–

pentru guvernul sloven, de V. Klemenc, în calitate de agent;

–

pentru guvernul spaniol, de L. Aguilera Ruiz, în calitate de agent;

–

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, de O. Gariazzo, L. Malferrari și B. Rous Demiri, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 5 alineatul (2) din Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (Directiva privind autorizarea) (JO 2002, L 108, p. 21, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 183), a articolului 5 alineatul (2) al patrulea paragraf din Directiva 2002/20, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 (JO 2009, L 337, p. 37) (denumită în continuare „Directiva 2002/20 modificată”), precum și a articolului 49 alineatele (1) și (2) din Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice (JO 2018, L 321, p. 36).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între T - 2 družba za ustvarjanje, razvoj in trženje elektronskih komunikacij in opreme d.o.o. (denumită în continuare „T-2”), societate de drept sloven, pe de o parte, și Agencija za komunikacijska omrežja in storitve Republike Slovenije (Agenția pentru Rețele și Servicii de Comunicații a Republicii Slovenia, denumită în continuare „agenția”), pe de altă parte, în legătură cu refuzul acesteia din urmă de a prelungi valabilitatea deciziei prin care a acordat T-2 drepturi individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio.

3

Articolul 5 din Directiva 2002/20, intitulat „Drepturile de utilizare a frecvențelor radio și a numerelor”, prevedea la alineatul (2) al doilea paragraf:

„[…] Atunci când statele membre acordă drepturi de utilizare pe o perioadă limitată, durata este adaptată la serviciul în cauză.”

4

Articolul 5 din Directiva 2002/20 modificată, intitulat „Drepturile de utilizare a frecvențelor radio și a numerelor”, prevedea la alineatul (2) al patrulea paragraf:

„În cazul în care statele membre acordă drepturi de utilizare pentru o perioadă limitată de timp, durata este adecvată pentru serviciul vizat, având în vedere obiectivul urmărit, luând în considerare în mod corespunzător necesitatea acordării unei perioade adecvate de amortizare a investiției.”

5

Directiva 2002/20 a fost abrogată și înlocuită cu Directiva 2018/1972.

6

Considerentele (1), (131) și (323) ale Directivei 2018/1972 au următorul cuprins:

[…]

[…]

7

Articolul 1 din Directiva 2018/1972, intitulat „Obiect, domeniu de aplicare și scop”, prevede la alineatul (1):

„Prezenta directivă stabilește un cadru armonizat pentru reglementarea rețelelor de comunicații electronice, a serviciilor de comunicații electronice, a facilităților asociate și a serviciilor asociate, precum și a anumitor aspecte privind echipamentele terminale. Directiva stabilește sarcinile care revin autorităților naționale de reglementare și, după caz, altor autorități competente și instituie o serie de proceduri care să asigure aplicarea armonizată a cadrului de reglementare în întreaga Uniune.”

8

Potrivit articolului 2 din această directivă, intitulat „Definiții”:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]”

9

Articolul 47 din Directiva 2018/1972, intitulat „Condiții aferente drepturilor individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio”, prevede la alineatul (1):

„Autoritățile competente prevăd condiții pentru alocarea drepturilor individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio în conformitate cu articolul 13 alineatul (1), astfel încât să garanteze cea mai eficace și eficientă utilizare optimă a spectrului de frecvențe radio. Înainte de alocarea sau reînnoirea unor astfel de drepturi, autoritățile competente stabilesc condiții clare, inclusiv cu privire la nivelul de utilizare impus și posibilitatea de a îndeplini această obligație prin comercializare sau leasing, pentru a asigura punerea în aplicare a condițiilor respective în conformitate cu articolul 30. Condițiile aferente reînnoirilor dreptului de utilizare a spectrului de frecvențe radio nu pot oferi avantaje necuvenite titularilor existenți ai drepturilor respective.

[…]

Autoritățile competente consultă și informează părțile interesate, în timp util și în mod transparent, cu privire la condițiile aferente drepturilor individuale de utilizare, înainte de a le impune. Autoritățile competente stabilesc în prealabil criteriile pentru evaluarea îndeplinirii acestor condiții și informează în mod transparent părțile interesate cu privire la criteriile respective.”

10

Articolul 49 din această directivă, intitulat „Durata drepturilor”, prevede la alineatele (1) și (2):

„(1)   În cazul în care statele membre acordă drepturi individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio pe durată limitată, acestea garantează că durata pentru care se acordă dreptul de utilizare este adecvată din perspectiva obiectivelor urmărite în conformitate cu articolul 55 alineatul (2), luând în considerare în mod corespunzător necesitatea de a garanta concurența și, în special, utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio și de a promova inovarea și investițiile eficiente, inclusiv prin faptul că permite o perioadă adecvată de amortizare a investiției.

(2)   În cazul în care statele membre acordă drepturi individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio pentru care au fost stabilite condiții armonizate prin măsuri tehnice de punere în aplicare în conformitate cu Decizia nr. 676/2002/CE, pentru a permite utilizarea pentru serviciile de comunicații electronice pe suport radio de bandă largă («servicii pe suport radio de bandă largă») pe durată limitată, acestea asigură titularilor de drepturi previzibilitatea în materie de reglementare pentru o perioadă de cel puțin 20 de ani în ceea ce privește condițiile pentru investiții în infrastructura care are la bază utilizarea spectrului de frecvențe radio, ținând seama de cerințele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol. Prezentul articol face obiectul, dacă este cazul, modificării condițiilor aferente acestor drepturi de utilizare în conformitate cu articolul 18.

În acest scop, statele membre garantează valabilitatea unor astfel de drepturi pe o perioadă de cel puțin 15 ani și prevăd, dacă este necesar în vederea respectării primului paragraf, o prelungire adecvată a acestei perioade, în condițiile stabilite la prezentul alineat.

Statele membre pun la dispoziția tuturor părților interesate, în mod transparent și înainte de acordarea drepturilor de utilizare, criteriile generale pentru prelungirea duratei drepturilor de utilizare, în cadrul condițiilor stabilite în temeiul articolului 55 alineatele (3) și (6). Astfel de criterii generale privesc:

Cu cel puțin doi ani înainte de expirarea duratei inițiale a unui drept de utilizare, autoritatea competentă efectuează o evaluare obiectivă și orientată către viitor a criteriilor generale prevăzute pentru prelungirea duratei respectivului drept de utilizare, ținând seama de articolul 45 alineatul (2) litera (c). Cu condiția ca autoritatea competentă să nu fi inițiat, în temeiul articolului 30, o acțiune în vederea asigurării respectării condițiilor aferente drepturilor de utilizare, ca urmare a nerespectării acestor condiții, aceasta acordă prelungirea duratei dreptului de utilizare, cu excepția cazului în care autoritatea ajunge la concluzia că o astfel de prelungire nu ar respecta criteriile generale stabilite la paragraful al treilea litera (a) sau (b) din prezentul alineat.

Pe baza acestei evaluări, autoritatea competentă notifică titularului dreptului dacă se acordă prelungirea duratei dreptului de utilizare.

În cazul în care nu se acordă prelungirea, autoritatea competentă aplică articolul 48 pentru acordarea unor drepturi de utilizare pentru banda de frecvență radio respectivă.

Orice măsură în temeiul prezentului alineat este proporțională, nediscriminatorie, transparentă și motivată.

Prin derogare de la articolul 23, părțile interesate au posibilitatea să prezinte, în termen de cel puțin trei luni, observații cu privire la orice proiect de măsură în temeiul celui de al treilea și al patrulea paragraf din prezentul alineat.

Prezentul alineat nu aduce atingere aplicării articolelor 19 [privind limitarea sau retragerea drepturilor] și 30 [privind respectarea condițiilor aferente autorizației generale sau drepturilor de utilizare a spectrului de frecvențe radio și a resurselor de numerotație și respectarea obligațiilor specifice].

Atunci când stabilesc taxele pentru drepturile de utilizare, statele membre țin seama de mecanismul prevăzut în temeiul prezentului alineat.”

11

Articolul 124 din Directiva 2018/1972, intitulat „Transpunerea”, prevede la alineatul (1):

„Statele membre adoptă și publică până la 21 decembrie 2020 actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. […]

Statele membre aplică actele respective începând cu 21 decembrie 2020.

Atunci când statele membre adoptă actele respective, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă […]”

12

Potrivit articolului 125 din această directivă, intitulat „Abrogare”:

„Directivele […] [2002/20] […] enumerate în anexa XII partea A, se abrogă de la 21 decembrie 2020 […]

[…]”

13

Articolul 126 din Directiva 2018/1972, intitulat „Intrarea în vigoare”, prevede:

„Prezenta directivă intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.”

14

Articolul 1 din Decizia nr. 676/2002, intitulat „Obiectivul și domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (1):

„Obiectivul prezentei decizii este de a stabili un cadru comunitar politic și legal pentru a asigura coordonarea politicilor și, după caz, armonizarea condițiilor referitoare la disponibilitatea și utilizarea eficace a spectrului de frecvențe radio necesar pentru crearea și funcționarea pieței interne în domenii ale politicii comunitare precum comunicațiile electronice, transportul și cercetarea și dezvoltarea (R & D).”

15

Articolul 2 din această decizie, intitulat „Definiție”, prevede:

„În sensul prezentei decizii, «spectru de frecvențe radio» include undele radio cu frecvențe cuprinse între 9 kHz și 3000 GHz; undele radio sunt unde electromagnetice propagate în spațiu fără ghid artificial.”

16

Potrivit articolului 155 din Ustava Republike Slovenije (Constituția Republicii Slovenia):

„Legile, alte dispoziții și acte generale nu pot avea efect retroactiv. Numai legea poate stabili că unele dintre dispozițiile sale au efect retroactiv, dacă interesul public impune acest lucru și dacă nu se aduce atingere drepturilor dobândite.”

17

Articolul 50 alineatul (1) din Zakon o elektronskih komunikacijah (Legea privind comunicațiile electronice) (Uradni list RS, nr. 43/04, denumită în continuare „Zekom”) prevedea:

„Decizia de acordare a frecvențelor radio este adoptată de agenție pe o perioadă determinată, și anume o durată maximă de 15 ani, cu excepția acordării de frecvențe radio destinate serviciilor mobile aeronautice sau maritime.”

18

Articolul 51 din Zekom prevedea:

„Perioada de valabilitate a deciziei de acordare a frecvențelor radio poate fi prelungită la cererea titularului său, în cazul în care toate condițiile prevăzute pentru utilizarea acestor frecvențe radio sunt îndeplinite la expirarea valabilității sale.”

19

Potrivit articolului 53 alineatul (1) din Zakon o elektronskih komunikacijah (ZEKom-1) [Legea privind comunicațiile electronice (ZEKom-1), Uradni list RS, nr. 109/12, denumită în continuare „Zekom-1”], care a înlocuit Zekom și a fost aplicabilă de la 15 ianuarie 2013 până la 9 noiembrie 2022:

„Decizia privind acordarea drepturilor spectrului de frecvențe radio se adoptă de către agenție pe o perioadă determinată și luând în considerare o perioadă adecvată, necesară pentru amortizarea investiției sau nu mai mult de 15 ani, cu excepția acordării spectrului de frecvențe radio destinat unui serviciu mobil aeronautic sau maritim.”

20

Articolul 54 alineatul (1) din Zekom-1 prevedea:

„Valabilitatea unei decizii de acordare a frecvențelor radio, cu excepția deciziilor de acordare a frecvențelor radio în vederea furnizării de servicii publice de comunicații către utilizatorii finali, poate fi prelungită la cererea titularului său, dacă sunt respectate toate condițiile prevăzute pentru utilizarea acestor frecvențe radio la expirarea valabilității sale și sub rezerva respectării obiectivelor prevăzute la articolele 194, 195, 196 și 197 din prezenta lege.”

21

În temeiul articolului 240 din Zekom-1, deciziile adoptate în temeiul Zekom puteau fi modificate, anulate sau puteau să expire în conformitate cu condițiile și cu modalitățile prevăzute de Zekom-1.

22

Potrivit articolului 307 alineatul (1) din Zakon o elektronskih komunikacijah (ZEKom-2) [Legea privind comunicațiile electronice (ZEKom-2), Uradni list RS, nr. 130/22, denumită în continuare „Zekom-2”], care a înlocuit Zekom-1 și a transpus în dreptul sloven Directiva 2018/1972, aplicabilă de la 10 noiembrie 2022, deciziile adoptate în temeiul Zekom-1 și legate de termene care, la momentul intrării în vigoare a acestei legi, nu au expirat încă sunt modificate sau anulate sau expiră în conformitate cu condițiile și cu modalitățile prevăzute de Zekom-2.

23

Prin decizia din 21 septembrie 2006, agenția a acordat T‑2 drepturi individuale de utilizare a frecvențelor radio, pentru o perioadă de 15 ani, în vederea asigurării unor servicii publice de comunicații către consumatorii finali. Anunțul de participare în temeiul căruia a fost adoptată această decizie nu prevedea posibilitatea unei prelungiri a acestei perioade.

24

La 20 august 2021, T‑2 a solicitat prelungirea cu 5 ani a valabilității acestei decizii pentru o parte din aceste frecvențe radio, invocând în special articolul 49 din Directiva 2018/1972.

25

La 1 octombrie 2021, agenția a respins această cerere pentru motivul că, pe de o parte, în temeiul Zekom-1, durata de valabilitate a deciziei menționate nu putea fi prelungită dincolo de 15 ani și, pe de altă parte, că o astfel de prelungire nu putea fi acordată nici în temeiul articolului 49 din Directiva 2018/1972.

26

În ceea ce privește această dispoziție, agenția a precizat că prelungirea duratei drepturilor individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio, în conformitate cu articolul 49 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2018/1972, a fost prevăzută pentru prima dată în această directivă pentru a asigura previzibilitatea reglementării pe o perioadă de 20 de ani și că, prin urmare, această finalitate nu putea fi cunoscută în anul 2006, la momentul acordării de către agenție a drepturilor de utilizare societății T‑2.

27

T‑2 a formulat o acțiune împotriva deciziei de respingere a cererii sale la Upravno sodišče (Tribunalul Administrativ, Slovenia).

28

În fața acestei instanțe, T‑2 arată că Zekom-1 este contrară Directivei 2018/1972 și că articolul 49 alineatul (2) din aceasta are efect direct. Dispoziția menționată s‑ar aplica drepturilor individuale de utilizare a frecvențelor radio acordate înainte de adoptarea acestei directive și care nu au expirat la data intrării sale în vigoare. Ar rezulta că agenția era obligată să desfășoare o procedură de reînnoire a drepturilor individuale de utilizare acordate T‑2 în cursul anului 2006, cu cel puțin doi ani înainte de expirarea lor, și că, începând cu 21 decembrie 2020, data expirării termenului de transpunere a directivei menționate, agenția ar fi trebuit să permită ca drepturile individuale de utilizare acordate pentru o durată mai mică de 20 de ani să beneficieze de o perioadă de valabilitate cu o durată de 20 de ani.

29

În apărare, agenția răspunde că articolul 49 alineatul (2) din Directiva 2018/1972 nu prevede prelungirea automată a drepturilor individuale de utilizare acordate înainte de adoptarea acestei directive, ci lasă statelor membre o marjă de apreciere în această privință. În plus, condițiile unei prelungiri a drepturilor individuale de utilizare prevăzute la această dispoziție și în special necesitatea de a asigura previzibilitatea reglementării pe 20 de ani nu puteau fi cunoscute, în cursul anului 2006, cu ocazia acordării drepturilor de utilizare în discuție în litigiul principal.

30

Instanța de trimitere arată, la rândul său, că articolul 124 din directiva menționată nu prevede un regim tranzitoriu aplicabil acestor drepturi și că articolul 49 alineatele (1) și (2) din aceeași directivă nu pare să se aplice retroactiv, această dispoziție prevăzând că criteriile generale de prelungire a duratei drepturilor individuale de utilizare trebuie să fie cunoscute chiar înainte de acordarea acestor drepturi.

31

În ceea ce privește dreptul național, instanța de trimitere subliniază că regimul tranzitoriu prevăzut pentru punerea în aplicare a Directivei 2018/1972, care figurează în Zekom-2, adoptat la 28 septembrie 2022, se aplică de la data intrării sale în vigoare, la 10 noiembrie 2022, numai drepturilor în vigoare la această dată, fără posibilitate de retroactivitate.

32

Instanța menționată adaugă că, deși, la data acordării drepturilor de utilizare către T‑2, era posibilă o prelungire în temeiul Zekom, această situație nu se mai regăsea la expirarea lor, la 21 septembrie 2021, întrucât Zekom-1 excludea orice prelungire a unor astfel de drepturi dincolo de o durată de 15 ani.

33

În acest context, instanța de trimitere consideră că soluționarea litigiului principal depinde de aspectul dacă drepturile individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio acordate T‑2 înainte de intrarea în vigoare a Directivei 2018/1972 trebuie prelungite cu cinci ani în temeiul articolului 49 alineatele (1) și (2) din această directivă și dacă dispoziția respectivă are efect direct în litigiul principal, întrucât ea nu a fost transpusă în dreptul sloven în termenul prevăzut de directiva menționată. În cazul unui răspuns afirmativ, această instanță consideră necesară precizarea de către Curte a criteriilor generale de prelungire a drepturilor prevăzute la dispoziția respectivă.

34

În plus, în ipoteza în care Curtea ar aprecia că articolul 49 alineatele (1) și (2) din Directiva 2018/1972 nu se aplică prelungirii drepturilor individuale de utilizare acordate înainte de intrarea sa în vigoare, instanța menționată ridică problema dacă trebuie să se aplice direct articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2002/20 sau articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2002/20 modificată și, dacă este cazul, care ar fi criteriile care permit să se aprecieze caracterul adecvat al duratei de acordare a drepturilor individuale de utilizare și obligația de prelungire a acesteia în conformitate cu dispozițiile menționate.

35

În aceste condiții, Upravno sodišče (Tribunalul Administrativ) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

36

Prin intermediul celei de a doua întrebări, care trebuie analizată în primul rând, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 49 alineatele (1) și (2) din Directiva 2018/1972 se aplică prelungirii duratei drepturilor individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio acordate înainte de data intrării în vigoare a acestei directive, dar a căror expirare intervine după data menționată. Dacă este cazul, aceasta solicită Curții să precizeze condițiile în care această durată este prelungită în temeiul dispoziției menționate.

37

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că Directiva 2018/1972 stabilește Codul comunicațiilor electronice. Din considerentele (1) și (323), precum și din articolul 1 alineatul (1) din această directivă reiese că aceasta reformează mai multe directive, printre care Directiva 2002/20, și instituie un cadru armonizat și simplificat pentru reglementarea rețelelor de comunicații electronice, a serviciilor de comunicații electronice, a facilităților și serviciilor asociate. Directiva amintită nu se limitează la codificarea actelor de drept al Uniunii pe care le modifică sau le înlocuiește, ci aduce modificări cadrului de reglementare în vigoare înainte de adoptarea sa pentru a ține seama de evoluția tehnologiei și a pieței [a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 martie 2024, Comisia/Polonia (Codul european al comunicațiilor electronice), C‑452/22, EU:C:2024:232, punctul 84, și Hotărârea din 14 martie 2024, Comisia/Slovenia (Codul european al comunicațiilor electronice), C‑457/22, EU:C:2024:237, punctul 74].

38

În temeiul articolului 124 alineatul (1) din Directiva 2018/1972, statele membre adoptă și publică, până la 21 decembrie 2020, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma acestei directive și aplică actele respective începând cu această dată. Directiva menționată nu cuprinde însă un regim tranzitoriu privind drepturile individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio existente la data menționată.

39

În aceste condiții, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, o normă de drept nouă se aplică începând de la data intrării în vigoare a actului care o instituie și că, deși aceasta nu se aplică situațiilor juridice născute și care au devenit definitive anterior acestei intrări în vigoare, ea se aplică imediat efectelor viitoare ale unei situații născute sub imperiul legii vechi, precum și situațiilor juridice noi. Soluția este diferită, sub rezerva respectării principiului neretroactivității actelor juridice, numai dacă noua normă este însoțită de dispoziții speciale care stabilesc în mod specific condițiile de aplicare în timp a acesteia (Hotărârea din 15 mai 2020, Azienda Municipale Ambiente, C‑15/19, EU:C:2020:371, punctul 57 și jurisprudența citată).

40

În plus, se consideră în general că normele de procedură se aplică de la data intrării lor în vigoare, spre deosebire de normele de drept substanțial, care sunt interpretate de regulă în sensul că nu vizează situații apărute anterior intrării lor în vigoare decât în măsura în care rezultă în mod clar din formularea, din finalitatea sau din economia acestora că trebuie să le fie atribuit un asemenea efect (Hotărârea din 15 iunie 2021, Facebook Ireland și alții, C‑645/19, EU:C:2021:4837, punctul 100 și jurisprudența citată).

41

Pentru a stabili dacă articolul 49 alineatele (1) și (2) din Directiva 2018/1972 se aplică prelungirii drepturilor individuale de utilizare precum cele acordate T‑2, trebuie amintit, cu titlu introductiv, că, la data acordării acestor drepturi, și anume 21 septembrie 2006, articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2002/20 prevedea că, „în cazul în care statele membre acordă drepturi de utilizare pentru o perioadă limitată de timp, durata este adecvată pentru serviciul vizat”. În versiunea modificată prin Directiva 2009/140, acest articol 5 alineatul (2) din Directiva 2002/20 relua formularea menționată adăugând că adaptarea duratei la serviciul în cauză se efectuează „având în vedere obiectivul urmărit, luând în considerare în mod corespunzător necesitatea acordării unei perioade adecvate de amortizare a investiției”. Prin urmare, normele menționate nu stabileau o durată precisă a drepturilor individuale de utilizare și nici condiții cu privire la prelungirea acesteia.

42

În ceea ce privește alineatele (1) și (2) ale articolului 49 amintit, trebuie arătat că ele privesc drepturile individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio și, respectiv, drepturile de utilizare pentru care au fost stabilite condiții armonizate prin măsuri tehnice de punere în aplicare în conformitate cu Decizia nr. 676/2002 pentru a permite utilizarea pentru serviciile de comunicații electronice pe suport radio de bandă largă. În speță, din dosarul de care dispune Curtea reiese că, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, drepturile în discuție în cauza principală intră numai în domeniul de aplicare al alineatului (2) menționat.

43

Această dispoziție prevede, la primul paragraf, că statele membre trebuie să asigure „titularilor de drepturi previzibilitatea în materie de reglementare pentru o perioadă de cel puțin 20 de ani” în ceea ce privește condițiile pentru investiții în infrastructură, ținând seama de cerințele menționate la alineatul (1) al acestui articol, iar la al doilea paragraf că, „[î]n acest scop, statele membre garantează valabilitatea unor astfel de drepturi pe o perioadă de cel puțin 15 ani și prevăd, dacă este necesar în vederea respectării primului paragraf, o prelungire adecvată a acestei perioade, în condițiile stabilite la prezentul alineat”.

44

Dispoziția menționată constituie, așadar, o normă de fond care, conform jurisprudenței amintite la punctul 39 din prezenta hotărâre, nu își găsește aplicarea în cazul situațiilor juridice născute și care au devenit definitive anterior intrării sale în vigoare decât în măsura în care rezultă în mod clar din formularea, din finalitatea sau din economia sa că trebuie să îi fie atribuit un asemenea efect.

45

Or, în primul rând, acordarea în favoarea T‑2 a unor drepturi de utilizare pentru o durată de 15 ani constituie o situație juridică născută și care a devenit definitivă, amintindu‑se, pe de o parte, că nicio prelungire dincolo de această durată nu era prevăzută de decizia de acordare și, pe de altă parte, că o astfel de prelungire nu era prevăzută nici de Directiva 2002/20 sau de Directiva 2002/20 modificată, care erau aplicabile înainte de intrarea în vigoare a Directivei 2018/1972. În plus, din dosarul de care dispune Curtea reiese că agenția a lansat o cerere de ofertă pentru atribuirea drepturilor în discuție în litigiul principal la 17 decembrie 2020, înainte de expirarea termenului de transpunere a Directivei 2018/1972, care a condus la acordarea lor unei alte întreprinderi decât T‑2. De altfel, din acest dosar nu reiese că T‑2 ar fi dobândit drepturi la o prelungire sau ar fi primit asigurări de natură să îi confere o încredere legitimă în acest sens, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

46

În al doilea rând, din modul de redactare a articolului 49 alineatul (2) din Directiva 2018/1972 reiese că această dispoziție nu are vocația de a se aplica retroactiv. Astfel, al treilea paragraf al acestuia prevede că criteriile generale de prelungire a duratei drepturilor individuale de utilizare trebuie să fie puse la dispoziția părților interesate „înainte de acordarea drepturilor de utilizare”. În plus, al patrulea paragraf al acestuia prevede că, „[c]u cel puțin doi ani înainte de expirarea duratei inițiale a unui [astfel de drept], autoritatea competentă efectuează o evaluare obiectivă și orientată către viitor” a acestor criterii și adaugă că prelungirea duratei unui drept individual de utilizare este condiționată de respectarea acestora.

47

Modul de redactare a articolului 47 alineatul (1) din această directivă, referitor la condițiile aferente drepturilor individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio, confirmă constatarea care precedă. Astfel, această dispoziție prevede, la primul paragraf, că autoritățile competente stabilesc în mod clar toate aceste condiții „[î]nainte” de alocarea sau reînnoirea acestor drepturi și, la al treilea paragraf, că autoritățile competente consultă și informează părțile interesate, „în timp util și în mod transparent”, cu privire la condițiile aferente drepturilor menționate „înainte de a le impune”.

48

În lipsa unor indicații explicite, nici finalitatea duratei drepturilor de utilizare prevăzută la articolul 49 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2018/1972, care constă în garantarea previzibilității reglementării pe o durată de cel puțin 20 de ani de la acordarea drepturilor individuale de utilizare, ținând seama de investițiile în infrastructurile care trebuie realizate, nu este de natură să susțină o interpretare retroactivă, cu atât mai mult cu cât articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2002/20 modificată, care era aplicabil la data intrării în vigoare a acestei directive, se referea numai la „necesitatea acordării unei perioade adecvate de amortizare a investiției”.

49

În sfârșit, trebuie adăugat că Directiva 2018/1972 se referă la termene care pot fi respectate cu dificultate în ce privește o procedură de reînnoire aplicabilă, precum în cauza principală, unor drepturi deja acordate înainte de intrarea în vigoare a acestei directive. Astfel, considerentul (131) al directivei menționate enunță că posibilitatea de a reînnoi drepturile de utilizare ar trebui luată în considerare într‑un interval de timp adecvat înainte de expirarea drepturilor respective, de exemplu cu cel puțin doi ani înainte de expirarea drepturilor, atunci când acestea au fost acordate pe o perioadă de 15 ani sau mai mare, cu excepția cazurilor în care, la momentul acordării drepturilor, posibilitatea reînnoirii a fost exclusă în mod explicit.

50

În consecință, întrucât articolul 49 alineatul (2) din Directiva 2018/1972 nu are vocația de a se aplica ratione temporis unei situații juridice precum cea în discuție în litigiul principal, născută și care a devenit definitivă înainte de intrarea în vigoare a acestei directive, nici dispozițiile alineatului (1) al articolului menționat, la care face trimitere această primă dispoziție, nu au vocația de a i se aplica acesteia.

51

Prin urmare, nu este necesar să se examineze condițiile în care durata drepturilor individuale de utilizare, precum cele acordate T‑2 înainte de intrarea în vigoare a directivei menționate, poate fi prelungită în temeiul acestor dispoziții.

52

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 49 alineatele (1) și (2) din Directiva 2018/1972 nu se aplică prelungirii duratei drepturilor individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio care intră sub incidența acestui alineat (2) și care au fost acordate înainte de data intrării în vigoare a acestei directive, dar a căror expirare intervine după data menționată.

53

Prin intermediul primei întrebări și al întrebărilor a treia‑a cincea, instanța de trimitere solicită în esență să se precizeze, în cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare, dacă articolul 49 alineatele (1) și (2) din Directiva 2018/1972 are efect direct. În cazul unui răspuns negativ la a doua întrebare, această instanță solicită Curții să stabilească dacă, în cauza principală, trebuie să se aplice direct articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2002/20 sau articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2002/20 modificată, pentru a aprecia caracterul adecvat al duratei drepturilor individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio, precum și, dacă este cazul, criteriile acestei aprecieri. Instanța de trimitere solicită de asemenea Curții să precizeze, în oricare dintre cazuri, dacă trebuie luată în considerare împrejurarea că reglementarea națională aplicabilă la expirarea drepturilor excludea orice prelungire dincolo de o durată de 15 ani.

54

Ținând seama de răspunsul dat la a doua întrebare, nu este necesară pronunțarea cu privire la aspectul dacă articolul 49 alineatele (1) și (2) din Directiva 2018/1972 are efect direct.

55

În ceea ce privește aspectul dacă articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2002/20 sau articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2002/20 modificată pot fi aplicate direct în litigiul principal, acesta pare lipsit de relevanță, întrucât este cert că aceste dispoziții au fost transpuse corect în dreptul sloven.

56

În consecință, nu este necesar nici să se precizeze dacă împrejurarea că reglementarea națională aplicabilă la expirarea drepturilor excludea orice prelungire dincolo de 15 ani este relevantă pentru analiza acestor întrebări.

57

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară:

Articolul 49 alineatele (1) și (2) din Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice nu se aplică prelungirii duratei drepturilor individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio care intră sub incidența acestui alineat (2) și care au fost acordate înainte de data intrării în vigoare a acestei directive, dar a căror expirare intervine după data menționată.