1

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, VC, solicită anularea deciziei Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU‑OSHA) din 13 ianuarie 2023 prin care s‑a dispus excluderea sa de la participarea la procedurile de achiziții publice, la procedurile privind granturile, premiile, atribuirile și instrumentele financiare reglementate de bugetul general al Uniunii Europene, precum și la procedurile de atribuire privind Fondul european de dezvoltare (FED) reglementate de Regulamentul (UE) 2018/1877 al Consiliului din 26 noiembrie 2018 privind regulamentul financiar aplicabil celui de al 11-lea FED și de abrogare a Regulamentului (UE) 2015/323 (JO 2018, L 307, p. 1), pentru o perioadă de doi ani începând cu 18 ianuarie 2023 (articolele 1 și 2), înscrierea numelui său în baza de date a sistemului de detectare timpurie și de excludere pe durata perioadei de excludere (articolul 3) și publicarea pe site‑ul internet al Comisiei Europene a anumitor informații referitoare la excludere (articolul 4) (denumită în continuare „decizia atacată”).

2

La 11 mai 2021, EU‑OSHA a publicat cererea de ofertă EUOSHA/2021/OP/F/SE/0144 pentru furnizarea de servicii de tehnologia informației și comunicațiilor și de servicii de internet. Acest contract era împărțit în trei loturi.

3

În aceeași zi, Comisión Nacional de los Mercados y la Competencia (CNMC, Comisia Națională a Piețelor și Concurenței, Spania) a adoptat o decizie prin care a constatat că reclamanta participase la o încălcare unică și continuă a dreptului concurenței și a sancționat‑o cu amendă, precum și cu interdicția de a încheia contracte de achiziții publice cu administrația spaniolă (denumită în continuare „decizia CNMC”). Potrivit CNMC, reclamanta a participat între martie 2009 și mai 2017, împreună cu mai multe alte întreprinderi, la o rețea colaborativă în cadrul căreia participanții au schimbat informații sensibile din punct de vedere comercial și s‑au angajat în strategii comune prin care se urmărea eliminarea concurenței în anumite cereri de ofertă pentru furnizarea de servicii de consultanță administrațiilor spaniole și altor organisme publice.

4

La 21 iunie 2021, reclamanta a prezentat o ofertă pentru al doilea lot al contractului în cauză, referitor la furnizarea de servicii de susținere și de consultanță în gestionarea de proiecte.

5

După ce a luat cunoștință de decizia CNMC, EU‑OSHA a solicitat reclamantei la 29 iulie 2021 să îi precizeze motivele nemenționării acestei decizii în declarația sa pe proprie răspundere și dacă a luat măsuri de remediere pentru a îndrepta încălcarea constatată.

6

Reclamanta a răspuns, la 24 august 2021, că nu declarase decizia CNMC întrucât aceasta, pe de o parte, nu era definitivă, din moment ce Audiencia Nacional (Curtea Națională, Spania) nu s‑a pronunțat nici cu privire la acțiunea formulată împotriva acestei decizii, nici cu privire la cererea de măsuri provizorii, și, pe de altă parte, nu cuprindea o interdicție efectivă de a participa la contracte de achiziții publice în lipsa stabilirii domeniului de aplicare al interdicției de către ministrul spaniol al economiei și finanțelor.

7

La 10 februarie 2022, ordonatorul de credite competent a solicitat comitetului convocat în temeiul articolului 143 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul financiar”), să formuleze o recomandare privind excluderea sau sancționarea financiară a reclamantei.

8

Audiencia Nacional (Curtea Națională) a dispus, la 11 aprilie 2022, suspendarea executării deciziei CNMC (denumită în continuare „decizia națională de suspendare”).

9

La 13 iulie 2022, comitetul convocat în temeiul articolului 143 din Regulamentul financiar (denumit în continuare „comitetul”) a notificat reclamantei încadrarea preliminară a conduitei sale în sensul articolului 136 alineatul (2) din Regulamentul financiar.

10

Reclamanta și‑a prezentat observațiile cu privire la această încadrare la 22 august 2022.

11

La 8 decembrie 2022, comitetul a transmis EU‑OSHA recomandarea sa. Apreciind că conduita reclamantei trebuia considerată o „abatere profesională gravă”, el a recomandat excluderea sa și publicarea acestei excluderi.

12

Prin decizia atacată, notificată reclamantei la 17 ianuarie 2023, EU‑OSHA a urmat această recomandare și a dispus:

13

Ulterior introducerii acțiunii în prezenta cauză, reclamanta a solicitat EU‑OSHA la 21 noiembrie 2023 revizuirea deciziei atacate în temeiul articolului 136 alineatul (8) din Regulamentul financiar.

14

Reclamanta solicită Tribunalului:

15

EU‑OSHA solicită Tribunalului:

16

Reclamanta invocă cinci motive în susținerea acțiunii sale. Primul motiv critică nerespectarea deciziei naționale de suspendare, iar al doilea motiv aprecierea măsurilor de remediere adoptate de reclamantă. Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității prin adoptarea sancțiunii de excludere. Al patrulea motiv contestă publicarea excluderii. Prin intermediul celui de al cincilea motiv, invocat cu titlu subsidiar, reclamanta reproșează EU‑OSHA că nu a evaluat aplicarea unei sancțiuni financiare ca alternativă la excludere.

17

Reclamanta afirmă că din articolul 106 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO 2012, L 298, p. 1), astfel cum a fost modificat în special prin Regulamentul (UE, Euratom) 2015/1929 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 octombrie 2015 (JO 2015, L 286, p. 1) (denumit în continuare „vechiul Regulament financiar”), și din articolul 136 din Regulamentul financiar, atât în măsura în care acestea impun, la alineatul (1), excluderea entităților care au săvârșit o abatere profesională gravă constatată printr‑o decizie națională definitivă, cât și în măsura în care permit, la alineatul (2), o astfel de excludere pornind de la o încadrare preliminară de către autoritățile Uniunii pe baza unei decizii naționale nedefinitive, reiese că autoritățile Uniunii trebuie de asemenea să respecte deciziile adoptate cu titlu asigurător de instanțele naționale în privința deciziilor administrative naționale nedefinitive, în special atunci când, precum în speță, autoritățile menționate nu exercită ele însele nicio activitate de anchetă. Astfel, în cazul suspendării deciziei care servește drept temei exclusiv încadrării preliminare sus‑menționate, această decizie nu ar mai putea fi utilizată pentru a efectua respectiva încadrare. Reclamanta subliniază că decizia națională de suspendare, chiar fără a menționa o examinare a fumus boni iuris, repune în discuție validitatea și legalitatea deciziei CNMC. Aceasta subliniază de asemenea similitudinea dintre obiectivul urmărit de excluderea decisă prin decizia atacată și cel urmărit de măsura de interdicție de a încheia contracte de achiziții publice decisă de CNMC, care corespunde unei sancțiuni caracteristice domeniului achizițiilor publice și care a fost suspendată prin decizia națională de suspendare.

18

Reclamanta se întemeiază, în plus, pe articolul 325 TFUE, referitor la combaterea fraudei, și pe articolul 4 alineatul (3) TUE, care instituie principiul cooperării loiale, pentru a sublinia contradicția vădită dintre decizia națională de suspendare și decizia atacată, care ar rezulta dintr‑o lipsă evidentă de coordonare între autoritățile competente în ceea ce privește protecția intereselor financiare ale Uniunii, pe care o impun totuși aceste dispoziții.

19

Trebuie amintit, cu titlu introductiv, că normele de procedură se aplică în principiu tuturor procedurilor pendinte la momentul intrării lor în vigoare, spre deosebire de normele de drept substanțial, care sunt interpretate în mod obișnuit în sensul că nu vizează în principiu situații apărute anterior intrării lor în vigoare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 noiembrie 1981, Meridionale Industria Salumi și alții, 212/80-217/80, EU:C:1981:270, punctul 9, Hotărârea din 6 iulie 1993, CT Control (Rotterdam) și JCT Benelux/Comisia, C‑121/91 și C‑122/91, EU:C:1993:285, punctul 22, și Hotărârea din 26 martie 2015, Comisia/Moravia Gas Storage, C‑596/13 P, EU:C:2015:203, punctul 33]. Prin urmare, normele aplicabile procedurii de excludere în cauză sunt cele ale Regulamentului financiar, intrat în vigoare în 2018, în timp ce normele de drept substanțial aplicabile acestei excluderi sunt cele ale vechiului Regulament financiar, în vigoare la data încălcării unice și continue aflate la originea excluderii, care a încetat în 2017.

20

De altfel, trebuie arătat că articolul 106 din vechiul Regulament financiar și articolul 136 din Regulamentul financiar sunt identice în dispozițiile lor relevante în speță.

21

Astfel, în temeiul alineatului (1) litera (c) punctul (ii) al acestora, o persoană sau o entitate este exclusă de la participarea la procedurile de atribuire a contractelor reglementate de Regulamentul financiar în cazul în care s‑a stabilit printr‑o hotărâre judecătorească definitivă sau printr‑o decizie administrativă definitivă că persoana sau entitatea se face vinovată de abatere profesională gravă deoarece a încălcat actele cu putere de lege și normele administrative sau standardele etice aplicabile sectorului profesional din care face parte persoana sau entitatea ori deoarece se face vinovată de o conduită abuzivă care îi afectează credibilitatea profesională, atunci când o astfel de conduită trădează o intenție frauduloasă sau o neglijență gravă, printre altele, în cazul încheierii unui acord cu alte persoane sau entități în vederea denaturării concurenței.

22

De asemenea, în temeiul alineatului (2) primul și al doilea paragraf ale acestora, în absența unei hotărâri judecătorești definitive sau, după caz, a unei decizii administrative definitive în temeiul alineatului (1) litera (c), ordonatorul de credite competent exclude persoana sau entitatea pe baza unei încadrări juridice preliminare a conduitei acesteia din urmă, ținând cont de faptele stabilite sau de alte constatări incluse în recomandarea comitetului. Această încadrare preliminară nu aduce atingere evaluării conduitei persoanei sau entității în cauză de către autoritățile competente ale statelor membre în temeiul dreptului intern. Ordonatorul de credite competent își revizuiește fără întârziere decizia de a exclude persoana sau entitatea și/sau de a impune o penalitate financiară în urma notificării unei hotărâri judecătorești definitive sau a unei decizii administrative definitive. În cazurile în care hotărârea judecătorească definitivă sau decizia administrativă definitivă nu stabilește durata excluderii, ordonatorul de credite competent stabilește durata respectivă pe baza faptelor stabilite și a constatărilor și ținând cont de recomandarea comitetului.

23

În temeiul alineatului (2) al treilea paragraf al acestora, în cazul în care, printr‑o astfel de hotărâre judecătorească definitivă sau decizie administrativă definitivă, se stabilește că persoana sau entitatea nu este vinovată de conduita care face obiectul încadrării juridice preliminare pe baza căreia a fost exclusă, ordonatorul de credite competent pune capăt fără întârziere excluderii respective și/sau rambursează, după caz, cuantumul aferent oricărei sancțiuni financiare impuse. Pe de altă parte, în temeiul alineatului (2) al patrulea paragraf al acestora, faptele și constatările menționate la primul paragraf includ în special faptele stabilite în cadrul auditurilor sau al investigațiilor efectuate de Curtea de Conturi Europeană, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) sau al oricăror alte verificări, audituri sau controale efectuate sub responsabilitatea ordonatorului de credite, precum și deciziile Comisiei privind încălcarea dreptului Uniunii în materie de concurență sau ale unei autorități naționale competente privind încălcarea dreptului Uniunii sau a legislației naționale în materie de concurență.

24

Din aceste dispoziții reiese că o entitate este exclusă de la participarea la procedurile în cauză fie atunci când se stabilește că a săvârșit o abatere profesională gravă printr‑o hotărâre judecătorească definitivă sau printr‑o decizie administrativă definitivă, fie, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive sau a unei decizii administrative definitive, pe baza unei încadrări juridice preliminare a conduitei sale de către autoritatea competentă a Uniunii cu privire la fapte stabilite sau pe baza unor constatări efectuate printre altele prin deciziile unei autorități naționale de concurență.

25

Rezultă că lipsa unei hotărâri judecătorești sau a unei decizii cu caracter definitiv prin care să se constate comportamentul culpabil în cauză nu se opune adoptării unei măsuri de excludere de către autoritatea competentă a Uniunii pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 februarie 2022, Elevolution – Engenharia/Comisia, T‑652/19, nepublicată, EU:T:2022:63, punctul 76, și Hotărârea din 21 decembrie 2022, Vialto Consulting/Comisia, T‑537/18, nepublicată, EU:T:2022:852, punctul 142).

26

De aici se deduce de asemenea voința legiuitorului Uniunii de a permite autorității competente a Uniunii să facă propria apreciere cu privire la actele săvârșite de operatorul economic în cauză, fără a aștepta ca o instanță să își pronunțe hotărârea (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 iunie 2019, Meca, C‑41/18, EU:C:2019:507, punctul 31). Acest lucru este valabil în ceea ce privește eficacitatea regimului de excludere, care presupune ca acesta să fie aplicat cât mai rapid posibil, fără a trebui să se aștepte o hotărâre judecătorească definitivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 februarie 2022, Elevolution – Engenharia/Comisia, T‑652/19, nepublicată, EU:T:2022:63, punctul 77).

27

Elementele care pot fi luate în considerare în această privință sunt de altfel precizate, fără ca enumerarea să fie exhaustivă, la articolul 106 alineatul (2) al patrulea paragraf din vechiul Regulament financiar, precum la articolul 136 alineatul (2) al patrulea paragraf din Regulamentul financiar (a se vedea punctul 23 de mai sus) și se bazează în special pe activitățile de anchetă ale altor entități ale Uniunii sau ale statelor membre, astfel încât este irelevant dacă autoritatea Uniunii în cauză nu efectuează ea însăși o anchetă înainte de a adopta eventuala sa decizie de excludere.

28

Astfel, în speță, în lipsa unei decizii definitive, EU‑OSHA avea obligația, din moment ce fusese formulată o acțiune împotriva deciziei CNMC și aceasta era pendinte la data deciziei atacate, să efectueze propria apreciere a conduitei reclamantei în temeiul deciziei CNMC, care figurează printre elementele enumerate de dispozițiile relevante (a se vedea punctul 23 de mai sus), dar și alte elemente pertinente ale contextului, printre care în special suspendarea acestei decizii. Astfel, ipoteza reglementată de articolul 106 alineatul (2) din vechiul Regulament financiar și de articolul 136 alineatul (2) din Regulamentul financiar este tocmai cea în care decizia care poate servi drept temei pentru excludere nu este definitivă, întrucât fie nu a expirat termenul de introducere a acțiunii care poate fi introdusă împotriva sa, fie a fost formulată o astfel de acțiune, fie a fost suspendată, precum în speță. A considera, astfel cum susține reclamanta, că o decizie suspendată nu ar mai putea servi drept temei pentru o decizie de excludere ar echivala cu lipsirea de efect a acestei ipoteze prevăzute de dispozițiile aplicabile, precum, de altfel, a articolului 106 alineatul (7) litera (c) din vechiul Regulament financiar și a articolului 136 alineatul (6) litera (a) din Regulamentul financiar, care încurajează persoanele sau entitățile care nu au făcut obiectul unei hotărâri judecătorești definitive să adopte măsuri de remediere care urmăresc să demonstreze fiabilitatea lor în pofida deciziei de constatare a unei încălcări a dreptului concurenței (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 19 iunie 2019, Meca, C‑41/18, EU:C:2019:507, punctul 40; a se vedea de asemenea punctul 55 de mai jos).

29

Or, trebuie să se constate, în primul rând, că EU‑OSHA a luat efectiv în considerare, urmând constatările care figurează în recomandarea comitetului, suspendarea deciziei CNMC, ca răspuns la argumentul reclamantei întemeiat pe o asemenea suspendare. În considerentele (35)-(37) ale deciziei atacate, ea a început prin a aminti acest argument, înainte de a expune motivele pentru care, în opinia sa, această suspendare nu aducea atingere aplicării normelor Uniunii în speță. Mai precis, EU‑OSHA a considerat că, în lipsa unei luări de poziție cu privire la fumus boni iuris, decizia națională de suspendare nu ridica îndoieli cu privire la validitatea și la legalitatea deciziei CNMC și se întemeia pe considerații care nu au legătură cu prezenta procedură administrativă, răspunzând unui obiectiv diferit de cel aflat la originea sancțiunii naționale. Ea a adăugat că această decizie de suspendare nu era, prin definiție, definitivă și, prin urmare, nu era obligatorie pentru ea.

30

Trebuie arătat de asemenea, în al doilea rând, că EU‑OSHA a apreciat în mod întemeiat că suspendarea deciziei CNMC nu se opunea luării în considerare a constatărilor din această decizie pentru a demonstra existența unei abateri profesionale grave a reclamantei și pentru adoptarea unei măsuri de excludere.

31

Astfel, pe de o parte, faptele reproșate reclamantei nu se întemeiază pe simple supoziții sau prezumții, ci au fost constatate pe baza elementelor rezultate dintr‑o investigație efectuată de CNMC (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2022, Vialto Consulting/Comisia, T‑537/18, nepublicată, EU:T:2022:852, punctul 143; a se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea din 21 decembrie 2023, Infraestruturas de Portugal și Futrifer Indústrias Ferroviárias, C‑66/22, EU:C:2023:1016, punctul 78).

32

Pe de altă parte, din decizia națională de suspendare nu reiese nicio luare de poziție cu privire la temeinicia deciziei CNMC. Constatările și considerațiile acesteia din urmă referitoare la încălcarea dreptului concurenței de către reclamantă nu sunt, așadar, în niciun fel repuse în discuție și nici măcar puse la îndoială de instanța națională. Acesta își întemeiază decizia de suspendare pe considerații deduse numai din consecințele amenzii aplicate și ale interdicției de a încheia contracte asupra continuării activităților reclamantei. Aceasta din urmă admite de altfel că instanța națională nu a examinat în mod expres existența unui fumus boni iuris. În măsura în care reclamanta susține că instanța națională ar fi recunoscut în mod implicit, dar necesar, caracterul plauzibil al susținerilor sale prin care se contestă decizia CNMC, din moment ce, potrivit jurisprudenței naționale, acordarea unei măsuri provizorii ar presupune un asemenea caracter plauzibil, trebuie arătat că astfel de considerații implicite nu pot, în niciun caz, să fie suficiente pentru a repune în discuție constatările și considerațiile explicite ale deciziei CNMC.

33

În plus, este irelevant faptul că decizia națională de suspendare, pe lângă plata amenzii aplicate prin decizia CNMC, suspendă și interdicția ca reclamanta să încheie contracte de achiziții publice în Spania, impusă de asemenea prin această decizie. Este vorba, desigur, despre o interdicție care se aseamănă cu excluderea pronunțată prin decizia atacată și aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit afirmațiilor reclamantei, anumite interdicții de încheiere a contractelor de achiziții publice nu sunt pronunțate sau aplicate atunci când operatorul în cauză a adoptat măsuri de remediere sau de conformare prin care se urmărește repararea prejudiciilor cauzate de conduita sa ilegală. Cu toate acestea, motivul suspendării interdicției de a încheia contracte de achiziții publice este, după cum reiese din cuprinsul punctului 32 de mai sus, independent de constatările și de considerațiile deciziei CNMC și, prin urmare, nu este de natură să le repună în discuție. Astfel, chiar dacă, după cum susține reclamanta, diferența de obiect dintre procedura de excludere prevăzută de reglementarea Uniunii și procedura națională nu este suficientă, ca atare, pentru a exclude luarea în considerare de către EU‑OSHA a deciziei naționale de suspendare (a se vedea punctul 28 de mai sus), totuși, în speță, motivele suspendării deciziei CNMC nu repun în discuție materialitatea faptelor pe care s‑a întemeiat decizia atacată pentru a pronunța excluderea reclamantei. În plus, din decizia națională de suspendare nu reiese nicio informație cu privire la adoptarea unor măsuri de remediere de către reclamantă și justificarea suspendării prin adoptarea unor astfel de măsuri.

34

Pe de altă parte, din evaluarea comparativă efectuată în mod corect de EU‑OSHA în speță între decizia CNMC și decizia națională de suspendare rezultă că nu i se poate reproșa nici o contradicție între motivele deciziei atacate și cele ale deciziei naționale de suspendare, nici o lipsă de coordonare cu autoritățile naționale care ar aduce atingere principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE și combaterii fraudei reglementate de articolul 325 TFUE.

35

Rezultă că primul aspect al primului motiv trebuie respins.

36

Reclamanta arată că, privând de orice pertinență decizia națională de suspendare, decizia atacată repune în discuție protecția jurisdicțională pe care a obținut‑o de la instanța națională și, prin urmare, încalcă articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) coroborat cu articolul 19 alineatul (1) TUE. Respectarea procedurilor jurisdicționale naționale ar fi cu atât mai necesară în cazul „procedurilor compozite”, precum procedura de excludere în care autoritățile Uniunii adoptă deciziile lor pe baza unor decizii naționale. Reclamanta adaugă că dreptul de a solicita o reexaminare a deciziei de excludere sau posibilitatea de a prezenta observații în fața comitetului sau a ordonatorului de credite competent constituie garanții administrative care nu permit înlocuirea garanțiilor de control al legalității actelor care lezează și de respectare a hotărârilor judecătorești caracteristice protecției jurisdicționale efective.

37

Potrivit unei jurisprudențe constante, principiul protecției jurisdicționale efective a drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii la care se referă articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE constituie un principiu general al dreptului Uniunii, care decurge din tradițiile constituționale comune ale statelor membre, care a fost consacrat la articolele 6 și 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, și care în prezent este afirmat la articolul 47 din cartă (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 2018, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, C‑64/16, EU:C:2018:117, punctul 35 și jurisprudența citată).

38

Reiese de asemenea din jurisprudență că efectele introducerii unei căi de atac administrative sau judiciare sunt strâns legate de exercitarea și de apărarea drepturilor fundamentale privind protecția jurisdicțională, a căror respectare este asigurată de asemenea de ordinea juridică a Uniunii, și că o reglementare care ar ignora în totalitate efectele introducerii unei căi de atac administrative sau judiciare asupra posibilității de a participa la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice ar risca să încalce drepturile fundamentale ale persoanelor interesate (a se vedea prin analogie Hotărârea din 9 februarie 2006, La Cascina și alții, C‑226/04 și C‑228/04, EU:C:2006:94, punctul 38).

39

Or, nu se poate considera că, în speță, decizia națională de suspendare a fost ignorată și că s‑ar fi adus atingere protecției jurisdicționale a reclamantei.

40

Astfel, pe de o parte, după cum reiese din cuprinsul punctelor 29-33 de mai sus, această decizie a fost luată în considerare în mod corespunzător de instanță, iar ulterior de EU‑OSHA în decizia atacată. În special, EU‑OSHA a considerat în mod întemeiat că, în lipsa unei luări de poziție în decizia națională de suspendare a temeiniciei deciziei CNMC, se putea baza pe constatările din această decizie pentru a reține existența unei abateri profesionale grave și pentru a adopta o măsură de excludere (a se vedea punctele 30 și 32 de mai sus). În plus, în temeiul dispozițiilor aplicabile, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive sau a unei decizii definitive, sancțiunea de excludere nu poate fi decisă decât pe baza unei încadrări juridice preliminare a conduitei în discuție de către comitet, ținând seama de toate elementele pertinente, printre care suspendarea deciziei CNMC (a se vedea punctele 22, 23 și 28 de mai sus), încadrare juridică preliminară cu privire la care reclamanta a avut, în plus, ocazia să își prezinte observațiile (a se vedea punctul 10 de mai sus) în temeiul articolului 143 alineatul (5) din Regulamentul financiar. Este vorba, desigur, astfel cum subliniază reclamanta, despre garanții de natură administrativă, însă acestea permit totuși să se asigure luarea în considerare în mod corespunzător a deciziei judecătorești naționale. Trebuie subliniat de asemenea că decizia atacată, care exclude reclamanta de la contractele de achiziții publice atribuite de administrațiile Uniunii, nu repune nicidecum în discuție efectele deciziei naționale de suspendare, în măsura în care prin aceasta se suspendă interdicția de a încheia contracte de achiziții publice cu administrația spaniolă.

41

Pe de altă parte, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 24-26 de mai sus, din dispozițiile aplicabile rezultă că, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive sau a unei decizii definitive, precum în speță, autoritatea Uniunii nu este ținută de deciziile administrative sau judecătorești adoptate la nivel național și dispune astfel de posibilitatea de a exclude de la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice ale Uniunii o persoană sau o entitate, în speță reclamanta, pe baza unei încadrări juridice preliminare a conduitei sale.

42

Or, exercitarea acestei posibilități nu încalcă articolul 47 din cartă. Astfel, existența, necontestată de reclamantă și confirmată de prezenta acțiune, a unei căi de atac pentru a contesta decizia atacată în fața instanței Uniunii permite tocmai asigurarea unei protecții jurisdicționale a reclamantei. În particular, Tribunalul este competent în speță atât să anuleze decizia atacată, cât și să reexamineze această decizie, în temeiul competenței sale de fond prevăzute la articolul 143 alineatul (9) din Regulamentul financiar (Hotărârea din 9 februarie 2022, Elevolution – Engenharia/Comisia, T‑652/19, nepublicată, EU:T:2022:63, punctul 80; a se vedea de asemenea punctul 127 de mai jos). În plus, o protecție jurisdicțională provizorie este garantată de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii din cadrul Tribunalului, care poate dispune suspendarea executării deciziei atacate, în special în cazul în care consideră, astfel cum a fost cazul în speță, că nu se poate exclude, la prima vedere, că EU‑OSHA ar fi trebuit să deducă consecințele din decizia națională de suspendare (Ordonanța din 14 iulie 2023, VC/EU‑OSHA, T‑126/23 R, nepublicată, EU:T:2023:405, punctul 51).

43

Prin urmare, nu este necesar să se recunoască deciziei naționale de suspendare același efect precum cel recunoscut deciziilor sau hotărârilor definitive care obligă autoritățile Uniunii să excludă persoana sau entitatea în cauză, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul financiar, sau eventual să admită participarea sa la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice ale Uniunii. Dacă competența de excludere a autorităților Uniunii ar fi paralizată prin simplul fapt al introducerii unei căi de atac suspensive împotriva deciziei naționale care poate servi drept temei pentru excludere sau pentru o suspendare a acestei decizii, acest lucru ar lipsi de efect util o asemenea competență (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 19 iunie 2019, Meca, C‑41/18, EU:C:2019:507, punctele 37 și 38).

44

Trebuie adăugat că, în ipoteza în care decizia națională de suspendare ar fi urmată de o hotărâre definitivă de anulare a deciziei CNMC, articolul 136 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul financiar prevede că ordonatorul de credite pune capăt fără întârziere excluderii, dând astfel efect deplin deciziei jurisdicționale naționale și garantând totodată protecția jurisdicțională a reclamantului, asociată în speță deciziei judecătorești naționale care este obligatorie în acest caz pentru autoritatea Uniunii.

45

Rezultă că al doilea aspect al primului motiv trebuie respins, astfel încât și acest motiv trebuie respins.

46

Potrivit reclamantei, decizia atacată conține erori grave de apreciere și încalcă articolul 106 alineatul (7) litera (a) din vechiul Regulament financiar și articolul 136 alineatul (6) litera (a) din Regulamentul financiar întrucât, pe baza elementelor pe care ea le‑a comunicat EU‑OSHA, aceasta din urmă ar fi trebuit să constate că luase măsuri de remediere suficiente. Or, EU‑OSHA ar fi impus reclamantei, pentru fiecare dintre măsurile de remediere, un nivel probatoriu exagerat și disproporționat, fără a‑i lăsa vreo posibilitate de a corecta sau de a completa informațiile solicitate. Reclamanta regretă, în această privință, lipsa unei evaluări autonome a acestor măsuri de către comitet și faptul că acesta din urmă s‑a bazat pe evaluarea CNMC întemeiată totuși pe documente diferite. În plus, aceasta consideră că larga putere de apreciere privind atribuirea unui contract de achiziții publice nu poate fi transpusă unei decizii de sancționare care depășește cadrul unei proceduri de achiziții publice specifice și determină un prejudiciu important care nu ar rezulta dintr‑o simplă neatribuire a unui contract.

47

Reclamanta adaugă că, în măsura în care Tribunalul dispune de o competență de fond pentru a reexamina decizia atacată în temeiul articolului 143 alineatul (9) din Regulamentul financiar, în temeiul articolului 261 TFUE, ea comunică în cadrul prezentei proceduri noi documente care atestă fiabilitatea măsurilor de remediere. Ea subliniază, în această privință, că măsurile de remediere nu sunt elemente constitutive ale încălcării pentru care Tribunalul nu ar fi competent. Potrivit reclamantei, în orice caz, independent de această competență de fond, aceste documente vor fi pertinente pentru controlul legalității deciziei atacate, din moment ce privesc măsuri de remediere adoptate anterior deciziei atacate.

48

Cu titlu concluziv, reclamanta subliniază, în replică, că nu ar fi recurs la nicio practică anticoncurențială din anul 2018, ceea ce ar demonstra că sistemul pe care l‑a instituit, în ansamblul său, ar prezenta fiabilitatea necesară. Din motive de exhaustivitate, aceasta comunică, în anexa la replică, documente care ar atesta această fiabilitate.

49

Este necesar să se arate, cu titlu introductiv, că reclamanta nu contestă în fața Tribunalului că a săvârșit încălcarea constatată și sancționată prin decizia CNMC. Ea nu contestă nici că excluderea sa, decisă în urma acestei constatări a unei încălcări a dreptului spaniol al concurenței și a articolului 101 TFUE, are caracterul unei sancțiuni.

50

Reclamanta contestă însă excluderea sa în speță în temeiul unei abateri profesionale grave întrucât ar fi adoptat măsuri de remediere care demonstrau fiabilitatea sa, în conformitate cu articolul 106 alineatul (7) litera (c) din vechiul Regulament financiar și cu articolul 136 alineatul (6) litera (a) din Regulamentul financiar, dispoziții aplicabile succesiv în speță, având în vedere data adoptării măsurilor de remediere în cauză.

51

Înainte de a examina argumentele reclamantei prin care se contestă aprecierea de către EU‑OSHA a măsurilor de remediere adoptate, trebuie clarificate natura competenței, precum și intensitatea controlului care poate fi exercitat de Tribunal cu privire la aprecierile în cauză, care sunt de asemenea în litigiu între părți.

52

În temeiul articolului 143 alineatul (9) din Regulamentul financiar:

„Curtea de Justiție a Uniunii Europene are competența nelimitată de a exercita controlul judiciar al deciziilor prin care ordonatorul de credite exclude o persoană sau o entitate menționată la articolul 135 alineatul (2) și/sau impune o sancțiune financiară unui destinatar, inclusiv competența de a anula excluderea, de a reduce sau a extinde durata acesteia și/sau de a anula, a reduce sau a majora sancțiunea financiară impusă […]”

53

Legiuitorul Uniunii a făcut totodată uz de posibilitatea oferită de articolul 261 TFUE, care prevede că „[r]egulamentele adoptate de Consiliu și cele adoptate în comun de Parlamentul European și de Consiliu în conformitate cu dispozițiile tratatelor pot să confere Curții de Justiție a Uniunii Europene competența de fond în ceea ce privește sancțiunile prevăzute de aceste regulamente”.

54

Articolul 143 alineatul (9) din Regulamentul financiar trebuie, prin urmare, să fie interpretat în lumina articolului 261 TFUE, astfel încât întinderea acestei competențe de fond este strict limitată la stabilirea sancțiunii, cu excluderea oricărei modificări a elementelor constitutive ale comportamentului care justifică această sancțiune (a se vedea prin analogie Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Galp Energía España și alții/Comisia, C‑603/13 P, EU:C:2016:38, punctele 76 și 77 și jurisprudența citată).

55

Or, în speță, contrar celor susținute de reclamantă, este necesar să se considere că examinarea măsurilor de remediere ține de aprecierea unui asemenea comportament. În temeiul articolului 106 alineatul (7) litera (c) din vechiul Regulament financiar și al articolului 136 alineatul (6) litera (a) din Regulamentul financiar, ordonatorul de credite competent „nu exclude” o persoană sau o entitate în cazul în care aceasta „a luat măsurile de remediere […] într‑o măsură suficientă pentru a‑i demonstra fiabilitatea”. Această dispoziție stabilește astfel o imposibilitate de a exclude de la achiziții publice un operator care a luat anumite măsuri de remediere care demonstrează fiabilitatea sa (Hotărârea din 27 iunie 2017, NC/Comisia, T‑151/16, EU:T:2017:437, punctul 58). Astfel, în conformitate cu obiectivul de protecție a intereselor financiare ale Uniunii urmărit de sancțiunea de excludere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2022, Vialto Consulting/Comisia, T‑537/18, nepublicată, EU:T:2022:852, punctele 159 și 164; a se vedea de asemenea punctul 25 de mai sus), nu este necesar să se excludă un operator culpabil redevenit fiabil. În acest caz, abaterea profesională gravă constatată inițial a fost corectată până la a nu mai fi în măsură să justifice o excludere. Aprecierea care trebuie efectuată cu privire la măsurile de remediere echivalează, așadar, cu verificarea persistenței abaterii profesionale grave, dedusă în speță din încălcarea constatată de o autoritate națională, și a posibilității ca aceasta să se repete, ceea ce ține de o apreciere a comportamentului operatorului în cauză, precum și a împrejurărilor de fapt care sunt direct legate de acesta, iar nu de aprecierea sancțiunii sale.

56

Este irelevant, în această privință, că măsurile de remediere intervin în general după apariția încălcării constatate de autoritatea națională. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 26-28 de mai sus, o asemenea constatare a unei încălcări de către o autoritate națională nu constituie decât o condiție prealabilă care poate conduce, în urma aprecierii autorității Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 februarie 2023, RH/Comisia, T‑175/21, nepublicată, EU:T:2023:77, punctul 29), la reținerea de către aceasta din urmă a unei calificări drept abatere profesională gravă. Comportamentul care trebuie distins de sancțiune pentru a determina domeniul de aplicare al competenței de fond nu se limitează, în materia achizițiilor publice, ținând seama în special de procedura în două etape prevăzută de Regulamentul financiar, la încălcarea constatată de o autoritate națională și la elementele sale constitutive, ci include alte elemente, eventual ulterioare acestei încălcări și susceptibile să determine autoritatea Uniunii să deducă de aici fiabilitatea operatorului în cauză în pofida încălcării respective.

57

Rezultă că Tribunalul nu își poate exercita competența de fond, astfel cum este prevăzută la articolul 143 alineatul (9) din Regulamentul financiar, în vederea examinării prezentului motiv. Astfel, acesta nu poate substitui aprecierea EU‑OSHA cu propria apreciere a măsurilor de remediere în cauză și se va limita la un control al legalității aprecierii menționate.

58

Este necesar să se precizeze, pe de o parte, având în vedere pozițiile diferite exprimate de părți cu privire la acest aspect, că acest control de legalitate se limitează la verificarea respectării normelor de drept, în special de procedură și de motivare, a exactității materiale a situației de fapt, precum și a absenței unei erori vădite de apreciere și a unui abuz de putere (a se vedea Hotărârea din 15 februarie 2023, RH/Comisia, T‑175/21, nepublicată, EU:T:2023:77, punctul 30 și jurisprudența citată). În ceea ce privește examinarea de către instanța Uniunii a existenței unei erori vădite de apreciere care afectează un act al unei instituții, trebuie precizat că, pentru a stabili că a fost săvârșită o eroare vădită de apreciere de către această instituție în aprecierea unor fapte complexe de natură să justifice anularea actului menționat, elementele de probă prezentate de reclamant trebuie să fie suficiente pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierile faptelor reținute în acest act (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 1996, AIUFFASS și AKT/Comisia, T‑380/94, EU:T:1996:195, punctul 59, și Hotărârea din 28 februarie 2012, Grazer Wechselseitige Versicherung/Comisia, T‑282/08, EU:T:2012:91, punctul 158). Sub rezerva acestei examinări a plauzibilității, nu este de competența Tribunalului să substituie prin aprecierea sa în ceea ce privește anumite fapte complexe aprecierea emitentului acestei decizii [Hotărârea din 15 octombrie 2009, Enviro Tech (Europe), C‑425/08, EU:C:2009:635, punctul 47, și Hotărârea din 12 februarie 2008, BUPA și alții/Comisia, T‑289/03, EU:T:2008:29, punctul 221].

59

Astfel, în măsura în care instituțiile dispun de o marjă pentru a aprecia dacă un comportament poate fi calificat drept abatere profesională gravă (Hotărârea din 15 februarie 2023, RH/Comisia, T‑175/21, nepublicată, EU:T:2023:77, punctul 30; a se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea din 4 iulie 2008, Entrance Services/Parlamentul, T‑333/07, nepublicată, EU:T:2008:250, punctul 59, și Hotărârea din 9 februarie 2022, Companhia de Seguros Índico/Comisia, T‑672/19, nepublicată, EU:T:2022:64, punctul 50 și jurisprudența citată) și în care aprecierea măsurilor de remediere face parte integrantă din cea a unui astfel de comportament (a se vedea punctul 55 de mai sus), trebuie să li se recunoască o marjă de apreciere și pentru aprecierea măsurilor de remediere.

60

Trebuie adăugat, ca răspuns adresat reclamantei, că consecințele potențiale ale deciziei de excludere, care depășesc cadrul unei proceduri de achiziții publice specifice și care pot determina un prejudiciu important pentru entitatea exclusă, sunt elemente care trebuie luate în considerare în exercitarea marjei de apreciere de care dispune instituția și nu pot implica, ca atare, o repunere în discuție a acestei marje de apreciere.

61

Trebuie de asemenea precizate, pe de altă parte, elementele care pot fi luate în considerare de Tribunal pentru a exercita controlul legalității aprecierii de către EU‑OSHA a măsurilor de remediere adoptate de reclamantă, ținând seama de divergențele dintre părți în această privință.

62

Din jurisprudența pronunțată în materie de concurență reiese că întinderea controlului de legalitate prevăzut la articolul 263 TFUE se extinde la toate elementele deciziilor Comisiei privind procedurile de aplicare a articolelor 101 și 102 TFUE, al căror control este asigurat de Tribunal, în lumina motivelor invocate de reclamanți și ținând seama de ansamblul elementelor prezentate de aceștia din urmă, indiferent dacă sunt anterioare sau ulterioare deciziei atacate, indiferent dacă au fost prezentate în prealabil în cadrul procedurii administrative sau, pentru prima dată, în cadrul acțiunii cu care este sesizat Tribunalul, în măsura în care sunt pertinente pentru controlul legalității deciziei Comisiei [Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Galp Energía España și alții/Comisia, C‑603/13 P, EU:C:2016:38, punctul 72, și Hotărârea din 14 septembrie 2022, Google și Alphabet/Comisia (Google Android), T‑604/18, atacată cu recurs, EU:T:2022:541, punctul 89].

63

Contrar celor pretinse de reclamantă, nu se poate deduce din această jurisprudență că, în speță, Tribunalul ar trebui să ia în considerare documentele pe care reclamanta i le prezintă în cadrul prezentei proceduri fără să fi fost prezentate în prealabil în cursul procedurii administrative în fața EU‑OSHA.

64

Astfel, conform articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101] și [102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială 08/vol. 1, p. 167), în cazul unui litigiu privind existența unei încălcări a normelor de concurență, revine Comisiei obligația de a face dovada încălcărilor pe care le constată și de a stabili elementele de probă de natură să demonstreze, corespunzător cerințelor legale, existența faptelor constitutive ale unei încălcări (a se vedea Hotărârea din 8 septembrie 2016, Lundbeck/Comisia, T‑472/13, EU:T:2016:449, punctul 105 și jurisprudența citată). În acest caz, este posibil ca întreprinderea în cauză să facă proba contrară, inclusiv pe baza unor elemente care nu fuseseră prezentate în cursul procedurii administrative (a se vedea Hotărârea din 9 iunie 2016, PROAS/Comisia, C‑616/13 P, EU:C:2016:415, punctul 43 și jurisprudența citată).

65

În schimb, prin faptul că prevede că o persoană sau o entitate nu este exclusă în cazul în care a luat măsuri de remediere suficiente pentru a‑și demonstra fiabilitatea, articolul 106 alineatul (7) litera (c) din vechiul Regulament financiar și ulterior articolul 136 alineatul (6) litera (a) din Regulamentul financiar impun persoanei sau entității în cauză sarcina de a dovedi că măsurile de remediere adoptate sunt de natură să împiedice excluderea sa [a se vedea de asemenea articolul 106 alineatul (10) din vechiul Regulament financiar și articolul 137 alineatul (1) din Regulamentul financiar]. Se deduce de aici că nu se poate admite, fără a lipsi de efect sarcina probei impusă de aceste dispoziții, ca operatorul în cauză să prezinte în fața Tribunalului elemente de probă necomunicate în cursul procedurii de excludere în scopul de a obține anularea deciziei prin care s‑a pronunțat excluderea sa în lipsa depunerii de către acest operator a unor probe considerate suficiente pentru a‑și demonstra fiabilitatea. A fortiori, Tribunalul nu se poate pronunța în cadrul prezentei proceduri cu privire la măsurile de remediere care nu au fost prezentate în fața EU‑OSHA.

66

Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât articolul 136 alineatul (8) din Regulamentul financiar reglementează ipoteza unor măsuri de remediere sau a unor elemente prezentate după decizia de excludere, prevăzând în acest caz că această decizie va fi revizuită fără întârziere de ordonatorul de credite competent. Or, ar aduce atingere bunei administrări a justiției și echilibrului instituțional ca Tribunalul să se pronunțe cu privire la noi măsuri de remediere sau la noi elemente de probă prezentate, eventual, simultan ordonatorului de credite și care l‑ar putea determina pe acesta să revizuiască decizia atacată pe parcursul procedurii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 mai 2020, Agmin Italy/Comisia, T‑290/18, nepublicată, EU:T:2020:196, punctele 46 și 47). De altfel, un astfel de risc este real în speță, din moment ce reclamanta a prezentat în fața EU‑OSHA, la 21 noiembrie 2023, în cursul prezentei proceduri, o cerere de revizuire în temeiul articolului 136 alineatul (8) din Regulamentul financiar, anexând la aceasta elemente care figurează în anexa la cererea introductivă și la replică, fără să fi fost prezentate în prealabil EU‑OSHA.

67

Situația ar fi diferită în ipoteza în care EU‑OSHA nu ar fi permis reclamantei, în cursul procedurii în fața sa, să prezinte toate elementele pe care dorea să le invoce pentru a stabili că măsurile de remediere pe care le‑a adoptat ar demonstra fiabilitatea sa (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 7 iunie 2023, TC/Parlamentul, T‑309/21, atacată cu recurs, EU:T:2023:315, punctul 131 și jurisprudența citată). Or, nu aceasta este situația în speță.

68

Astfel, afirmațiile reclamantei potrivit cărora EU‑OSHA nu i‑ar fi lăsat nicio posibilitate de a corecta sau de a completa informațiile referitoare la măsurile de remediere pe care le‑a adoptat nu sunt fondate. Astfel cum reiese din dosar, EU‑OSHA a invitat reclamanta, prin scrisoarea din 29 iulie 2021 (a se vedea punctul 5 de mai sus), să îi indice dacă au fost luate măsuri de remediere și, în urma comunicării acestor măsuri, i‑a solicitat, notificându‑i încadrarea preliminară a comitetului din 13 iulie 2022 (a se vedea punctul 9 de mai sus), să îi transmită mijloacele de probă scrise pertinente pentru a permite instanței „să evalueze conținutul acestor măsuri pe baza duratei lor de aplicare și a dovedirii modului și a măsurii în care sunt puse în aplicare”. Pe de altă parte, comitetul a precizat în încadrarea sa că reclamanta ar putea de asemenea să îl informeze cu privire la eventuale alte măsuri de remediere adoptate după 24 august 2021 și să demonstreze în ce mod și în ce măsură acestea au fost puse în aplicare și sunt suficiente pentru a‑i demonstra fiabilitatea.

69

Rezultă că, pentru a examina argumentele reclamantei prin care contestă aprecierea măsurilor sale de remediere de către EU‑OSHA, vor fi luate în considerare numai elementele de probă comunicate acesteia din urmă înainte de adoptarea deciziei atacate.

70

În temeiul articolului 106 alineatul (8) litera (a) din vechiul Regulament financiar, apoi al articolului 136 alineatul (7) litera (a) din Regulamentul financiar, identice cu privire la acest aspect, măsurile de remediere pot cuprinde printre altele „măsuri care urmăresc identificarea originii situațiilor care au dus la excludere și măsuri concrete tehnice, organizatorice și de personal […] adecvate pentru corectarea conduitei și pentru prevenirea repetării acesteia”.

71

Astfel cum reiese din termenii acestor dispoziții, care impun în special „măsuri concrete […] adecvate pentru corectarea conduitei”, persoana sau entitatea în cauză nu se poate limita să dovedească adoptarea unor noi norme interne sau instituirea unor noi entități, ci trebuie să stabilească punerea în aplicare și eficacitatea acestora, singurele în măsură să „corecteze” un comportament care s‑a produs efectiv, astfel încât să justifice o excludere. Prin urmare, solicitând astfel de probe, nu se poate reproșa EU‑OSHA că impune reclamantei un nivel probatoriu exagerat și disproporționat. Aceasta cu atât mai mult cu cât trebuie amintit că motivul de excludere în cauză se întemeiază pe un element esențial al relației dintre ofertantul câștigător al contractului de achiziții publice în cauză și autoritatea contractantă, și anume fiabilitatea celui dintâi, pe care se întemeiază încrederea pe care i‑o acordă cel de al doilea (a se vedea Hotărârea din 21 decembrie 2023, Infraestruturas de Portugal și Futrifer Indústrias Ferroviárias, C‑66/22, EU:C:2023:1016, punctul 76 și jurisprudența citată).

72

În speță, reclamanta a prezentat elemente prin care urmărea să demonstreze că ar fi adoptat următoarele măsuri de remediere:

73

Trebuie subliniat, cu titlu introductiv, că aceste măsuri, dintre care unele au fost adoptate înainte de decizia CNMC, au fost, toate, examinate de EU‑OSHA, de altfel fără a menționa considerațiile CNMC care ținuseră deja seama de unele dintre ele. Se poate deduce de aici că, contrar celor pretinse de reclamantă, EU‑OSHA a efectuat o apreciere autonomă și nu s‑a limitat să reia considerațiile CNMC. Această apreciere autonomă, justificată de puterea de apreciere proprie a autorității Uniunii în raport cu autoritățile naționale (a se vedea punctele 26-28 de mai sus), implică deci, contrar celor susținute de EU‑OSHA, ca măsurile de remediere deja analizate de CNMC să nu fie excluse din analiză.

74

Potrivit considerentelor (57)-(61) ale deciziei atacate, EU‑OSHA apreciază că planul de acțiune comunicat de reclamantă pentru a atesta inițierea unei investigații interne nu furnizează nicio informație cu privire la data investigației, la procedura urmată, la întinderea investigației, la resursele consacrate acesteia sau la persoana care a efectuat‑o și la nivelul său de autoritate. De asemenea, EU‑OSHA consideră că reclamanta nici nu a prezentat rapoarte cu privire la rezultatele investigației și în special cu privire la măsurile luate în urma sa, cu privire la nivelul de răspundere garantat, la consecințele deduse și, în sfârșit, la comunicarea rezultatelor sale angajaților și conducerii. EU‑OSHA concluzionează că, deși efectuarea unei investigații interne poate fi un mijloc adecvat de identificare a originii conduitei în cauză, în cazul de față, lipsa informațiilor cu privire la aspectele sus‑menționate împiedică considerarea acesteia drept o măsură de remediere deplină.

75

Reclamanta subliniază că planul de acțiune furnizat comitetului nu era decât o prezentare a informațiilor esențiale care au servit la desfășurarea investigației interne, că această investigație a durat cel puțin trei luni, a permis obținerea de informații cu privire la procesele și la persoanele vizate de conduita care făcea obiectul investigației și a fost urmată de planuri de acțiune specifice vizând corectarea conduitei în cauză, precum și de adoptarea unor măsuri disciplinare împotriva responsabililor identificați.

76

Trebuie amintit că, în temeiul articolului 106 alineatul (8) litera (a) din vechiul Regulament financiar și ulterior al articolului 136 alineatul (7) litera (a) din Regulamentul financiar, măsurile de remediere care pot evita o excludere trebuie urmate, atunci când urmăresc să identifice originea situației care determină excluderea, de măsuri concrete de natură să corecteze această situație sau să prevină repetarea ei.

77

Rezultă că o măsură limitată la identificarea dificultății aflate la originea excluderii, precum o investigație internă, nu poate fi considerată în sine o măsură de remediere suficientă.

78

Rezultă de asemenea că, chiar admițând, astfel cum susține reclamanta, că investigația internă în cauză a durat cel puțin trei luni, trebuie să se examineze celelalte măsuri de remediere adoptate pentru a verifica dacă, privite împreună cu această investigație, ele ar fi trebuit să fie considerate de EU‑OSHA ca demonstrând fiabilitatea reclamantei.

79

EU‑OSHA a apreciat, în considerentele (62) și (63) ale deciziei atacate, că concedierea sau demisia persoanelor implicate în conduita în cauză sunt acțiuni pozitive dacă sunt rezultatul direct al unor proceduri disciplinare legate de respectiva conduită, ceea ce nu s‑ar fi stabilit în speță.

80

Reclamanta subliniază că încetarea funcțiilor a două persoane implicate în conduita în cauză era menționată în decizia CNMC și susține că EU‑OSHA a săvârșit o eroare gravă de apreciere atunci când a considerat că această măsură era insuficientă pentru motivul că nu era rezultatul unei proceduri disciplinare, în condițiile în care efectul disuasiv al măsurii menționate ar rezulta din comunicarea sa către angajați. În orice caz, reclamanta transmite, în anexa la cererea introductivă, documente suplimentare prin care se urmărește atestarea încetării funcțiilor asociatei responsabile cu conduita în litigiu.

81

Trebuie arătat că din înscrisurile prezentate de reclamantă nu reiese nicio legătură între încetarea funcțiilor persoanelor vizate și conduita în cauză. Desigur, în temeiul deciziei CNMC, pe care s‑a întemeiat în principal reclamanta, cel puțin un membru al personalului reclamantei și‑a încetat activitatea la 31 decembrie 2018. Cu toate acestea, nu figurează nicio indicație cu privire la motivul și la natura acestei încetări a activității, demisii sau concedieri, ceea ce nu permite stabilirea unei legături cu conduita în cauză. Această legătură cu conduita în cauză este, de altfel, cu atât mai puțin plauzibilă cu cât au trecut aproape doi ani între începerea investigației interne și încetarea funcțiilor.

82

Or, numai o asemenea legătură poate produce efectul disuasiv, de natură să evite repetarea conduitei în cauză, invocat de reclamantă.

83

Prin urmare, EU‑OSHA a considerat, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, că încetarea funcțiilor persoanelor implicate în conduita respectivă nu constituia o măsură de remediere suficientă în speță.

84

Potrivit considerentelor (64)-(71) ale deciziei atacate, nu s‑ar fi stabilit că programul de conformitate instituit în urma investigației interne, constând într‑un plan de conformitate specific pentru procedurile de negociere fără publicare (mai 2017) și într‑un nou plan de acțiune pentru consolidarea conformității în sectorul public (noiembrie 2017), a fost pus în aplicare în mod efectiv. EU‑OSHA are îndoieli, de asemenea, cu privire la eficacitatea controalelor efectuate de „asociatul împuternicit cu controlul special”, instituit prin planul din mai 2017.

85

Reclamanta subliniază, pe de o parte, că planul de conformitate specific pentru procedurile de negociere fără publicare din mai 2017, precum și noul plan de acțiune pentru consolidarea conformității în sectorul public din noiembrie 2017 au devenit definitive și, pe de altă parte, că un „asociat împuternicit cu controlul special” controlează în fiecare lună proiectele de consultanță din sectorul public, ceea ce ar fi atestat de trei rapoarte de control ale acestui asociat comunicate EU‑OSHA, precum și de totalitatea rapoartelor de control întocmite în anul 2018, comunicate în anexa la cererea introductivă. Reclamanta adaugă de asemenea că a pus în aplicare măsuri prin care se urmărește evitarea repetării conduitei în cauză, ceea ce ar fi dovedit de documente comunicate în anexa la cererea introductivă.

86

Este necesar să se arate, în primul rând, că documentele comunicate de reclamantă pentru a dovedi planul său de acțiune din noiembrie 2017 sunt un „document intern” care poartă această dată și care detaliază diverse măsuri, care nu cuprinde nici indicarea autorului său, nici măcar menționarea denumirii reclamantei, și o prezentare schematică care reia aceste măsuri, având aceeași dată și denumirea reclamantei. Asemenea documente, ambele datate cu data adoptării planului, nu permit să lipsească de plauzibilitate îndoielile EU‑OSHA cu privire la punerea în aplicare efectivă a planului din noiembrie 2017, cu atât mai mult cu cât reclamanta ar fi putut, pentru a înlătura aceste îndoieli, să prezinte documente care să ateste realizarea etapelor ulterioare prevăzute de acest plan și detaliate în cele două documente, în special prin comunicarea „raportului care conține concluziile, metodologia utilizată și descrierea evaluării realizate”, a căror depunere era prevăzută de plan.

87

Trebuie să se constate, în al doilea rând, în ceea ce privește planul de conformitate din mai 2017, că și acesta este prezentat sub forma unui „document intern”, fără indicarea autorului său și fără menționarea denumirii reclamantei. Singurele documente care atestă punerea sa în aplicare privesc una dintre măsurile prevăzute de plan, care este controlul lunar efectuat de „asociatul împuternicit cu controlul special”. Cu toate acestea, rapoartele de control lunar comunicate, inclusiv cele comunicate în cadrul prezentei proceduri, nu privesc decât anul 2018, deși planul nu prevedea nicio dată de încheiere a acestui control, nepermițând să lipsească de plauzibilitate îndoielile EU‑OSHA cu privire la continuarea controlului menționat după anul 2018 și până la data adoptării deciziei atacate.

88

Rezultă că EU‑OSHA a putut considera, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, că cele două planuri stabilite în cadrul programului de conformitate adoptat în urma investigației interne nu corespundeau unor măsuri de remediere suficiente.

89

EU‑OSHA a apreciat, în considerentele (78) și (79) ale deciziei atacate, că reclamanta nu a prezentat elemente de probă substanțiale în ceea ce privește activitățile efective de monitorizare a măsurilor adoptate în cadrul programului de conformitate.

90

Reclamanta apreciază că exemplul de actualizare a măsurilor adoptate în cadrul programului de conformitate, datat 29 aprilie 2019, comunicat EU‑OSHA și care atestă monitorizarea acestui program, ar fi o dovadă suficientă și comunică în cadrul prezentei proceduri, în ipoteza în care Tribunalul ar considera necesar, două e‑mailuri ale directorului responsabil cu gestionarea riscurilor către angajații în cauză, informându‑i cu privire la actualizarea, printre altele, a modelelor de contracte referitoare la relațiile de afaceri cele mai frecvente.

91

Este suficient să se constate, în această privință, că reclamanta s‑a limitat să comunice EU‑OSHA un e‑mail din 29 aprilie 2019, care anunța o adăugire la „politica întreprinderii referitoare la cadouri și asimilate”, fără a anexa la e‑mail anexa care conținea documentul actualizat. În lipsa altor documente care să poată fi luate în considerare, din moment ce nu au fost prezentate EU‑OSHA, numai acest e‑mail nu permite repunerea în discuție a constatării unei dovezi insuficiente a monitorizării și a actualizării programului de conformitate al reclamantei, din moment ce privește un singur aspect al acestui program și, în plus, un aspect care nu este vizat în mod direct de conduita în cauză, astfel încât nu se poate considera în aceste condiții că el „corectează” abaterea aflată la originea excluderii sale.

92

EU‑OSHA nu a săvârșit, așadar, o eroare vădită de apreciere atunci când a considerat că actualizarea și monitorizarea programului de conformitate nu ar fi suficient dovedite pentru a caracteriza măsurile de remediere a abaterii aflate la originea excluderii.

93

În considerentele (72)-(74) ale deciziei atacate, EU‑OSHA a salutat îmbunătățirile aduse canalului de raportare intern, subliniind că existența unui mecanism de raportare confidențial și a unui proces eficient și fiabil de investigație cu privire la acuzațiile de conduită necorespunzătoare este în principiu una dintre cele mai eficiente măsuri de remediere. Aceasta a constatat însă insuficiența probelor prezentate de reclamantă pentru a atesta punerea în aplicare și eficacitatea îmbunătățirilor aduse canalului său de raportare.

94

Reclamanta arată că, pentru îmbunătățire, canalul său de raportare a fost externalizat către o întreprindere terță, ceea ce ar fi stabilit prin documente prezentate EU‑OSHA, care atestă procedura de prelucrare a alertelor, evaluarea anuală a utilizării acestei proceduri și promovarea sa în cadrul întreprinderii, la care se adaugă datele care figurează în raportul său de impact din anul 2021 disponibil pe site‑ul său internet.

95

Se poate deduce din probele prezentate de reclamantă că o nouă procedură de raportare a fost efectiv adoptată și promovată în cadrul întreprinderii în iulie 2018.

96

În schimb, e‑mailul trimis angajaților reclamantei la 22 mai 2019 pentru a‑i invita să răspundă la un chestionar în cadrul anchetei anuale privind etica nu permite, în lipsa comunicării chestionarului anexat, să se demonstreze existența unei monitorizări anuale a punerii în aplicare a noii proceduri. În ceea ce privește datele referitoare la alertele primite și la acțiunile întreprinse în urma acestora pentru anul 2021, astfel cum sunt menționate în cererea introductivă, acestea nu sunt nicidecum dovedite, cu excepția unei trimiteri la site‑ul internet al reclamantei. Or, deși o astfel de trimitere este în principiu admisibilă (a se vedea Ordonanța din 13 decembrie 2023, Hamoudi/Frontex, T‑136/22, nepublicată, atacată cu recurs, EU:T:2023:821, punctul 51 și jurisprudența citată), datele care figurează pe site‑ul internet al reclamantei nu pot fi luate în considerare în speță, întrucât acestea nu au fost comunicate EU‑OSHA, nici în esență, nici prin trimitere la site‑ul internet, deși sarcina probei revine reclamantei. În orice caz, este necesar să se constate că raportul de impact din 2021, disponibil pe site‑ul internet al reclamantei, se limitează să indice numărul de alerte primite în anul 2021 (18), faptul că acestea priveau în special„integritatea” și că toate fuseseră soluționate la data raportului, fără alte precizări, ceea ce nu permite să se stabilească pretinsa creștere semnificativă a numărului de alerte și nici nu furnizează indicații concrete cu privire la acțiunile întreprinse în urma acestor alerte.

97

Rezultă că reclamanta nu a furnizat elemente care să permită lipsirea de plauzibilitate a constatării de către EU‑OSHA a probei insuficiente privind punerea în aplicare și eficacitatea noii proceduri de raportare.

98

Potrivit considerentelor (75)-(77) ale deciziei atacate, pretinsa existență a unui comitet de gestionare a riscurilor și a unui comitet de prevenire a riscurilor nu ar fi nicidecum dovedită, după cum nici experiența și vechimea membrilor lor și activitățile desfășurate de aceste comitete.

99

Reclamanta subliniază că manualul politicilor grupului prevede existența unui supervizor al riscurilor cu o anumită vechime și experiență și care raportează conducerii.

100

Este suficient să se constate în această privință că, ținând seama de conținutul său, și anume de liniile directoare care de altfel nu menționează comitetele de gestionare și de prevenire a riscurilor, și de data adoptării sale, în 2016, respectiv în perioada încălcării, documentul comunicat de reclamantă nu poate dovedi că aceste comitete ar constitui, luate împreună cu alte măsuri, un dispozitiv corectiv de natură să demonstreze fiabilitatea reclamantei.

101

Prin urmare, nu poate fi reținută nicio eroare vădită de apreciere în ceea ce privește aprecierea de către EU‑OSHA a eficacității comitetelor reclamantei de gestionare și de prevenire a riscurilor.

102

EU‑OSHA a considerat, în considerentele (80)-(87) ale deciziei atacate, că elementele furnizate de reclamantă nu permiteau să se stabilească punerea în aplicare efectivă a codului de etică în întreprindere, nici autonomia comitetului pentru personal, nici problemele tratate efectiv sau măsurile luate de acest comitet în privința personalului. În ceea ce privește celelalte politici adoptate de reclamantă, nimic nu ar indica faptul că acestea sunt urmate și aplicate în cadrul întreprinderii.

103

Reclamanta subliniază că codul de etică a fost aprobat public de președintele‑director general al grupului și că poate fi consultat pe site‑ul său internet. Ea comunică în plus Tribunalului o versiune actualizată a codului de etică, precum și o serie de comunicări adresate personalului în anul 2019, amintind importanța respectării codului de etică. Reclamanta amintește, pe de altă parte, funcțiile comitetului de etică și lansarea ultimei investigații în anul 2019, care ar permite cunoașterea problemelor tratate de acest comitet și a măsurilor pe care le adoptă. În ceea ce privește celelalte măsuri adoptate, și anume manualul politicilor grupului, manualul de conformitate și de combatere a corupției și politica de conformitate, precum și ghidul de conformitate în materie de concurență, reclamanta se prevalează de comunicarea lor personalului său, completând probele furnizate în această privință, și, în ceea ce privește în mod specific manualul politicilor grupului, invocă nemotivarea, în lipsa unei explicații referitoare la caracterul insuficient al acestei măsuri în decizia atacată.

104

Este necesar să se arate, în ceea ce privește codul de etică, că elementele furnizate de reclamantă, care atestă existența sa, nu permit să lipsească de plauzibilitate constatarea de către EU‑OSHA a lipsei probei privind punerea în aplicare efectivă a acestui cod, în condițiile în care astfel de probe ar fi putut fi furnizate, întemeiate în special pe acțiunile desfășurate de comitetul de etică instituit prin codul de etică.

105

În ceea ce privește tocmai comitetul de etică, elementele comunicate de reclamantă, care privesc în principal normele care reglementează acest comitet, nu permit să se stabilească acțiunile sale concrete, în special în vederea asigurării deplinei aplicări a codului de etică. Desigur, reclamanta a prezentat un e‑mail care atestă lansarea de către comitetul de etică a unei anchete de etică în rândul întregului personal pentru a evalua cunoașterea codului și pentru a identifica posibile îmbunătățiri. Cu toate acestea, pe lângă faptul că reclamanta nu a transmis chestionarul anexat la acest e‑mail (a se vedea punctul 96 de mai sus), totuși nu a fost comunicat niciun element cu privire la rezultatele acestei anchete și la acțiunile întreprinse în urma acesteia.

106

În sfârșit, în ceea ce privește manualele, ghidurile și politicile adoptate de reclamantă pentru promovarea eticii, dovada existenței lor atunci când a fost efectiv furnizată sau a difuzării lor nu permite repunerea în discuție a constatării de către EU‑OSHA a lipsei probei privind punerea lor efectivă în aplicare. De altfel, multiplicarea documentelor difuzate nu este în mod necesar de natură să favorizeze o astfel de punere în aplicare efectivă. În ceea ce privește în special manualul politicilor grupului, în legătură cu care reclamanta invocă o nemotivare a deciziei atacate, trebuie precizat că EU‑OSHA l‑a luat în considerare și s‑a pronunțat în privința sa împreună cu alte politici ale întreprinderii în considerentele (81)-(83) ale deciziei atacate, apreciind că simpla lor prezentare fără dovezi suplimentare ale punerii lor în aplicare era insuficientă.

107

În consecință, EU‑OSHA nu a săvârșit o eroare vădită în aprecierea punerii în aplicare în cadrul reclamantei a procedurilor și a politicilor în materie de etică.

108

Potrivit considerentelor (88)-(90) ale deciziei atacate, elementele comunicate de reclamantă nu permit să se evalueze impactul global probabil al ofertei sale de formare asupra comportamentului angajaților săi, în lipsa unor probe referitoare la rata de prezență la formări și la efectele acestora asupra cunoștințelor efective ale angajaților.

109

Reclamanta arată că programul de formare instituit înainte de investigația CNMC, precum și cel creat în mod specific în urma acesteia exprimă fără echivoc intenția sa de a se conforma reglementării, subliniind existența în cadrul său a unui serviciu consacrat formării interne și caracterul obligatoriu al formărilor în cauză, atestat de diverse documente comunicate Tribunalului.

110

Nu se contestă că unele dintre formările în cauză au fost instituite în mod specific pentru a evita repetarea conduitei în cauză, ceea ce este de altfel dovedit prin documentele furnizate de reclamantă, care indică sau reiau conținutul acestor formări.

111

Totuși, aceste documente nu identifică beneficiarii formărilor în cauză și nici nu atestă eficacitatea lor. Pretinsul lor caracter obligatoriu contribuie cu siguranță la o mai mare difuzare a cursurilor în cauză, dar nu permite ca atare să se cunoască rata exactă de participare, nici mai ales ce categorii de beneficiari sunt vizate, deși faptul de a viza anumite categorii este determinant pentru efectul lor util, și cu atât mai puțin asimilarea cursurilor organizate, ceea ce ar fi putut fi atestat prin prezentarea unor dovezi referitoare la realizarea de teste la sfârșitul sesiunilor de formare și la rezultatele acestor teste.

112

În consecință, EU‑OSHA nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere considerând că formările instituite de reclamantă nu constituiau o măsură de remediere suficientă.

113

Rezultă din tot ceea ce precedă că EU‑OSHA nu a săvârșit o eroare vădită în aprecierea măsurilor de remediere adoptate de reclamantă, indiferent dacă acestea sunt luate separat sau chiar împreună și în succesiunea lor cronologică, având în vedere insuficiența probelor privind punerea lor în aplicare și eficacitatea lor, comună tuturor măsurilor.

114

Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentul, invocat de reclamantă în replică, potrivit căruia ea nu a mai fost sancționată de la decizia CNMC privind fapte din anul 2017, ceea ce ar atesta fiabilitatea sa de la această dată. Astfel, lipsa sancționării de către o autoritate de concurență nu implică nerealizarea unor acte ilicite și nici, a fortiori, eficacitatea măsurilor de remediere adoptate.

115

În consecință, al doilea motiv trebuie înlăturat.

116

Reclamanta invocă încălcarea articolului 106 alineatul (3) și alineatul (7) literele (a) și (d) din vechiul Regulament financiar și a articolului 136 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul financiar coroborate cu principiul proporționalității și susține că analiza caracterului proporțional al sancțiunii impuse prin aceste dispoziții ar fi afectată de erori vădite de apreciere.

117

În ceea ce privește circumstanța agravantă referitoare la gravitatea situației și la incidența conduitei, reclamanta apreciază că nu este vorba în speță despre o situație gravă și că incidența pretins ridicată a conduitei nu putea fi reținută. Ea subliniază, în această privință, lipsa unui prejudiciu direct adus intereselor financiare ale Uniunii, lipsa corupției sau a fraudei, întinderea teritorială limitată a conduitei în cauză, participarea unei singure asociate a reclamantei, timpul scurs de la fapte și lipsa unor circumstanțe agravante referitoare la incidența conduitei asupra concurenței în Regulamentul financiar, fiind luat în considerare numai impactul financiar. Or, potrivit reclamantei, faptul de a fi autorizată să participe la procedurile de cerere de ofertă ale instituțiilor și organelor Uniunii nu ar putea avea incidență asupra bugetului Uniunii, în măsura în care comportamentul în cauză a avut loc într‑un sector care nu este guvernat de reglementarea achizițiilor publice a Uniunii.

118

În ceea ce privește pretinsul său rol de instigator al conduitei în cauză, reclamanta susține că EU‑OSHA a săvârșit o eroare gravă de apreciere presupunând că CNMC a considerat că ea jucase un rol principal în încălcare și că, în orice caz, o asemenea împrejurare nu este avută în vedere de Regulamentul financiar, acesta din urmă evocând numai caracterul intenționat și gradul de neglijență, care nu ar fi fost stabilite în speță.

119

În replică, reclamanta critică adăugarea de către EU‑OSHA în memoriul său în apărare a unor noi circumstanțe agravante care nu fuseseră reținute în decizia atacată și deduce din aceasta caracterul inadmisibil al afirmațiilor în cauză.

120

În sfârșit, reclamanta reiterează că, ținând seama de măsurile de remediere pe care le‑a luat, care ar face puțin probabilă repetarea conduitei în cauză, sancțiunea de excludere este disproporționată.

121

În temeiul articolului 106 alineatul (3) din vechiul Regulament financiar, precum și al articolului 136 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul financiar, deciziile ordonatorului de credite se adoptă cu respectarea principiului proporționalității și luând în considerare în special gravitatea situației, inclusiv impactul asupra intereselor financiare și a imaginii Uniunii, intervalul de timp scurs de la conduita relevantă, durata conduitei și caracterul său repetitiv, dacă conduita a fost premeditată sau gradul de neglijență arătat și de orice alte circumstanțe atenuante, precum măsura în care persoana sau entitatea colaborează cu autoritatea competentă relevantă și contribuția persoanei sau entității respective la investigație. De asemenea, articolul 106 alineatul (7) litera (c) din vechiul Regulament financiar și, ulterior, articolul 136 alineatul (6) litera (c) din Regulamentul financiar prevăd că o persoană sau o entitate nu este exclusă atunci când o astfel de excludere ar fi disproporționată. În plus, potrivit articolului 106 alineatul (14) litera (c) din vechiul Regulament financiar și, ulterior, articolului 139 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) din Regulamentul financiar, durata excluderii nu depășește trei ani în ipoteza în care această excludere se întemeiază, precum în speță, pe articolul 106 alineatul (1) litera (c) din vechiul Regulament financiar sau, respectiv, pe articolul 136 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul financiar și în care nu există o hotărâre judecătorească definitivă sau o decizie administrativă definitivă.

122

Pe de altă parte, reiese dintr‑o jurisprudență constantă în materia dreptului sancțiunilor că, în temeiul principiului proporționalității, actele instituțiilor nu trebuie să depășească ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit. Gravitatea încălcărilor trebuie stabilită în funcție de numeroase elemente și nu trebuie atribuită niciunuia dintre aceste elemente o importanță disproporționată în raport cu celelalte elemente de apreciere. Principiul proporționalității presupune în acest context ca sancțiunea să fie stabilită proporțional cu elementele luate în considerare pentru a aprecia gravitatea încălcării și ca aceste elemente să fie aplicate în mod coerent și justificat din punct de vedere obiectiv (Hotărârea din 9 februarie 2022, Companhia de Seguros Índico/Comisia, T‑672/19, nepublicată, EU:T:2022:64, punctul 80; a se vedea de asemenea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 17 mai 2011, Arkema France/Comisia, T‑343/08, EU:T:2011:218, punctul 63 și jurisprudența citată).

123

În aprecierea proporționalității unei eventuale excluderi, EU‑OSHA a considerat că trebuie să ia în considerare evaluarea de către CNMC a participării reclamantei la o înțelegere, care constituie o încălcare gravă a normelor de concurență naționale și ale Uniunii [considerentul (99) al deciziei atacate] și, deși a admis lipsa unui prejudiciu direct adus intereselor financiare ale Uniunii, a considerat că această încălcare constituia o formă de abatere profesională gravă care implică și riscuri pentru bugetul Uniunii [considerentul (101) al deciziei atacate]. EU‑OSHA a concluzionat că excluderea reclamantei nu ar fi disproporționată în speță.

124

În ceea ce privește durata excluderii, EU‑OSHA a reținut o excludere de doi ani, inferioară duratei maxime de trei ani, întemeindu‑se pe cele trei circumstanțe agravante care sunt durata lungă a conduitei în litigiu (99 de luni), incidența acestei conduite (peste 80 de contracte vizate și deținerea de către reclamantă a ratei de acoperire celei mai ridicate în rețeaua în cauză) și rolul principal jucat de reclamantă [considerentul (112) al deciziei atacate], ținând seama totodată și de timpul scurs de la comportamentul în cauză (peste cinci ani), de lipsa unui prejudiciu direct adus intereselor financiare ale Uniunii și de adoptarea unor măsuri de remediere care se îndreaptă în direcția cea bună, chiar dacă insuficiente pentru a demonstra fiabilitatea reclamantei [considerentele (113)-(115) ale deciziei atacate].

125

În speță, argumentația prin care reclamanta contestă proporționalitatea deciziei de excludere pentru o perioadă de doi ani având în vedere împrejurările speței trebuie interpretată în sensul că invită Tribunalul să aprecieze, în exercitarea competenței sale de fond, proporționalitatea sancțiunii de excludere și a duratei acesteia ținând seama de împrejurările invocate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2022, LA International Cooperation/Comisia, T‑609/20, EU:T:2022:407, punctul 158). Astfel, și în lumina capătului de cerere prezentat cu titlu subsidiar, prin care reclamanta solicită Tribunalului înlocuirea măsurii de excludere cu o sancțiune financiară, prezentul motiv se analizează în sensul că solicită Tribunalului, în cazul în care consideră că sancțiunea de excludere este disproporționată, să îi substituie o măsură mai puțin severă, fapt confirmat de reclamantă în ședință ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal.

126

Desigur, exercitarea acestei competențe de fond nu echivalează cu un control din oficiu, iar procedura este în contradictoriu. Astfel, competența de fond nu obligă Tribunalul să procedeze din oficiu la o nouă cercetare judecătorească completă a dosarului, independent de criticile formulate de reclamant (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 2018, Pro NGO!/Comisia, T‑454/17, EU:T:2018:755, punctul 83; a se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Duravit și alții/Comisia, C‑609/13 P, EU:C:2017:46, punctele 32, 33 și 36). Cu toate acestea, pentru a îndeplini cerințele unui control de fond în sensul articolului 47 din cartă în ceea ce privește sancțiunile, instanța Uniunii este obligată să examineze orice critică, de drept sau de fapt, prin care se urmărește să se demonstreze că sancțiunea nu este adecvată gravității și duratei comportamentului culpabil (a se vedea prin analogie Hotărârea din 26 septembrie 2018, Infineon Technologies/Comisia, C‑99/17 P, EU:C:2018:773, punctul 195 și jurisprudența citată). Or, contestând proporționalitatea excluderii sale, reclamanta contestă tocmai această adecvare în speță.

127

Rezultă că trebuie analizat prezentul motiv, care privește sancțiunea aplicată în speță reclamantei, precum și toate argumentele invocate în susținerea acestuia referitoare la aprecierea circumstanțelor agravante și atenuante luate în considerare, făcând uz de competența de fond a Tribunalului conform articolului 143 alineatul (9) din Regulamentul financiar (a se vedea și punctele 52-54 de mai sus).

128

Rezultă de asemenea că, contrar celor susținute de EU‑OSHA, Tribunalul este abilitat, în temeiul competenței sale de fond, să reformeze actul atacat, ținând seama de toate împrejurările de fapt, cu scopul, de exemplu, de a modifica durata excluderii (Hotărârea din 29 iunie 2022, LA International Cooperation/Comisia, T‑609/20, EU:T:2022:407, punctul 157) și nu se poate limita la exercitarea unui control restrâns al aprecierii circumstanțelor agravante și atenuante în cauză.

129

În ceea ce privește, în primul rând, circumstanța agravantă referitoare la gravitatea situației, este necesar să se constate, mai întâi, că reiese din utilizarea expresiei „inclusiv” care precedă mențiunea „impactul asupra intereselor financiare și a imaginii Uniunii” în dispozițiile aplicabile (a se vedea punctul 121 de mai sus) că această incidență nu este singura care poate fi luată în considerare în aprecierea acestei circumstanțe agravante. Prin urmare, gravitatea conduitei în cauză poate fi de asemenea luată în considerare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2022, LA International Cooperation/Comisia, T‑609/20, EU:T:2022:407, punctul 159, și Hotărârea din 21 decembrie 2022, Vialto Consulting/Comisia, T‑537/18, nepublicată, EU:T:2022:852, punctul 160), astfel cum s‑a procedat în decizia atacată [considerentele (99) și (101)].

130

În continuare, trebuie să se considere că conduita reclamantei poate fi calificată drept gravă. Astfel, reclamanta nu contestă că CNMC, autorul deciziei aflate la originea prezentei excluderi, a calificat încălcarea dreptului concurenței la care reclamanta a participat drept „gravă”. Reclamanta nu contestă nici faptul că, fără măsurile de remediere, conduita sa putea să constituie o „abatere profesională gravă” în sensul dispozițiilor aplicabile în speță. Desigur, așa cum subliniază în mod pertinent reclamanta, astfel de calificări nu sunt suficiente pentru a caracteriza „gravitatea situației”, fără de care orice abatere profesională gravă ar fi considerată sancționată în mod proporțional printr‑o excludere. Cu toate acestea, în speță, astfel cum reiese din decizia atacată și fără ca datele în cauză să fie contestate de reclamantă, o asemenea gravitate este susținută de numărul important de contracte vizate de încălcare (80) și de deținerea de către reclamantă a ratei de acoperire celei mai ridicate în rețeaua în cauză [considerentul (112) literele (b) și (c) al deciziei atacate]. Este irelevant, în această privință, că de atunci persoanele direct răspunzătoare și‑au încetat funcțiile în cadrul reclamantei, din moment ce această încetare, ulterioară încetării comportamentului ilicit și a cărei legătură cu acest comportament nu este dovedită, nu repune în discuție nici acest comportament, nici gravitatea sa. Situația este aceeași în ceea ce privește perioada scursă de la data faptelor, invocată de asemenea de reclamantă, care, deși poate fi luată în considerare (a se vedea punctul 139 de mai jos), nu afectează gravitatea intrinsecă a comportamentului. În ceea ce privește lipsa corupției sau a fraudei, aceasta nu permite, ca atare, să se deducă faptul că toate celelalte comportamente, deși mai puțin grave, nu ar prezenta gravitatea necesară pentru a justifica o măsură de excludere.

131

În sfârșit, se poate constata că lipsa unui prejudiciu direct adus intereselor financiare ale Uniunii, invocată de reclamantă, a fost de asemenea luată în considerare de EU‑OSHA [considerentele (101) și (113) ale deciziei atacate]. Cu toate acestea, în măsura în care comportamentul în cauză constituie o abatere profesională gravă, acesta implică riscuri pentru bugetul Uniunii, întrucât ar putea fi repetat în cadrul unor viitoare cereri de ofertă ale Uniunii dacă reclamanta ar alege să participe la acestea [a se vedea considerentele (101) și (107) ale deciziei atacate]. Astfel, reiese din dispozițiile aplicabile în speță că scopul lor este de a evita ca entități nefiabile, în special pentru că au încălcat dreptul concurenței, să poată încheia contracte de achiziții publice ale Uniunii (a se vedea punctele 21-24 și 71 de mai sus). Pe de altă parte, rezultă că nu prezintă importanță în speță, ținând seama în special de gravitatea sa intrinsecă, întinderea teritorială limitată a conduitei în cauză.

132

În ceea ce privește, în al doilea rând, pretinsul său rol de instigatoare, reclamanta interpretează în mod eronat decizia CNMC. Astfel, din fragmentele din această decizie consacrate stabilirii sancțiunii (paginile 271 și 272) reiese că CNMC, pe de o parte, a reținut circumstanțele prevăzute la articolul 64 alineatul (1) din Ley 15/2007 de defensa de la competencia (Legea 15/2007 privind protecția concurenței) din 3 iulie 2007 (BOE nr. 159 din 4 iulie 2007, p. 28848) privind durata încălcării, numărul de cereri de ofertă vizate, precum și cifra de afaceri pe piața afectată de încălcare și, pe de altă parte și în mod suplimentar, a reținut circumstanța agravantă prevăzută la articolul 64 alineatul (2) litera b) din aceeași lege, referitoare la poziția de responsabil sau de instigator al încălcării. Rolul particular jucat de reclamantă în încălcare, în sensul acestei dispoziții, fusese, așadar, recunoscut de CNMC. În plus, un astfel de rol este suficient pentru a caracteriza cel puțin o anumită neglijență, menționată expres în dispozițiile aplicabile printre circumstanțele agravante (a se vedea punctul 121 de mai sus).

133

În ceea ce privește, în al treilea rând, circumstanța atenuantă pe care ar constitui‑o măsurile de remediere adoptate de reclamantă, este necesar să se precizeze, cu titlu introductiv, că aceste măsuri de remediere, considerate ca îndreptându‑se în direcția cea bună, au fost luate în considerare în speță de EU‑OSHA, nu pentru a deduce din acestea o fiabilitate suficientă a reclamantei care să permită să nu fie exclusă [a se vedea al doilea motiv; a se vedea de asemenea considerentele (102) și (103) ale deciziei atacate], ci pentru a limita durata excluderii în temeiul articolului 106 alineatul (3) din vechiul Regulament financiar și, ulterior, în temeiul articolului 136 alineatul (3) din Regulamentul financiar [considerentele (114) și (115) ale deciziei atacate]. Astfel, în speță, este vorba despre analizarea măsurilor de remediere adoptate de reclamantă în măsura în care acestea nu contribuie la stabilirea comportamentului culpabil, ci la stabilirea sancțiunii sale, justificând, prin urmare, exercitarea de către Tribunal a competenței sale de fond. În aceste condiții, chiar dacă se invocă aceleași măsuri de remediere, ele au fost luate în considerare de EU‑OSHA în scopuri diferite în analiza sa și, de altfel, în temeiul unor dispoziții diferite, pe de o parte, pentru a verifica existența unui comportament care să justifice excluderea [articolul 106 alineatul (7) litera (c) din vechiul Regulament financiar și articolul 136 alineatul (6) litera (a) din Regulamentul financiar], pe de altă parte, pentru a stabili durata excluderii [articolul 106 alineatul (3) din vechiul Regulament financiar și articolul 136 alineatul (3) din Regulamentul financiar] (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 martie 2024, Westpole Belgium/Parlamentul, T‑640/22, nepublicată, EU:T:2024:188, punctele 83-86), ceea ce implică de asemenea o examinare diferită de către Tribunal a acestor două aprecieri.

134

Prin urmare, pentru a‑și exercita competența de fond în speță, Tribunalul este abilitat să țină seama de elementele de probă comunicate pentru prima dată în cadrul prezentei proceduri fără să fi fost comunicate în prealabil EU‑OSHA (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 16 noiembrie 2000, Stora Kopparbergs Bergslags/Comisia, C‑286/98 P, EU:C:2000:630, punctul 57, și Hotărârea din 12 iulie 2011, Fuji Electric/Comisia, T‑132/07, EU:T:2011:344, punctele 209 și 210), sub rezerva însă a respectării normelor de admisibilitate stabilite de Regulamentul de procedură al Tribunalului.

135

Astfel, în temeiul articolului 85 din Regulamentul de procedură, trebuie înlăturate ca inadmisibile probele prezentate în anexa la replică. Astfel, toate aceste elemente de probă ar fi putut să fie prezentate anterior, fie întrucât poartă o dată anterioară celei a cererii introductive (anexele C.1 și C.3), fie întrucât, deși poartă o dată ulterioară, menționează un raport anual și o declarație anuală (anexele C.2 și C.4) a căror versiune a anilor precedenți ar fi putut fi prezentată, sau reprezintă o captură de ecran care ar fi putut fi realizată anterior (anexa C.5). În plus, întrucât EU‑OSHA a reproșat reclamantei, încă din decizia atacată, insuficiența probelor privind punerea în aplicare a măsurilor de remediere invocate, punere în aplicare pe care elementele de probă urmăresc să o dovedească, elementele menționate nu țin de probe contrare a căror admisibilitate este admisă chiar în stadiul replicii [a se vedea Hotărârea din 5 octombrie 2020, HeidelbergCement și Schwenk Zement/Comisia, T‑380/17, EU:T:2020:471, punctele 161 și 162 (nepublicată) și jurisprudența citată].

136

În schimb, trebuie să se declare admisibile, pentru motivele enunțate la punctul 134 de mai sus, elementele de probă comunicate pentru prima dată în cadrul prezentei proceduri, în anexa la cererea introductivă, fără să fi fost comunicate în prealabil EU‑OSHA.

137

Or, din examinarea acestor elemente de probă reiese că ele confirmă date deja stabilite prin dovezi comunicate anterior EU‑OSHA (anexa A.31, referitor la încetarea funcțiilor asociatei responsabile), că se referă la noi măsuri de remediere (realizarea de audituri interne aleatorii și crearea funcției de „consilier special privind riscurile” dovedite de anexele A.32-A.34) și atestă chiar existența anumitor măsuri sau a unui început de punere în aplicare a unora dintre acestea (anexele A.35-A.48, în legătură cu actualizarea programului de conformitate, a procedurilor și politicilor în materie de etică, precum și a formării angajaților).

138

Se poate deduce de aici, astfel cum a constatat EU‑OSHA, că măsurile de remediere adoptate de reclamantă se îndreaptă în direcția cea bună. Cu toate acestea, o reducere a sancțiunii, în speță a duratei excluderii, în temeiul unor astfel de măsuri de remediere nu trebuie efectuată decât cu mare circumspecție pentru a nu fi percepută ca o incitare la săvârșirea unor abateri profesionale grave prin specularea cu privire la o posibilă reducere a sancțiunii ca urmare a unei modificări ulterioare a comportamentului persoanei sau al entității în cauză (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 18 iulie 2005, Scandinavian Airlines System/Comisia, T‑241/01, EU:T:2005:296, punctul 228).

139

Având în vedere toate constatările și împrejurările menționate mai sus, precum și circumstanța agravantă necontestată a duratei conduitei în cauză și circumstanța atenuantă de asemenea necontestată a timpului scurs de la comportamentul în cauză, trebuie să se considere că măsura de excludere de doi ani, reținută de EU‑OSHA și mai mică decât durata maximă de trei ani prevăzută de dispozițiile relevante ale Regulamentului financiar, constituie o sancțiune proporțională pentru a evita ca entități nefiabile să poată încheia contracte de achiziții publice ale Uniunii și pentru a proteja finanțele Uniunii.

140

În consecință, al treilea motiv trebuie să fie înlăturat.

141

Reclamanta susține că, prin decizia de a publica sancțiunea de excludere, EU‑OSHA și‑a încălcat obligația de motivare, a săvârșit o eroare vădită de apreciere și a încălcat principiul proporționalității.

142

În primul rând, motivarea publicării excluderii ar fi stereotipă și nu ar îndeplini, așadar, cerințele Regulamentului financiar, care impune o motivare referitoare la necesitatea publicării în împrejurările speței și la efectul disuasiv al publicării.

143

În al doilea rând, reclamanta invocă caracterul vădit nefondat al publicării decise în speță în raport cu criteriile stabilite la articolul 140 din Regulamentul financiar, care prevede publicarea în cazul necesității de a consolida efectul disuasiv al excluderii și exclude această publicare în cazul unui prejudiciu disproporționat cauzat operatorului economic în cauză. Ea subliniază, în această privință, lipsa unui prejudiciu direct cauzat intereselor financiare ale Uniunii, existența a numeroase cazuri de excludere mult mai reprobabile decât cel care a justificat propria sa excludere, domeniul de aplicare teritorial limitat al faptelor în litigiu, adoptarea unor măsuri de remediere care se îndreaptă în direcția cea bună, încetarea conduitei de mai mult de cinci ani și riscul deosebit de scăzut ca ea să repete conduita în litigiu, ținând seama în special de modificarea legislației spaniole și de încetarea funcțiilor asociatei responsabile de conduita menționată. Reclamanta contestă, în plus, puterea de apreciere nelimitată a EU‑OSHA în materie de publicare, ținând seama de respectarea necesară a limitelor stabilite în mod expres la articolul 140 din Regulamentul financiar.

144

În al treilea rând, publicarea ar fi total disproporționată, ținând seama de existența unei singure circumstanțe agravante și de atingerea iremediabilă cauzată de publicare reputației reclamantei, precum și celei a tuturor entităților care își desfășoară activitatea sub marca grupului. Reclamanta adaugă că publicarea deciziei CNMC pe site‑ul internet al acesteia din urmă și în presa spaniolă ar confirma caracterul inutil al publicării deciziei atacate.

145

Este necesar să se precizeze că dispoziția aplicabilă în speță, ținând seama de data publicării deciziei atacate, este articolul 140 din Regulamentul financiar, care este similar cu articolul 106 alineatul (16) din vechiul Regulament financiar și are următorul cuprins:

„Publicarea de informații referitoare la excludere și la sancțiunile financiare

(1)   Pentru a spori, atunci când este necesar, efectul disuasiv al excluderii și/sau al sancțiunii financiare, sub rezerva unei decizii a ordonatorului de credite competent, Comisia publică pe site‑ul său următoarele informații referitoare la excludere și, după caz, la sancțiunea financiară în cazurile menționate la articolul 136 alineatul (1) literele (c)-(h):

Dacă decizia privind excluderea și/sau sancțiunea financiară a fost luată pe baza încadrării preliminare menționate la articolul 136 alineatul (2), se precizează că nu există nicio hotărâre judecătorească definitivă sau, după caz, nicio decizie administrativă definitivă în acest sens. În astfel de cazuri, se publică fără întârziere informații privind eventualele căi de atac, stadiul și rezultatul acestora, precum și privind orice decizie revizuită a ordonatorului de credite competent. În cazul în care s‑a impus o sancțiune financiară, se precizează, de asemenea, dacă aceasta a fost plătită.

Decizia de publicare a informațiilor se ia de către ordonatorul de credite competent în urma fie a hotărârii judecătorești definitive relevante, fie, dacă este cazul, a deciziei administrative definitive sau în urma recomandării comitetului […] după caz. Decizia respectivă produce efecte la trei luni după ce a fost notificată persoanei sau entității în cauză menționate la articolul 135 alineatul (2).

Informațiile publicate se șterg imediat ce excluderea a încetat. În cazul unei sancțiuni financiare, informațiile se șterg după șase luni de la plata sumei respective.

[…]

(2)   Informațiile menționate la prezentul articol alineatul (1) nu se publică în niciuna dintre următoarele situații:

[…]

[…]”

146

În speță, EU‑OSHA a decis, la articolul 4 din decizia atacată, să publice excluderea impusă reclamantei pe site‑ul internet al Comisiei pe toată durata acestei excluderi. Comisia a apreciat că comportamentul reclamantei aflat la originea excluderii sale era „deosebit de prejudiciabil și de reprobabil”, întrucât „a dat dovadă de o încălcare gravă a normelor care reglementează funcționarea pieței, din cauza participării intense și continue la practici coluzive prin care se urmărea restrângerea și denaturarea concurenței”. Pe de altă parte, Comisia a indicat că publică excluderea pentru a spori efectul său disuasiv [considerentele (119)-(121) ale deciziei atacate].

147

Trebuie să se considere de la bun început că decizia de publicare a excluderii reclamantei este suficient motivată.

148

Astfel, considerentele (119)-(121) ale deciziei atacate evidențiază în mod clar și neechivoc raționamentul EU‑OSHA, întemeiat pe gravitatea comportamentului reclamantei și pe scopul urmărit de a consolida efectul disuasiv al excluderii (a se vedea punctul 146 de mai sus), permițând astfel, conform unei jurisprudențe constante, reclamantei să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar Tribunalului să își exercite controlul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2008, Chronopost și La Poste/UFEX și alții, C‑341/06 P și C‑342/06 P, EU:C:2008:375, punctul 88 și jurisprudența citată). În plus, ținând seama de specificația referitoare la gravitatea deosebită a comportamentului reclamantei, care trebuie interpretată în special în lumina considerentelor (40)-(44) ale deciziei atacate, care precizează calificarea faptelor din speță drept abatere profesională gravă, nu se poate considera că o astfel de motivare prezintă un caracter stereotip. Situația este aceeași în ceea ce privește menționarea, fără altă precizare, a necesității de a spori efectul disuasiv al excluderii, în măsura în care o asemenea necesitate este inerentă gravității deosebite a încălcării săvârșite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2022, Vialto Consulting/Comisia, T‑537/18, nepublicată, EU:T:2022:852, punctul 160).

149

În ceea ce privește temeinicia publicării, trebuie precizat, cu titlu introductiv, că, în prezența unei abateri profesionale grave, excluderea și publicarea sunt complementare, întrucât sunt orientate în definitiv către același obiectiv de a determina toate persoanele interesate să renunțe la o eventuală încălcare a normelor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2022, Vialto Consulting/Comisia, T‑537/18, nepublicată, EU:T:2022:852, punctele 152 și 171). În calitate de complement al sancțiunii de excludere, trebuie să se considere că, în conformitate cu jurisprudența referitoare la controlul legalității sancțiunilor, controlul exercitat cu privire la proporționalitatea publicării nu poate fi restrâns, ci trebuie să fie un control aprofundat atât în drept, cât și în fapt (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 9 iunie 2021, DI/BCE, T‑514/19, EU:T:2021:332, punctul 197 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea punctul 128 de mai sus).

150

Cu toate acestea, excluderea și publicarea nu sunt echivalente în ceea ce privește efectele lor, excluderea fiind în esență punitivă, în timp ce publicarea este disuasivă și preventivă. Rezultă că decizia de publicare trebuie să facă obiectul unei analize de proporționalitate specifice, chiar dacă faptele aflate la originea măsurii de publicare și a sancțiunii de excludere pot fi comune și studiate concomitent, iar criteriile de apreciere a proporționalității lor sunt în parte comune (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2022, Vialto Consulting/Comisia, T‑537/18, nepublicată, EU:T:2022:852, punctele 171 și 173).

151

În speță, în ceea ce privește, în primul rând, necesitatea de a spori efectul disuasiv al excluderii, trebuie amintit că o asemenea necesitate este inerentă gravității conduitei în cauză (a se vedea punctul 148 de mai sus). Or, astfel cum reiese din examinarea proporționalității excluderii, reclamanta nu contestă în cadrul prezentei proceduri realizarea încălcării sancționate de CNMC, nici elementele care dovedesc gravitatea sa intrinsecă (a se vedea punctul 130 de mai sus; a se vedea de asemenea punctul 49 de mai sus), care nu este repusă în discuție de existența unor cazuri de excludere mai reprobabile. În plus, din analiza măsurilor de remediere adoptate de reclamantă reiese că, deși se îndreaptă în direcția cea bună, ele nu permit să se concluzioneze în sensul fiabilității regăsite a reclamantei (a se vedea punctele 113 și 138 de mai sus), fiabilitate care nu poate fi dedusă nici doar din timpul scurs de la încetarea încălcării. Pe de altă parte, nici pretinsa întindere teritorială limitată a faptelor în litigiu, nici lipsa unui prejudiciu direct cauzat intereselor financiare ale Uniunii, nici pretinsa modificare a legislației spaniole care elimină tipul de contract de achiziții publice vizat de comportamentul în cauză nu sunt determinante pentru aprecierea necesității de a spori efectul disuasiv al excluderii în sensul articolului 140 alineatul (1) din Regulamentul financiar, din moment ce această descurajare urmărește să evite repetarea conduitei în cauză în cadrul relațiilor viitoare ale persoanei sau ale entității în cauză cu instituțiile și cu organele Uniunii. În ceea ce privește pretinsul risc deosebit de scăzut ca reclamanta să reitereze conduita în cauză, pe lângă faptul că reclamanta îl susține numai prin modificarea legislației spaniole și prin măsura de remediere constând în încetarea funcțiilor asociatei responsabile de conduita în cauză, ambele înlăturate mai sus, trebuie amintit că descurajarea vizează nu numai întreprinderea în cauză, ci și terții (a se vedea prin analogie Hotărârea din 29 noiembrie 2005, Union Pigments/Comisia, T‑62/02, EU:T:2005:430, punctul 174). Rezultă că EU‑OSHA nu a săvârșit o eroare de apreciere atunci când a considerat că era necesar să sporească efectul disuasiv al excluderii prin publicarea acesteia.

152

În ceea ce privește, în al doilea rând, atingerea adusă reputației reclamantei, este necesar să se considere că o asemenea atingere este inerentă publicării excluderii și nu constituie în speță un prejudiciu disproporționat în sensul articolului 140 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul financiar.

153

Astfel, înainte de această publicare, decizia CNMC a fost pusă la dispoziție pe site‑ul internet al acesteia din urmă, iar presa spaniolă a raportat cu privire la această decizie. În plus, impactul publicării decise de EU‑OSHA va fi limitat de menționarea, impusă la articolul 140 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul financiar, a caracterului nedefinitiv al deciziei CNMC, având în vedere în speță acțiunea formulată împotriva acestei decizii la Audiencia Nacional (Curtea Națională) și suspendarea dispusă de această instanță. O asemenea publicitate dată caracterului nedefinitiv al deciziei CNMC, care depășește cadrul național, este chiar susceptibilă să atenueze efectele produse de difuzarea deciziei CNMC pe site‑ul internet al acesteia din urmă și preluarea sa în presa spaniolă.

154

Din cele de mai sus rezultă că al patrulea motiv trebuie înlăturat.

155

Situația ar fi aceeași în cazul în care, așa cum a solicitat reclamanta în ședință, Tribunalul își exercita competența de fond pentru a se pronunța cu privire la prezentul motiv. Astfel, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea acestei cereri și cu privire la posibilitatea Tribunalului de a substitui aprecierea EU‑OSHA cu propria apreciere în ceea ce privește publicarea excluderii în temeiul articolului 143 alineatul (9) din Regulamentul financiar, trebuie să se considere că, în lipsa unui element suplimentar invocat de reclamantă în susținerea cererii sale și având în vedere elementele examinate mai sus, publicarea excluderii reclamantei este justificată.

156

Cu titlu subsidiar, reclamanta reproșează EU‑OSHA, în primul rând, că nu a evaluat aplicarea unei sancțiuni financiare ca alternativă la decizia de excludere, în conformitate cu articolul 106 alineatul (13) litera (a) din vechiul Regulament financiar, care ar fi aplicabil în speță. Reclamanta deduce de aici, în replică, că decizia atacată ar fi afectată de o nemotivare vădită în această privință.

157

Reclamanta solicită, în al doilea rând, în ipoteza în care Tribunalul nu ar da curs acestei critici, înlocuirea sancțiunii de excludere, în temeiul competenței sale de fond, cu o sancțiune financiară rezonabilă în raport cu împrejurările speței, care ar fi cuprinsă între 2 % și 10 % din valoarea contractului. Ea subliniază admisibilitatea acestei cereri, susținută în speță de argumentul specific al aplicării dispoziției mai favorabile în materie de sancționare.

158

Este necesar să se precizeze, cu titlu introductiv, că, având în vedere respingerea primului, a celui de al doilea, a celui de al treilea și a celui de al patrulea motiv, trebuie analizat prezentul motiv invocat cu titlu subsidiar în ipoteza respingerii celorlalte motive prin care se contestă sancțiunea de excludere.

159

Trebuie arătat, iar acest aspect nu este de altfel contestat de părți, că dispoziția aplicabilă în speță este cea din vechiul Regulament financiar.

160

Astfel, numai această dispoziție prevede posibilitatea ordonatorului de credite competent de a înlocui sancțiunea de excludere cu o sancțiune financiară în cazul în care excluderea ar fi disproporționată pentru orice operator economic, precum reclamanta, în timp ce articolul 138 alineatul (1) din Regulamentul financiar permite o asemenea înlocuire numai pentru anumiți operatori economici, „destinatar[ii] care și‑a[u] asumat un angajament juridic”. Astfel, conform jurisprudenței, în prezența unei evoluții a reglementării privind sancțiunile administrative, care determină ca, în privința anumitor aspecte, noua reglementare să fie mai puțin severă, dar cu privire la alte aspecte mai severă decât cea anterioară, trebuie să se aplice reglementarea cea mai favorabilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 iunie 2017, NC/Comisia, T‑151/16, EU:T:2017:437, punctul 55 și jurisprudența citată), și anume în speță cea a vechiului Regulament financiar.

161

În temeiul articolului 106 alineatul (13) litera (a) din vechiul Regulament financiar:

„(13)   Pentru a asigura un efect disuasiv, autoritatea contractantă, ținând cont, după caz, de recomandarea comitetului menționat la articolul 108, poate să impună o sancțiune financiară unui operator economic care a încercat să obțină acces la fondurile Uniunii prin participarea sau solicitarea participării la o procedură de achiziții în timp ce se află în una dintre următoarele situații de excludere, fără a fi declarat acest lucru în conformitate cu alineatul (10) al prezentului articol:

162

În primul rând, se poate deduce din termenii acestei dispoziții, care prevede o posibilitate de înlocuire, că EU‑OSHA nu era obligată, în speță, să examineze ipoteza unei înlocuiri a sancțiunii excluderii cu o sancțiune financiară. Aceasta cu atât mai mult cu cât rezultă din cele de mai sus că EU‑OSHA a apreciat în mod întemeiat că excluderea nu constituia o sancțiune disproporționată. Prin urmare, nu i se poate reproșa o nemotivare în această privință.

163

În al doilea rând, în ceea ce privește cererea adresată Tribunalului prin care se solicită ca el însuși să efectueze această înlocuire în cadrul competenței sale de fond, este necesar să se constate că aceasta trebuie respinsă ca nefondată, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea sa, contestată de EU‑OSHA. Astfel, reclamanta se limitează să invoce aplicarea articolului 106 alineatul (13) litera (a) din vechiul Regulament financiar, fără a invoca motivele pentru care sancțiunea de excludere ar trebui, în speță, să fie înlocuită cu o sancțiune financiară. În plus și în orice caz, din examinarea celui de al treilea motiv rezultă că sancțiunea de excludere aplicată în speță este adecvată și, prin urmare, nu trebuie înlocuită cu o sancțiune financiară.

164

Al cincilea motiv trebuie, în consecință, să fie înlăturat.

165

Rezultă din toate cele expuse anterior că este necesar să se respingă acțiunea.

166

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, aceasta trebuie obligată la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor aferente procedurii măsurilor provizorii, conform concluziilor EU‑OSHA.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra extinsă)

declară și hotărăște: