetar al suportării costurilor în discuție, ci avea ca obiectiv numai demonstrarea faptului că aceste costuri, în special cele referitoare la detașările cercetătorilor, fuseseră efectiv suportate, ceea ce dădea dreptul la suportarea forfetară a acestora.

20

În continuare, Tribunalul a respins la punctele 44-53 din hotărârea atacată argumentele recurentei prin care urmărea să conteste această abordare și a statuat în special la punctele 50-52 din hotărârea atacată că faptul că proiectul SANAD a putut fi finalizat cu succes nu permitea repunerea în discuție a punerii în aplicare a auditului financiar sau a condițiilor acestei puneri în aplicare de către REA.

21

În al doilea rând, Tribunalul a examinat și a respins ca fiind nefondat la punctele 55-66 din hotărârea atacată al doilea motiv, întemeiat în esență pe o încălcare de către REA a modalităților de control al cheltuielilor efectuate de recurentă, în măsura în care, pentru a completa probele prezentate inițial de aceasta din urmă, REA a solicitat recurentei probe suplimentare, precum cărți de îmbarcare sau chitanțe privind cheltuielile de cazare ale cercetătorilor implicați în proiect.

22

În această privință, Tribunalul a amintit la punctul 59 din hotărârea atacată că, în temeiul prevederilor articolului II.21.2 din condițiile generale ale acordului de grant, acest acord, precum și dreptul de audit care decurge din acesta impun beneficiarului să fie în măsură să prezinte „toate informațiile și datele detaliate” pentru a dovedi costurile și activitățile, precum și conformitatea acestora cu acordul menționat.

23

Cu toate acestea, potrivit considerațiilor formulate de Tribunal la punctele 60 și 61 din hotărârea atacată, întrucât auditul financiar a evidențiat anumite lipsuri sau chiar incoerențe în cererea de plată a cheltuielilor de detașare în litigiu, era obligația REA să solicite elemente justificative care puteau consta, în ceea ce privește dovada călătoriilor către universitatea‑gazdă, în special în bilete de transport și în cărți de îmbarcare și, în ceea ce privește șederile la fața locului, în special în chitanțe de cazare.

24

În această privință, Tribunalul a subliniat la punctul 62 din hotărârea atacată că, potrivit unui principiu fundamental care guvernează ajutoarele financiare ale Uniunii, aceasta nu putea subvenționa decât cheltuielile care au fost într‑adevăr efectuate. Din acest principiu rezultă că, pentru a justifica atribuirea unui grant specific, nu este suficient ca beneficiarul ajutorului să demonstreze că un proiect a fost realizat. Acesta trebuie în plus să dovedească faptul că a efectuat cheltuielile declarate conform condițiilor stabilite pentru acordarea grantului sau a ajutorului financiar respectiv, întrucât numai cheltuielile corespunzător justificate pot fi considerate eligibile. Obligația sa de a respecta condițiile financiare stabilite constituie un angajament esențial și, prin urmare, condiționează atribuirea grantului Uniunii.

25

În al treilea rând, Tribunalul a examinat și a respins ca fiind nefondat la punctele 67-96 din hotărârea atacată al treilea motiv, întemeiat în esență pe încălcarea principiului bunei‑credințe de către REA întrucât recurenta comunicase, în orice caz, la timp toate documentele solicitate, iar respingerea suportării costurilor de detașare în cadrul unei verificări ex post a fost efectuată cu încălcarea acestui principiu.

26

În această privință, Tribunalul a statuat la punctele 78 și 79 din hotărârea atacată că, într‑un context de finanțare forfetară, pot fi efectuate controale ex post în cadrul unui audit financiar, în conformitate cu articolul 183 din Regulamentul financiar din 2018.

27

În plus, Tribunalul a reiterat la punctul 80 din hotărârea atacată că nu este suficient ca, în cadrul proiectului SANAD, să fi fost atinse realizări sau rezultate concrete pe plan științific sau tehnic și în mod conform cu cele stipulate în acordul de grant pentru a permite plata automată a contribuției financiare forfetare a Uniunii sau pentru a face inutil un audit financiar care, precum în speță, nu era destinat să verifice punerea în aplicare a obiectivelor concrete atribuite proiectului menționat, ci exactitatea informațiilor care dau dreptul la plata contribuției menționate.

28

Tribunalul a statuat de asemenea la punctele 83 și 84 din hotărârea atacată că relațiile dintre părți sunt guvernate, cu titlu principal, de prevederile acordului de grant, al cărui articol II.21 alineatele 2 și 3 din condițiile generale ale acestuia prevede posibilitatea REA sau a Comisiei, în cadrul punerii în aplicare a unui audit financiar, până la expirarea unui termen de cinci ani de la sfârșitul proiectului SANAD, de a solicita recurentei, în calitate de beneficiar, să prezinte documente justificative pentru a demonstra caracterul real al cheltuielilor efectuate. Or, potrivit Tribunalului, REA nu a intenționat niciodată să modifice drepturile pe care le avea în temeiul acordului de grant și nici să renunțe la o parte a acestora, în ceea ce privește posibilitatea de care dispunea de a solicita prezentarea unor documente justificative din partea recurentei.

29

În al patrulea și ultimul rând, Tribunalul a examinat și a respins ca fiind nefondat, la punctele 97-104 din hotărârea atacată, al patrulea motiv, întemeiat în esență pe încălcarea de către REA a principiului proporționalității cu ocazia aprecierii probei costurilor declarate de recurentă.

30

În această privință, Tribunalul a amintit la punctul 99 din hotărârea atacată că nu există o încălcare a principiului proporționalității atunci când un ordonator de cheltuieli, care iau forma unui ajutor financiar al Uniunii, consideră că este insuficient ca beneficiarul unui astfel de ajutor, pentru a putea justifica acordarea acestuia, să demonstreze că un proiect a fost realizat și impune ca beneficiarul menționat să facă dovada că costurile declarate au fost suportate în conformitate cu condițiile stabilite pentru acordarea ajutorului în cauză.

31

Or, potrivit constatărilor Tribunalului care figurează la punctul 100 din hotărârea atacată, REA a considerat în mod întemeiat că elementele de probă prezentate inițial de recurentă și care se raportau la cheltuielile de deplasare și de ședere ale mai multor cercetători detașați nu îndeplineau cerințele acordului de grant.

32

Rezultă, astfel cum a constatat Tribunalul la punctele 101 și 102 din hotărârea atacată, că, având în vedere obligațiile care îi reveneau în calitatea sa de ordonator de cheltuieli, REA nu avea altă opțiune decât să solicite recurentei rambursarea unei părți din ajutorul financiar primit în mod nejustificat și că nu se poate reproșa REA o încălcare a principiului proporționalității, în condițiile în care s‑a conformat numai obligației sale de a solicita rambursarea ajutorului financiar acordat recurentei, proporțional cu nerespectarea de către aceasta din urmă a obligațiilor sale contractuale.

33

Recurenta solicită Curții:

34

REA solicită Curții:

35

În susținerea recursului formulat, recurenta invocă cinci motive, întemeiate, primul, pe încălcarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, al doilea, pe o eroare de drept săvârșită de Tribunal în interpretarea dreptului Uniunii într‑un context de finanțare forfetară, al treilea, pe interpretarea eronată a acordului de grant și a dreptului belgian, al patrulea, pe denaturarea elementelor de probă și, al cincilea, pe răsturnarea sarcinii probei și pe încălcarea principiului proporționalității.

36

Primul motiv este îndreptat împotriva punctelor 34 și 53 din hotărârea atacată și este întemeiat pe încălcarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, în sensul articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), întrucât Tribunalul nu ar fi ținut seama de asimetria dintre părțile la acordul de grant și ar fi refuzat să aplice principiul bunei administrări, consacrat la articolul 41 din cartă.

37

Acest motiv cuprinde două aspecte.

38

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a apreciat la punctul 53 din hotărârea atacată că încălcarea articolului 41 din cartă nu poate în principiu să fie invocată în mod valabil într‑un litigiu care este de natură contractuală și care ține de punerea în aplicare a articolului 272 TFUE, pentru motivul că aceasta din urmă nu ar putea invoca decât încălcări ale prevederilor contractuale sau ale dreptului aplicabil contractului atunci când, precum în speță, Tribunalul nu este sesizat simultan, în temeiul articolului 263 TFUE, cu o acțiune în anulare împotriva unei decizii a Comisiei care constituie titlu executoriu prin care se formalizează o creanță contractuală. În această privință, Tribunalul ar fi făcut trimitere în mod eronat la Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia (C‑584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 88), care s‑ar aplica prin analogie. În plus, potrivit recurentei, Tribunalul ar fi considerat, tot în mod eronat la punctul 34 din hotărârea atacată că, în pofida utilizării unei terminologii caracteristice acțiunilor introduse în temeiul articolului 263 TFUE, cererea introductivă trebuia considerată ca fiind întemeiată pe articolul 272 TFUE și ca ținând de contenciosul contractual.

39

Recurenta consideră că o asemenea apreciere încalcă dreptul la protecție jurisdicțională efectivă, în sensul articolului 47 din cartă, și arată că, în Hotărârea din 16 iulie 2020, Inclusion Alliance for Europe/Comisia (C‑378/16 P, EU:C:2020:575, punctul 81), Curtea a precizat că, dacă părțile decid în contractul lor, prin intermediul unei clauze compromisorii, să atribuie instanței Uniunii competența de a judeca litigiile aferente acestui contract, instanța menționată va fi competentă, independent de dreptul aplicabil prevăzut în respectivul contract, să examineze eventuale încălcări ale cartei și ale principiilor generale ale dreptului Uniunii.

40

REA arată, cu titlu introductiv, că punctele 34 și 53 din hotărârea atacată nu încalcă dreptul la protecție jurisdicțională efectivă, în sensul articolului 47 din cartă, în măsura în care, pe de o parte, punctul 53 din această hotărâre ar expune motivele pentru care Tribunalul consideră că o încălcare a articolului 41 din cartă nu poate în principiu să fie invocată în cadrul unei acțiuni întemeiate pe articolul 272 TFUE și, pe de altă parte, punctul 34 din aceeași hotărâre ar aduce o clarificare cu privire la conținutul capătului de cerere al reclamantei în primă instanță. Astfel, acest motiv ar trebui respins ca inoperant.

41

Cu titlu subsidiar, REA arată că acest aspect nu este întemeiat întrucât, pe de o parte, punctul 34 din hotărârea atacată face parte din observațiile introductive ale Tribunalului prin care se urmărește să se constate că acțiunea recurentei, întemeiată pe articolul 272 TFUE, iar nu pe articolul 263 TFUE, este admisibilă și, pe de altă parte, contestațiile recurentei menționate la punctul 54 din hotărârea atacată nu sunt susținute de niciun argument.

42

Trebuie arătat că principiul bunei administrări implică obligația instituției competente de a examina cu atenție și cu imparțialitate toate elementele pertinente ale cauzei (Hotărârea din 29 martie 2012, Comisia/Estonia,C‑505/09 P, EU:C:2012:179, punctul 95, și Hotărârea din 8 octombrie 2020, Union des industries de la protection des plantes,C‑514/19, EU:C:2020:803, punctul 50, precum și jurisprudența citată).

43

Atunci când instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii acționează în cadrul executării unui contract ale cărui clauze au fost stipulate de acestea, această situație intră sub incidența dreptului Uniunii și, prin urmare, intră în domeniul de aplicare al cartei, în sensul articolului 51 din aceasta.

44

Astfel, după cum a statuat deja Curtea, atunci când execută un contract, instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii rămân supuse obligațiilor care le revin în temeiul cartei și al principiilor generale ale dreptului Uniunii. În consecință, împrejurarea că dreptul aplicabil contractului în cauză nu asigură aceleași garanții precum cele conferite de cartă și de principiile generale ale dreptului Uniunii nu exonerează instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii de obligația de a asigura respectarea lor față de contractanții săi (Hotărârea din 16 iulie 2020, Inclusion Alliance for Europe/Comisia,C‑378/16 P, EU:C:2020:575, punctul 82, și Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia,C‑584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 86).

45

În plus, dacă părțile decid în contractul lor, prin intermediul unei clauze compromisorii, să atribuie instanței Uniunii competența de a judeca litigiile aferente acestui contract, instanța menționată va fi competentă, independent de dreptul aplicabil prevăzut în respectivul contract, să examineze eventuale încălcări ale cartei și ale principiilor generale ale dreptului Uniunii (Hotărârea din 16 iulie 2020, Inclusion Alliance for Europe/Comisia,C‑378/16 P, EU:C:2020:575, punctul 81).

46

Această jurisprudență a fost confirmată mai recent și anterior pronunțării hotărârii atacate, într‑un context analog celui din prezenta cauză, și anume în cadrul unui recurs cu privire la o hotărâre a Tribunalului care s‑a pronunțat asupra unei acțiuni întemeiate pe articolul 272 TFUE, în care recurenta invoca printre altele încălcarea de către Comisie a principiului bunei administrări în sensul articolului 41 din cartă (Hotărârea din 14 iulie 2022, SGI Studio Galli Ingegneria/Comisia,C‑371/21 P, EU:C:2022:566, punctul 79, și Hotărârea din 29 septembrie 2022, HIM/Comisia,C‑500/21 P, EU:C:2022:741, punctul 41).

47

În aceste condiții, este necesar să se constate că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a exclus la punctul 53 din hotărârea atacată posibilitatea instanței Uniunii de a verifica eventuala încălcare a principiului bunei administrări consacrat la articolul 41 din cartă într‑un litigiu care, precum în speță, ține de punerea în aplicare a articolului 272 TFUE.

48

Cu toate acestea, trebuie amintit că, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, în ipoteza în care motivele unei hotărâri a Tribunalului relevă o încălcare a dreptului Uniunii, însă dispozitivul acesteia apare ca fiind întemeiat pentru alte motive de drept, o asemenea încălcare nu este de natură să determine anularea acestei hotărâri și se impun efectuarea unei substituiri a motivelor și respingerea recursului (Hotărârea din 19 septembrie 2024, Coppo Gavazzi și alții/Parlamentul, C‑725/20 P, EU:C:2024:766, punctul 114, precum și jurisprudența citată).

49

Prin urmare, trebuie să se verifice dacă respingerea criticii întemeiate pe o încălcare a dreptului la bună administrare, consacrat la articolul 41 din cartă, apare ca fiind fondată pentru alte motive de drept decât cele afectate de eroarea identificată la punctul 47 din prezenta hotărâre.

50

În această privință, pe de o parte, în conformitate cu articolul 183 alineatul (1) din Regulamentul financiar din 2018, cel târziu înainte de plata soldului, ordonatorul de credite competent verifică printre altele îndeplinirea condițiilor care determină plata sumelor forfetare, a costurilor unitare sau a finanțării la rate forfetare, inclusiv, dacă este necesar, obținerea de performanțe și/sau de rezultate. Această dispoziție precizează că respectarea acestor condiții poate face de asemenea obiectul unor controale ex post și recunoaște astfel în mod expres dreptul ordonatorului de credite competent de a verifica respectarea condițiilor care declanșează plata și de a reduce grantul, în caz de nerespectare a condițiilor menționate sau de nereguli, de fraudă sau de încălcare a altor obligații. În această privință, trebuie subliniat că, în conformitate cu prevederile acordului de grant încheiat între părți și în special cu articolul II.21 alineatul 1 din acesta, în orice moment al executării proiectului și până la expirarea unui termen de cinci ani de la finalizarea acestuia, REA sau Comisia poate efectua audituri financiare referitoare la buna executare a acordului de grant.

51

Pe de altă parte, articolul II.21 alineatul 3 din acest acord prevede obligația beneficiarului finanțării de a păstra, până la expirarea unui termen de cinci ani de la încheierea proiectului, originalele sau, în cazuri excepționale, copiile certificate pentru conformitate cu originalele, inclusiv copii electronice, ale tuturor documentelor privind acordul de grant.

52

Or, din constatările Tribunalului efectuate la punctele 7-10 din hotărârea atacată reiese că proiectul SANAD a fost finalizat la 31 decembrie 2016 și că REA a informat‑o pe recurentă la 21 august 2019 cu privire la inițierea unei proceduri de audit, după ce a trimis un e‑mail la 8 octombrie 2018, prin care invocase deja, în cadrul plății finale a contribuției Uniunii la proiectul SANAD și, așadar, înainte de plata soldului, existența unui anumit număr de anomalii și de lacune în actele justificative prezentate de recurentă.

53

De altfel, la punctul 46 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că acordul de grant prevedea că auditurile financiare puteau fi efectuate de personalul REA sau al Comisiei și a constatat că, deși recurenta invoca o lipsă de imparțialitate a personalului menționat, ea nu furniza nici cel mai mic element de probă în această privință.

54

În aceste condiții, este necesar să se considere că auditul în cauză nu a fost realizat nici tardiv, nici potrivit unor modalități contrare principiului imparțialității.

55

Rezultă astfel că, în pofida erorii de drept identificate la punctul 47 din prezenta hotărâre, argumentul Glonatech întemeiat pe o încălcare a dreptului la bună administrare, prevăzut la articolul 41 din cartă, nu era fondat și putea, așadar, să fie respins de Tribunal.

56

Rezultă din cele ce precedă că, având în vedere jurisprudența amintită la punctul 48 din prezenta hotărâre, primul aspect al primului motiv trebuie respins ca nefondat.

57

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, recurenta arată că, prin excluderea aplicării în speță a principiului bunei administrări, consacrat la articolul 41 din cartă, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a ignorat asimetria dintre părțile la acordul de grant. În acest context, s‑ar pune problema dacă Comisia poate fi în același timp judecător și parte, cumulând astfel prerogative de putere publică. În această privință, recurenta susține că articolul 41 din cartă se opune utilizării unor prerogative de putere publică în cadrul exercitării unor drepturi care decurg din raporturi contractuale în cadrul cărora, în principiu, părțile ar trebui să se afle pe picior de egalitate.

58

Ignorând acest aspect, Tribunalul ar fi încălcat principiul fundamental consacrat la articolul 1161 din Codul civil belgian, și anume necesitatea unei abordări globale în interpretarea unui contract, întrucât nu ar fi luat în considerare, în speță, incidența finanțării forfetare. De asemenea, Tribunalul ar fi încălcat articolul 1162 din Codul civil belgian, potrivit căruia, în caz de îndoială, convenția se interpretează împotriva celui care a stipulat și în favoarea celui care a contractat obligația.

59

REA consideră că al doilea aspect al primului motiv este nefondat.

60

Trebuie amintit că, în conformitate cu cerințele care decurg din articolul 256 TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) și din articolul 169 din Regulamentul de procedură al Curții, un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din decizia a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod specific această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității sale sau a motivului în cauză [Hotărârea din 16 ianuarie 2025, Região Autónoma da Madeira/Comisia (Zona liberă Madeira),C‑547/23 P, EU:C:2025:22, punctul 40 și jurisprudența citată].

61

În plus, din aceste dispoziții rezultă că un recurs este inadmisibil în măsura în care se limitează să repete motivele și argumentele care au fost deja prezentate în fața Tribunalului, inclusiv cele întemeiate pe fapte respinse expres de această instanță. Așadar, un astfel de recurs constituie, în realitate, o cerere prin care se urmărește o simplă reexaminare a cererii introductive depuse la Tribunal, ceea ce nu este de competența Curții în cadrul unui recurs (Hotărârea din 10 noiembrie 2016, DTS Distribuidora de Televisión Digital/Comisia,C‑449/14 P, EU:C:2016:848, punctul 28 și jurisprudența citată).

62

În speță, este necesar să se constate, în primul rând, că, după cum arată REA, argumentația recurentei nu este îndreptată împotriva constatărilor din hotărârea atacată, ci, astfel cum reiese în special din trimiterea făcută de recurentă, în recursul formulat, la cererea sa introductivă în fața Tribunalului, vizează mai degrabă litigiul dintre părțile la acordul de grant care a făcut deja obiectul procedurii în primă instanță.

63

În al doilea rând, trebuie arătat că referirile făcute de recurentă la articolele 1161 și 1162 din Codul civil belgian nu vizează nici punctele 34 și 53 din hotărârea atacată, nici vreo altă parte identificată din hotărârea atacată. Astfel, recurenta se limitează să facă referire la dezacorduri între părțile la acordul de grant și contestă în esență faptul că hotărârea nu a admis motivele și argumentele pe care le‑a prezentat în cadrul procedurii în primă instanță, fără a identifica o eroare de drept sau o calificare eronată a faptelor de către Tribunal care ar fi susceptibile în mod concret să determine o încălcare a articolului 41 din cartă.

64

În aceste condiții, având în vedere jurisprudența amintită la punctele 60 și 61 din prezenta hotărâre, al doilea aspect al primului motiv trebuie respins ca inadmisibil.

65

Rezultă că primul motiv trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

66

Al doilea motiv este îndreptat împotriva punctelor 40-47 din hotărârea atacată și este întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Tribunal în interpretarea dreptului Uniunii într‑un context de finanțare forfetară.

67

Recurenta consideră că hotărârea atacată este afectată de erori de drept, în măsura în care Tribunalul a constatat că acordul de grant era mai întâi reglementat de propriile prevederi și că natura forfetară a finanțării anumitor cheltuieli în temeiul acestui acord nu era relevantă în ceea ce privește stabilirea controalelor care pot fi efectuate ex post în cadrul unui audit financiar. Recurenta susține astfel că această hotărâre încalcă dispozițiile relevante ale dreptului Uniunii în materia finanțării forfetare.

68

În această privință, recurenta arată că Tribunalul a statuat în mod eronat la punctul 42 din hotărârea atacată că „suportarea forfetară a costurilor eligibile, în special cheltuielile de detașare, nu determina nicio consecință asupra posibilității REA sau a Comisiei de a pune în aplicare un audit financiar și, în acest cadru, de a solicita reclamantei, în calitate de beneficiar, să prezinte documente justificative pentru a demonstra realitatea cheltuielilor efectuate” și, la punctul 43 din această hotărâre, că „solicitarea unor asemenea documente justificative […] nu echivala […] cu repunerea în discuție a caracterului forfetar al suportării costurilor în discuție, ci avea ca obiectiv numai demonstrarea faptului că aceste costuri, în special cele referitoare la detașările cercetătorilor, fuseseră efectiv suportate, ceea ce dădea dreptul la suportarea forfetară a acestora”.

69

Procedând astfel, Tribunalul ar fi interpretat în mod eronat dispozițiile relevante ale dreptului Uniunii în materie de finanțare forfetară, în special articolele 181 și 183 din Regulamentul financiar din 2018. În esență, potrivit recurentei, într‑un context de finanțare forfetară precum cel în discuție în speță, controalele ex post nu ar putea repune în discuție cuantumul finanțării acordate.

70

REA susține că al doilea motiv este lipsit de temei.

71

Al doilea motiv este îndreptat împotriva punctelor 40-47 din hotărârea atacată și este întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Tribunal în interpretarea dispozițiilor relevante ale dreptului Uniunii în materie de finanțare forfetară, în special articolele 181 și 183 din Regulamentul financiar din 2018. În esență, recurenta consideră că, în cadrul unei finanțări la rate forfetare precum cea în discuție în speță, nu ar fi posibil să se efectueze controale ex post și astfel să se reducă cuantumul finanțării acordate.

72

Trebuie arătat, cu titlu introductiv, după cum susține REA, că concluzia Tribunalului care figurează la punctul 40 din hotărârea atacată, potrivit căreia acordul de grant este „mai întâi reglementat de propriile prevederi”, nu poate fi interpretată în sensul că implică o aplicare exclusivă a dispozițiilor acordului de grant, ci mai degrabă în sensul că acordă prioritate dispozițiilor acestui acord față de alte dispoziții care pot, dacă este cazul, să fie aplicabile, astfel încât acest argument al recurentei provine dintr‑o interpretare eronată a acestei hotărâri.

73

În special, după ce a amintit, la punctele 40 și 41 din hotărârea atacată, dispozițiile articolelor II.17 și II.21 din acordul de grant, Tribunalul a statuat la punctul 42 din această hotărâre că „lectura prevederilor [acestui acord] permite să se constate că suportarea forfetară a costurilor eligibile, în special cheltuielile de detașare, nu determină nicio consecință asupra posibilității REA sau a Comisiei de a pune în aplicare un audit financiar și, în acest cadru, de a solicita reclamantei, în calitate de beneficiar, să prezinte documente justificative pentru a demonstra realitatea cheltuielilor efectuate pentru a verifica dacă «[acest acord] este bine gestionat și [dacă] dispozițiile sale sunt respectate din punctul de vedere al executării sale», astfel cum se prevede la articolul II.21 alineatul 2 din condițiile generale ale [aceluiași] acord”.

74

În această privință, trebuie arătat că, contrar susținerilor recurentei, Tribunalul a interpretat în mod corect în hotărârea atacată articolele 181 și 183 din Regulamentul financiar din 2018, astfel cum reiese în special din cuprinsul punctelor 77-80 din această hotărâre. În special, reiese cu claritate din aceste dispoziții că, inclusiv într‑un context de finanțare la rate forfetare, pot fi efectuate controale ex post în cadrul unui audit financiar.

75

După cum s‑a arătat deja la punctul 50 din prezenta hotărâre, în conformitate cu articolul 183 alineatul (1) din Regulamentul financiar din 2018, cel târziu înainte de plata soldului, ordonatorul de credite competent verifică printre altele îndeplinirea condițiilor care determină plata sumelor forfetare, a costurilor unitare sau a finanțării la rate forfetare, inclusiv, dacă este necesar, obținerea de performanțe și/sau de rezultate. Această dispoziție precizează că respectarea acestor condiții poate face de asemenea obiectul unor controale ex post și recunoaște astfel în mod expres dreptul ordonatorului de credite competent de a verifica respectarea condițiilor care declanșează plata și de a reduce grantul în caz de nerespectare a condițiilor menționate sau de nereguli, de fraudă sau de încălcare a altor obligații.

76

Pe de altă parte, acordul de grant prevede în mod expres, la articolul II.21 alineatul 3 din condițiile generale ale acestuia, sub titlul „Audit și control financiar”, al cărui conținut este amintit în special la punctul 41 din hotărârea atacată, obligația beneficiarului finanțării de a păstra, până la expirarea unui termen de cinci ani de la încheierea proiectului, originalele sau, în cazuri excepționale, copiile certificate pentru conformitate cu originalele, inclusiv copii electronice, ale tuturor documentelor privind acordul de grant și prevede de asemenea obligația acestui beneficiar de a pune aceste documente la dispoziția REA sau a Comisiei în cursul unui audit în cadrul acestui acord.

77

Prin urmare, recurenta susține în mod eronat că nu ar fi posibil, în cadrul unei finanțări la rate forfetare precum cea din speță, să se efectueze controale ex post.

78

În aceste condiții, este necesar să se respingă al doilea motiv ca nefondat.

79

Al treilea motiv este îndreptat împotriva punctelor 40-49, 57 și 91 din hotărârea atacată și este întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Tribunal în interpretarea mai multor dispoziții ale acordului de grant, în special a articolelor II.17 și II.21 și a anexei III la acesta, precum și a articolelor 1161-1163 din Codul civil belgian.

80

Recurenta arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a invocat, la punctele 40 și 41 din hotărârea atacată, articolele II.17 și II.21 din acordul de grant pentru a descrie condițiile care declanșează plățile în cadrul finanțărilor forfetare, deși acestea ar fi stabilite în mod precis în anexa III la acordul menționat. Pentru acest motiv, Tribunalul nu ar fi respectat obligația de motivare a unei astfel de interpretări și ar fi încălcat dispozițiile Regulamentului financiar din 2018 care prevalează asupra celor din acordul de grant.

81

În plus, potrivit recurentei, prin faptul că s‑a întemeiat pe clauza generală a articolului II.21.3 din acordul de grant – care vizează fără distincție toate formele de finanțare fără a lua în considerare specificitățile finanțărilor la rate forfetare, astfel cum sunt expuse în Regulamentul financiar din 2018 și în anexa III la acest acord – pentru a justifica faptul că REA a solicitat prezentarea unor elemente suplimentare, Tribunalul ar fi încălcat articolele 1161-1163 din Codul civil belgian.

82

REA susține că al treilea motiv trebuie respins ca fiind inadmisibil și, cu titlu subsidiar, ca fiind nefondat.

83

Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit erori de drept în interpretarea mai multor dispoziții ale acordului de grant și a articolelor 1161-1163 din Codul civil belgian.

84

În această privință, trebuie amintit că, în temeiul unei jurisprudențe constante a Curții, examinarea de către Tribunal a unei dispoziții contractuale precum dispozițiile acordului de grant nu poate fi considerată o interpretare a dreptului și nu poate fi, prin urmare, verificată în cadrul unui recurs fără a aduce atingere competenței Tribunalului de a stabili faptele (Hotărârea din 14 ianuarie 2021, ERCEA/Aristoteleio Panepistimio Thessalonikis,C‑280/19 P, EU:C:2021:23, punctul 43 și jurisprudența citată).

85

O asemenea concluzie este pertinentă și în ceea ce privește argumentul recurentei potrivit căruia Tribunalul a omis să interpreteze lipsa de claritate a acordului de grant în favoarea sa, în conformitate cu articolul 1162 din Codul civil belgian. Astfel, procedând în acest mod, recurenta contestă în realitate aprecierea efectuată de Tribunal la punctul 46 din hotărârea atacată, potrivit căreia formularea prevederilor contractuale era clară și neechivocă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 noiembrie 2017, Ludwig-Bölkow-Systemtechnik/Comisia,C‑250/16 P, EU:C:2017:871, punctele 48 și 49).

86

În plus, trebuie amintit că Curtea a statuat de asemenea că, în ceea ce privește interpretarea dată de Tribunal dreptului național aplicabil contractelor stipulate de instituțiile, organele și organismele Uniunii, Curtea este competentă, în cadrul unui recurs, numai să verifice dacă a existat o denaturare a acestui drept, care trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile din dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (Hotărârea din 18 ianuarie 2024, Jenkinson/Consiliul și alții, C‑46/22 P, EU:C:2024:50, punctul 107).

87

În speță, recurenta nu susține că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare care decurge dintr‑o denaturare a dispozițiilor Codului civil belgian.

88

Recurenta nu poate susține în mod valabil nici că, prin trimiterea la clauza cuprinsă în articolul II.21 alineatul 3 din condițiile generale ale acordului de grant, Tribunalul ar fi încălcat dispozițiile Regulamentului financiar din 2018, care ar prevala asupra celor din acest acord. Astfel, din cuprinsul punctelor 74-77 din prezenta hotărâre reiese că dispozițiile acordului de grant care prevăd o obligație de a păstra documentele aferente acestuia și de a le pune la dispoziția REA sau a Comisiei în cazul unui audit sunt conforme cu dispozițiile Regulamentului financiar din 2018, care autorizează controale ex post în cadrul unui audit financiar, inclusiv în cazul unei finanțări forfetare.

89

În sfârșit, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia Tribunalul nu ar fi motivat corespunzător cerințelor legale interpretarea sa cu privire la acordul de grant, este necesar să se arate că interpretarea Tribunalului potrivit căreia caracterul forfetar al suportării cheltuielilor nu era incompatibil cu solicitările de documente justificative formulate ex post decurge din analiza aprofundată a clauzelor acestui acord efectuată la punctele 41, 42 și 46 din hotărârea atacată. În consecință, Tribunalul a motivat corespunzător cerințelor legale aprecierea sa în această privință.

90

În aceste condiții, al treilea motiv trebuie înlăturat ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

91

Al patrulea motiv este îndreptat împotriva punctelor 48, 55, 61, 62, 82-86 și 103 din hotărârea atacată și este întemeiat, pe de o parte, pe o eroare de drept săvârșită de Tribunal în aprecierea elementelor de probă prezentate de recurentă într‑un context de finanțare forfetară și, pe de altă parte, pe o denaturare a acestor elemente de probă.

92

Acest motiv cuprinde trei aspecte prin care se urmărește constatarea unor erori săvârșite de Tribunal în ceea ce privește aprecierea nivelului de probă necesar în vederea stabilirii eligibilității plăților în temeiul unei finanțări forfetare, respingerea elementelor de probă prezentate de recurentă și denaturarea acestor elemente, precum și calificarea de către Tribunal a capacității REA de a evalua elemente de probă în cursul unui audit.

93

Primul aspect al celui de al patrulea motiv este îndreptat împotriva punctelor 48 și 62 din hotărârea atacată.

94

Recurenta arată că, afirmând la punctul 62 din hotărârea atacată că, „potrivit unui principiu fundamental care guvernează ajutoarele financiare ale Uniunii, aceasta nu putea subvenționa decât cheltuielile care au fost într‑adevăr efectuate”, Tribunalul a ignorat distincțiile prevăzute la articolul 125 alineatul (1), precum și la articolele 181 și 182 din Regulamentul financiar din 2018, referitoare la condițiile de declanșare a plăților în funcție de formele de finanțare în cauză, ceea ce ar fi determinat Tribunalul să încalce particularitățile referitoare la finanțările forfetare.

95

În plus, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare la punctul 48 din hotărârea atacată prin respingerea argumentului recurentei întemeiat în esență pe faptul că „toate cheltuielile suportate cu titlu forfetar ar fi justificate în măsura în care aceasta a finalizat cu succes proiectul SANAD” sau chiar pe faptul că finalizarea proiectului menționat ar fi fost imposibilă dacă detașările nu ar fi avut loc niciodată sau nu ar fi avut loc decât cu totul parțial. Potrivit recurentei, în cadrul acestui proiect și ținând seama de împrejurarea că simpla realizare a detașărilor cercetătorilor ar constitui o condiție de declanșare a plății costurilor legate de finanțarea forfetară, obținerea rezultatelor așteptate ar fi deja o probă care permite să se stabilească prin ea însăși că astfel de detașări au avut loc efectiv. Astfel, ar fi vorba, în speță, despre un proiect care trebuie realizat numai datorită unor „activități de schimb de cunoștințe și de mobilitate intersectorială”. Cu alte cuvinte, dacă detașările nu ar fi avut loc, nu s‑ar fi obținut niciun rezultat.

96

REA susține că prezentul aspect este inadmisibil și, în orice caz, nefondat.

97

Trebuie arătat că Tribunalul a afirmat în mod întemeiat la punctul 52 din hotărârea atacată că faptul că proiectul SANAD a putut fi finalizat cu succes nu permite repunerea în discuție a punerii în aplicare a auditului financiar sau a condițiilor acestei puneri în aplicare de către REA. Astfel, după cum a subliniat Tribunalul la punctul 50 din această hotărâre, nu este suficient ca proiectul în cauză să fi fost executat în mod corect pe plan tehnic și în conformitate cu ceea ce era stipulat în acordul de grant pentru ca recurenta să aibă dreptul la contribuțiile financiare prevăzute. Se impune de asemenea ca recurenta să fi executat în mod corect obligațiile care îi reveneau în temeiul acordului menționat, astfel încât să permită REA, în conformitate cu articolul II.21 din condițiile generale ale aceluiași acord, să verifice, în special cu ocazia unui audit financiar, dacă costurile declarate erau eligibile și justificate. În acest scop, este important în special ca beneficiarul să fie în măsură să demonstreze că costurile declarate au fost suportate efectiv pentru a executa proiectul în cauză.

98

În consecință, după cum a arătat Tribunalul în mod întemeiat la punctul 51 din hotărârea menționată, în cazul încălcării obligațiilor financiare stipulate în acordul de grant, beneficiarul ajutorului financiar pierde dreptul la plata granturilor și, prin urmare, în temeiul articolului II.21 alineatul 6 din condițiile generale ale acestei convenții, cocontractantul recurentei este obligat să ia toate măsurile adecvate în această privință, inclusiv recuperarea integrală sau parțială a grantului, independent de faptul că proiectul SANAD a fost corect executat pe plan tehnic.

99

Rezultă că beneficiarul grantului dobândește un drept definitiv la plata contribuției financiare a Uniunii numai dacă sunt îndeplinite toate condițiile cărora le este subordonată acordarea grantului. Nu este suficient ca beneficiarul grantului să demonstreze că un proiect a fost realizat pentru a justifica acordarea unui grant determinat, întrucât acestuia îi revine sarcina de a face dovada că costurile declarate au fost suportate în conformitate cu condițiile prevăzute în special în acordul de grant pentru acordarea granturilor în cauză.

100

În aceste condiții, primul aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins ca nefondat.

101

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, care este îndreptat împotriva punctelor 55 și 61 din hotărârea atacată, recurenta susține, pe de o parte, că Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a statuat la punctul 55 din această hotărâre că sistemul de control cunoscut sub numele de „Reporting and Participants Portal” (Portal de rapoarte și participanți), conceput de REA și administrat pe propria răspundere pentru a gestiona nevoile funcționale esențiale, era lipsit de fiabilitate și de forță probantă suficientă. În acest cadru, respingerea de către Tribunal a existenței unei obligații a REA de a admite acest sistem de control ca reprezentând o probă paralelă suficientă a detașărilor ar fi abuzivă și ar încălca articolul 1162 din Codul civil belgian.

102

Pe de altă parte, nici Tribunalul, nici REA nu ar fi furnizat motive care să justifice ca o pretinsă neîndeplinire a obligației beneficiarului de a înregistra în sistemul de control menționat prestația unui detașat al organizației de origine în incintele sale să poată pune la îndoială realitatea prezenței acestui detașat. Tribunalul s‑ar fi limitat să afirme la punctul 61 din hotărârea atacată că înregistrările în sistemul de control prevăzut în speță sunt „stabilite pornind de la simple declarații pe proprie răspundere ale participanților la proiectul SANAD”, fără altă precizare. Potrivit recurentei, elementele de probă ar fi fost denaturate în acest mod, astfel încât s‑ar fi ridicat suspiciuni cu privire la toți beneficiarii care ar fi acționat în coluziune, ceea ce nu s‑ar fi întâmplat niciodată și ar fi, în orice caz, contrar concluziilor Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).

103

Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al patrulea motiv, care este îndreptat împotriva punctelor 82-86 și 103 din hotărârea atacată, recurenta susține în esență că, prin e-mailul său din 8 octombrie 2018, REA a modificat termenii acordului de grant și a dat naștere unei încrederi legitime a recurentei cu privire la faptul că cheltuielile de deplasare ale cercetătorilor, care constituie o contribuție la rate forfetare, nu ar fi supuse verificării realității lor. Ar rezulta că recurenta nu se putea aștepta ca, prin scrisoarea din 21 august 2019, REA să inițieze un audit financiar al acordului de grant. Astfel, beneficiarii proiectului, printre care și recurenta, s‑ar fi întemeiat în mod decisiv pe e-mailul REA din 8 octombrie 2018 înainte de a se confrunta brusc, în urma scrisorii din 21 august 2019, cu o listă lungă de informații care trebuiau furnizate, iar aceasta în condițiile în care auditul începuse deja.

104

În această privință, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare atunci când a considerat la punctul 86 din hotărârea atacată că „nu este posibil să se considere că termenii [e‑mailului] REA din 8 octombrie 2018 prezintă contradicții cu cei care figurează în special în scrisoarea ulterioară a REA din 21 august 2019” și că „nu este nicidecum exclus ca documentele necesare să permită verificarea datelor efective ale detașărilor”.

105

În plus, potrivit recurentei, e-mailul din 8 octombrie 2018 ar fi avut ca efect să îi confirme recurentei eventuala sa practică care consta în a nu păstra documentele de călătorie referitoare la detașări.

106

REA susține că al doilea și al treilea aspect ale celui de al patrulea motiv sunt inadmisibile și, în orice caz, nefondate.

107

Trebuie amintit că Curtea a statuat în mod repetat că Tribunalul este singurul competent să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar care i‑au fost prezentate, precum și să aprecieze elementele de probă reținute. Constatarea acestor fapte și aprecierea acestor elemente nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării lor, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții (Hotărârea din 29 octombrie 2015, Comisia/ANKO,C‑78/14 P, EU:C:2015:732, punctul 22, și Hotărârea din 14 ianuarie 2021, ERCEA/Aristoteleio Panepistimio Thessalonikis,C‑280/19 P, EU:C:2021:23, punctul 45, precum și jurisprudența citată).

108

În plus, atunci când invocă o denaturare a elementelor de fapt sau de probă de către Tribunal, recurentul trebuie, în temeiul articolului 256 TFUE, al articolului 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și al articolului 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură, să indice cu precizie elementele care ar fi fost denaturate de acesta și să demonstreze erorile de analiză care, în opinia sa, ar fi condus Tribunalul la această denaturare. Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, o denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile din dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (Hotărârea din 6 iunie 2024, Ryanair/Comisia,C‑441/21 P, EU:C:2024:477, punctul 55 și jurisprudența citată).

109

De altfel, trebuie amintit că, în cadrul unui recurs, aprecierea de către Tribunal a forței probante a înscrisurilor din dosar nu poate, cu excepția cazurilor de încălcare a normelor în materie de sarcină și de administrare a probei și de denaturare a înscrisurilor respective, să fie repusă în discuție în fața Curții (Hotărârea din 14 iulie 2022, SGI Studio Galli Ingegneria/Comisia,C‑371/21 P, EU:C:2022:566, punctul 55 și jurisprudența citată).

110

În speță, este necesar să se constate, în ceea ce privește al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, astfel cum arată REA, pe de o parte, că, la punctul 55 din hotărârea atacată, Tribunalul se limitează să rezume al doilea motiv al recurentei în acțiunea sa în primă instanță și nu formulează nicio apreciere în această privință și, pe de altă parte, că concluzia la care ajunge Tribunalul la punctul 61 din această hotărâre constituie o apreciere a faptelor și a elementelor de probă în cadrul acestei acțiuni. Or, recurenta nu explică modul în care această apreciere ar rezulta dintr‑o denaturare de către Tribunal a acestor elemente de probă.

111

De asemenea, în ceea ce privește al treilea aspect al celui de al patrulea motiv, chiar presupunând că recurenta urmărește, prin argumentele sale, să demonstreze o denaturare de către Tribunal a e-mailului din 8 octombrie 2018, trebuie subliniat că, astfel cum s‑a amintit la punctul 108 din prezenta hotărâre, denaturarea trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului prezentat Curții. În această privință, conform unei jurisprudențe constante, controlul efectuat de Curte pentru a examina un motiv întemeiat pe denaturarea unui element de fapt se limitează la verificarea faptului că Tribunalul, întemeindu‑se pe acest element, nu a depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a acestuia, astfel încât nu este suficient să se demonstreze că un document ar putea face obiectul unei interpretări diferite de cea reținută de Tribunal (Hotărârea din 14 iulie 2022, SGI Studio Galli Ingegneria/Comisia,C‑371/21 P, EU:C:2022:566, punctul 56 și jurisprudența citată).

112

Or, constatând la punctul 86 din hotărârea atacată că „nu este posibil să se considere că termenii [e-mailului] REA din 8 octombrie 2018 prezintă contradicții cu cei care figurează în special în scrisoarea ulterioară a REA din 21 august 2019” și că „nu este nicidecum exclus ca documentele solicitate să permită verificarea datelor efective ale detașărilor”, Tribunalul nu a depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a documentelor în cauză și, în consecință, nu le‑a denaturat.

113

Astfel, după cum Tribunalul a arătat în mod întemeiat la punctul 86 din hotărârea atacată, deși e-mailul din 8 octombrie 2018 menționează că un control nu este destinat să verifice costurile reale suportate în cadrul deplasărilor, întrucât costurile corespunzătoare fac obiectul unei suportări forfetare, în schimb, nu este nicidecum exclus ca documentele solicitate să permită verificarea datelor efective ale detașărilor. În această privință, verificarea datelor zborurilor care au fost efectuate de cercetătorii detașați, în special prin intermediul cărților de îmbarcare, permite să se verifice dacă aceștia din urmă s‑au deplasat efectiv la universitatea‑gazdă și dacă detașările au avut loc într‑adevăr potrivit prevederilor acordului de grant.

114

În speță, astfel cum a arătat Tribunalul la punctul 88 din hotărârea atacată, deși recurenta a prezentat contracte de muncă care fuseseră încheiate cu cercetătorii în cauză, aceste contracte nu permit să se constate că acești cercetători au fost în mod real detașați, în special din cauza lipsei unei corespondențe între datele detașărilor și cele la care fac trimitere contractele menționate, astfel încât prezentarea unor documente suplimentare, precum cărțile de îmbarcare, părea într‑adevăr necesară pentru a demonstra însăși existența acestor detașări.

115

În această privință, susținând că Tribunalul ar fi trebuit să concluzioneze că termenii e-mailului REA din 8 octombrie 2018 prezintă contradicții cu cei care figurează în special în scrisoarea ulterioară a REA din 21 august 2019, prin care aceasta din urmă a lansat un audit financiar al acordului de grant, recurenta contestă în realitate aprecierea efectuată de Tribunal cu privire la forța probantă a elementelor de probă prezentate de aceasta din urmă. Astfel de argumente sunt, în temeiul jurisprudenței amintite la punctul 109 din prezenta hotărâre, inadmisibile în stadiul recursului, întrucât recurenta nici nu a demonstrat o denaturare a elementelor de probă în cauză, nici nu a prezentat argumente care să permită să se concluzioneze în sensul unei nerespectări de către Tribunal a normelor în materie de sarcină și de administrare a probei.

116

În aceste condiții, al doilea și al treilea aspect ale celui de al patrulea motiv de recurs trebuie înlăturate ca fiind în parte inadmisibile și în parte nefondate.

117

Al cincilea motiv este îndreptat împotriva punctelor 64 și 69 din hotărârea atacată și este întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Tribunal, întrucât acesta ar fi răsturnat sarcina probei și ar fi încălcat principiul proporționalității.

118

La punctul 64 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul unui acord care conține o clauză compromisorie în sensul articolului 272 TFUE, revine părții care, în vederea atribuirii unei contribuții financiare a Uniunii, a declarat costurile entității care acordă finanțarea să facă dovada că aceste costuri îndeplinesc condițiile financiare ale acordului de grant în vigoare.

119

În plus, la punctul 69 din aceeași hotărâre, Tribunalul ar fi apreciat că nu există o încălcare a principiului proporționalității atunci când un ordonator de cheltuieli, care iau forma unui ajutor financiar al Uniunii, consideră că este insuficient ca beneficiarul unui astfel de ajutor, pentru a putea justifica acordarea acestuia, să demonstreze că un proiect a fost realizat și impune ca beneficiarul menționat să facă dovada că costurile declarate au fost suportate în conformitate cu condițiile stabilite pentru acordarea ajutorului în cauză.

120

Or, potrivit recurentei, problema care s‑ar ridica ar fi aceea de a ști ce condiții financiare erau aplicabile acordului de grant, ținând seama de conținutul lor inițial și de modul în care acestea au evoluat în cursul punerii în aplicare a acestui acord. În speță, ar fi apărut îndoieli după finalizarea proiectului și în urma unui audit financiar în cursul căruia recurenta s‑ar fi confruntat cu o verificare ex post neașteptată. Aceste îndoieli s‑ar fi dovedit nejustificate în ceea ce privește caracterul lor sistematic, astfel cum ar rezulta în special dintr‑o investigație efectuată de OLAF.

121

REA consideră că al cincilea motiv este nefondat.

122

Trebuie să se constate, pe de o parte, în ceea ce privește punctul 64 din hotărârea atacată, că recurenta contestă principiul enunțat în acesta potrivit căruia beneficiarul unei contribuții financiare a Uniunii trebuie să facă dovada că costurile declarate entității care acordă finanțarea îndeplinesc condițiile financiare ale acordului de grant în vigoare.

123

Pe de altă parte, în ceea ce privește punctul 99 din hotărârea atacată, recurenta contestă aprecierea Tribunalului potrivit căreia principiul proporționalității nu este încălcat atunci când beneficiarul unei contribuții financiare a Uniunii este obligat să facă dovada nu numai că activitatea care face obiectul finanțării a fost realizată, ci și că costurile declarate au fost suportate în conformitate cu condițiile stabilite pentru acordarea ajutorului în cauză.

124

În speță, este necesar să se arate că, departe de a susține răsturnarea sarcinii probei invocată de recurentă, atât punctul 64, cât și punctul 99 din hotărârea atacată urmăresc mai degrabă să amintească o jurisprudență constantă, pe care Tribunalul a aplicat‑o în mod întemeiat în hotărârea atacată, în ceea ce privește atribuirea și întinderea sarcinii probei care revine beneficiarului finanțării din partea Uniunii în temeiul acordului de grant.

125

Prin urmare, Tribunalul nu a încălcat principiul proporționalității atunci când a făcut referire la obligația beneficiarului unui grant de a dovedi că costurile au fost suportate efectiv, în conformitate cu condițiile aplicabile ale acordului de grant.

126

În ceea ce privește referirea la audit și la investigația desfășurată de OLAF, trebuie să se constate că recurenta solicită în realitate Curții să efectueze o nouă apreciere a faptelor din speță care să o înlocuiască pe cea efectuată deja de Tribunal. Pentru acest motiv, o astfel de cerere trebuie considerată inadmisibilă, conform jurisprudenței amintite la punctul 108 din prezenta hotărâre.

127

În aceste condiții, al cincilea motiv de recurs trebuie înlăturat ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

128

Întrucât niciunul dintre motivele invocate de recurentă nu a fost admis, se impune respingerea recursului în totalitate.

129

În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

130

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

131

În speță, întrucât REA a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară și hotărăște: