Cauza C‑63/24 [Galte] ( i )

K. L.

împotriva

Migracijos departamentas prie Lietuvos Respublikos vidaus reikalų ministerijos

(cerere de decizie preliminară formulată de Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas)

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 30 aprilie 2025

„Trimitere preliminară – Politica privind azilul – Statut de refugiat sau statut conferit prin protecție subsidiară – Directiva 2011/95/UE – Articolul 12 alineatul (2) litera (b) – Articolul 18 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Excludere de la recunoașterea statutului de refugiat – Cauze – Săvârșirea unei infracțiuni grave de drept comun în afara țării de refugiere înainte de a fi admis ca refugiat – Incidența faptului că pedeapsa a fost executată”

1. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Statut de refugiat sau statut conferit prin protecție subsidiară – Directiva 2011/95 – Excludere de la recunoașterea statutului de refugiat – Cauze – Săvârșirea unei infracțiuni grave de drept comun în afara țării de refugiere înainte de a fi admis ca refugiat – Pedeapsă executată – Incidență

   [Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 18, Directiva 2011/95 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (4) și art. 12 alin. (2) lit. (b)]

   (a se vedea punctele 29-45 și 47 și dispozitivul)

2. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Statut de refugiat sau statut conferit prin protecție subsidiară – Directiva 2011/95 – Excludere de la recunoașterea statutului de refugiat – Lipsa unei luări de poziție cu privire la returnarea în țara de origine

   [Directiva 2011/95 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 12 alin. (2)]

   (a se vedea punctul 46)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă a Lituaniei), Curtea aduce precizări referitoare la elementele pe care autoritățile și instanțele competente ale statului membru în cauză trebuie să le ia în considerare atunci când examinează dacă actele săvârșite de un solicitant de protecție internațională intră sub incidența motivului de excludere de la recunoașterea statutului de refugiat prevăzut la articolul 12 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2011/95 ( 1 ) ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni grave de drept comun în afara țării de refugiere.

În februarie 2022, K. L., resortisant al unei țări terțe, a introdus o cerere de azil și de permis de ședere temporară în Lituania, după ce a trecut ilegal frontiera dintre acest stat membru și Belarus. El a declarat că a fost condamnat în trei rânduri, fără temei, de autoritățile din țara sa de origine, motivul real al acestor condamnări constând în activitatea sa de opoziție politică.

Migracijos departamentas prie Lietuvos Respublikos vidaus reikalų ministerijos (Departamentul pentru migrație din cadrul Ministerului de Interne al Republicii Lituania) a considerat că, deși K. L. putea face obiectul unor persecuții în țara sa de origine ca urmare a opiniilor sale politice și, prin urmare, putea solicita statutul de refugiat în Lituania, acesta săvârșise totuși acte care trebuie calificate drept „infracțiune gravă de drept comun”, în sensul dreptului lituanian ( 2 ).

În consecință, acest departament a respins cererea de protecție internațională a lui K. L., eliberându‑i totodată un permis de ședere temporară, pentru motivul că era interzis să îl îndepărteze în țara sa de origine, unde putea fi persecutat.

Întrucât acțiunea împotriva acestei decizii a fost respinsă, K. L. a declarat apel la instanța de trimitere. Aceasta ridică problema dacă autoritățile și instanțele competente ale statului membru în cauză trebuie să țină seama de faptul că un solicitant de protecție internațională a executat pedeapsa la care a fost condamnat pentru actele pe care le‑a săvârșit atunci când examinează dacă aceste acte intră sub incidența motivului de excludere de la recunoașterea statutului de refugiat prevăzut la articolul 12 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2011/95.

Aprecierea Curții

Curtea constată că, întrucât termenii „infracțiune gravă” nu sunt definiți de Directiva 2011/95, aceștia trebuie interpretați în conformitate cu sensul lor obișnuit în limbajul curent, ținând seama și de contextul în care sunt utilizați și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte.

Astfel, în primul rând, în conformitate cu sensul obișnuit al acestor termeni, deși cuvântul „infracțiune” face trimitere la împrejurări de fapt stabilite în trecut, și anume la momentul la care a fost săvârșită această infracțiune, calificativul „gravă” adaugă un element de apreciere care este, în schimb, susceptibil să evolueze în timp. În consecință, nu este exclus ca aprecierea gravității unei infracțiuni să poată fi diferită în momentul în care aceasta a fost săvârșită și în momentul examinării unei cereri de protecție internațională.

În al doilea rând, în ceea ce privește interpretarea contextuală, în temeiul articolului 18 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, dreptul de azil este garantat cu respectarea printre altele a normelor Convenției de la Geneva ( 3 ), care constituie elementul‑cheie al sistemului juridic internațional de protecție a refugiaților, astfel cum enunță considerentul (4) al Directivei 2011/95. Prin urmare, dispozițiile acestei directive trebuie interpretate nu numai în lumina economiei generale a acesteia, ci și cu respectarea convenției menționate. Având în vedere rolul încredințat Înaltului Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) prin convenția menționată, au o pertinență deosebită documentele emise de acesta, potrivit cărora faptul că persoana condamnată pentru o infracțiune gravă de drept comun și‑a executat deja pedeapsa trebuie luat în considerare ( 4 ).

În al treilea rând, luarea în considerare a împrejurării că solicitantul de protecție internațională a executat pedeapsa la care a fost condamnat ca urmare a actelor pe care le‑a săvârșit nu contravine dublului obiectiv urmărit de articolul 12 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2011/95. Astfel, pe de o parte, excluderea de la recunoașterea statutului de refugiat a unei persoane care și‑a executat deja pedeapsa nu își poate găsi justificarea în obiectivul care constă în împiedicarea posibilității ca aceasta să evite răspunderea sa penală pentru infracțiunea în cauză. Pe de altă parte, în ceea ce privește obiectivul de a exclude de la recunoașterea statutului de refugiat persoane considerate nedemne de protecția conferită de acesta, săvârșirea unor acte grave la un anumit moment din viața unei persoane nu o poate face în mod necesar nedemnă de protecția internațională în mod perpetuu, fără a fi luată în considerare printre altele posibila sa reabilitare.

Rezultă că faptul că solicitantul de protecție internațională și‑a executat pedeapsa trebuie în mod necesar să fie luat în considerare de autoritatea competentă a statului membru în cauză cu ocazia examinării tuturor împrejurărilor proprii cazului individual în discuție. În aceste condiții, împrejurarea menționată nu împiedică nicidecum, în sine, aplicarea articolului 12 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2011/95.

Astfel, faptul că solicitantul de protecție internațională și‑a executat pedeapsa nu este decât o împrejurare printre altele, care trebuie luată în considerare pentru a stabili dacă acest solicitant intră sub incidența acestui motiv de excludere. În vederea aprecierii gravității infracțiunii în cauză, autoritatea competentă va trebui în special să examineze tipul de act în cauză, pedeapsa aplicabilă și pronunțată, timpul scurs de la comportamentul infracțional, comportamentul persoanei în cauză în această perioadă și remușcările pe care le‑a exprimat, dacă este cazul.

Curtea concluzionează că, atunci când examinează dacă actele săvârșite de un solicitant de protecție internațională care îndeplinește, de altminteri, criteriile pentru obținerea statutului de refugiat intră sub incidența motivului de excludere de la acest statut prevăzut la articolul 12 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2011/95, autoritățile și instanțele competente ale statului membru în cauză trebuie să țină seama de faptul că acest solicitant a executat pedeapsa la care a fost condamnat ca urmare a actelor pe care le‑a săvârșit, fără însă ca această împrejurare să împiedice, în sine, ca solicitantul menționat să fie exclus de la recunoașterea statutului de refugiat în temeiul acestei dispoziții.

( i ) Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile la procedură.

( 1 ) Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate (JO 2011, L 337, p. 9). În temeiul articolului 12 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2011/95, orice resortisant al unei țări terțe sau orice apatrid este exclus de la recunoașterea statutului de refugiat atunci când există motive întemeiate să se creadă că a comis o infracțiune gravă de drept comun în afara țării de refugiere înainte de a fi admis ca refugiat.

( 2 ) Articolul 88 alineatul (2) punctul 3 din Lietuvos Respublikos įstatymas dėl užsieniečių teisinės padėties Nr. IX 2206 (Legea Republicii Lituania nr. IX 2206 privind statutul juridic al străinilor) din 29 aprilie 2004 (Žin., 2004, nr. 73-2539), în versiunea aplicabilă litigiului principal.

( 3 ) Convenția privind statutul refugiaților, semnată la Geneva la 28 iulie 1951 [Recueil des traités des Nations unies, vol. 189, p. 150, nr. 2545 (1954)].

( 4 ) Punctul 157 din documentul HCR/1P/4/FRE/REV.4 al UNHCR din februarie 2019, intitulat „Ghidul privind procedurile și criteriile de determinare a statutului de refugiat și Principiile directoare privind protecția internațională în raport cu Convenția din 1951 și cu Protocolul din 1967 privind statutul refugiaților”, referitor la articolul 1 secțiunea F litera (b) din Convenția de la Geneva, ai cărui termeni sunt similari cu cei ai articolului 12 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2011/95.