1

Prin acțiunea formulată, reclamanta, doamna Elena Petrovna Timchenko, solicită, pe de o parte, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea Deciziei (PESC) 2023/572 a Consiliului din 13 martie 2023 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2023, L 75 I, p. 134) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/571 al Consiliului din 13 martie 2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2023, L 75 I, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele atacate”) și, pe de altă parte, în temeiul articolului 268 TFUE, repararea prejudiciului moral pe care l‑ar fi suferit ca urmare a adoptării acestor acte.

2

Reclamanta este soția domnului Gennady Nikolayevich Timchenko, om de afaceri. Aceștia au amândoi cetățenie rusă și finlandeză.

3

Prezenta cauză se înscrie în contextul măsurilor restrictive adoptate de Uniunea Europeană în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

4

La 17 martie 2014, Consiliul Uniunii Europene a adoptat, în temeiul articolului 29 TUE, Decizia 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2014, L 78, p. 16).

5

În aceeași zi, Consiliul a adoptat, în temeiul articolului 215 TFUE, Regulamentul (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2014, L 78, p. 6).

6

În urma agresiunii forțelor armate ale Federației Ruse împotriva Ucrainei, Consiliul a adoptat, la 25 februarie 2022, Decizia (PESC) 2022/329 de modificare a Deciziei 2014/145 (JO 2022, L 50, p. 1), în special pentru a adapta criteriile pe baza cărora persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele puteau fi vizate de măsurile restrictive în cauză.

7

Articolul 2 alineatele (1) și (2) din Decizia 2014/145, în versiunea modificată prin Decizia 2022/329, prevede următoarele:

„(1)   Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, sunt deținute, păstrate sau controlate de către:

[…]

[…]

precum și de către persoane fizice sau juridice, entități sau organisme asociate acestora, astfel cum figurează pe lista din anexă.

(2)   Niciun fond sau resursă economică nu se pune, în mod direct sau indirect, la dispoziția sau în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, al entităților sau organismelor enumerate în anexă.”

8

Modalitățile acestei înghețări a fondurilor sunt definite la alineatele următoare ale aceluiași articol.

9

Articolul 1 alineatul (1) literele (a) și (b) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2022/329, interzice intrarea pe teritoriul statelor membre sau tranzitarea acestuia de către persoane fizice care îndeplinesc criterii în esență identice cu cele prevăzute la articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (d) din aceeași decizie.

10

Regulamentul nr. 269/2014, în versiunea modificată prin Regulamentul (UE) 2022/330 al Consiliului din 25 februarie 2022 (JO 2022, L 51, p. 1), impune adoptarea unor măsuri de înghețare a fondurilor și definește modalitățile acestei înghețări în termeni identici în esență cu cei ai Deciziei 2014/145, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2022/329. Astfel, în special, articolul 3 alineatul (1) literele (a) și (d) din acest regulament reia în esență aceleași criterii precum cele enunțate la articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (d) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2022/329 [denumite în continuare „criteriul de la litera (a)” și, respectiv, „criteriul de la litera (d)”].

11

La 8 aprilie 2022, având în vedere gravitatea situației din Ucraina, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2022/582 de modificare a Deciziei 2014/145 (JO 2022, L 110, p. 55) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/581 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 269/2014 (JO 2022, L 110, p. 3).

12

Considerentul (7) al Deciziei 2022/582 menționa următoarele:

„Având în vedere gravitatea situației, Consiliul consideră că este oportun să li se aplice măsuri restrictive oamenilor de afaceri importanți implicați în sectoare economice care furnizează o sursă substanțială de venituri, precum și persoanelor care oferă sprijin guvernului Federației Ruse sau obțin beneficii din partea acestuia și persoanelor fizice asociate persoanelor menționate, inclusiv membrilor de familie care beneficiază în mod nejustificat de pe urma lor.”

13

Prin aceste acte și pe baza dosarului WK 5055/22 (denumit în continuare „dosarul WK inițial”), numele reclamantei a fost adăugat, la numărul 903, în lista anexată la Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2022/329, și, la același număr, în cea care figurează în anexa I la Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2022/330 (denumite în continuare „listele în litigiu”), pentru următoarele motive:

„[Doamna] Elena [Petrovna] Timchenko este soția miliardarului Gennady [Nikolayevich] Timchenko, inclus [în] listă în temeiul Deciziei [2014/145]. Participă la afacerile publice ale acestuia prin intermediul Fundației Timchenko. Obține astfel beneficii din partea [domnului] Gennady [Nikolayevich] Timchenko, care este răspunzător pentru sprijinirea acțiunilor și politicilor care subminează [sau amenință] integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și pentru oferirea de sprijin financiar și material factorilor de decizie ruși responsabili de anexarea Crimeii și de destabilizarea Ucrainei și pentru faptul că beneficiază de pe urma acestora.”

14

La 11 aprilie 2022 a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO 2022, C 157, p. 11) un aviz în atenția persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2022/582, și în Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum a fost pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare 2022/581.

15

La 14 septembrie 2022, prin Decizia (PESC) 2022/1530 de modificare a Deciziei 2014/145 (JO 2022, L 239, p. 149) și prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1529 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 269/2014 (JO 2022, L 239, p. 1), Consiliul a menținut măsurile restrictive care o vizau pe reclamantă.

16

Reclamanta a formulat o acțiune împotriva Deciziilor 2022/582 și 2022/1530, precum și a Regulamentelor de punere în aplicare 2022/581 și 2022/1529, înregistrată cu numărul T‑361/22, care a fost respinsă prin Hotărârea din 6 septembrie 2023, Timchenko/Consiliul (T‑361/22, nepublicată, în prezent în recurs, EU:T:2023:502).

17

La 22 decembrie 2022, Consiliul i‑a indicat reclamantei intenția sa de a‑i menține numele pe listele în litigiu. În plus, acesta i‑a transmis dosarul WK 17719/2022 INIT (denumit în continuare „dosarul WK de menținere 1”).

18

Ca răspuns, la 20 ianuarie 2023, reclamanta a adresat Consiliului o scrisoare în care îi comunica observațiile cu privire la această intenție de a‑i menține numele pe listele în litigiu.

19

Prin scrisoarea din 6 februarie 2023, Consiliul i‑a indicat reclamantei decizia sa de a‑i menține numele pe listele în litigiu și i‑a transmis proiectul de motivare a acestor măsuri de menținere, precum și dosarul de probe de care se prevala, în speță dosarul WK 1326/2023 INIT (denumit în continuare „dosarul WK de menținere 2”).

20

În urma acestei scrisori, la 15 februarie 2023, reclamanta a comunicat Consiliului observațiile sale. În aceeași zi, Consiliul i‑a răspuns, confirmându‑i intenția de a menține măsurile care o vizau, pe baza unei motivări diferite de cele precedente.

21

La 2 martie 2023, reclamanta a comunicat Consiliului observațiile sale.

22

La 13 martie 2023, Consiliul a adoptat actele atacate, menținând numele reclamantei pe listele în litigiu la numărul 903 pentru următoarele motive:

„[Doamna] Elena [Petrovna] Timchenko este soția [domnului] Gennady [Nikolayevich] Timchenko, o veche cunoștință a președintelui Vladimir Putin și unul dintre confidenții acestuia.

Ea desfășoară activități comerciale, împreună cu soțul său, prin intermediul societății imobiliare Sci Ruth și al societății Maples S.A. și a achiziționat bunuri imobiliare împreună cu soțul său, ceea ce demonstrează că există legături patrimoniale importante între ei.

De asemenea, ea participă la afacerile publice ale soțului său prin intermediul Fundației Timchenko, pe care a cofondat‑o împreună cu soțul său și în care joacă un rol important și este strâns asociată cu soțul său. În plus, unele dintre activitățile desfășurate de această fundație sunt legate de grupul de investiții Volga Group, care contribuie în mod semnificativ la economia Rusiei și la dezvoltarea acesteia și care a fost fondat de [domnul] Gennady [Nikolayevich] Timchenko, acesta fiind și acționar în cadrul grupului. Prin urmare, [doamna] Elena [Petrovna] Timchenko beneficiază de pe urma soțului său, în special din punct de vedere financiar și [din cel] al poziției sociale. Este, așadar, asociată cu [domnul] Gennady [Nikolayevich] Timchenko, care figurează pe lista prevăzută în Decizia 2014/145[…] pe motiv că, printre altele, se face răspunzător de sprijinirea acțiunilor și politicilor care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și [oferă] sprijin financiar și material factorilor de decizie ruși răspunzători pentru anexarea Crimeii și destabilizarea Ucrainei, precum și de faptul că beneficiază de pe urma acestor factori de decizie.”

23

La 14 martie 2023, Consiliul i‑a indicat reclamantei că a adoptat actele atacate și a răspuns la scrisorile acesteia din 31 octombrie 2022, din 20 ianuarie, din 15 februarie și din 2 martie 2023.

24

La 23 martie 2023, reclamanta a arătat Consiliului că, spre deosebire de celelalte versiuni lingvistice, versiunea în limba franceză a motivării menționate la punctul 22 de mai sus lăsa să se înțeleagă că beneficia de pe urma factorilor de decizie ruși, ceea ce nu era cazul.

25

Reclamanta solicită Tribunalului:

26

Consiliul, susținut de Comisia Europeană, solicită Tribunalului:

27

În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă șase motive, întemeiate, primul, pe o eroare vădită de apreciere, al doilea, pe încălcarea obligației de motivare, al treilea, pe încălcarea dreptului de a fi ascultat, al patrulea, pe încălcarea principiului proporționalității, al cincilea, pe încălcarea dreptului fundamental la liberă circulație prevăzut la articolul 21 TFUE, a articolului 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și a tradițiilor constituționale comune ale statelor membre și, al șaselea, pe încălcarea dreptului de proprietate, a articolului 52 alineatul (1) din cartă, a tradițiilor constituționale comune ale statelor membre și a dreptului la viață privată.

28

Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține în esență că motivele actelor atacate nu sunt suficient de detaliate și, prin urmare, încalcă articolul 296 al doilea paragraf TFUE.

29

În această privință, în ceea ce privește în mod specific participarea sa la SCI Ruth și la Maples S.A., ea arată că elementele care figurează în dosarul WK de menținere 2 nu au fost divulgate de Consiliu, astfel încât se află în imposibilitatea de a cunoaște elementele precise care stau la baza convingerii Consiliului.

30

Aceasta subliniază că simpla invocare a existenței unor bunuri imobile și a unor legături patrimoniale nu este suficientă pentru a caracteriza prin ea însăși existența unei asocieri. Ea adaugă că Consiliul nu demonstrează în ce mod ar beneficia, în calitate de fondatoare și prin participarea sa la activitatea fundației pe care a înființat‑o împreună cu soțul său (denumită în continuare „fundația Timchenko”), de îmbunătățirea imaginii cunoscute a soțului său în rândul publicului.

31

În sfârșit, aceasta arată că Consiliul nu a indicat mai ales motivele pentru care a considerat că trebuia să facă obiectul unei înghețări a fondurilor, precum și pe cele pentru care era necesar să i se interzică intrarea pe teritoriul statelor membre ale Uniunii și tranzitarea acestuia și nici nu a indicat motivele pentru care astfel de restricții ar fi de natură să facă presiuni asupra autorităților ruse.

32

Consiliul, susținut de Comisie, contestă această argumentație.

33

Potrivit jurisprudenței, obligația de a motiva un act cauzator de prejudicii, care constituie un corolar al principiului respectării dreptului la apărare, are ca scop, pe de o parte, să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a afla dacă actul este bine fundamentat sau dacă este, eventual, afectat de un viciu care permite contestarea validității sale în fața instanței Uniunii și, pe de altă parte, să dea posibilitatea acestei instanțe să își exercite controlul asupra legalității actului respectiv (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 2023, OT/Consiliul,T‑193/22, EU:T:2023:716, punctul 63 și jurisprudența citată).

34

Motivarea impusă de articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care a fost adoptat. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul acestui act, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de actul menționat. În special, nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, nici ca ea să răspundă în mod detaliat la considerațiile formulate de persoana interesată cu prilejul consultării sale înainte de adoptarea aceluiași act, în măsura în care caracterul suficient al unei motivări trebuie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă. În consecință, un act cauzator de prejudicii este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite să înțeleagă conținutul măsurii luate în privința sa (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 2023, OT/Consiliul, T‑193/22, EU:T:2023:716, punctul 64 și jurisprudența citată).

35

Astfel, gradul de precizie a motivării unui act trebuie să fie proporțional cu posibilitățile materiale și cu condițiile tehnice și de timp în care acesta trebuie adoptat (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 2023, OT/Consiliul, T‑193/22, EU:T:2023:716, punctul 65 și jurisprudența citată).

36

Jurisprudența a precizat că motivarea unui act al Consiliului prin care se impune o măsură restrictivă trebuie să identifice nu numai temeiul juridic al acelei măsuri, ci și motivele specifice și concrete pentru care Consiliul a considerat, în exercitarea puterii sale discreționare de apreciere, că persoana vizată trebuia să facă obiectul unei astfel de măsuri (a se vedea Hotărârea din 27 iulie 2022, RT France/Consiliul, T‑125/22, EU:T:2022:483, punctul 105 și jurisprudența citată).

37

În plus, trebuie amintit că obligația de motivare a unui act constituie o normă fundamentală de procedură, care trebuie distinsă de chestiunea temeiniciei motivării, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului în discuție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, EU:C:1998:154, punctul 67). Astfel, motivarea unui act constă în exprimarea formală a motivelor pe care se întemeiază respectivul act. Dacă aceste motive sunt afectate de erori, ele afectează legalitatea pe fond a actului amintit, dar nu motivarea acestuia, care poate fi suficientă chiar dacă cuprinde motive eronate (a se vedea Hotărârea din 18 iunie 2015, Ipatau/Consiliul, C‑535/14 P, EU:C:2015:407, punctul 37 și jurisprudența citată).

38

În speță, trebuie subliniat că atât Decizia 2014/145, cât și Regulamentul nr. 269/2014 se referă la temeiul juridic pe care se întemeiază, și anume articolul 29 TUE și, respectiv, articolul 215 TFUE. Pe de altă parte, trebuie arătat că contextul general care a determinat Consiliul să adopte actele atacate este prezentat în considerentele acestora.

39

În plus, motivarea actelor atacate evidențiază că aceste măsuri au fost adoptate întrucât Consiliul a considerat că, prin intermediul societăților Ruth și Maples și al fundației Timchenko și ca urmare a diverselor achiziții imobiliare realizate împreună cu soțul său, reclamanta era asociată cu soțul său, domnul Timchenko. Potrivit acestei motivări, soțul reclamantei, pe de o parte, sprijină acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și, pe de altă parte, oferă sprijin material și financiar și beneficiază de pe urma factorilor de decizie ruși care desfășoară astfel de acțiuni și politici. Aceasta implică faptul că soțul reclamantei îndeplinește, în opinia Consiliului, criteriile de la literele (a) și (d).

40

Rezultă că motivarea actelor atacate îi permite reclamantei să identifice nu numai temeiul juridic al acestor acte, ci și împrejurările specifice și concrete care au determinat Consiliul să o considere ca fiind asociată cu soțul său, care îndeplinește la rândul lui condițiile prevăzute de criteriile de la literele (a) și (d) și este inclus în listele în litigiu în acest temei.

41

În ceea ce privește argumentația potrivit căreia motivarea, menționată la punctul 22 de mai sus, nu specifică motivele pentru care Consiliul a apreciat că se impunea înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale reclamantei și restrângerea libertății sale de circulație în cadrul Uniunii, este necesar să se arate că din considerentul (4) al Deciziei 2014/145 și din considerentele (3) și (4) ale Regulamentului nr. 269/2014 rezultă că, ținând seama de agravarea situației din Ucraina, Uniunea a decis să adopte astfel de măsuri în privința, printre altele, a persoanelor asociate celor care subminau sau amenințau integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, ceea ce era suficient pentru a‑i permite reclamantei să înțeleagă motivele pentru care Consiliul a decis să aplice astfel de restricții în privința sa.

42

În plus, criticile invocate de reclamantă, care constau în a afirma, pe de o parte, că Consiliul nu demonstrează modul în care aplicarea măsurilor adoptate în privința sa ar permite atingerea obiectivelor pe care acesta le urmărește în Decizia 2014/145 și în Regulamentul nr. 269/2014 și, pe de altă parte, că ea se află în incapacitatea de a cunoaște convingerea Consiliului în ceea ce privește societățile Ruth și Maples, echivalează cu o contestare a justificării măsurilor în litigiu, care ține de temeinicia acestora, iar nu de motivarea lor formală.

43

Rezultă din cele ce precedă că al doilea motiv trebuie respins.

44

Prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamanta susține că dreptul său de a fi ascultată nu a fost respectat și, dimpotrivă, a fost denaturat de Consiliu.

45

În acest scop, reclamanta arată că Consiliul nu i‑a luat în considerare argumentele dezvoltate în scrisorile din 20 ianuarie, din 15 februarie și din 2 martie 2023 ca răspuns la proiectele de prelungire a măsurilor restrictive.

46

În cuprinsul replicii, reclamanta arată că Consiliul nu a dovedit că a transmis observațiile și cererile ei de reexaminare tuturor delegațiilor care îl compun. Ea susține că, dacă aceste delegații ar fi avut cunoștință de observațiile respective, ea nu ar fi făcut obiectul actelor atacate, prin care numele său este menținut pe listele în litigiu.

47

Consiliul, susținut de Comisie, contestă această argumentație.

48

În această privință, trebuie arătat că dreptul de a fi ascultat în orice procedură, prevăzut la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, care face parte integrantă din respectarea dreptului la apărare, garantează oricărei persoane posibilitatea să își exprime în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul unei proceduri administrative și înainte ca o decizie susceptibilă să îi afecteze în mod defavorabil interesele să fie adoptată în privința sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 decembrie 2014, Boudjlida, C‑249/13, EU:C:2014:2431, punctele 34 și 36, și Hotărârea din 18 iunie 2020, Comisia/RQ, C‑831/18 P, EU:C:2020:481, punctele 65 și 67 și jurisprudența citată).

49

În cadrul unei proceduri referitoare la adoptarea unei decizii de includere sau de menținere a numelui unei persoane pe lista care figurează în anexa la un act privind măsuri restrictive, respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă impune ca autoritatea competentă a Uniunii să îi comunice persoanei vizate elementele de care dispune împotriva persoanei respective și pe care se întemeiază decizia sa pentru ca această persoană să își poată apăra drepturile în cele mai bune condiții posibile și să poată decide în deplină cunoștință de cauză dacă este util să sesizeze instanța Uniunii. Cu ocazia acestei comunicări, autoritatea competentă a Uniunii trebuie să permită acestei persoane să își expună în mod util punctul de vedere cu privire la motivele reținute împotriva sa (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia ș.a./Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctele 111 și 112; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 2006, Organisation des Modjahedines du peuple d’Iran/Consiliul, T‑228/02, EU:T:2006:384, punctul 93).

50

Articolul 52 alineatul (1) din cartă admite totuși restrângeri ale exercițiului drepturilor consacrate de aceasta dacă restrângerea respectivă respectă substanța dreptului fundamental în cauză și dacă, respectând principiul proporționalității, ea este necesară și răspunde efectiv unor obiective de interes general recunoscute de Uniune (a se vedea Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia ș.a./Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 101 și jurisprudența citată).

51

În plus, existența unei încălcări a dreptului la apărare trebuie apreciată în funcție de împrejurările specifice fiecărei spețe, în special de natura actului în cauză, de contextul adoptării sale și de normele juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia ș.a./Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 102 și jurisprudența citată). Dreptul de a fi ascultat prealabil adoptării unor acte prin care numele unei persoane sau al unei entități este menținut pe o listă de persoane sau entități vizate de măsurile restrictive se impune atunci când Consiliul a reținut în decizia de menținere a includerii în listă a numelui său elemente noi împotriva acestei persoane, mai precis elemente care nu erau luate în considerare în decizia inițială de includere a numelui său în aceeași listă (a se vedea Hotărârea din 12 februarie 2020, Amisi Kumba/Consiliul, T‑163/18, EU:T:2020:57, punctul 54 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 7 aprilie 2016, Central Bank of Iran/Consiliul, C‑266/15 P, EU:C:2016:208, punctul 33).

52

În plus, atunci când persoana vizată formulează observații în legătură cu expunerea de motive, autoritatea competentă a Uniunii are obligația să examineze, cu atenție și cu imparțialitate, temeinicia motivelor invocate, în lumina acestor observații și a eventualelor elemente dezincriminatoare anexate la acestea (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia ș.a./Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 114).

53

În speță, este necesar să se arate că elementele din dosar sunt de natură să evidențieze că, contrar celor indicate de reclamantă, Consiliul a comunicat scrisorile reclamantei din 20 ianuarie, din 15 februarie și din 2 martie 2023 tuturor delegațiilor care îl compun.

54

În plus, din scrisorile Consiliului adresate reclamantei, în special din cea din 14 martie 2023, reiese că, în opoziție cu cele afirmate de ea, Consiliul a examinat obiecțiile care erau invocate în legătură cu menținerea măsurilor și a răspuns la acestea.

55

Totodată, trebuie arătat că reclamanta nu precizează în ce măsură Consiliul nu a răspuns la argumentele sale și trebuie amintit că dreptul de a fi ascultat nu echivalează cu dreptul reclamantului ca teza sa să prevaleze (a se vedea Hotărârea din 14 septembrie 2022, SŽ – Tovorni promet/Comisia, T‑575/20, nepublicată, EU:T:2022:551, punctul 42 și jurisprudența citată).

56

Astfel, din moment ce niciunul dintre elementele de care se prevalează reclamanta nu evidențiază încălcarea de către Consiliu a dreptului său de a fi ascultată, al treilea motiv trebuie respins.

57

Prin intermediul primului motiv, reclamanta susține că, prin faptul că a considerat‑o asociată cu soțul său, Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere întrucât, potrivit jurisprudenței, o legătură matrimonială nu poate, în sine, să caracterizeze existența unei asocieri între doi soți.

58

În ceea ce privește, în primul rând, legăturile patrimoniale ale reclamantei cu soțul său, aceasta arată că Consiliul nu dovedește afirmațiile pe care le face, fie pentru că societățile în discuție au încetat orice activitate, fie pentru că nu îl includ printre asociații lor pe domnul Timchenko.

59

În ceea ce privește, în al doilea rând, rolul reclamantei în cadrul fundației Timchenko, aceasta susține că rolul său de administratoare în cadrul consiliului fiduciar (board of trustees) implică faptul că are doar un rol de supraveghere în această structură, iar nu, după cum afirmă Tribunalul în Hotărârea din 6 septembrie 2023, Timchenko/Consiliul (T‑361/22, nepublicată, în prezent în recurs, EU:T:2023:502), că este direct legată de activitățile operaționale ale fundației respective. În plus, crearea unei fundații ar constitui o activitate normală a unui cuplu căsătorit înstărit. În speță, pe lângă faptul că domnul Timchenko nu ar avea niciun rol activ în fundația Timchenko, aceasta nu constituie în niciun mod un instrument de natură să promoveze imaginea sa și să contribuie la afacerile sale publice.

60

În cuprinsul replicii, reclamanta își menține poziția cu privire la acest subiect.

61

În această privință, primo, ea arată că fundația Timchenko este obligată să acționeze împreună cu autoritățile publice ruse pentru a asigura eficiența acțiunii sale în favoarea grupurilor demografice vulnerabile pe care încearcă să le protejeze. Din aceeași preocupare pentru eficiență și cu intenția de a crea sinergii, membrii fundației ar exercita în mod benevol funcții consultative în cadrul unor organisme publice din Federația Rusă.

62

Secundo, ea arată că, presupunând chiar că Consiliul ar fi dovedit că fundația Timchenko îi conferea o imagine publică domnului Timchenko, acesta nu descrie în schimb modul în care o astfel de imagine ar fi de natură să îi servească atât în viața personală, cât și în viața profesională.

63

Tertio, reclamanta afirmă că, în Hotărârea din 6 septembrie 2023, Timchenko/Consiliul (T‑361/22, nepublicată, în prezent în recurs, EU:T:2023:502), Tribunalul a dat o interpretare prea extensivă a noțiunii de „asociere”, chiar dacă, în Hotărârea din 6 septembrie 2023, Pumpyanskaya/Consiliul (T‑272/22, nepublicată, în prezent în recurs, EU:T:2023:491), acesta a caracterizat într‑un mod mai strict existența unei asocieri.

64

Quarto, în ceea ce privește afirmația Consiliului că importanța legăturilor patrimoniale și gestiunea familială a bunurilor ar fi de natură să caracterizeze existența unei asocieri, pentru motivul că numeroși miliardari ruși recurg la diverse construcții juridice pentru a eluda măsurile restrictive, reclamanta arată că raționamentul Consiliului echivalează cu crearea unei prezumții de eludare. Or, instituirea unei asemenea prezumții nu ar fi posibilă în lipsa unei prevederi exprese în Decizia 2014/145.

65

Consiliul, susținut de Comisie, contestă această argumentație.

66

Cu titlu introductiv, este important de subliniat că primul motiv trebuie considerat ca fiind întemeiat pe o eroare de apreciere, iar nu pe o eroare vădită de apreciere. Într‑adevăr, chiar dacă este adevărat că Consiliul dispune de o anumită putere de apreciere pentru a stabili, de la caz la caz, dacă sunt îndeplinite criteriile juridice pe care se întemeiază măsurile restrictive în cauză, nu este mai puțin adevărat că instanțele Uniunii trebuie să asigure un control, în principiu complet, al tuturor actelor Uniunii (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 2023, OT/Consiliul, T‑193/22, EU:T:2023:716, punctul 121 și jurisprudența citată).

67

Trebuie de asemenea amintit că efectivitatea controlului jurisdicțional garantat la articolul 47 din cartă impune în special ca instanța Uniunii să se asigure că decizia prin care au fost adoptate sau menținute măsuri restrictive, care are o aplicabilitate individuală pentru persoana sau entitatea în cauză, se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă. Aceasta presupune verificarea faptelor invocate în expunerea de motive a deciziei menționate, astfel încât controlul jurisdicțional să nu se limiteze la aprecierea verosimilității abstracte a motivelor invocate, ci să privească aspectul dacă respectivele motive – sau cel puțin unul dintre ele, considerat suficient în sine pentru susținerea deciziei în cauză – sunt întemeiate (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia ș.a./Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 119, și Hotărârea din 15 noiembrie 2023, OT/Consiliul, T‑193/22, EU:T:2023:716, punctul 122).

68

În caz de contestare, autoritatea competentă a Uniunii este cea care are sarcina să demonstreze temeinicia motivelor reținute împotriva persoanei sau a entității vizate, aceasta din urmă neavând obligația să facă dovada negativă a netemeiniciei motivelor menționate (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia ș.a./Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 121, și Hotărârea din 15 noiembrie 2023, OT/Consiliul, T‑193/22, EU:T:2023:716, punctul 123).

69

În plus, aprecierea temeiniciei acestor motive trebuie efectuată prin examinarea elementelor de probă și a informațiilor nu în mod izolat, ci în contextul în care acestea se inserează. Astfel, Consiliul îndeplinește sarcina probei care îi incumbă dacă prezintă în fața instanței Uniunii o serie de indicii suficient de concrete, precise și concordante care să permită stabilirea existenței unei legături suficiente între persoana căreia i s‑a aplicat o măsură de înghețare a fondurilor și regimul sau, în general, situațiile combătute (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 2023, OT/Consiliul, T‑193/22, EU:T:2023:716, punctul 124 și jurisprudența citată).

70

Pe de altă parte, măsurile restrictive au o natură conservatorie și, prin definiție, provizorie, iar validitatea lor este întotdeauna condiționată de continuarea existenței împrejurărilor de fapt și de drept care au determinat adoptarea lor, precum și de necesitatea menținerii lor în vederea realizării obiectivului care le este asociat. Astfel, cu ocazia reanalizării periodice a acestor măsuri restrictive, Consiliul trebuie să efectueze o apreciere actualizată a situației și să întocmească un bilanț al impactului unor asemenea măsuri pentru a stabili dacă acestea au permis îndeplinirea obiectivelor urmărite prin includerea inițială a numelor persoanelor și ale entităților în cauză în listele în litigiu sau dacă este încă posibil să se deducă aceeași concluzie în ceea ce privește persoanele și entitățile menționate (a se vedea Hotărârea din 26 octombrie 2022, Ovsyannikov/Consiliul, T‑714/20, nepublicată, EU:T:2022:674, punctul 67 și jurisprudența citată).

71

Pentru a justifica menținerea numelui unei persoane pe listele în litigiu, nu este interzis Consiliului să se întemeieze pe aceleași elemente de probă care au justificat includerea inițială, reincluderea sau menținerea anterioară a numelui persoanei în cauză pe aceste liste, în măsura în care, pe de o parte, motivele includerii sunt neschimbate și, pe de altă parte, contextul nu a evoluat astfel încât aceste elemente de probă să fi devenit caduce. Contextul menționat include nu numai situația din țara pentru care a fost instituit sistemul de măsuri restrictive, ci și situația specifică a persoanei în cauză. În mod similar, menținerea pe listele în litigiu se justifică în raport cu ansamblul împrejurărilor relevante și în special în raport cu faptul că obiectivele vizate de măsurile restrictive nu ar fi fost îndeplinite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2023, OT/Consiliul, T‑193/22, EU:T:2023:716, punctul 169 și jurisprudența citată).

72

Într‑un astfel de context, Consiliul poate decide să mențină pe listele în litigiu numele persoanelor în cauză, păstrând motivele referitoare la fapte trecute și reținute în decizii anterioare care le privesc, cu condiția ca această menținere să rămână justificată în raport cu ansamblul împrejurărilor relevante și în special în raport cu faptul că obiectivele vizate de măsurile restrictive nu ar fi fost atinse (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 martie 2023, Mutondo/Consiliul, T‑94/22, nepublicată, EU:T:2023:120, punctul 50 și jurisprudența citată).

73

În speță, trebuie arătat, cu titlu introductiv, că, prin hotărârea pronunțată astăzi în cauza Timchenko/Consiliul (T‑297/23), Tribunalul a respins acțiunea formulată de domnul Timchenko, printre altele, împotriva Deciziei 2023/572 și a Regulamentului de punere în aplicare 2023/571, în virtutea cărora numele său a fost inclus în listele în litigiu în temeiul criteriilor de la literele (a) și (d).

74

În plus, trebuie subliniat că, deși noțiunea de „asociere” este adesea utilizată în actele Consiliului referitoare la măsurile restrictive, aceasta nu este definită ca atare, iar semnificația sa depinde de contextele și de împrejurările în cauză. Nu este însă mai puțin adevărat că se poate considera că ea vizează persoane fizice sau juridice care sunt, ca regulă generală, legate prin interese comune, fără a necesita însă o legătură prin intermediul unei activități economice. Prin urmare, noțiunea de „asociere” prevăzută de dispozițiile relevante ale Deciziei 2014/145, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2022/329, și ale Regulamentului nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2022/330, poate fi interpretată în sensul că vizează orice persoană fizică sau juridică sau orice entitate care are o legătură, ce depășește o relație de familie, cu o persoană care face obiectul unor măsuri restrictive în temeiul, precum în speță, al sprijinului financiar sau al avantajului obținut de la factorii de decizie ruși responsabili de invadarea Ucrainei sau al sprijinirii unor acțiuni sau politici care subminează sau amenință suveranitatea și independența Ucrainei (a se vedea Hotărârea din 6 septembrie 2023, Timchenko/Consiliul, T‑361/22, nepublicată, în prezent în recurs, EU:T:2023:502, punctul 74 și jurisprudența citată).

75

În ceea ce o privește în mod specific pe reclamantă, este necesar să se arate că, pentru a justifica menținerea numelui său pe listele în litigiu, Consiliul se întemeiază pe înscrisurile care figurează în dosarul WK inițial, în dosarul WK de menținere 1, precum și în dosarul WK de menținere 2 și în special pe următoarele înscrisuri:

76

Or, atât înscrisul 1 din dosarul WK de menținere 1, cât și înscrisurile 2 și 5 din dosarul WK inițial evidențiază implicarea soților Timchenko în fundația Timchenko. Această constatare este confirmată de înscrisul 5 din dosarul WK inițial, care dovedește că, departe de a se retrage din activitățile acestei fundații, soții se implică personal, întrucât ei sunt cei care au ales să se afișeze public pentru a prezenta activitatea asociației vizitatorilor acestui site internet.

77

În plus, dezbaterile care au avut loc în ședință au evidențiat că reclamanta era încă membră a consiliului fiduciar al fundației Timchenko și că, la data adoptării actelor atacate, statutul acestei fundații nu fusese modificat.

78

Aceasta înseamnă că, prin participarea la consiliul fiduciar al fundației, reclamanta este întotdeauna implicată în administrarea acesteia, independent de faptul că sarcina sa ar consta în „supervizarea” acțiunilor fundației. În plus, în calitate de membri fondatori ai fundației Timchenko, soții Timchenko dispun în continuare de competențe substanțiale în cadrul fundației respective, în sensul că pot nu numai să obțină informații cu privire la activitățile acesteia și să aibă acces la documentele sale, dar și să desemneze și să revoce membrii consiliului său de supraveghere, organ care este descris de statutul fundației ca fiind „organul suprem”.

79

La aceste elemente se adaugă faptul că, astfel cum reiese din anexa A. 28 atașată la cererea introductivă, domnul Timchenko este, la fel ca soția sa, pe deplin asociat, pe plan operațional, la activitatea fundației lor eponime în măsura în care, în special în timpul crizei sanitare legate de pandemia de COVID‑19, el a asociat întreprinderile Volga Group la activitatea fundației, oferindu‑i un sprijin financiar, logistic și relațional caracterizat în speță în special prin realizarea de legături aeriene cu Republica Populară Chineză în scopul achiziționării și distribuirii de diverse materiale medicale în numele acestei fundații.

80

În această privință, este irelevant că astfel de acțiuni au intervenit în contextul specific al pandemiei de COVID‑19. De fapt, o asemenea intervenție este de natură să evidențieze faptul că, pe plan operațional, domnul Timchenko realizează sinergii între întreprinderile din grupul său și fundație pentru a completa acțiunea serviciilor publice ruse. În plus, trebuie să se constate că domnul Timchenko, care este unul dintre principalii oameni de afaceri din Federația Rusă, comunică în legătură cu astfel de acțiuni pe lângă opinia publică rusă, pentru beneficiul cel mai mare al imaginii sale.

81

Or, asemenea elemente sunt suficiente pentru a stabili existența unei asocieri, în sensul dispozițiilor relevante ale Deciziei 2014/145, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2022/329, și ale Regulamentului nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2022/330, în cadrul unei structuri juridice comune, în special în măsura în care soții Timchenko exercită, în calitate de membri fondatori ai fundației Timchenko, funcții instituționale în cadrul acestei structuri și se implică amândoi în funcționarea sa, mai ales în ceea ce îl privește pe domnul Timchenko, care utilizează resursele Volga Group, al cărui unic acționar este.

82

În această privință, ținând seama de jurisprudența citată la punctul 74 de mai sus, este irelevant dacă fundația Timchenko nu are vocație comercială și dacă activitatea soților Timchenko este benevolă.

83

Astfel, participarea la o structură de amploarea fundației Timchenko, care dezvoltă numeroase activități caritabile la nivelul Federației Ruse și care, pentru a atinge acest scop, a beneficiat deja de implicarea întreprinderilor Volga Group, constituie, independent de amploarea averii soților în cauză, o participare care depășește o simplă legătură de familie. Această analiză este cu atât mai justificată cu cât fundația respectivă contribuie la oferirea unei imagini îmbunătățite a soților menționați, în special a domnului Timchenko, în percepția opiniei publice ruse. Aceasta înseamnă că fundația Timchenko poate fi considerată nu numai un instrument de binefacere, ci și un instrument de comunicare în serviciul imaginii publice a soților Timchenko, ceea ce constituie o întreprindere care depășește o simplă relație de familie.

84

În ceea ce privește considerentul (7) al Deciziei 2022/582, este suficient să se arate că această decizie nici nu a adoptat, nici nu a modificat noțiunea de „asociere”, astfel încât nu poate servi drept temei pentru interpretarea noțiunii respective.

85

În plus, în ceea ce privește pretinsa contradicție existentă între Hotărârile din 6 septembrie 2023, Pumpyanskaya/Consiliul (T‑272/22, nepublicată, în prezent în recurs, EU:T:2023:491) și Timchenko/Consiliul (T‑252/22, nepublicată, în prezent în recurs, EU:T:2023:496), este suficient să se arate că împrejurările care au stat la baza primei dintre aceste hotărâri ar fi diferite de cele care caracterizează situația soților Timchenko, în măsura în care, în cauza în care s‑a pronunțat acea hotărâre, soțul recurentei nu ocupa nicio funcție specifică în cadrul fundației în cauză, ceea ce nu este cazul în speță.

86

Având în vedere toate aceste elemente, primul motiv trebuie respins.

87

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, reclamanta arată că măsurile restrictive care o vizează încalcă dispozițiile articolului 21 TFUE, precum și pe cele ale articolului 45 alineatul (1) și ale articolului 52 alineatul (1) din cartă.

88

Aceasta subliniază că nu este posibil, în lipsa unei dispoziții speciale în acest sens, să se restrângă, în temeiul articolului 29 TUE, domeniul de aplicare al articolului 21 TFUE, referitor la libertatea de circulație a unui cetățean al Uniunii.

89

În această privință, reclamanta arată în esență că, contrar celor statuate deja în Hotărârea din 5 noiembrie 2014, Mayaleh/Consiliul (T‑307/12 și T‑408/13, EU:T:2014:926), nu se poate considera că măsurile restrictive adoptate în temeiul articolului 29 TUE constituie o lex specialis și pot deroga de la textele normative adoptate în temeiul articolului 21 TFUE, între care se numără printre altele Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO 2004, L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56), al cărei articol 27 permite restrângerea, cu respectarea principiului proporționalității, a libertății de circulație numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

90

În plus, aceasta arată că analiza legislației diferitelor state ale Uniunii evidențiază că există o tradiție constituțională comună statelor membre în temeiul căreia libertatea de circulație poate fi restrânsă numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică și doar dacă fac obiectul unui control judiciar strict.

91

Reclamanta concluzionează că contradicția existentă între practica Uniunii și tradiția constituțională comună menționată înseamnă că actele atacate încalcă articolul 21 TFUE și articolele 45 și 52 din cartă.

92

Consiliul contestă această argumentație.

93

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, întrebată în ședință, reclamanta a indicat și a confirmat că nu invocă o excepție de nelegalitate împotriva articolului 1 din Decizia 2014/145, în ceea ce privește prevederea că statele membre trebuiau să interzică tranzitarea teritoriului lor de către persoane care fac obiectul unor măsuri restrictive. Aceasta a adăugat că, în schimb, contestă legalitatea măsurilor care o vizau, în special pentru nerespectarea principiului proporționalității.

94

Trebuie arătat că dreptul de circulație și de ședere liberă pe teritoriul statelor membre, consacrat la articolul 45 alineatul (1) din cartă, se exercită, în conformitate cu articolul 52 alineatul (2) din aceasta, în condițiile și cu respectarea limitelor stabilite de tratate. După cum rezultă din Explicațiile cu privire la cartă (JO 2007, C 303, p. 17), dreptul garantat la articolul 45 alineatul (1) din cartă este dreptul garantat la articolul 20 alineatul (2) litera (a) TFUE. Întinderea acestui drept este clarificată la articolul 21 TFUE.

95

În temeiul articolului 21 alineatul (1) TFUE, libertatea de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre se exercită sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratate și de dispozițiile adoptate în vederea aplicării acestora. Întrucât rezerva menționată, formulată în al doilea segment de frază a articolului 21 alineatul (1) TFUE, face referire la tratate, la plural, ea include de asemenea Tratatul UE și dispozițiile adoptate în vederea aplicării sale. Rezultă că pot fi impuse restrângeri ale exercitării dreptului la libertatea de circulație și de ședere al cetățenilor Uniunii consacrat la articolul 45 alineatul (1) din cartă prin deciziile privind politica externă și de securitate comună (PESC) care sunt adoptate în temeiul articolului 29 TUE, precum Decizia 2023/572 (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 5 noiembrie 2014, Mayaleh/Consiliul, T‑307/12 și T‑408/13, EU:T:2014:926, punctele 195 și 196, și Hotărârea din 4 decembrie 2015, Sarafraz/Consiliul, T‑273/13, nepublicată, EU:T:2015:939, punctele 194 și 195).

96

În această privință, trebuie arătat că, în domeniul PESC, articolul 29 TUE, al cărui text este redactat în termeni largi, oferă Consiliului competența de a adopta decizii care definesc poziția Uniunii într‑o anumită chestiune de natură geografică sau tematică, urmărind obiectivele prevăzute la articolul 21 alineatul (2) TUE, chiar dacă rezultă o restrângere a libertății de circulație a cetățenilor Uniunii pe teritoriul unor state membre ai căror resortisanți nu sunt. Aceasta înseamnă că libertatea respectivă poate fi restrânsă, în temeiul dispozițiilor acestui articol, pentru alte motive decât cele prevăzute de Directiva 2004/38.

97

Or, această situație se regăsește în speță din moment ce măsurile restrictive în cauză urmăresc să exercite o presiune asupra autorităților ruse pentru ca acestea să pună capăt acțiunilor și politicilor lor de destabilizare a Ucrainei. Astfel, acesta este un obiectiv de interes general care ține de cele urmărite în cadrul PESC și vizate la articolul 21 alineatul (2) literele (b) și (c) TUE, cum ar fi consolidarea și sprijinirea democrației, a statului de drept, a drepturilor omului și a principiilor dreptului internațional, precum și menținerea păcii, prevenirea conflictelor și consolidarea securității internaționale și a protecției populațiilor civile (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 30 noiembrie 2016, Rotenberg/Consiliul, T‑720/14, EU:T:2016:689, punctul 176).

98

Cu toate acestea, pentru a fi conforme cu dreptul Uniunii, restrângerile exercițiului drepturilor consacrate la articolul 45 alineatul (1) din cartă trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 52 alineatul (1) din aceasta, ceea ce implică să fie prevăzute de lege, să respecte substanța drepturilor menționate, să urmărească un obiectiv de interes general recunoscut ca atare de Uniune și să nu fie disproporționate. Această considerație se aplică și drepturilor recunoscute de cartă care fac obiectul unor dispoziții prevăzute de tratate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2015, Delvigne, C‑650/13, EU:C:2015:648, punctul 46, și Concluziile avocatului general Szpunar prezentate în cauza Agenzia delle dogane e dei monopoli și Ministero dell’Economia e delle Finanze, C‑452/20, EU:C:2021:855, punctul 60). Prin urmare, restrângerile exercițiului dreptului consacrat la articolul 45 alineatul (1) din cartă, aduse în cadrul punerii în aplicare a PESC, trebuie să îndeplinească condițiile menționate.

99

În speță, în primul rând, restrângerile dreptului reclamantei de liberă circulație pe teritoriul statelor membre care decurg din Decizia 2023/572 sunt „prevăzute de lege”, în special întrucât sunt enunțate într‑un act cu aplicabilitate generală, și anume Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2022/329, și care dispun de un temei juridic clar în dreptul Uniunii, și anume articolul 29 TUE.

100

În al doilea rând, în ceea ce privește aspectul dacă restrângerile menționate la punctul 99 de mai sus respectă „substanța” dreptului reclamantei de liberă circulație pe teritoriul statelor membre, trebuie să se țină seama de natura și de întinderea măsurilor restrictive în cauză (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 27 iulie 2022, RT France/Consiliul, T‑125/22, EU:T:2022:483, punctul 153).

101

În această privință, este necesar să se constate că restrângerile vizate la punctul 99 de mai sus respectă „substanța” dreptului reclamantei de liberă circulație pe teritoriul statelor membre. Astfel, mai întâi, în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2022/329, aceste restrângeri respectă principiul de drept internațional potrivit căruia un stat nu poate refuza propriilor resortisanți dreptul de a intra și de a rămâne pe teritoriul său. În continuare, în temeiul articolului 6 din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2022/329, listele în litigiu fac obiectul unei reexaminări periodice pentru ca numele persoanelor care nu mai îndeplinesc criteriile de includere să fie eliminate. În sfârșit, restrângerile respective nu repun în discuție acest drept ca atare, întrucât au ca efect suspendarea temporară, în condiții specifice și ca urmare a situației individuale a anumitor persoanelor, a dreptului lor de liberă circulație pe teritoriul statelor membre, în măsura în care condițiile menționate continuă să fie îndeplinite (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 6 octombrie 2015, Delvigne, C‑650/13, EU:C:2015:648, punctul 48).

102

În al treilea rând, restrângerile vizate la punctul 99 de mai sus urmăresc să se exercite o presiune asupra autorităților ruse pentru ca acestea să pună capăt acțiunilor și politicilor lor de destabilizare a Ucrainei. Or, acesta este un obiectiv de interes general care ține de cele urmărite în cadrul PESC și vizate la articolul 21 alineatul (2) literele (b) și (c) TUE, cum ar fi consolidarea și sprijinirea democrației, a statului de drept, a drepturilor omului și a principiilor dreptului internațional, precum și menținerea păcii, prevenirea conflictelor și consolidarea securității internaționale și a protecției populațiilor civile (a se vedea prin analogie Hotărârea din 30 noiembrie 2016, Rotenberg/Consiliul, T‑720/14, EU:T:2016:689, punctul 176).

103

În al patrulea rând, în ceea ce privește principiul proporționalității, trebuie amintit că acesta, fiind un principiu general al dreptului Uniunii, impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor urmărite de reglementarea în cauză. Astfel, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (a se vedea Hotărârea din 30 noiembrie 2016, Rotenberg/Consiliul, T‑720/14, EU:T:2016:689, punctul 178 și jurisprudența citată).

104

În ceea ce privește caracterul necesar al restrângerilor menționate la punctul 99 de mai sus, trebuie să se constate că reclamanta nu a demonstrat că putea fi avută în vedere de către Consiliu adoptarea unor măsuri mai puțin constrângătoare, dar la fel de adecvate ca cele prevăzute. Pe de altă parte, aplicarea măsurilor restrictive în cauză este însoțită de un regim de derogări prevăzut la articolul 1 alineatul (6) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2022/329, care autorizează statele membre să deroge de la măsurile impuse printre altele atunci când deplasarea unei persoane se justifică din motive umanitare urgente.

105

În plus, recunoscând în același timp consecințele negative ce rezultă din aplicarea măsurilor restrictive în cauză pentru reclamantă, astfel cum au fost descrise de aceasta din urmă, este necesar să se considere că, având în vedere importanța obiectivelor urmărite de măsurile menționate, restrângerile vizate la punctul 99 de mai sus nu sunt vădit disproporționate (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 14 octombrie 2009, Bank Melli Iran/Consiliul, T‑390/08, EU:T:2009:401, punctul 71).

106

În această privință, trebuie subliniat că faptul că reclamanta nu se poate bucura de proprietățile imobiliare pe care le deține în Uniune din cauza restricției privind libertatea de circulație care o vizează nu constituie o restricție disproporționată în raport cu importanța obiectivelor urmărite prin măsurile menționate (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 14 octombrie 2009, Bank Melli Iran/Consiliul, T‑390/08, EU:T:2009:401, punctul 71).

107

În plus, este necesar să se arate că, contrar celor susținute de reclamantă, tradițiile constituționale comune statelor membre nu consacră un drept al cetățenilor Uniunii de a circula pe teritoriul unui alt stat membru decât cel a cărui cetățenie o au. Rezultă că reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că tradițiile menționate ar fi de natură să limiteze competența Consiliului de a adopta, în cadrul PESC, restricții privind libertatea de circulație a cetățenilor pentru alte motive decât ordinea publică, siguranța publică și sănătatea publică.

108

Rezultă că restrângerile dreptului reclamantei la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre respectă condițiile prevăzute de tratate.

109

Având în vedere cele ce precedă, al cincilea motiv trebuie respins.

110

Prin intermediul celui de al șaselea motiv, reclamanta susține că măsurile restrictive ce o vizează încalcă articolele 7 și 17 din cartă, care protejează dreptul la respectarea vieții private și dreptul de proprietate.

111

Ea subliniază că atingerea adusă dreptului de proprietate a fost consolidată prin faptul că, prin intermediul Regulamentului (UE) 2022/1273 din 21 iulie 2022 de modificare a Regulamentului nr. 269/2014 (JO 2022, L 194, p. 1), Consiliul a introdus în Regulamentul nr. 269/2014 un nou articol 9, ale cărui alineate (2) și (3) impun persoanelor al căror nume este inclus în listele în litigiu să raporteze fondurile sau resursele economice aflate sub jurisdicția unui stat membru care le aparțin sau pe care le au în proprietate, care sunt deținute de acestea ori se află sub controlul lor, lipsa acestei raportări fiind considerată o eludare a măsurilor restrictive.

112

Ea arată că aplicarea coroborată a articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2022/1273, cu articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2022/880 al Consiliului din 3 iunie 2022 (JO 2022, L 153, p. 75), este de natură să creeze un risc de confiscare a bunurilor și activelor sale.

113

Aceasta arată că atingerea adusă dreptului de proprietate prin măsurile restrictive constituie o ingerință nelegală din perspectiva tradițiilor constituționale comune statelor membre.

114

În acest sens, ea arată că legislațiile naționale autorizează înghețarea bunurilor și activelor doar cu condiția să existe o legătură de cauzalitate între comportamentul personal al individului și bunul sau activul înghețat, situație care se poate regăsi, de exemplu, atunci când un activ a permis săvârșirea unei încălcări sau constituie produsul acestei încălcări.

115

În plus, aceasta susține că măsurile restrictive care o vizează aduc atingere reputației sale și implică, în consecință, o încălcare a dreptului la respectarea vieții sale private. În acest scop, ea arată că a fost asociată acțiunilor soțului său și legată, în percepția opiniei publice, de acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, chiar dacă nu este legată de situațiile combătute de Uniune.

116

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că reclamanta nu invocă o excepție de nelegalitate împotriva dispozițiilor Regulamentului nr. 269/2014 și a celor ale Deciziei 2014/145 care prevăd înghețarea bunurilor și a activelor persoanelor al căror nume este inclus în listele în litigiu și derogările referitoare la aceste măsuri de înghețare a fondurilor și nici nu contestă, pe cale de excepție, legalitatea articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2022/1273, coroborat cu articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2022/880.

117

Astfel, în lipsa invocării de către reclamantă, pe cale de excepție, a nelegalității dispozițiilor menționate, Tribunalul nu poate invalida măsurile restrictive care o vizează pentru motivul că ar fi nelegale dispozițiile pe care se întemeiază aceste măsuri.

118

În ceea ce privește, în plus, încălcarea dreptului la viață privată și a dreptului de proprietate prin măsurile restrictive în cauză, trebuie să se constate că măsurile respective constituie măsuri conservatorii care nu au ca obiect să priveze persoanele vizate de aceste drepturi, consacrate la articolul 7 și, respectiv, la articolul 17 din cartă. Totuși, aceste măsuri conțin în mod incontestabil în speță o limitare a drepturilor fundamentale respective (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 12 martie 2014, Al Assad/Consiliul, T‑202/12, EU:T:2014:113, punctul 115 și jurisprudența citată).

119

Cu toate acestea, astfel cum s‑a amintit la punctul 98 de mai sus, pentru a fi conforme cu dreptul Uniunii, restrângerile exercițiului drepturilor consacrate de cartă trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 52 alineatul (1) din aceasta, și anume ca măsurile respective să fie prevăzute de lege, să respecte substanța drepturilor menționate, să urmărească un obiectiv de interes general, recunoscut ca atare de Uniune și să nu fie disproporționate.

120

Or, în speță trebuie să se constate că aceste patru condiții sunt îndeplinite.

121

În primul rând, este necesar să se constate că restrângerile aduse exercitării de către reclamantă a dreptului său de proprietate, precum și atingerea adusă dreptului său la respectarea vieții private sunt „prevăzute de lege”, întrucât sunt enunțate în acte care au printre altele o aplicabilitate generală, și anume în Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2022/329, și în Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2022/330, și au un temei juridic clar în dreptul Uniunii, și anume articolul 29 TUE și, respectiv, articolul 215 TFUE.

122

În al doilea rând, dat fiind că actele atacate se aplică pentru o perioadă de șase luni și se reexaminează permanent, astfel cum se prevede la articolul 6 din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2022/329, restrângerile menționate la punctul 121 de mai sus sunt temporare și reversibile. Prin urmare, este necesar să se considere că acestea nu aduc atingere substanței dreptului său la respectarea vieții private și de familie, precum și dreptului său la proprietate. În plus, actele atacate prevăd posibilitatea de a se acorda derogări de la măsurile restrictive aplicate. În mod deosebit, în ceea ce privește înghețarea fondurilor, articolul 2 alineatele (3) și (4) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2022/329, și articolul 4 alineatul (1), articolul 5 alineatul (1) și articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2022/330, prevăd posibilitatea, pe de o parte, de a autoriza utilizarea unor fonduri înghețate pentru a face față unor nevoi de bază sau pentru îndeplinirea anumitor angajamente și, pe de altă parte, de a acorda autorizații specifice care să permită dezghețarea unor fonduri, a altor active financiare sau a altor resurse economice.

123

În al treilea rând, restrângerile vizate la punctul 121 de mai sus vizează obiectivul de interes general menționat la punctul 102 de mai sus.

124

În al patrulea rând, în ceea ce privește caracterul adecvat al acestor restrângeri, mai întâi, trebuie arătat că acestea sunt apte să atingă obiectivul de interes general menționat la punctul 102 de mai sus întrucât contribuie la realizarea sa. În continuare, în ceea ce privește caracterul lor necesar, trebuie să se constate că reclamanta nu invocă măsuri alternative și mai puțin constrângătoare care ar permite atingerea la fel de eficientă a obiectivelor urmărite. În sfârșit, este vorba despre restricții temporare și reversibile și care oferă posibilități de derogare. Prin urmare, este necesar să se constate că inconvenientele cauzate reclamantei nu sunt disproporționate în raport cu importanța obiectivului urmărit de aceste acte.

125

În plus, trebuie înlăturată argumentația reclamantei întemeiată pe existența unor tradiții constituționale comune statelor membre referitoare la dreptul de proprietate. Astfel, pe lângă faptul că reclamanta se întemeiază pe un număr limitat de analize ale dreptului național al statelor membre, trebuie arătat că ea nu a demonstrat că aceste drepturi naționale ar impune respectarea unor condiții substanțial diferite de cele prevăzute la articolul 52 alineatul (1) din cartă.

126

Având în vedere cele ce precedă, al șaselea motiv trebuie respins în totalitate.

127

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, reclamanta susține în esență că măsurile în cauză încalcă principiul proporționalității întrucât nu sunt nici adecvate, nici necesare. Ea adaugă că interpretarea dată de Consiliu noțiunii de „asociere” este prea largă, în măsura în care ea nu este implicată în acțiuni sau politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și nu exercită nicio putere de influență asupra politicilor care conduc la astfel de acțiuni.

128

În această privință, mai întâi, trebuie arătat că, pentru motivele deja menționate la punctele 104, 105 și 124 de mai sus, măsurile restrictive în cauză sunt necesare și adecvate și nu contravin principiului proporționalității.

129

În continuare, în ceea ce privește criticile referitoare la interpretarea prea largă a noțiunii de „asociere” și la lipsa unei influențe pe care reclamanta o exercită asupra factorilor de decizie ruși, trebuie arătat că, din moment ce Consiliul a considerat, fără a săvârși o eroare de apreciere, că era asociată cu soțul său prin intermediul fundației Timchenko, acesta putea să ia în privința sa măsurile restrictive care o vizează.

130

În sfârșit, în ceea ce privește măsurile restrictive adoptate în privința sa, independent de faptul că reclamanta contestă că se află la originea acțiunilor sau a politicilor desfășurate de conducerea Federației Ruse sau că poate exercita vreo influență asupra persoanei lor, trebuie să se constate că restricțiile privind libertatea de circulație în statele membre ale Uniunii, la fel ca înghețarea fondurilor sau a resurselor persoanelor al căror nume este inclus pe listele în litigiu, sunt de natură să exercite o presiune nu numai asupra acestor persoane, ci și asupra funcționării generale a economiei ruse și, în final, cel puțin o presiune indirectă asupra conducerii Federației Ruse.

131

Rezultă că al patrulea motiv și cererea de anulare trebuie respinse în totalitate.

132

În susținerea acestei cereri, reclamanta arată că actele atacate i‑au cauzat un prejudiciu moral, a cărui despăgubire o solicită.

133

Consiliul solicită respingerea acestei cereri.

134

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii ca urmare a unui comportament ilicit al organelor sale, în sensul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, este supusă întrunirii mai multor condiții, și anume nelegalitatea comportamentului reproșat instituțiilor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între comportamentul pretins și prejudiciul invocat. În măsura în care aceste trei condiții de angajare a răspunderii sunt cumulative, lipsa uneia dintre ele este suficientă pentru a se respinge o acțiune în despăgubire, fără a fi, așadar, necesară examinarea celorlalte condiții (a se vedea Hotărârea din 22 iunie 2022, Haswani/Consiliul, T‑479/21, nepublicată, EU:T:2022:383, punctul 155 și jurisprudența citată).

135

În ceea ce privește prejudiciul pretins suferit ca urmare a adoptării actelor atacate, din constatările prezentate în ceea ce privește concluziile în anulare reiese că menținerea numelui reclamantei pe listele în litigiu nu este nelegală. În consecință, întrucât una dintre condițiile menționate la punctul 134 de mai sus lipsește, concluziile în despăgubire trebuie respinse.

136

Ținând seama de tot ceea ce precedă, este necesar să se respingă această cerere și acțiunea în totalitate.

137

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Consiliului.

138

În plus, potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Prin urmare, Comisia va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera întâi extinsă)

declară și hotărăște: