–

pentru Miejskie Przedsiębiorstwo Wodociągów i Kanalizacji w m.st. Warszawie S.A., de P. Celiński și Ł. Matyjas, adwokaci;

–

pentru Veolia Water Technologies sp. z o.o., Krüger A/S, OTV France, Haarslev Industries GmbH și Warbud S.A., de A. Bolecki, radca prawny, și S. Drozd, adwokat;

–

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna și D. Lutostańska, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de L. Malferrari, M. Owsiany‑Hornung și G. Wils, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO 2004, L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Miejskie Przedsiębiorstwo Wodociągów i Kanalizacji w m.st. Warszawie S.A. (denumită în continuare „entitatea contractantă”), pe de o parte, și Veolia Water Technologies sp. z o.o. (denumită în continuare „Veolia”), Krüger A/S, OTV France, Haarslev Industries GmbH și Warbud S.A. (denumite în continuare, împreună, „consorțiul de întreprinderi”), pe de altă parte, în legătură cu plata unor penalități contractuale și cu plata unei indemnizații pentru executarea defectuoasă a unui contract de achiziții publice de lucrări pentru modernizarea și extinderea stației de epurare din Czajka (Polonia).

3

În conformitate cu articolul 4 din Directiva 2004/17/CΕ a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale (JO 2004, L 134, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 3), intitulat „Apă”:

„(1)   Prezenta directivă se aplică următoarelor activități:

(2)   Prezenta directivă se aplică și contractelor sau concursurilor de proiecte atribuite sau organizate de entități care desfășoară o activitate menționată la alineatul (1) și care:

(3)   Alimentarea cu apă potabilă a rețelelor care furnizează un serviciu public, de către o entitate contractantă, alta decât autoritățile contractante, nu se consideră o activitate în sensul alineatului (1), în cazul în care:

4

Articolul 10 din această directivă, intitulat „Principii de atribuire a contractelor”, prevede:

„Entitățile contractante tratează operatorii economici în mod egal și fără discriminare și acționează într‑o manieră transparentă.”

5

Articolul 38 din aceeași directivă, intitulat „Condiții de executare a contractului”, are următorul cuprins:

„Entitățile contractante pot stabili condiții speciale privind executarea unui contract, cu condiția ca aceste condiții să fie compatibile cu legislația comunitară și să fie indicate în anunțul utilizat ca mijloc de convocare la licitație sau în caietul de sarcini. Condițiile care guvernează executarea unui contract pot viza, în particular, considerații de ordin social și de mediu.”

6

Potrivit articolului 2 din Directiva 2004/18, intitulat: „Principii de atribuire a contractelor”:

„Autoritățile contractante tratează operatorii economici în mod egal și fără discriminare și acționează potrivit principiului transparenței.”

7

Articolul 12 din această directivă, intitulat „Contracte din sectorul apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale”, prevede:

„Prezenta directivă nu se aplică în cazul contractelor de achiziții publice care, în cadrul Directivei [2004/17], sunt atribuite de autorități contractante care desfășoară una sau mai multe din activitățile prevăzute la articolele 3-7 din directiva menționată anterior și sunt atribuite pentru respectivele activități, nici contractelor de achiziții publice care sunt excluse din domeniul de aplicare al respectivei directive în temeiul articolului 5 alineatul (2) și articolelor 19, 26 și 30 din aceeași directivă.

Cu toate acestea, prezenta directivă continuă să se aplice contractelor de achiziții publice care sunt atribuite de autorități contractante care desfășoară una sau mai multe din activitățile menționate la articolul 6 din Directiva [2004/17] și care sunt atribuite pentru respectivele activități, atâta timp cât statul membru în cauză profită de opțiunea prevăzută la articolul 71 din directiva menționată anterior pentru a‑i amâna punerea în aplicare.”

8

Articolul 26 din Directiva 2004/18, intitulat „Condiții de executare a contractului”, are următorul cuprins:

„Autoritățile contractante pot prevedea condiții speciale privind executarea contractului, cu condiția să fie compatibile cu dreptul comunitar și să fie menționate în anunțul de participare sau în caietul de sarcini. Condițiile care guvernează executarea unui contract pot viza, în particular, considerații de ordin social și de mediu.”

9

Articolul 3531 din ustawa – Kodeks cywilny (Legea de adoptare a Codului civil), din 23 aprilie 1964 (Dz. U. din 1964, nr. 16, poziția 93), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Codul civil”), prevede:

„Părțile la contract au libertatea să determine raportul juridic dintre ele cu condiția ca obiectul sau conținutul acestuia să nu contravină specificității (naturii) raportului, legilor sau principiilor conviețuirii sociale.”

10

Articolul 581 din Codul civil, care figurează într‑un titlu din acesta consacrat contractului de vânzare, prevede la alineatul 1:

„În cazul în care, în îndeplinirea obligațiilor sale, garantul a furnizat titularului garanției un bun fără defecte în locul bunului defect sau a efectuat reparații majore la bunul acoperit de garanție, perioada de garanție începe să curgă din nou din momentul în care bunul este livrat fără defecte sau bunul reparat este returnat. În cazul în care garantul a înlocuit o parte a bunului, dispoziția sus‑menționată se aplică mutatis mutandis părții înlocuite.”

11

Potrivit articolului 29 alineatul 1 din ustawa Prawo zamówień publicznych (Legea privind achizițiile publice) din 29 ianuarie 2004 (Dz. U. din 2007, nr. 223, poziția 1655), în versiunea aplicabilă litigiului principal:

„Obiectul contractului este descris în mod neechivoc și exhaustiv în termeni suficient de preciși și inteligibili, ținând seama de toate cerințele și circumstanțele care pot influența elaborarea ofertei.”

12

Articolul 36 alineatul 1 punctul 16 din această lege, în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevede:

„Caietul de sarcini conține cel puțin:

[…]

13

La 1 august 2008, în urma unei proceduri de achiziții publice atribuite prin cerere de ofertă deschisă, entitatea contractantă a încheiat cu un consorțiu de întreprinderi cu sediul în diferite state membre, a căror societate‑mamă era Veolia, cu sediul în Varșovia (Polonia), un contract privind modernizarea și extinderea stației de epurare din Czajka. În special, acest contract prevedea construirea unei stații de tratare termică a nămolurilor de epurare care cuprindea două recuperatoare pe două linii independente de incinerare a deșeurilor. Data finalizării lucrărilor, stabilită inițial la 30 octombrie 2010, a fost amânată ulterior pentru 30 noiembrie 2012.

14

Contractul menționat cuprindea un document intitulat „Garantarea calității” (denumit în continuare „Carta de garanție”), care arăta că perioada de garanție începea să curgă la data eliberării certificatului de bună executare a lucrărilor, pentru o durată de 36 de luni, și trebuia să expire cel târziu la 30 aprilie 2015, cu excepția cazului în care nu era posibil să se efectueze testele finale și recepția din cauza unor circumstanțe imputabile cocontractantului.

15

Articolul 6.1 din Carta de garanție prevedea că „în chestiunile nereglementate prin prezenta Cartă de garanție se aplică mutatis mutandis dispozițiile relevante ale dreptului polonez, în special ale Codului civil”. Nu s‑a făcut nicio precizare cu privire la aspectul dacă această trimitere la dreptul polonez se extindea la dispozițiile Codului civil referitoare la garanția în materie de contracte de vânzare.

16

La 21 martie 2013 a fost emis certificatul de bună execuție a lucrărilor.

17

La 26 septembrie 2014, entitatea contractantă a notificat consorțiului de întreprinderi o pană la unul dintre cele două recuperatoare în cauză. Acest recuperator a fost înlocuit în temeiul Cartei de garanție, iar noul echipament a fost pus în funcțiune la 22 februarie 2016.

18

La 3 martie 2015, această entitate a notificat o a doua pană către acest consorțiu de întreprinderi, cu privire la celălalt recuperator. Acest recuperator a fost de asemenea înlocuit în temeiul Cartei de garanție, iar noul echipament a fost pus în funcțiune la 28 aprilie 2016.

19

La 27 noiembrie 2018, entitatea menționată a notificat o nouă pană consorțiului de întreprinderi menționat, de această dată cu privire la cele două recuperatoare. Acesta din urmă a refuzat să repare sau să înlocuiască echipamentele respective pentru motivul că, în opinia sa, perioada de garanție expirase.

20

Acest diferend a dat naștere unui litigiu în fața Sąd Okręgowy w Warszawie (Tribunalul Regional din Varșovia, Polonia), care este instanța de trimitere, în legătură cu printre altele plata unor penalități contractuale și a unor indemnizații din partea consorțiului de întreprinderi.

21

Potrivit acestei instanțe, relațiile dintre părți ar fi guvernate prin analogie de articolul 581 alineatul 1 din Codul civil, referitor la garanția în materie de contracte de vânzare, care prevede că termenul de garanție curge din nou de la livrarea unui bun fără defecte sau de la restituirea bunului reparat, astfel încât, la 27 noiembrie 2018, recuperatoarele erau încă acoperite de garanție, al cărei termen reîncepuse să curgă la 22 februarie și, respectiv, la 28 aprilie 2016. Totuși, această problemă ar fi dezbătută atât în jurisprudența instanțelor poloneze, cât și în doctrină.

22

Instanța menționată precizează de asemenea că consorțiul de întreprinderi contestă aplicarea articolului 581 alineatul 1 din Codul civil pentru motivul că această dispoziție nu ar privi decât contractele de vânzare și că nu s‑ar fi convenit în niciun moment că ea ar reglementa, prin analogie, garanția în cadrul contractului de lucrări în cauză. Potrivit acestui consorțiu de întreprinderi, aplicarea dispoziției menționate ar fi contrară principiilor transparenței, egalității de tratament și concurenței prevăzute de Directiva 2004/18 și reluate în prezent în Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65), întrucât ar echivala cu a‑i opune cerințe care nu reies în mod clar din dosarul cererii de ofertă sau din reglementarea poloneză în vigoare, ci numai dintr‑o interpretare controversată a Codului civil.

23

Instanța de trimitere ridică problema domeniului de aplicare, în acest cadru, al principiilor egalității de tratament și nediscriminării în jurisprudența Curții și în special a aspectului dacă este necesar să se transpună în privința garanțiilor aplicabile în cadrul contractului de lucrări în discuție în litigiul principal aprecierile reținute în Hotărârea din 2 iunie 2016, Pizzo (C‑27/15, EU:C:2016:404). Aceasta arată în special că cunoașterea dreptului național condiționează posibilitatea operatorilor în cauză de a‑și stabili prețurile la nivelul corect și subliniază că aplicarea prin analogie a dispozițiilor Codului civil care reglementează garanția în materie de contracte de vânzare ar putea dezavantaja operatorii economici din alte state membre în raport cu operatorii economici naționali.

24

În aceste condiții, Sąd Okręgowy w Warszawie (Tribunalul Regional din Varșovia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Principiile transparenței, egalității de tratament și concurenței loiale prevăzute la articolul 2 din Directiva [2004/18] (în prezent articolul 18 alineatul (1) din Directiva [2014/24]) trebuie interpretate în sensul că se opun unei interpretări a dreptului național care permite determinarea conținutului unui contract de achiziții publice încheiat cu un consorțiu de entități din diferite state membre ale Uniunii Europene astfel încât să includă o obligație care poate avea un efect indirect asupra stabilirii prețului ofertei depuse de acest contractant, [obligație] care nu este prevăzută în mod expres în conținutul contractului [respectiv] și nici în caietul de sarcini, dar care rezultă dintr‑o dispoziție de drept național ce nu este direct aplicabilă [aceluiași] contract, ci face obiectul unei aplicări prin analogie?”

25

Cu titlu introductiv, trebuie subliniat, asemenea Comisiei Europene, că, având în vedere obiectul contractului de lucrări în discuție în litigiul principal, privind construirea unei stații de tratare termică a nămolurilor de epurare, este permisă o îndoială cu privire la aspectul dacă litigiul principal intră în domeniul de aplicare al Directivei 2004/18, la care se referă cererea de decizie preliminară, sau în cel al Directivei 2004/17.

26

Or, articolul 12 din Directiva 2004/18 prevede că aceasta nu se aplică „în cazul contractelor de achiziții publice care, în cadrul Directivei [2004/17], sunt atribuite de autorități contractante care desfășoară una sau mai multe din activitățile prevăzute la articolele 3-7 din [această din urmă] directivă și sunt atribuite pentru respectivele activități”. Articolul 4 din Directiva 2004/17 prevede la rândul său printre altele că această directivă se aplică contractelor care privesc punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate furnizării unui serviciu publicului în domeniul producerii, transportului sau distribuției de apă potabilă.

27

Deși, având în vedere obiectul contractului de achiziții publice de lucrări în cauză, litigiul principal pare să intre mai degrabă în domeniul de aplicare al Directivei 2004/17 decât în cel al Directivei 2004/18, instanței de trimitere îi revine totuși sarcina de a se asigura de acest aspect în raport cu ansamblul caracteristicilor contractului în discuție în litigiul principal și ținând seama de activitatea exercitată de entitatea contractantă.

28

În aceste condiții, pentru a da un răspuns util instanței de trimitere, este necesar să se considere că întrebarea adresată privește interpretarea articolului 10 din Directiva 2004/17, al cărui mod de redactare este identic cu cel al articolului 2 din Directiva 2004/18.

29

Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se considere că, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă principiul egalității de tratament și obligația de transparență, astfel cum sunt menționate la articolul 10 din Directiva 2004/17, trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării prin analogie în cazul unui contract de lucrări, în temeiul unei interpretări jurisprudențiale, a unor dispoziții de drept național care reglementează garanția în materie de contracte de vânzare al căror conținut nu a fost precizat în mod expres nici în documentele cererii de ofertă, nici în acest contract de lucrări.

30

De la bun început, trebuie amintit că principiul egalității de tratament, care face parte din principiile fundamentale ale dreptului Uniunii, impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 6 octombrie 2021, Conacee, C‑598/19, EU:C:2021:810, punctul 36, precum și jurisprudența citată).

31

În special, în domeniul dreptului Uniunii în materie de achiziții publice, principiul egalității de tratament, care constituie temeiul normelor Uniunii referitoare la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice, înseamnă printre altele că ofertanții trebuie să se afle pe o poziție de egalitate în momentul în care își pregătesc ofertele și are ca obiectiv favorizarea dezvoltării unei concurențe corecte și efective între întreprinderile participante la o procedură de achiziții publice (Hotărârea din 6 octombrie 2021, Conacee, C‑598/19, EU:C:2021:810, punctul 37 și jurisprudența citată).

32

Astfel, acest principiu impune ca toți ofertanții să aibă aceleași posibilități atunci când își întocmesc ofertele și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții (Hotărârea din 29 aprilie 2004, Comisia/CAS Succhi di Frutta, C‑496/99 P, EU:C:2004:236, punctul 110, și Hotărârea din 2 iunie 2016, Pizzo, C‑27/15, EU:C:2016:404, punctul 36, precum și jurisprudența citată).

33

Potrivit unei jurisprudențe constante, principiul menționat are drept corolar obligația de transparență, care are ca scop, la rândul său, să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Această obligație implică formularea tuturor condițiilor și a modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2004, Comisia/CAS Succhi di Frutta, C‑496/99 P, EU:C:2004:236, punctul 111, Hotărârea din 2 iunie 2016, Pizzo, C‑27/15, EU:C:2016:404, punctul 36, și Hotărârea din 4 aprilie 2019, Allianz Vorsorgekasse, C‑699/17, EU:C:2019:290, punctul 62, precum și jurisprudența citată).

34

În acest context, trebuie subliniat că Curtea a statuat de asemenea că principiul egalității de tratament și obligația de transparență, care guvernează toate procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice, impun definirea clară în prealabil a condițiilor de fond și de procedură referitoare la participarea la un contract și ca acestea să fie făcute publice, în special a obligațiilor care incumbă ofertanților, pentru ca aceștia să poată cunoaște exact obligațiile procedurale și să aibă garanția faptului că aceleași cerințe sunt aplicabile tuturor concurenților (Hotărârea din 2 iunie 2016, Pizzo, C‑27/15, EU:C:2016:404, punctul 37 și jurisprudența citată).

35

Articolul 10 din Directiva 2004/17 enunță aceste cerințe prevăzând în mod explicit că entitățile contractante tratează operatorii economici în mod egal și fără discriminare și acționează într‑o manieră transparentă.

36

Deși, astfel cum reiese din înșiși termenii acestui articol, principiul egalității de tratament și obligația de transparență guvernează procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice, în vederea asigurării efectului lor util, precum și a realizării obiectivelor pe care le urmăresc, acest principiu și această obligație trebuie de asemenea respectate de autoritatea contractantă în faza de executare a contractului în cauză.

37

Astfel, Curtea a statuat deja că autoritatea contractantă este obligată să respecte cu strictețe criteriile pe care ea însăși le‑a stabilit nu numai în cadrul procedurii de atribuire ca atare, ci, mai general, până la încheierea fazei de executare a contractului în cauză. Prin urmare, ea nu este autorizată să schimbe economia generală a unei atribuiri modificând în mod unilateral, după atribuire, una dintre condițiile esențiale ale acestei atribuiri, în special o stipulație care, dacă ar fi fost inclusă în anunțul de participare, i‑ar fi determinat pe ofertanții interesați să depună o ofertă substanțial diferită (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2004, Comisia/CAS Succhi di Frutta, C‑496/99 P, EU:C:2004:236, punctele 115 și 116).

38

Astfel, dacă autoritatea contractantă ar putea modifica, după bunul plac, în cursul fazei de executare a unui contract, înseși condițiile atribuirii contractului, în lipsa unei abilitări exprese în acest sens, termenii care reglementează atribuirea acestui contract, astfel cum au fost stabiliți inițial, ar fi denaturați (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2004, Comisia/CAS Succhi di Frutta, C‑496/99 P, EU:C:2004:236, punctul 120).

39

O astfel de practică ar determina o încălcare a obligației de transparență și a principiului egalității de tratament a ofertanților, întrucât aplicarea uniformă a condițiilor de atribuire și obiectivitatea procedurii nu ar mai fi garantate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2004, Comisia/CAS Succhi di Frutta, C‑496/99 P, EU:C:2004:236, punctul 121).

40

În ceea ce privește în special durata garanției și condițiile esențiale de executare a acesteia, din cuprinsul punctelor 32-39 din prezenta hotărâre rezultă că, ținând seama de importanța lor pentru stabilirea condițiilor financiare ale ofertelor prezentate de ofertanții în cauză, este necesar să se considere că aceste elemente fac parte dintre cele care trebuie să fie clar definite în prealabil și făcute publice, pentru a permite acestor ofertanți să înțeleagă exact condițiile juridice și economice cărora le sunt subordonate atribuirea contractului în cauză și modalitățile de executare a acestuia, și să se asigure că aceleași cerințe sunt valabile pentru toți concurenții. Această situație se regăsește în special în materia contractelor de achiziții publice de lucrări, în care executarea garanției, astfel cum reiese din situația de fapt din litigiul principal, poate prezenta un risc financiar semnificativ pentru operatorul căruia i s‑a atribuit un contract.

41

Astfel, un ofertant informat în mod rezonabil și care dă dovadă de o diligență normală trebuie să fie în măsură să identifice, încă din faza de atribuire, evenimentele susceptibile, eventual, să prelungească termenul de garanție, precum și întinderea obligațiilor care îi pot reveni în cadrul executării contractului în cauză.

42

De asemenea, trebuie subliniat că aplicarea unui termen sau a unor modalități esențiale de executare a unei garanții care nu ar reieși în mod expres din documentele referitoare la procedura de atribuire a contractului în cauză sau din contractul de lucrări în cauză, ci ar decurge din dispoziții care nu sunt direct aplicabile acestui contract, al căror conținut ar fi aplicabil numai prin analogie, în temeiul unei interpretări a dreptului național sau a unei practici a autorităților naționale, ar fi deosebit de prejudiciabilă pentru ofertanții stabiliți în alt stat membru. Astfel, nivelul de cunoaștere de către acești ofertanți a dreptului național și a interpretării acestuia, precum și a practicii autorităților naționale nu poate fi prezumat identic cu cel al ofertanților naționali (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 iunie 2016, Pizzo, C‑27/15, EU:C:2016:404, punctul 46).

43

În speță, din cererea de decizie preliminară reiese că Carta de garanție cuprinsă în contractul de lucrări în discuție și care era obligatorie pentru cocontractanții din litigiul principal prevedea în mod expres o garanție cu o durată de 36 de luni, având ca punct de plecare data eliberării certificatului de bună execuție a lucrărilor, și făcea trimitere la aplicarea mutatis mutandis a dispozițiilor relevante ale dreptului polonez, în special ale Codului civil, pentru aspectele nereglementate de această cartă.

44

Potrivit instanței de trimitere, o astfel de mențiune ar face aplicabil contractului de lucrări în discuție în litigiul principal articolul 581 alineatul 1 din Codul civil, referitor la garanția în materie de contracte de vânzare, în temeiul căruia, atunci când garanția a fost executată în termenul prevăzut inițial, „termenul de garanție curge din nou de la livrarea bunului fără defecte sau de la restituirea bunului reparat”.

45

În ceea ce privește consecințele care trebuie deduse din aceste elemente în litigiul principal, trebuie amintit că, deși, în cadrul procedurii prevăzute la articolul 267 TFUE, care este întemeiată pe o separare clară a funcțiilor între instanțele naționale și Curte, instanța națională este singura competentă să constate și să aprecieze faptele din litigiul principal, precum și să interpreteze și să aplice dreptul național, în schimb, este de competența Curții să furnizeze instanței naționale care a sesizat‑o cu o trimitere preliminară elementele de interpretare a dreptului Uniunii care se pot dovedi necesare pentru soluționarea litigiului principal, ținând seama totodată de informațiile cuprinse în decizia de trimitere în ceea ce privește dreptul național aplicabil litigiului respectiv și faptele care caracterizează acest litigiu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion ș.a., C‑357/19, C‑379/19, C‑547/19, C‑811/19 și C‑840/19, EU:C:2021:1034, punctul 134, precum și jurisprudența citată).

46

Din această perspectivă, trebuie arătat că, potrivit cererii de decizie preliminară, articolul 581 alineatul 1 din Codul civil figurează într‑o parte a acestui cod referitoare la contractele de vânzare și că din modul de redactare a acestei dispoziții nu reiese că domeniul său de aplicare s‑ar extinde la contractele de lucrări precum cel în discuție în litigiul principal. Potrivit acestei cereri, aplicarea prin analogie a dispoziției menționate în cazul contractelor de lucrări ar rezulta dintr‑o interpretare jurisprudențială și ar face obiectul unor divergențe între instanțele naționale, precum și al unor dezbateri doctrinare.

47

Trebuie amintit că Curtea a precizat că Directiva 2004/18 nu se opune, în principiu, unei trimiteri, în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, la acte cu putere de lege sau norme administrative în ceea ce privește anumite specificații tehnice atunci când o astfel de trimitere este, în practică, inevitabilă, în măsura în care aceasta este însoțită de toate indicațiile suplimentare pe care le impune eventual această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 mai 2012, Comisia/Țările de Jos, C‑368/10, EU:C:2012:284, punctul 68 și jurisprudența citată). În această privință, astfel cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 73 din concluzii, ceea ce este determinant este previzibilitatea legată de cunoașterea dreptului național și de gradul de securitate juridică pe care acest drept trebuie să îl garanteze operatorilor economici în cadrul contractelor de achiziții publice.

48

Or, ținând seama de elementele menționate la punctul 46 din prezenta hotărâre, o trimitere la dreptul național precum cea efectuată de Carta de garanție nu este de natură să permită unui ofertant suficient de informat și care dă dovadă de o diligență normală să identifice suficient de clar, în stadiul atribuirii, că executarea garanției în termenul inițial prevăzut de contractul în cauză poate determina declanșarea unui nou termen de garanție și nici nu îi permite, a fortiori, să identifice obligațiile care îi pot reveni în cadrul executării acestui contract.

49

Revine însă instanței de trimitere sarcina de a se asigura de aceasta ținând seama de toate împrejurările relevante din litigiul principal și în special de aspectul dacă aplicabilitatea articolului 581 alineatul 1 din Codul civil în cazul contractului în discuție în litigiul principal era suficient de clară și de previzibilă pentru consorțiul de întreprinderi, având în vedere că Veolia, societatea‑mamă a acestui consorțiu, era stabilită în Polonia.

50

Rezultă din tot ceea ce precedă că trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că principiul egalității de tratament și obligația de transparență, astfel cum sunt vizate la articolul 10 din Directiva 2004/17, trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării prin analogie în cazul unui contract de lucrări, în temeiul unei interpretări jurisprudențiale, a unor dispoziții de drept național care reglementează garanția în materie de contracte de vânzare al căror conținut nu a fost precizat în mod expres nici în documentele cererii de ofertă, nici în acest contract de lucrări, atunci când aplicabilitatea unor astfel de dispoziții nu este suficient de clară și de previzibilă pentru un ofertant informat în mod rezonabil și care dă dovadă de o diligență normală.

51

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

Principiul egalității de tratament și obligația de transparență astfel cum sunt vizate la articolul 10 din Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale

trebuie interpretate în sensul că

se opun aplicării prin analogie în cazul unui contract de lucrări, în temeiul unei interpretări jurisprudențiale, a unor dispoziții de drept național care reglementează garanția în materie de contracte de vânzare al căror conținut nu a fost precizat în mod expres nici în documentele cererii de ofertă, nici în acest contract de lucrări, atunci când aplicabilitatea unor astfel de dispoziții nu este suficient de clară și de previzibilă pentru un ofertant informat în mod rezonabil și care dă dovadă de o diligență normală.