–

pentru A, de M. Blum, Rechtsanwältin;

–

pentru GKV‑Spitzenverband, de C. Donus, în calitate de agent;

–

pentru Moguntia Food Group AG, de V. Ohlekopf și M. Schwind, Rechtsanwälte;

–

pentru guvernul german, de J. Möller și P.‑L. Krüger, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul belgian, de S. Baeyens, C. Jacob și L. Van den Broeck, în calitate de agenți;

–

[Astfel cum a fost îndreptat prin Ordonanța din 27 ianuarie 2026] pentru guvernul francez, de B. Fodda și T. Lechevallier, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de S. Delaude și B.‑R. Killmann, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 465/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 (JO 2012, L 149, p. 4) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare”), coroborat cu articolul 14 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2009, L 284, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 465/2012 (denumit în continuare „Regulamentul nr. 987/2009”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între A, pe de o parte, și GKV‑Spitzenverband (Asociația federală a caselor de asigurare obligatorie de sănătate, Germania), pe de altă parte, în legătură cu decizia acestuia din urmă de a‑i elibera lui A un formular A1 care atestă că în perioada cuprinsă între 1 decembrie 2015 și 31 decembrie 2020 era supus sistemului german de securitate socială.

3

La 21 iunie 1999, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană au încheiat șapte acorduri, printre care Acordul între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor (JO 2002, L 114, p. 6, Ediție specială, 11/vol. 74, p. 97), care a fost modificat printre altele prin Decizia nr. 1/2012 a Comitetului mixt instituit în temeiul Acordului dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor din 31 martie 2012 de înlocuire a anexei II la acordul respectiv referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2012, L 103, p. 51) (denumit în continuare „ALCP”).

4

Articolul 8 din ALCP, intitulat „Coordonarea sistemelor de securitate socială”, are următorul cuprins:

„Părțile contractante adoptă dispoziții, în conformitate cu anexa II, pentru coordonarea sistemelor de securitate socială în special în scopul:

[…]

[…]”

5

Anexa II la ALCP, intitulată „Coordonarea sistemelor de securitate socială”, prevede la articolul 1:

„(1)   Părțile contractante convin, în ceea ce privește coordonarea sistemelor de securitate socială, să aplice între ele actele juridice ale Uniunii Europene menționate în secțiunea A din prezenta anexă, astfel cum au fost modificate prin această secțiune, sau normele echivalente unor astfel de acte.

(2)   Termenii «stat membru» sau «state membre» care figurează în actele juridice menționate la secțiunea A din prezenta anexă se interpretează ca incluzând Elveția, în plus față de statele prevăzute de actele juridice relevante ale Uniunii Europene.”

6

Secțiunea A din anexa II la ALCP, intitulată „Acte juridice menționate”, include printre altele Regulamentele nr. 883/2004 și nr. 987/2009, care au înlocuit Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității (JO 1971, L 149, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 26).

7

Considerentele (1), (3) și (45) ale Regulamentului nr. 883/2004 cu modificările ulterioare au următorul cuprins:

[…]

[…]

8

Titlul II din acest regulament, intitulat „Stabilirea legislației aplicabile”, care înlocuiește dispozițiile titlului II din Regulamentul nr. 1408/71, cuprinde articolele 11-16 din regulamentul menționat.

9

Articolul 11 din regulamentul menționat, intitulat „Reguli generale”, prevede:

„(1)   Persoanele cărora li se aplică prezentul regulament sunt supuse legislației unui singur stat membru. Această legislație se stabilește în conformitate cu prezentul titlu.

[…]

(3)   Sub rezerva articolelor 12-16:

(4)   În sensul prezentului titlu, activitatea salariată sau independentă care se desfășoară în mod obișnuit la bordul unei nave pe mare sub pavilionul unui stat membru se consideră activitate desfășurată în statul membru respectiv. Cu toate acestea, un salariat care își desfășoară activitatea la bordul unei nave sub pavilionul unui stat membru și care este remunerat pentru această activitate de către o întreprindere sau de către o persoană al cărei sediu sau domiciliu se află în alt stat membru, se supune legislației celui de‑al doilea stat membru, în cazul în care își are reședința în statul membru respectiv. Întreprinderea sau persoana care plătește remunerația se consideră angajator în sensul legislației menționate.”

10

Articolul 12 din același regulament, intitulat „Reguli speciale”, prevede:

„(1)   Persoana care desfășoară o activitate salariată într‑un stat membru, pentru un angajator care își desfășoară în mod obișnuit activitățile în acest stat membru, și care este detașată de angajatorul respectiv în alt stat membru pentru a lucra pentru angajator continuă să fie supusă legislației primului stat membru, cu condiția ca durata previzibilă a activității să nu depășească 24 de luni și ca persoana să nu fi fost trimisă pentru a înlocui o altă persoană detașată.

(2)   Persoana care desfășoară în mod obișnuit o activitate independentă într‑un stat membru și care se deplasează în alt stat membru pentru a desfășura o activitate similară continuă să fie supusă legislației primului stat membru, cu condiția ca durata previzibilă a activității să nu depășească 24 de luni.”

11

Articolul 13 din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare, intitulat „Desfășurarea de activități în două sau mai multe state membre”, prevede la alineatele (1) și (2):

„(1)   Persoana care desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată în două sau mai multe state membre face obiectul:

(2)   Persoana care desfășoară în mod obișnuit o activitate independentă în două sau mai multe state membre se supune:

12

Articolul 76 din acest regulament, intitulat „Cooperarea”, prevede la alineatul (4):

„Instituțiile și persoanele reglementate de prezentul regulament au obligația să se informeze reciproc și să coopereze pentru a asigura aplicarea corectă a prezentului regulament.

[…]”

13

Articolul 14 alineatele (5)-(11) din Regulamentul nr. 987/2009 prevede:

„(5)   În sensul aplicării articolului 13 alineatul (1) din [Regulamentul nr. 883/2004], o persoană care «desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată în două sau mai multe state membre» este o persoană care desfășoară în mod simultan sau alternativ una sau mai multe activități separate, fie pentru aceeași întreprindere sau același angajator, fie pentru întreprinderi sau angajatori diferiți, în două sau mai multe state membre.

[…]

(6)   În sensul aplicării articolului 13 alineatul (2) din [Regulamentul nr. 883/2004], o persoană care «desfășoară în mod obișnuit o activitate independentă în două sau mai multe state membre» este, în special, o persoană care desfășoară în mod simultan sau alternativ una sau mai multe activități independente separate, indiferent de natura acestora, în două sau mai multe state membre.

(7)   Pentru a face deosebirea între activitățile menționate la alineatele (5) și (6) și situațiile menționate la articolul 12 alineatele (1) și (2) din [Regulamentul nr. 883/2004], durata activității din unul sau mai multe state membre (fie cu caracter permanent, fie cu caracter ad‑hoc ori temporar) este decisivă. În acest scop, se realizează o evaluare generală a tuturor elementelor de fapt pertinente, inclusiv, în ceea ce privește o persoană salariată, în special locul său de muncă, astfel cum este definit în contractul de muncă.

(8)   În sensul aplicării articolului 13 alineatele (1) și (2) din [Regulamentul nr. 883/2004], o «parte semnificativă a activității salariate sau independente» desfășurate într‑un stat membru înseamnă că o proporție semnificativă a tuturor activităților persoanei salariate sau persoanei care desfășoară activități independente se desfășoară în statul respectiv, fără să fie neapărat partea cea mai importantă a activităților respective.

Pentru a stabili dacă o parte semnificativă a activităților este desfășurată într‑un stat membru, se ține seama de următoarele criterii orientative:

[…]

În cadrul unei evaluări globale, mai puțin de 25 % din criteriile menționate anterior indică faptul că o parte semnificativă a activităților nu se desfășoară în respectivul stat membru.

(9)   În sensul aplicării articolului 13 alineatul (2) litera (b) din [Regulamentul nr. 883/2004], «centrul de interes» al activităților unei persoane care desfășoară activități independente se stabilește ținând cont de toate aspectele referitoare la activitățile profesionale ale acelei persoane, în special de locul fix și permanent în care își desfășoară activitatea, de caracterul obișnuit sau durata activităților desfășurate, de numărul serviciilor prestate, precum și de intenția persoanei în cauză, astfel cum aceasta reiese din toate împrejurările.

[…]

(11)   Dacă o persoană își desfășoară activitatea în calitate de salariat în două sau mai multe state membre pentru un angajator cu sediul în afara teritoriului Uniunii și dacă această persoană își are reședința într‑un stat membru fără a desfășura acolo o activitate semnificativă, persoana respectivă va fi supusă legislației statului membru în care își are reședința.”

14

Potrivit articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009:

„Instituția desemnată de la locul de reședință determină fără întârziere care este legislația aplicabilă persoanei respective, ținând seama de articolul 13 din [Regulamentul nr. 883/2004] și de articolul 14 din [Regulamentul nr. 987/2009]. […]”

15

Articolul 19 din acest regulament, intitulat „Furnizarea de informații către persoanele în cauză și angajatori”, prevede la alineatul (2):

„La cererea persoanei respective ori a angajatorului său, instituția competentă a statului membru a cărui legislație este aplicabilă în temeiul titlului II din [Regulamentul nr. 883/2004] eliberează un atestat conform căruia respectiva legislație este aplicabilă și indică, dacă este cazul, până la ce dată și în ce condiții.”

16

Reclamantul din litigiul principal, domiciliat la acea dată în Germania, a fost salariat cu normă întreagă al Moguntia Food Group AG, o societate cu sediul în Basel (Elveția) în perioada cuprinsă între 1 decembrie 2015 și 31 decembrie 2020 (denumită în continuare „perioada în litigiu”).

17

Din decizia de trimitere reiese că el desfășura această activitate salariată atât în Elveția, în proporție de 10,5 zile pe trimestru, cât și în telemuncă în Germania, în proporție de 10,5 zile pe trimestru, precum și în țări terțe. Cuantumul salariului său lunar nu varia în funcție de locul în care își desfășura activitatea.

18

La 19 noiembrie 2015, reclamantul din litigiul principal s‑a adresat GKV‑Spitzenverband, care, în temeiul articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, este instituția desemnată de la locul său de reședință în Germania pentru a determina legislația aplicabilă atunci când activitatea profesională a persoanei în cauză se desfășoară în mod normal în două sau mai multe state membre, indicând că lucrează în Elveția pentru Moguntia Food Group și că desfășoară mai puțin de 25 % din activitatea sa în Germania.

19

Prin scrisoarea din 22 februarie 2016, Amt für Sozialbeiträge des Kantons Basel‑Stadt (Oficiul pentru contribuții sociale din cantonul Basel‑Oraș, Elveția) a luat act de faptul că, la 1 decembrie 2015, reclamantul din litigiul principal a subscris la asigurarea obligatorie de sănătate din Elveția.

20

Cu toate acestea, după ce a constatat că reclamantul din litigiul principal își desfășura în mod obișnuit activitatea salariată în două sau mai multe state membre și că o parte substanțială a acestei activități se desfășura în Germania, unde are reședința, GKV‑Spitzenverband a considerat, prin decizia din 18 august 2016, că, în temeiul Regulamentului nr. 883/2004 cu modificările ulterioare, în perioada în litigiu se aplica legislația germană în materie de securitate socială și, în consecință, a eliberat un certificat A1 reclamantului din litigiul principal.

21

Prin decizia din 18 decembrie 2020, GKV‑Spitzenverband a respins reclamația formulată de reclamantul din litigiul principal împotriva deciziei din 18 august 2016 și a confirmat că, în conformitate cu Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare și cu Regulamentul nr. 987/2009, acesta intra, în perioada în litigiu, sub incidența legislației germane de securitatea socială. În această privință, GKV‑Spitzenverband a amintit mai întâi că, potrivit articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, atunci când o persoană desfășoară o activitate profesională în două sau mai multe state membre, aceasta face obiectul legislației statului membru de reședință, în cazul în care desfășoară o parte substanțială a activității sale salariate în statul membru respectiv. Aceasta a precizat în continuare că, potrivit articolului 14 alineatul (8) din Regulamentul nr. 987/2009, o parte semnificativă a activității salariate sau independente este considerată ca fiind desfășurată într‑un stat membru dacă, la evaluarea globală a situației persoanei în cauză, se constată că aceasta efectuează cel puțin 25 % din timpul său de lucru în statul membru în care are reședința și/sau în care primește cel puțin 25 % din remunerația sa. Considerând că, în acest scop, sunt relevante numai activitățile desfășurate în țările care intră în domeniul de aplicare teritorial al Regulamentelor nr. 883/2004 și nr. 987/2009, GKV‑Spitzenverband nu a luat în considerare decât timpul de lucru efectuat de reclamantul din litigiul principal în Germania și în Elveția și a concluzionat că acesta din urmă desfășura 50 % din timpul său de lucru în Germania, care este statul său de reședință, această proporție reprezentând o parte semnificativă a activității sale salariate.

22

La 28 decembrie 2020, reclamantul din litigiul principal a introdus o acțiune împotriva acestei decizii la Sozialgericht (Tribunalul de Contencios Social, Germania), susținând că, în vederea stabilirii legislației de securitate socială aplicabile în perioada în litigiu, trebuiau să fie luate în considerare nu numai perioadele sale de activitate realizate în Germania și în Elveția, ci și cele pe care le efectuase în țări terțe și că, în orice caz, intra deja, în perioada în litigiu, sub incidența sistemului elvețian de securitate socială.

23

Printr‑o hotărâre din 4 august 2022, această instanță a anulat deciziile din 18 august 2016 și 18 decembrie 2020 și a statuat că, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare, care prevede că persoana în cauză intră sub incidența legislației statului membru în care are sediul întreprinderea la care este angajată, reclamantul din litigiul principal intra, în perioada în litigiu, sub incidența legislației elvețiene de securitate socială. Astfel, aceasta a considerat că reclamantul din litigiul principal nu a desfășurat o parte substanțială a activității sale în statul membru de reședință, în sensul articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 și al articolului 14 alineatul (8) din Regulamentul nr. 987/2009, din moment ce în Germania fuseseră efectuate numai 10,5 zile de muncă pe trimestru, și anume 16 % din timpul său de lucru total.

24

La 6 septembrie 2022, GKV‑Spitzenverband a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Landessozialgericht für das Saarland (Tribunalul Superior de Contencios Social pentru Saarland, Germania), care este instanța de trimitere.

25

Instanța de trimitere consideră că, în vederea identificării legislației de securitate socială aplicabile în perioada în litigiu, se ridică problema dacă articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare coroborat cu articolul 14 alineatul (8) din Regulamentul nr. 987/2009 trebuie interpretat în sensul că, pentru a stabili dacă o parte substanțială a activității persoanei în cauză se desfășoară într‑un stat membru, trebuie luată în considerare numai activitatea salariată desfășurată de această persoană în statele membre și în statele asimilate sau dacă trebuie luată în considerare și cea desfășurată în țări terțe. Jurisprudența existentă a Curții nu oferă un răspuns la această problemă.

26

Această instanță arată că, în speță, dacă s‑ar lua în considerare numai activitățile desfășurate de reclamantul din litigiul principal în statele membre în perioada în litigiu, ar trebui să se considere că 50 % din timpul său de lucru a fost efectuat în statul membru de reședință, cu alte cuvinte o parte substanțială a activității sale salariate, în sensul articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare coroborat cu articolul 14 alineatul (8) din Regulamentul nr. 987/2009. În schimb, dacă s‑ar lua în considerare ansamblul activităților desfășurate de reclamantul din litigiul principal atât în state membre, cât și în țări terțe, numai 16 % din timpul său de lucru ar trebui considerat ca fiind efectuat în statul membru de reședință, ceea ce nu constituie o parte substanțială a activității sale salariate.

27

În aceste condiții, Landessozialgericht für das Saarland (Tribunalul Superior de Contencios Social pentru Saarland) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

28

Trebuie arătat de la bun început că, în conformitate cu articolul 8 și cu anexa II la ALCP, Uniunea și Confederația Elvețiană aplică între ele Regulamentele nr. 883/2004 și nr. 987/2009 și că, în acest context, termenul „stat membru” care figurează în aceste regulamente se interpretează ca incluzând și Confederația Elvețiană.

29

Astfel, prin intermediul celor două întrebări preliminare, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare coroborat cu articolul 14 alineatul (8) din Regulamentul nr. 987/2009 trebuie interpretat în sensul că, pentru a stabili dacă o persoană care desfășoară o activitate salariată în mai multe state membre, printre care statul său membru de reședință, precum și în mai multe țări terțe desfășoară o parte substanțială a acestei activități în statul său membru de reședință, în sensul acestui articol 13 alineatul (1), este necesar să se ia în considerare numai activitatea salariată desfășurată de această persoană în statele membre sau și cea desfășurată în țări terțe.

30

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, dispozițiile titlului II din Regulamentul nr. 883/2004, intitulat „Stabilirea legislației aplicabile”, din care fac parte articolele 11-16 din acest regulament, constituie un sistem complet și uniform de norme care reglementează conflictul de legi care au drept scop nu doar să evite aplicarea simultană a mai multor legislații naționale și complicațiile care pot rezulta din aceasta, ci și să împiedice ca persoanele care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament să fie lipsite de protecție în materie de securitate socială din cauza lipsei unei legislații care să le fie aplicabilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 noiembrie 2023, Zakład Ubezpieczeń Społecznych Oddział w Toruniu,C‑422/22, EU:C:2023:869, punctul 50 și jurisprudența citată).

31

După cum rezultă din considerentele (1), (3) și (45) ale Regulamentului nr. 883/2004, acesta modernizează și simplifică normele cuprinse în Regulamentul nr. 1408/71, menținând totodată aceleași obiective ca acesta din urmă, în special pe cel de a asigura coordonarea sistemelor naționale de securitate socială pentru a garanta exercitarea efectivă a liberei circulații a persoanelor și pentru a contribui astfel la îmbunătățirea nivelului de viață și a condițiilor de încadrare în muncă a persoanelor care se deplasează în cadrul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2014, I,C‑255/13, EU:C:2014:1291, punctul 41, precum și Hotărârea din 4 septembrie 2025, Hakamp,C‑203/24, EU:C:2025:662, punctul 38 și jurisprudența citată).

32

Această finalitate este pusă în aplicare prin articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare, care prevede că persoanele cărora li se aplică acest regulament sunt supuse, în materie de securitate socială, legislației unui singur stat membru, care se stabilește în conformitate cu titlul II din regulamentul menționat.

33

În plus, acest articol 11 prevede, la alineatul (3) litera (a), principiul potrivit căruia persoana care desfășoară o activitate salariată pe teritoriul unui stat membru se supune legislației din statul membru respectiv.

34

Acest principiu este însă formulat „[s]ub rezerva articolelor 12-16” din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare, din moment ce, în anumite situații specifice, aplicarea pur și simplu a principiului menționat ar risca să nu elimine, ci, dimpotrivă, să creeze, atât pentru lucrător, cât și pentru angajator și pentru organismele de securitate socială, complicații administrative care ar putea avea ca efect împiedicarea exercitării liberei circulații a persoanelor vizate de acest regulament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2020, AFMB ș.a.,C‑610/18, EU:C:2020:565, punctul 43).

35

Printre aceste situații specifice figurează cea prevăzută la alineatul (1) al articolului 13 din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare, care privește stabilirea legislației aplicabile persoanei care desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată în două sau mai multe state membre.

36

Potrivit literei (a) a acestui alineat (1), persoana astfel vizată face obiectul legislației statului membru de reședință în cazul în care desfășoară „o parte substanțială a activității sale” în statul respectiv. În schimb, dacă persoana nu desfășoară „o parte substanțială a activității sale” în statul respectiv, potrivit literei (b) a alineatului (1) menționat, ea face obiectul, în cazul în care este angajată de o singură întreprindere sau de un singur angajator, legislației statului membru în care este situat sediul sau locul de desfășurare a activității întreprinderii sau angajatorului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 septembrie 2025, Hakamp,C‑203/24, EU:C:2025:662, punctul 43).

37

Astfel, normele privind conflictul de legi prevăzute la articolul 13 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare garantează persoanei care desfășoară o activitate salariată în două sau mai multe state membre o protecție în materie de securitate socială prin aplicarea legislației unuia dintre statele membre în cauză, și anume fie cea a statului membru de reședință al acestei persoane, fie cea a statului membru în care este stabilit angajatorul său.

38

Procedând astfel, această dispoziție urmărește obiectivul amintit la punctele 30 și 31 din prezenta hotărâre întrucât prevede, simplificând totodată normele instituite prin reglementarea precedentă, norme derogatorii de la cea cuprinsă la articolul 11 alineatul (3) litera (a) din acest regulament, tocmai pentru a evita complicațiile care, în caz contrar, ar putea rezulta din aplicarea acestei din urmă norme unor situații care implică desfășurarea de activități în două sau mai multe state membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 septembrie 2025, Hakamp,C‑203/24, EU:C:2025:662, punctul 45 și jurisprudența citată).

39

Din această perspectivă, normele derogatorii instituite prin articolul 13 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare urmăresc să asigure că, în conformitate cu regula unicității amintită la punctul 32 din prezenta hotărâre, lucrătorii care desfășoară activități în două sau mai multe state membre fac obiectul numai al legislației unui singur stat membru, stabilind în acest scop criterii de legătură care iau în considerare situația obiectivă a acestor lucrători pentru a facilita libertatea lor de circulație (Hotărârea din 4 septembrie 2025, Hakamp,C‑203/24, EU:C:2025:662, punctul 46 și jurisprudența citată).

40

În speță, instanța de trimitere ridică problema interpretării articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare și a articolului 14 alineatul (8) din Regulamentul nr. 987/2009, în special a aspectului dacă noțiunea de „activitate” care figurează în expresia „o parte substanțială a activității [persoanei] în statul membru de reședință” se referă numai la activitatea salariată desfășurată de această persoană în statele membre sau și la cea desfășurată în țările terțe.

41

Conform unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții a dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (Hotărârea din 6 octombrie 1982, Cilfit,283/81, EU:C:1982:335, punctul 20, precum și Hotărârea din 4 septembrie 2025, Kwizda Pharma II,C‑451/24, EU:C:2025:663, punctul 55).

42

În ceea ce privește termenii articolului 13 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare, această dispoziție prevede că persoana care desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată în două sau mai multe state membre nu intră sub incidența legislației statului membru de reședință decât dacă desfășoară o parte substanțială a activității sale în statul respectiv.

43

În ceea ce privește articolul 14 alineatul (8) din Regulamentul nr. 987/2009, acesta prevede mai întâi că, în sensul aplicării articolului 13 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare, o parte semnificativă a activității salariate sau independente desfășurate într‑un stat membru înseamnă că o proporție semnificativă a tuturor activităților persoanei salariate sau persoanei care desfășoară activități independente se desfășoară în statul respectiv, fără să fie neapărat partea cea mai importantă a activităților respective. În continuare, acest articol 14 alineatul (8) precizează că, pentru a stabili dacă o parte semnificativă a activităților este desfășurată într‑un stat membru, se ține seama, în cazul unei activități salariate, de timpul de lucru și/sau de remunerații. În sfârșit, reiese din același articol 14 alineatul (8) că, în cadrul unei evaluări globale, mai puțin de 25 % din aceste criterii indică faptul că o parte semnificativă a activităților nu se desfășoară în respectivul stat membru.

44

Prin urmare, trebuie să se constate că, dacă ținem seama doar de modul lor de redactare, articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare și articolul 14 alineatul (8) din Regulamentul nr. 987/2009 nu limitează în mod expres luarea în considerare a activităților salariate sau independente realizate de persoana în cauză numai la activitățile desfășurate în state membre. Acest lucru este atestat în special de recurgerea, în versiunea în limba franceză a articolului 14 alineatul (8) din Regulamentul nr. 987/2009, la expresiile „ensemble des activités du travailleur salarié ou non salarié” și „dans le cadre d’une évaluation globale”, aceste expresii găsindu‑și în esență echivalentul în numeroase alte versiuni lingvistice ale dispoziției respective, printre altele în versiunile în limbile bulgară, cehă, daneză, greacă, engleză, spaniolă, finlandeză, irlandeză, croată, italiană, letonă, malteză, română, slovacă, slovenă și suedeză ale acesteia.

45

Astfel, aceste versiuni lingvistice utilizează termenii „от всички дейности на заето или самостоятелно заето лице” și „В рамките на цялостната оценка” în versiunea în limba bulgară; „všech činností zaměstnané osoby nebo osoby samostatně výdělečné činné” și „v rámci celkového hodnocení” în versiunea în limba cehă; „af alle arbejdstagerens eller den selvstændige erhvervsdrivendes aktiviteter” și „I forbindelse med en samlet vurdering” în versiunea în limba daneză; „του συνόλου των δραστηριοτήτων του μισθωτού ή μη” și „Στο πλαίσιο συνολικής αξιολόγησης” în versiunea în limba greacă; „of all the activities of the employed or self‑employed person” și „In the framework of an overall assessment” în versiunea în limba engleză; „del conjunto de sus actividades por cuenta propia o ajena” și „En el contexto de una evaluación global” în versiunea în limba spaniolă; „tekevän tai itsenäisen ammatinharjoittajan kaikesta toiminnasta” și „kokonaisarvioinnissa” în versiunea în limba finlandeză, „de ghníomhaíochtaí uile an duine fhostaithe nó fhéinfhostaithe” și „I réim measúnaithe foriomláin” în versiunea în limba irlandeză; „svih djelatnosti zaposlene osobe ili samozaposlene osobe” și „Ako je u okviru opće ocjene utvrđeno” în versiunea în limba croată; „dell’insieme delle attività del lavoratore subordinato o autonomo” și „Nel quadro di una valutazione globale” în versiunea în limba italiană; „ka nodarbināta vai pašnodarbināta persona veic kvantitatīvi būtisku visu darbību daļu” și „Saskaņā ar vispārēju novērtējumu” în versiunea în limba letonă, „tal‑attivitajiet kollha tal‑persuna impjegata jew li taħdem għal rasha” și „Fil‑qafas ta’ evalwazzjoni globali” în versiunea în limba malteză; „a tuturor activităților persoanei salariate sau persoanei care desfășoară activități independente” și „În cadrul unei evaluări globale” în versiunea în limba română; „všetkých činností zamestnanca alebo samostatne zárobkovo činnej osoby vykonáva v tomto členskom štáte” și „V rámci celkového posúdenia” în versiunea în limba slovacă; „vseh dejavnosti zaposlene ali samozaposlene osebe” și „Če je delež, ugotovljen med splošno presojo” în versiunea în limba slovenă, precum și, respectiv, „allt arbete som anställd eller av all verksamhet som egenföretagare” și „Inom ramen för en samlad bedömning” în versiunea în limba suedeză.

46

Așadar, aceste diferite versiuni lingvistice ajung la concluzia potrivit căreia textul articolului 14 alineatul (8) din Regulamentul nr. 987/2009 prevede că, pentru a stabili dacă un cetățean al Uniunii care are reședința într‑un stat membru și care desfășoară o activitate salariată în mai multe state, printre care statul său membru de reședință, un alt stat membru și țări terțe, efectuează o parte semnificativă a acestei activități în statul membru în care are reședința, trebuie să se țină seama de totalitatea activității salariate realizate de acesta din urmă, inclusiv de cea desfășurată în țări terțe.

47

Această interpretare literală este confirmată de contextul în care se înscriu articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare și articolul 14 alineatul (8) din Regulamentul nr. 987/2009, precum și de obiectivul urmărit de aceste dispoziții.

48

Astfel, trebuie amintit că aplicarea legislației naționale a statului membru în care este situat locul activității constituie regula generală care guvernează sistemul instituit prin Regulamentul nr. 883/2004 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 septembrie 2012, Partena,C‑137/11, EU:C:2012:593, punctele 49 și 57), iar aplicarea legislației statului membru de reședință al persoanei în cauză apare ca o regulă accesorie care nu intervine decât în ipoteza în care legislația respectivă prezintă o legătură cu raportul de muncă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 martie 2015, Kik,C‑266/13, EU:C:2015:188, punctul 58 și jurisprudența citată). Or, noțiunea de „loc de desfășurare” a unei activități trebuie înțeleasă ca desemnând locul în care în mod concret persoana în cauză îndeplinește actele legate de această activitate (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 septembrie 2012, Partena,C‑137/11, EU:C:2012:593, punctul 57).

49

În aceste condiții, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 36 din concluzii, pentru a stabili legislația de securitate socială la care este supus lucrătorul, trebuie să se examineze situația reală a acestuia și să se ia în considerare totalitatea activităților pe care le efectuează, inclusiv cea desfășurată în țările terțe, întrucât luarea în considerare numai a activităților desfășurate în state membre ar crea o ficțiune juridică îndepărtată de realitatea concretă a activității efectuate în statul membru de reședință.

50

În plus, Curtea a statuat că, pentru a aprecia dacă un lucrător salariat intră în sfera noțiunii de „persoană care desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată în două sau mai multe state membre”, în sensul articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare, trebuie să se țină seama de eventuala existență a unei divergențe între, pe de o parte, informațiile cuprinse în contractele de muncă în cauză și, pe de altă parte, modul în care obligațiile contractuale au fost executate în mod concret. Dacă reiese din alte elemente relevante decât cele care rezultă din documentele contractuale că situația unui lucrător salariat diferă în fapt de cea descrisă în asemenea documente, revine instituției în cauză, în scopul aplicării corecte a Regulamentului nr. 883/2004, indiferent de modul de redactare a documentelor contractuale, sarcina de a‑și întemeia constatările pe situația reală a lucrătorului salariat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2020, AFMB ș.a.,C‑610/18, EU:C:2020:565, punctele 57-59, precum și jurisprudența citată).

51

Or, a lua în considerare numai activitatea salariată desfășurată de persoana în cauză în state membre pentru a stabili dacă această persoană desfășoară o parte substanțială a activității sale în statul membru de reședință ar însemna să nu se țină seama de faptul că, după cum rezultă din jurisprudența amintită la punctele 41 și 48 din prezenta hotărâre, stabilirea legislației aplicabile în temeiul normelor privind conflictul de legi prevăzute printre altele la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare nu depinde de libera alegere a lucrătorului salariat, a întreprinderilor sau a autorităților naționale competente, ci de situația obiectivă în care se află acest lucrător.

52

În consecință, în cadrul evaluării globale impuse de articolul 14 alineatul (8) din Regulamentul nr. 987/2009, activitatea salariată desfășurată de persoana în cauză în țări terțe trebuie luată în considerare la fel ca cea efectuată în state membre în vederea stabilirii timpului de lucru total efectuat de această persoană în toate statele membre și în țările terțe în care și‑a desfășurat activitatea salariată și, prin urmare, în scopul verificării ulterioare a faptului că 25 % din acest timp de lucru a fost sau nu realizat în statul membru de reședință al acesteia din urmă.

53

Trebuie adăugat că luarea în considerare a totalității activității salariate realizate de persoana în cauză în țări terțe nu contrazice nicidecum regula unicității prevăzută la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare, potrivit căreia un lucrător care are reședința într‑un stat membru și care desfășoară o activitate salariată în două sau mai multe state membre nu trebuie să facă obiectul legislației de securitate socială decât a unui singur stat membru.

54

Astfel, chiar presupunând că acest lucrător nu desfășoară o parte substanțială a activității sale salariate în statul său membru de reședință, ci într‑o țară terță, lucrătorul respectiv va face obiectul unei singure legislații de securitate socială care va fi cea a statului membru în care este stabilit angajatorul său în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare. În cazul în care se dovedește că acest angajator este stabilit într‑o țară terță, lucrătorul respectiv nu va fi supus decât legislației unui singur stat membru, întrucât articolul 14 alineatul (11) din Regulamentul nr. 987/2009 prevede că, în cazul în care o persoană, care are reședința într‑un stat membru, își desfășoară activitatea salariată în două sau mai multe state membre pentru un angajator cu sediul în afara teritoriului Uniunii, persoana respectivă va fi supusă legislației statului membru în care își are reședința, chiar dacă nu desfășoară o parte semnificativă a activității sale salariate în acest stat.

55

În plus, atunci când, precum în cauza principală, sediul social al angajatorului se află într‑un stat în care se aplică Regulamentul nr. 883/2004, informațiile referitoare la activitatea desfășurată în țări terțe de lucrătorul salariat, necesare pentru a aprecia dacă acesta desfășoară o parte substanțială a activității sale în statul membru în care are reședința, pot fi obținute cu ușurință, așa încât luarea în considerare a activității desfășurate în țările terțe nu determină un „risc sporit de abuz”, contrar celor susținute de GKV‑Spitzenverband, precum și de guvernele german și belgian.

56

Astfel, după cum a subliniat domnul avocat general la punctul 45 din concluzii, reiese din jurisprudența Curții că buna funcționare a sistemului instituit prin Regulamentul nr. 883/2004 necesită o cooperare eficientă și strânsă atât între instituțiile competente din diferite state membre, cât și între aceste instituții și persoanele care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament (Hotărârea din 16 noiembrie 2023, Zakład Ubezpieczeń Społecznych Oddział w Toruniu,C‑422/22, EU:C:2023:869, punctul 53). Prin urmare, instituția competentă din statul membru de reședință poate, în cadrul evaluării globale pe care trebuie să o realizeze în temeiul articolului 14 alineatul (8) din Regulamentul nr. 987/2009, să solicite instituției din statul membru în care se află sediul social al angajatorului să verifice la acesta din urmă realitatea prestațiilor efectuate de lucrător în țări terțe solicitând printre altele comunicarea unor elemente de probă precum biletele de transport sau facturile.

57

În ceea ce privește temerile exprimate de GKV‑Spitzenverband, precum și de guvernele german și belgian, bazate pe faptul că luarea în considerare, în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare, a activității salariate desfășurate de persoana în cauză în țări terțe nu ar fi posibilă din moment ce, pentru lucrătorii care desfășoară activități independente, o asemenea luare în considerare nu ar putea fi avută în vedere în temeiul articolului 13 alineatul (2) din acest regulament, este suficient să se arate, asemenea domnului avocat general la punctul 44 din concluzii, că normele aplicabile lucrătorilor salariați și lucrătorilor care desfășoară activități independente nu sunt similare în toate privințele, astfel încât soluția reținută pentru cei dintâi nu este aplicabilă prin analogie celor din urmă.

58

În speță, din decizia de trimitere reiese că partea din activitatea desfășurată de reclamantul din litigiul principal în statul său membru de reședință în perioada în litigiu se ridică la 16 % din totalitatea activității sale realizate atât în statele membre, cât și în țările terțe. Dacă aceasta ar fi efectiv situația, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere, ar trebui să se considere că reclamantul din litigiul principal nu a desfășurat o parte substanțială a activității sale salariate în statul membru de reședință și că, în consecință, în temeiul articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare, intră sub incidența legislației de securitate socială a statului membru în care se află sediul social al angajatorului său, și anume a Confederației Elvețiene.

59

Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebările adresate că articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 cu modificările ulterioare coroborat cu articolul 14 alineatul (8) din Regulamentul nr. 987/2009 trebuie interpretat în sensul că, pentru a stabili dacă o persoană care desfășoară o activitate salariată în mai multe state membre, printre care statul său membru de reședință, precum și în mai multe țări terțe realizează o parte substanțială a acestei activități în statul său membru de reședință, în sensul acestui articol 13 alineatul (1), se impune să se ia în considerare nu numai activitatea salariată realizată de această persoană în statele membre, ci și cea desfășurată în țările terțe.

60

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

Articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 465/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012, coroborat cu articolul 14 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 465/2012,

trebuie interpretat în sensul că,

pentru a stabili dacă o persoană care desfășoară o activitate salariată în mai multe state membre, printre care statul său membru de reședință, precum și în mai multe țări terțe realizează o parte substanțială a acestei activități în statul său membru de reședință, în sensul acestui articol 13 alineatul (1), se impune să se ia în considerare nu numai activitatea salariată realizată de această persoană în statele membre, ci și cea desfășurată în țările terțe.