–

pentru Ordre des barreaux francophones et germanophone de Belgique, Coordination et Initiatives pour et avec les Réfugiés et les Étrangers ASBL și NX, de J. Hardy, C. Jadot și M. Kaiser, avocats;

–

pentru guvernul belgian, de M. Jacobs, C. Pochet și M. Van Regemorter, în calitate de agenți, asistate de E. Derriks, avocate;

–

pentru Comisia Europeană, de J. Hottiaux și A. Katsimerou, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 5 alineatul (3) și a articolului 34 din Directiva (UE) 2016/801 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau proiecte educaționale și muncă au pair (JO 2016, L 132, p. 21), precum și a principiului efectivității și a articolelor 7, 14 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Ordre des barreaux francophones et germanophone de Belgique, Coordination et Initiatives pour et avec les Réfugiés et les Étrangers ASBL – o asociație fără scop lucrativ –, precum și NX, pe de o parte, și État belge (statul belgian), pe de altă parte, în legătură cu adoptarea unor dispoziții legale care să permită asigurarea unei căi de atac efective împotriva deciziilor de refuzare a eliberării unei vize pentru studii.

3

Articolul 5 din Directiva 2016/801, intitulat „Principii”, prevede la alineatele (1) și (3):

„(1)   Admisia unui resortisant al unei țări terțe în temeiul prezentei directive este supusă verificării documentelor justificative care atestă faptul că resortisantul țării terțe îndeplinește:

[…]

(3)   Atunci când sunt îndeplinite toate condițiile generale și condițiile speciale relevante, resortisantul țării terțe are dreptul la o autorizație.

În cazul în care un stat membru eliberează permise de ședere doar pe teritoriul său și toate condițiile de admisie prevăzute în prezenta directivă sunt îndeplinite, statul membru în cauză eliberează resortisantului țării terțe viza necesară.”

4

Articolul 7 din această directivă, intitulat „Condiții generale”, prevede la alineatul (1):

„În ceea ce privește admisia unui resortisant al unei țări terțe în temeiul prezentei directive, solicitantul:

5

Articolul 11 din directiva menționată, intitulat „Condiții speciale pentru studenți”, prevede la alineatul (1):

„Pe lângă condițiile generale prevăzute la articolul 7, în ceea ce privește admisia unui resortisant al unei țări terțe pentru studii, solicitantul trebuie să facă dovada:

6

Articolul 34 din Directiva 2016/801, intitulat „Garanții procedurale și transparență”, prevede la alineatele (1), (3) și (5):

„(1)   Autoritățile competente ale statului membru în cauză adoptă o decizie privind cererea de eliberare a unei autorizații sau de reînnoire a acesteia și notifică solicitantului în scris decizia, în conformitate cu procedurile de notificare prevăzute în dreptul intern, de îndată ce este posibil, însă nu mai târziu de 90 de zile de la data depunerii cererii complete.

[…]

(3)   În cazul în care informațiile sau documentele furnizate pe care se întemeiază cererea sunt incomplete, autoritățile competente notifică solicitantului, în timp util, informațiile suplimentare necesare și stabilesc un termen rezonabil pentru trimiterea acestora. Termenul menționat la alineatul (1) sau (2) se suspendă până la primirea de către autoritățile competente a informațiilor suplimentare necesare. Dacă nu au fost furnizate informații sau documente suplimentare până la termenul prevăzut, cererea poate fi respinsă.

[…]

(5)   Orice decizie prin care se declară inadmisibilă sau se respinge o cerere, se refuză reînnoirea sau se retrage o autorizație poate fi atacată în justiție în statul membru în cauză, în conformitate cu dreptul intern. Notificarea scrisă menționează instanța sau autoritatea administrativă la care poate fi introdusă calea de atac și termenul pentru introducerea căii de atac.”

7

Articolul 39/82 din loi du 15 décembre 1980 sur l’accès au territoire, le séjour, l’établissement et l’éloignement des étrangers (Legea din 15 decembrie 1980 privind accesul pe teritoriu, șederea, stabilirea și îndepărtarea străinilor) (Moniteur belge din 31 decembrie 1980, p. 14584), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Legea din 15 decembrie 1980”), prevede:

„§ 1. Atunci când un act al unei autorități administrative poate fi anulat în temeiul articolului 39/2, Conseil (Consiliul) este singurul competent să dispună suspendarea executării acestuia.

Suspendarea se dispune, după ascultarea părților sau cu citarea legală a acestora, prin decizie motivată a președintelui camerei sesizate sau a judecătorului competent cu soluționarea litigiilor privind străinii pe care îl desemnează în acest sens.

În caz de extremă urgență, suspendarea se poate dispune cu titlu provizoriu fără ca părțile sau unele dintre acestea să fi fost ascultate.

[…]

§ 2. Suspendarea executării nu poate fi dispusă decât dacă sunt invocate motive serioase susceptibile să justifice anularea actului contestat și cu condiția ca executarea imediată a actului să prezinte riscul cauzării unui prejudiciu grav dificil de reparat. Această din urmă condiție este între altele îndeplinită dacă a fost invocat un motiv serios în temeiul drepturilor fundamentale ale omului, în special al drepturilor de la care nu este posibilă nicio derogare în temeiul articolului 15 paragraful 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale[, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950].

Hotărârile prin care s‑a dispus suspendarea pot fi revocate sau modificate la cererea părților.

§ 3. Cu excepția cazurilor de extremă urgență, cererea de suspendare și cererea în anulare trebuie introduse printr‑unul și același act.

[…]

Cererea cuprinde o expunere a motivelor și a faptelor care, în opinia reclamantului, justifică dispunerea suspendării sau, dacă este cazul, dispunerea unor măsuri provizorii.

[…]

§ 4. Președintele camerei sau judecătorul competent cu soluționarea litigiilor privind străinii pe care îl desemnează se pronunță în termen de 30 de zile cu privire la cererea de suspendare. Dacă se dispune suspendarea, cererea de anulare se soluționează în termen de patru luni de la pronunțarea hotărârii judecătorești.

În cazul în care străinul face obiectul unei măsuri de îndepărtare sau de returnare a cărei executare este iminentă, în special atunci când este menținut într‑un loc determinat prevăzut la articolele 74/8 și 74/9 sau este pus la dispoziția guvernului, acesta poate, dacă nu a solicitat încă suspendarea pe cale obișnuită, să solicite suspendarea executării în condiții de extremă urgență a acestei măsuri în termenul prevăzut la articolul 39/57 § 1 al treilea paragraf.

Dacă cererea este vădit tardivă, președintele camerei sesizate sau judecătorul competent cu soluționarea litigiilor privind străinii pe care îl desemnează indică acest lucru în ordonanța sa și citează fără întârziere părțile să se înfățișeze în termen de 24 de ore de la primirea cererii. Președintele camerei sau judecătorul competent cu soluționarea litigiilor privind străinii efectuează o examinare atentă și riguroasă a tuturor elementelor de probă aduse la cunoștința sa, în special a celor care sunt de natură să indice că există motive să se creadă că executarea deciziei atacate ar expune reclamantul riscului de a fi supus încălcării drepturilor fundamentale ale omului de la care nu este posibilă nicio derogare în temeiul articolului 15 paragraful 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care face obiectul unui control atent și riguros.

Cererea de suspendare în condiții de extremă urgență este examinată în termen de 48 de ore de la primirea sa de către președintele camerei sau de către judecătorul competent cu soluționarea litigiilor privind străinii. Acest termen se prelungește însă la cinci zile de la data primirii de către Conseil (Consiliu) a acestei cereri, atunci când îndepărtarea sau returnarea efectivă a străinului este prevăzută la o dată ulterioară termenului de opt zile.

În cazul în care președintele camerei sau judecătorul competent cu soluționarea litigiilor privind străinii nu se pronunță în termen, acesta trebuie să îl informeze pe prim‑președinte sau pe președinte. Acesta ia măsurile necesare pentru a se pronunța o decizie, după caz, fie în termen de cel mult 72 de ore de la primirea cererii, fie cât mai curând posibil. În ambele cazuri, acesta poate printre altele să evoce cauza și să se pronunțe el însuși.

Prin derogare de la paragrafele care precedă, președintele camerei sesizate sau judecătorul competent cu soluționarea litigiilor privind străinii pe care îl desemnează se pronunță cu prioritate asupra admisibilității cererii, la nevoie fără citarea părților atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:

1° este vorba despre o a doua măsură de îndepărtare sau de returnare și

2° cererea este vădit tardivă și

3° cererea este depusă cu mai puțin de 12 ore înainte de momentul prevăzut pentru executarea măsurii și

4° reclamantul și, dacă este cazul, avocatul său sunt informați cu cel puțin 48 de ore înainte de momentul prevăzut pentru executarea măsurii.

Dacă cererea este declarată inadmisibilă, hotărârea pune capăt procedurii. Dacă cererea este declarată admisibilă, procedura continuă în condițiile prevăzute la al treilea-al șaselea paragraf.

[…]”

8

Articolul 60 din Legea din 15 decembrie 1980 prevede:

„§ 1. Resortisantul unei țări terțe care dorește să locuiască pe teritoriul Regatului în calitate de student trebuie să își depună cererea la postul diplomatic sau consular competent pentru locul său de reședință în străinătate.

§ 2. Prin derogare de la alineatul 1, resortisantul unei țări terțe care este deja admis sau autorizat să locuiască pe teritoriul Regatului pentru o perioadă care nu depășește o durată de 90 de zile, în conformitate cu titlul I capitolul II, sau care este deja admis sau autorizat să locuiască pe teritoriul Regatului pentru o perioadă mai mare de 90 de zile în altă calitate, își poate depune cererea la administrația locală de la locul său de reședință pe teritoriul Regatului, dacă introduce cererea înainte de expirarea perioadei de valabilitate a acestui permis sau a acestei autorizații, cu condiția să fie deja înscris într‑o instituție de învățământ superior pentru a urma studii la cursuri de zi.

§ 3. Resortisantul țării terțe anexează la cererea sa următoarele documente:

1° o copie a pașaportului său valabil sau a unui document de călătorie care ține loc de pașaport;

2° dovada plății taxei, astfel cum se prevede la articolul 1/1, dacă este supus acestei obligații;

3° un certificat eliberat de o instituție de învățământ superior care să ateste:

Regele stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească acest certificat.

4° dacă are vârsta mai mică de 18 ani, o dovadă a autorizării părinților săi sau, dacă este cazul, a persoanei care exercită tutela;

5° dovada, în conformitate cu articolul 61, că va dispune de mijloace de întreținere suficiente pe durata șederii sale, astfel încât să nu devină o sarcină pentru sistemul de asistență socială al Regatului în cursul șederii sale;

6° dovada că dispune sau va dispune de o asigurare medicală care acoperă toate riscurile în Belgia pe durata șederii sale;

Dacă cererea a fost introdusă în străinătate și nu este încă posibil să se anexeze această dovadă la cerere, ea trebuie prezentată în termenul prevăzut la articolul 61/1/1 § 4;

7° un certificat medical care să ateste că nu suferă de vreuna dintre bolile enumerate în anexa la prezenta lege;

8° dacă are vârsta mai mare de 18 ani, un extras din cazierul judiciar sau un document echivalent eliberat de țara de origine sau de țara ultimei sale reședințe, datând de mai puțin de șase luni, care să ateste că nu a fost condamnat pentru infracțiuni de drept comun.

În cazul imposibilității justificate în mod corespunzător de a prezenta documentele menționate la punctele 7° și 8°, ministrul sau delegatul său poate totuși, ținând seama de împrejurări, să autorizeze străinul să locuiască pentru a studia pe teritoriul Regatului.

[…]”

9

Articolul 61/1/1 § l din această lege prevede că ministrul sau delegatul său adoptă o decizie și o notifică resortisantului unei țări terțe în termen de 90 de zile de la data confirmării de primire a cererii, prevăzută la acest articol 61/1 § l.

10

Articolul 61/1/3 din legea menționată prevede cazurile în care ministrul sau delegatul său respinge sau poate respinge o cerere. Printre altele, ei trebuie să respingă această cerere atunci când condițiile prevăzute la articolul 60 din aceeași lege nu sunt îndeplinite sau resortisantul unei țări terțe este considerat ca reprezentând o amenințare la adresa ordinii publice, siguranței naționale sau sănătății publice. Pe de altă parte, ei pot respinge o astfel de cerere atunci când dovezi sau motive serioase și obiective permit să se stabilească faptul că șederea ar urmări alte scopuri decât studiile. Dacă resortisantul unei țări terțe nu se află în unul dintre cazurile prevăzute la acest articol 61/1/3, permisul de ședere trebuie să fie acordat.

11

La 25 februarie 2021, președintele AVOCATS.BE și cel al Orde van Vlaamse Balies (Ordinul Barourilor Flamande) au adresat o scrisoare secretarului de stat pentru azil și migrație (Belgia) pentru a‑l interpela cu privire la problematica lipsei unei căi de atac efective în favoarea resortisanților țărilor terțe împotriva deciziilor autorităților competente de respingere a cererilor formulate de aceștia din urmă pentru eliberarea unei vize pentru studii.

12

Aceștia i‑au adresat o nouă scrisoare la 16 august 2021, prin care au invitat statul belgian și, la nevoie, l‑au pus în întârziere să sesizeze fără întârziere Parlamentul cu un proiect de lege prin care să se urmărească să se prevadă căi de atac care să fie examinate în cadrul unei proceduri de urgență de Conseil du contentieux des étrangers (Consiliul Contenciosului privind Străinii, Belgia) în ceea ce privește aceste decizii.

13

Secretarul de stat pentru azil și migrație le‑a răspuns prin scrisoarea din 23 septembrie 2021, care nu a permis soluționarea problemei ridicate.

14

La 16 iunie 2022, reclamanții din litigiul principal au introdus o acțiune la tribunal de première instance francophone de Bruxelles (Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles, Belgia), care este instanța de trimitere, prin care au solicitat obligarea statului belgian, sub sancțiunea plății unor penalități cu titlu cominatoriu, la adoptarea unor măsuri legale care să permită resortisanților țărilor terțe care doresc să își continue studiile în Belgia să exercite o cale de atac efectivă împotriva deciziilor de respingere a cererilor lor de eliberare a unei vize depuse în acest scop. Instanța de trimitere arată că, pe lângă invocarea unui motiv întemeiat pe încălcarea articolului 47 din cartă, acești reclamanți susțin că lipsa unei căi de atac efective aduce atingere dreptului la respectarea vieții private și de familie, precum și dreptului la educație, care sunt garantate la articolele 7 și, respectiv, 14 din cartă.

15

Reclamanții menționați susțin că instituirea unei astfel de căi de atac constituie o măsură de reparare a consecințelor prejudiciabile ale abținerii culpabile de a acționa a statului belgian.

16

Instanța de trimitere arată că, din cauza particularităților procedurii aplicabile cererilor de eliberare a unei vize pentru studii, anumiți solicitanți nu primesc o decizie decât într‑o perioadă cuprinsă între luna august și luna octombrie a anului în cursul căruia aceștia doresc să își urmeze studiile în Belgia. În cazul respingerii cererii, persoana în cauză nu ar putea sesiza, așadar, Conseil du contentieux des étrangers (Consiliul Contenciosului privind Străinii) decât cu puțin timp înainte de începutul anului universitar în cauză.

17

Din decizia de trimitere reiese că, deși această instanță poate fi sesizată cu o acțiune prin care să se solicite suspendarea sau anularea deciziei de respingere, ea nu exercită decât un control de legalitate și nu dispune de o competență de reformare, astfel încât nu poate nici să înlocuiască aprecierea autorităților competente cu propria apreciere, nici să adopte o nouă decizie în locul acestora. În cazul anulării acestei decizii, autoritățile respective ar fi însă ținute de autoritatea de lucru judecat aferentă dispozitivului hotărârii instanței menționate și motivelor care constituie susținerea necesară a acestuia.

18

Pe de altă parte, instanța de trimitere subliniază că, din moment ce Conseil du contentieux des étrangers (Consiliul Contenciosului privind Străinii) nu are competența de a dispune măsuri provizorii, printre altele pentru a obliga autoritățile competente să adopte o nouă decizie în vederea eliberării vizei pentru studii solicitate, s‑ar putea ca anul de studiu al persoanei în cauză să fie iremediabil compromis din cauza lipsei unei decizii în timp util.

19

În plus, această instanță arată, pe de o parte, că, ca urmare a unei hotărâri a adunării generale a Conseil du contentieux des étrangers (Consiliul Contenciosului privind Străinii) din 24 iunie 2020, cererea de suspendare în condiții de extremă urgență prevăzută la articolul 39/82 din Legea din 15 decembrie 1980 nu poate privi decât o măsură de îndepărtare sau de returnare a cărei executare este iminentă și, pe de altă parte, că deciziile instanțelor de măsuri provizorii sesizate după această hotărâre nu au oferit soluții satisfăcătoare în ceea ce privește deciziile de respingere a cererilor de eliberare a unei vize pentru studii.

20

Resortisanții țărilor terțe, atunci când cererea lor de eliberare a unei vize pentru studii nu este admisă în timp util, ar dispune de asemenea de o acțiune prin care să urmărească angajarea răspunderii civile a statului belgian care le permite o despăgubire pecuniară. Cu toate acestea, pierderea unui an de studiu ar prezenta un aspect ireversibil care nu poate fi reparat în mod adecvat prin existența unei acțiuni în despăgubire.

21

Prin urmare, s‑ar ridica întrebarea dacă calea de atac disponibilă, în dreptul belgian, resortisantului unei țări terțe pentru a contesta decizia de respingere a cererii sale de eliberare a unei vize pentru studii și, prin aceasta, pentru a putea beneficia, dacă este cazul, de drepturile pe care i le conferă articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2016/801 de a‑și urma studiile în Belgia este suficientă în vederea îndeplinirii cerințele care decurg din articolul 34 alineatul (5) din această directivă coroborat cu articolele 7, 14 și 47 din cartă, precum și cu principiul efectivității.

22

În aceste condiții, tribunal de première instance francophone de Bruxelles (Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„Articolul 34 din Directiva [2016/801], interpretat separat sau coroborat cu articolele 7, 14 [alineatul (1)] și 47 din [cartă], precum și cu principiul efectivității și în lumina obiectivului urmărit de [această] directivă de a consolida garanțiile procedurale oferite resortisanților țărilor terțe și [de a favoriza] sosirea studenților străini în cadrul Uniunii Europene, impune:

23

Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 34 alineatul (5) din Directiva 2016/801, citit în lumina articolului 47 din cartă, trebuie interpretat în sensul că impune, în ceea ce privește acțiunea prin care un resortisant al unei țări terțe înțelege să conteste, pentru a se prevala de drepturile pe care i le conferă articolul 5 alineatul (3) din această directivă, decizia autorităților competente prin care i s‑a respins cererea de admisie pe teritoriul statului membru în cauză pentru studii:

24

În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 5 alineatul (3) din Directiva 2016/801, resortisantul unei țări terțe care a depus o cerere de admisie pe teritoriul unui stat membru pentru studii are dreptul la o autorizație de ședere pe teritoriul acestui stat membru atunci când sunt îndeplinite condițiile generale stabilite la articolul 7 din această directivă și condițiile speciale aplicabile în funcție de tipul de cerere depusă, în speță cele prevăzute la articolul 11 din directiva menționată pentru cererile de admisie pentru studii.

25

Rezultă că, în temeiul acestui articol 5 alineatul (3), statele membre sunt obligate să elibereze un permis de ședere pentru studii solicitantului care a îndeplinit cerințele care figurează la articolele 7 și 11 din Directiva 2016/801 (Hotărârea din 29 iulie 2024, Perle,C‑14/23, EU:C:2024:647, punctul 35 și jurisprudența citată).

26

Potrivit articolului 34 alineatul (5) din această directivă, orice decizie prin care se declară inadmisibilă sau se respinge o cerere, se refuză reînnoirea sau se retrage o autorizație poate fi atacată în justiție în statul membru în cauză, în conformitate cu dreptul intern.

27

Rezultă că, în cazul unei decizii de respingere a unei cereri de admisie pe teritoriul unui stat membru pentru studii, acest articol 34 alineatul (5) conferă în mod expres resortisantului unei țări terțe care a introdus o astfel de cerere posibilitatea de a formula o cale de atac în conformitate cu legislația națională a statului membru care a adoptat această decizie (Hotărârea din 29 iulie 2024, Perle,C‑14/23, EU:C:2024:647, punctul 61 și jurisprudența citată).

28

Prin urmare, este necesar să se observe că, indicând că calea de atac trebuie formulată în conformitate cu legislația națională a statului membru în cauză, legiuitorul Uniunii a lăsat statelor membre sarcina de a decide natura și modalitățile concrete ale căilor de atac de care dispun solicitanții de vize pentru studii care intră sub incidența Directivei 2016/801 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 martie 2021, Konsul Rzeczypospolitej Polskiej w N.,C‑949/19, EU:C:2021:186, punctul 42).

29

Cu toate acestea, natura și modalitățile concrete ale procedurii căii de atac prevăzute la articolul 34 alineatul (5) din Directiva 2016/801 trebuie să fie determinate în conformitate cu articolul 47 din cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2024, Perle,C‑14/23, EU:C:2024:647, punctul 62 și jurisprudența citată).

30

Astfel, deși, în lipsa unei reglementări a Uniunii în materie, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru sarcina de a desemna instanțele competente și de a prevedea modalitățile procedurale aplicabile căilor de atac destinate să asigure protecția drepturilor individuale derivate din ordinea juridică a Uniunii, statele membre au responsabilitatea de a asigura, în fiecare caz în parte, respectarea dreptului la protecția jurisdicțională efectivă a acestor drepturi, astfel cum este garantat la articolul 47 din cartă (Hotărârea din 14 mai 2020, Országos Idegenrendészeti Főigazgatóság Dél‑alföldi Regionális Igazgatóság, C‑924/19 PPU și C‑925/19 PPU, EU:C:2020:367, punctul 142, precum și jurisprudența citată).

31

În plus, trebuie amintit că Curtea a statuat că dreptul la o cale de atac efectivă, consacrat la articolul 47 din cartă, ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat membru ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părți. Acest lucru este valabil în special atunci când obținerea beneficiului efectiv al drepturilor care decurg din dreptul Uniunii, așa cum sunt recunoscute printr‑o hotărâre judecătorească, implică respectarea unor imperative de timp (Hotărârea din 29 iulie 2024, Perle,C‑14/23, EU:C:2024:647, punctul 63 și jurisprudența citată).

32

În această privință, în cadrul prezentei cauze, instanța de trimitere ridică problema momentului util al eliberării vizei pentru studii solicitate și, drept urmare, al deciziei prin care se soluționează calea de atac introdusă împotriva refuzului unei astfel de vize, pentru ca resortisantul în cauză al unei țări terțe să aibă posibilitatea, dacă este cazul, să beneficieze de drepturile pe care i le conferă Directiva 2016/801.

33

În acest context, în primul rând, în ceea ce privește instituirea unei căi de atac excepționale care să trebuiască să fie examinată în cadrul unei proceduri de urgență, trebuie subliniat că, potrivit unei jurisprudențe constante, dreptul Uniunii, inclusiv dispozițiile cartei, nu are efectul de a constrânge statele membre să instituie alte căi de drept decât cele stabilite de dreptul intern, cu excepția însă a cazului în care rezultă din economia ordinii juridice naționale în cauză că nu există nicio cale de atac jurisdicțională care să permită, fie și numai pe cale incidentală, garantarea respectării drepturilor pe care justițiabilii le au în temeiul dreptului Uniunii [a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 septembrie 2023, Rayonna prokuratura Lovech, teritorialno otdelenie Lukovit (Percheziție corporală), C‑209/22, EU:C:2023:634, punctul 54 și jurisprudența citată].

34

Prin urmare, articolul 34 alineatul (5) din Directiva 2016/801, citit în lumina articolului 47 din cartă, nu impune instituirea unei căi de atac excepționale care să trebuiască să fie examinată în cadrul unei proceduri de urgență.

35

Cu toate acestea, trebuie să se asigure că condițiile în care calea de atac împotriva unei decizii a autorităților competente prin care se respinge o cerere de admisie pe teritoriul unui stat membru pentru studii se exercită și, dacă este cazul, hotărârea adoptată la capătul acesteia se execută sunt de așa natură încât să permită, în principiu, adoptarea unei noi decizii într‑un termen scurt, astfel încât resortisantul unei țări terțe suficient de diligent să poată beneficia de efectivitatea deplină a drepturilor pe care i le conferă această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2024, Perle,C‑14/23, EU:C:2024:647, punctul 66).

36

În al doilea rând, în ceea ce privește instituirea prerogativei ca instanța sesizată să oblige autoritățile competente să adopte o nouă decizie în vederea eliberării autorizației de ședere solicitate și, în al treilea rând, în ceea ce privește eventuala posibilitate a unei astfel de instanțe de a înlocui aprecierea autorităților menționate cu propria apreciere sau de a adopta o nouă decizie, este necesar să se arate că aceste întrebări ale instanței de trimitere au legătură cu competențele pe care le pot exercita instanțele sesizate cu acțiuni prin care se urmărește contestarea respingerii cererilor de admisie.

37

În această privință, trebuie amintit că, atunci când este pusă în discuție o decizie administrativă națională care, pentru a asigura respectarea beneficiului efectiv al drepturilor persoanei interesate conferite de dreptul Uniunii – în speță cele de care dispune ca urmare a îndeplinirii cerințelor prevăzute la articolul 5 alineatul (3) din această directivă – trebuie în mod imperativ să fie adoptată cu celeritate, reiese din necesitatea, care decurge din articolul 47 din cartă, de a se asigura efectivitatea căii de atac introduse împotriva deciziei administrative inițiale de respingere a cererii acesteia că fiecare stat membru trebuie să își adapteze dreptul național astfel încât, în cazul anulării acesteia, o nouă decizie să fie adoptată într‑un termen scurt și să fie conformă cu aprecierea cuprinsă în hotărârea care a pronunțat anularea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2024, Perle,C‑14/23, EU:C:2024:647, punctul 64 și jurisprudența citată).

38

Astfel, în lumina considerațiilor care figurează la punctele 29-31 din prezenta hotărâre, Curtea a statuat că, în ceea ce privește cererile de admisie pe teritoriul unui stat membru pentru studii, faptul că instanța sesizată este competentă să se pronunțe numai cu privire la anularea deciziei autorităților competente de respingere a unei asemenea cereri este suficient, în principiu, pentru a îndeplini cerințele articolului 34 alineatul (5) din directiva menționată, citit în lumina articolului 47 din cartă, fără a se impune ca această instanță să poată înlocui aprecierea acestor autorități cu propria apreciere sau să adopte o nouă decizie, cu condiția ca, dacă este cazul, autoritățile menționate să fie ținute de aprecierea cuprinsă în hotărârea prin care s‑ar pronunța anularea acestei decizii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2024, Perle,C‑14/23, EU:C:2024:647, punctul 65).

39

Pe lângă considerațiile expuse la punctul 34 din prezenta hotărâre, o atare apreciere este valabilă și în cazul în care instanța care se pronunță asupra unei căi de atac excepționale examinate în cadrul unei proceduri de urgență nu ar dispune de competența de a ordona măsuri provizorii, printre altele pentru a obliga autoritățile competente să adopte o nouă decizie în vederea eliberării autorizației de ședere pentru studii solicitate.

40

Cu toate acestea, așa cum s‑a amintit la punctul 35 din prezenta hotărâre, Curtea a precizat că, în cazul în care instanța sesizată dispune numai de o competență de anulare, trebuie să se asigure că condițiile în care se exercită calea de atac cu care este sesizată și, dacă este cazul, se execută hotărârea adoptată la capătul acesteia sunt de așa natură încât să permită, în principiu, adoptarea unei noi decizii într‑un termen scurt, astfel încât resortisantul unei țări terțe suficient de diligent să poată beneficia de efectivitatea deplină a drepturilor pe care i le conferă Directiva 2016/801.

41

Cu toate acestea, din decizia de trimitere reiese că anumiți resortisanți ai unor țări terțe nu primesc o decizie cu privire la cererea lor de admisie pe teritoriul belgian pentru studii decât cu puțin timp înainte de începutul anului academic pe care doresc să îl urmeze în Belgia. Astfel, trebuie să se constate că posibilitatea autorităților competente, în urma anulării acestei decizii inițiale, de a lua o nouă decizie într‑un termen scurt, în așa fel încât resortisantul unei țări terțe suficient de diligent să poată beneficia de efectivitatea deplină a drepturilor pe care i le conferă Directiva 2016/801, depinde și de condițiile referitoare la adoptarea deciziei inițiale menționate.

42

În această privință, în temeiul articolului 34 alineatul (1) din această directivă, autoritățile competente ale statului membru în cauză adoptă o decizie privind cererea de admisie pe teritoriul acelui stat membru pentru studii de îndată ce este posibil, însă nu mai târziu de 90 de zile de la data depunerii cererii complete. Pe de altă parte, în conformitate cu alineatul (3) al acestui articol 34, în cazul în care informațiile sau documentele furnizate pe care se întemeiază cererea sunt incomplete, autoritățile competente notifică solicitantului, în timp util, informațiile suplimentare necesare și stabilesc un termen rezonabil pentru trimiterea acestora, ceea ce are ca efect suspendarea termenului prevăzut la alineatul (1) al articolului 34 menționat până la primirea de către autoritățile competente a informațiilor suplimentare.

43

După cum s‑a amintit la punctele 24 și 25 din prezenta hotărâre, pentru a beneficia de drepturile conferite de articolul 5 alineatul (3) din directiva menționată, în speță autorizația de ședere pe teritoriul unui stat membru pentru studii, resortisantul în cauză al unei țări terțe trebuie să fi îndeplinit condițiile generale stabilite la articolul 7 din Directiva 2016/801 și condițiile speciale aplicabile studenților, prevăzute la articolul 11 din această directivă pentru cererile de admisie pentru studii, aceste din urmă condiții incluzând printre altele faptul ca resortisantul respectiv să fi fost acceptat de o instituție de învățământ superior pentru a urma un ciclu de studii.

44

În acest context, adoptarea de către autoritățile competente, cu respectarea termenului prevăzut la articolul 34 alineatul (1) din Directiva 2016/801, a unei decizii privind cererile de admisie pe teritoriul unui stat membru pentru studii permite în principiu garantarea efectivității drepturilor conferite acestor resortisanți de directiva menționată, în măsura în care desfășurarea procedurii de examinare a cererilor de admisie pe teritoriul unui stat membru pentru studii de către autoritățile competente nu conduce, în practică, la privarea sistematică a resortisanților țărilor terțe a căror cerere este respinsă de posibilitatea de a beneficia, dacă este cazul, de deplina efectivitate a acestor drepturi, din cauza datei la care sunt adoptate deciziile referitoare la cererile menționate și având în vedere termenele care nu pot fi reduse ale unei eventuale proceduri a unei căi de atac împotriva acestor decizii.

45

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebările preliminare că articolul 34 alineatul (5) din Directiva 2016/801, citit în lumina articolului 47 din cartă, trebuie interpretat în sensul că nu impune, în ceea ce privește acțiunea prin care un resortisant al unei țări terțe înțelege să conteste, pentru a se prevala de drepturile pe care i le conferă articolul 5 alineatul (3) din această directivă, decizia autorităților competente prin care i s‑a respins cererea de admisie pe teritoriul statului membru în cauză pentru studii:

46

Condițiile în care calea de atac împotriva unei decizii a autorităților competente prin care se respinge o cerere de admisie pe teritoriul unui stat membru pentru studii se exercită și, dacă este cazul, hotărârea adoptată la capătul acesteia se execută trebuie însă să fie de natură să permită adoptarea într‑un termen scurt a unei noi decizii, conformă cu aprecierea cuprinsă în hotărârea prin care s‑a pronunțat anularea, astfel încât resortisantul unei țări terțe suficient de diligent să fie în măsură să beneficieze de efectivitatea deplină a drepturilor pe care i le conferă directiva menționată.

47

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară:

Articolul 34 alineatul (5) din Directiva (UE) 2016/801 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau proiecte educaționale și muncă au pair, citit în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

trebuie interpretat în sensul că

nu impune, în ceea ce privește acțiunea prin care un resortisant al unei țări terțe înțelege să conteste, pentru a se prevala de drepturile pe care i le conferă articolul 5 alineatul (3) din această directivă, decizia autorităților competente prin care i s‑a respins cererea de admisie pe teritoriul statului membru în cauză pentru studii:

Condițiile în care calea de atac împotriva unei decizii a autorităților competente prin care se respinge o cerere de admisie pe teritoriul unui stat membru pentru studii se exercită și, dacă este cazul, hotărârea adoptată la capătul acesteia se execută trebuie însă să fie de natură să permită adoptarea într‑un termen scurt a unei noi decizii, conformă cu aprecierea cuprinsă în hotărârea prin care s‑a pronunțat anularea, astfel încât resortisantul unei țări terțe suficient de diligent să fie în măsură să beneficieze de efectivitatea deplină a drepturilor pe care i le conferă directiva menționată.