1.

Prezentul recurs este îndreptat împotriva Hotărârii Tribunalului din 12 iulie 2023 ( 2 ), prin care a fost respinsă acțiunea în anulare formulată împotriva Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/1879 ( 3 ) de respingere a trei cereri de înregistrare ca indicații geografice protejate (denumite în continuare „IGP‑uri”).

2.

Uniunea Europeană dispune de un cadru foarte amplu de protecție a denumirilor înregistrate ale produselor agricole și alimentare ( 4 ). Acest sistem a fost consolidat, modificat și unificat începând din 13 mai 2024 prin Regulamentul (UE) 2024/1143 ( 5 ), care stabilește un regim mai uniformizat pentru indicațiile geografice pentru vin, băuturi spirtoase, precum și produse agricole și care abrogă Regulamentul nr. 1151/2012. Acest nou regulament 2024/1143 nu este aplicabil prezentului litigiu, însă dispozițiile sale sunt aproape identice cu cele ale regulamentului nr. 1151/2012 în ceea ce privește chestiunile invocate în speță.

3.

Regulamentul nr. 1151/2012 stabilește un sistem comun și centralizat de protecție pentru întreaga Uniune, atât în ceea ce privește denumirile de origine protejate (denumite în continuare „DOP‑uri”), cât și IGP‑urile.

4.

Cererile de protecție a IGP‑urilor sunt examinate în cadrul unei proceduri administrative compuse, în care intervin autoritățile naționale și Comisia Europeană.

5.

Până în prezent, Curtea a abordat în special litigii referitoare la etapa „națională” a acestei proceduri. Prezentul recurs îi va oferi Curții ocazia de a analiza punctul până la care Comisia poate să respingă, în etapa „europeană” a procedurii, înregistrarea ( 6 ) mai multor IGP‑uri autorizate în prealabil de autoritățile franceze.

6.

Considerentul (58) are următorul conținut:

„Pentru a asigura faptul că denumirile de origine, indicațiile geografice și specialitățile tradiționale garantate îndeplinesc condițiile prevăzute de prezentul regulament, cererile ar trebui examinate de autoritățile naționale din statul membru în cauză, în conformitate cu dispozițiile comune minime, printre care se numără o procedură națională de opoziție. Comisia ar trebui să examineze ulterior cererile, pentru a se asigura că nu există erori flagrante și că au fost luate în considerare legislația Uniunii și interesele părților interesate din afara statului membru în care se depune cererea.”

7.

Articolul 13 („Protecție”) prevede:

„(1)   Denumirile înregistrate sunt protejate împotriva:

[…]

[…]

(3)   Statele membre adoptă măsurile administrative și juridice corespunzătoare pentru a preveni sau opri utilizarea ilegală a denumirilor de origine protejate menționate la alineatul (1), produse sau comercializate în statul membru respectiv.

[…]”

8.

Articolul 49 („Cererile de înregistrare a denumirilor”) prevede:

„(1)   Cererile de înregistrare a denumirilor în cadrul sistemelor de calitate menționate la articolul 48 pot fi depuse numai de către grupuri care lucrează cu produse a căror denumire urmează să fie înregistrată.

[…]

(2)   Atunci când cererea în temeiul sistemului prezentat la titlul II se referă la o zonă geografică dintr‑un stat membru sau când cererea în temeiul sistemului prezentat la titlul III este pregătită de un grup stabilit într‑un alt stat membru, aceasta trebuie adresată autorităților din statul membru respectiv.

Statul membru examinează cererea prin mijloace adecvate, pentru a se asigura că este justificată și că îndeplinește condițiile sistemului respectiv.

(3)   În cadrul controlului prevăzut la alineatul (2) al doilea paragraf din prezentul articol, statul membru inițiază o procedură națională de opoziție prin care asigură publicarea adecvată a cererii și stabilește o perioadă rezonabilă în care orice persoană fizică sau juridică având un interes legitim și care este stabilită sau își are reședința pe teritoriul său poate depune o opoziție față de cerere.

Statul membru evaluează admisibilitatea opozițiilor primite în cadrul sistemului prevăzut la titlul II din perspectiva criteriilor menționate la articolul 10 alineatul (1) sau admisibilitatea opozițiilor primite în cadrul sistemului prevăzut la titlul III din perspectiva criteriilor menționate la articolul 21 alineatul (1).

(4)   Dacă consideră, după evaluarea opoziției primite, că sunt îndeplinite cerințele prezentului regulament, statul membru poate adopta o decizie favorabilă și transmite Comisiei un dosar de cerere. În acest caz, informează Comisia cu privire la opozițiile admisibile primite din partea persoanei fizice sau juridice care a comercializat produsele în cauză în mod legal prin utilizarea continuă a denumirilor în cauză pe o perioadă de cel puțin cinci ani înainte de data publicării menționată la alineatul (3).

Statul membru se asigură că decizia sa favorabilă este făcută publică și că orice persoană fizică sau juridică având un interes legitim are posibilitatea unei căi de atac.

Statul membru se asigură că versiunea caietului de sarcini pe care și‑a întemeiat decizia favorabilă este publicată și asigură accesul la formatul electronic al caietului de sarcini.

În ceea ce privește denumirile de origine protejate și indicațiile geografice protejate, statul membru asigură, de asemenea, publicarea adecvată a versiunii caietului de sarcini, cu privire la care Comisia ia o decizie în conformitate cu articolul 50 alineatul (2).

(5)   Atunci când cererea depusă în temeiul sistemului prevăzut la titlul II se referă la o zonă geografică dintr‑o țară terță sau când cererea depusă în temeiul sistemului prevăzut la titlul III este pregătită de un grup stabilit într‑o țară terță, aceasta se transmite Comisiei fie în mod direct, fie prin intermediul autorităților din țara terță în cauză.

[…]”

9.

Articolul 50 („Verificarea de către Comisie și publicarea în scopul manifestării opoziției”) prevede:

„(1)   Comisia examinează, prin mijloace adecvate, eventualele cereri primite în temeiul articolului 49, pentru a se asigura că sunt justificate și că îndeplinesc condițiile sistemului respectiv. Verificarea nu trebuie să dureze mai mult de șase luni. În cazul în care această perioadă este depășită, Comisia îi comunică în scris solicitantului motivele întârzierii.

Cel puțin în fiecare lună, Comisia publică lista denumirilor care au făcut obiectul unei cereri de înregistrare, precum și data depunerii acestora.

[…]”

10.

Articolul 52 („Decizia privind înregistrarea”) stabilește:

„(1)   Atunci când, pe baza informațiilor puse la dispoziția sa în urma verificării efectuate în temeiul articolului 50 alineatul (1) primul paragraf, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile pentru înregistrare, Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru respingerea cererii. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 57 alineatul (2).

(2)   În cazul în care nu primește niciun act de opoziție sau nicio declarație de opoziție motivată admisibilă în temeiul articolului 51, Comisia adoptă, fără aplicarea procedurii menționate la articolul 57 alineatul (2), acte de punere în aplicare de înregistrare a denumirii.

(3)   În cazul în care primește o declarație de opoziție motivată admisibilă, Comisia, în urma consultărilor corespunzătoare menționate la articolul 51 alineatul (3) și luând în considerare rezultatele acestor consultări:

(4)   Actele de înregistrare și deciziile de respingere se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.”

11.

Istoricul litigiului este prezentat la punctele 4-9 din hotărârea atacată, în termeni pe care îi expunem pe scurt în continuare.

12.

Denumirile „Jambon sec de Corse”/„Jambon sec de Corse – Prisuttu”, „Lonzo de Corse”/„Lonzo de Corse – Lonzu” și „Coppa de Corse”/„Coppa de Corse – Coppa di Corsica” au făcut obiectul unei înregistrări ca DOP‑uri la 28 mai 2014, prin intermediul a trei regulamente de punere în aplicare ( 7 ).

13.

În luna decembrie 2015, Consortium des Charcutiers Corses a depus la autoritățile naționale franceze șapte cereri de înregistrare ca IGP‑uri, în temeiul Regulamentului nr. 1151/2012. Cele șapte cereri priveau următoarele denumiri: „Jambon sec de l’Île de Beauté”, „Coppa de l’Île de Beauté”, „Lonzo de l’Île de Beauté”, „Saucisson sec de l’Île de Beauté”, „Pancetta de l’Île de Beauté”, „Figatelli de l’Île de Beauté” și „Bulagna de l’Île de Beauté”.

14.

La 20 aprilie 2018, ministre de l’Agriculture et de l’Alimentation (ministrul agriculturii și alimentației, Franța) și ministre de l’Économie et des Finances (ministrul economiei și finanțelor, Franța) au adoptat șapte ordine de omologare a celor șapte caiete de sarcini corespunzătoare în vederea transmiterii acestora Comisiei spre aprobare.

15.

Prin cererile introduse la 27 iunie 2018 la Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța), sindicatul care deține ( 8 ) caietele de sarcini aferente DOP‑urilor „Jambon sec de Corse – Prisuttu”, „Coppa de Corse – Coppa di Corsica” și „Lonzo de Corse – Lonzu” a solicitat anularea ordinelor din 20 aprilie 2018 privind omologarea caietelor de sarcini aferente denumirilor „Jambon sec de l’Île de Beauté”, „Coppa de l’Île de Beauté” și „Lonzo de l’Île de Beauté”. În opinia acestui sindicat, în special sintagma „Île de Beauté” imita sau evoca termenul „Corse” și, prin urmare, crea confuzie cu denumirile deja înregistrate ca DOP‑uri.

16.

La 17 august 2018, autoritățile franceze au transmis Comisiei cele șapte cereri de înregistrare ca IGP‑uri a denumirilor mezelurilor corsicane.

17.

În ceea ce privește cererile de înregistrare ca IGP‑uri a denumirilor „Jambon sec de l’Île de Beauté”, „Lonzo de l’Île de Beauté” și „Coppa de l’Île de Beauté”, Comisia a trimis autorităților franceze două scrisori, la 12 februarie 2019 și la 24 noiembrie 2020, solicitând clarificări, în special în ceea ce privește problema eventualei lor ineligibilități.

18.

Autoritățile naționale au răspuns că, în opinia lor, cele două grupe de produse (și anume DOP‑urile înregistrate și cererile de protecție ca IGP‑uri) erau în mod clar diferite în ceea ce privește produsele și că denumirile li se păreau suficient de distincte.

19.

Prin hotărârea din 19 decembrie 2019 [referitoare la denumirea „Jambon sec de l’Île de Beauté” (IGP)] și prin două hotărâri din 13 februarie 2020 [referitoare la denumirile „Coppa de l’Île de Beauté” (IGP) și, respectiv, „Lonzo de l’Île de Beauté” (IGP)], Conseil d’État (Consiliul de Stat) a respins cele trei cereri introduse de sindicatul care administrează DOP‑urile.

20.

Conseil d’État (Consiliul de Stat) a reținut în special că „[…] reclamanții nu pot susține în mod întemeiat că decretul atacat ar încălca dispozițiile […] articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul [nr. 1151/2012]” [punctul 5 din cele trei hotărâri ale Conseil d’État (Consiliul de Stat)].

21.

În urma examinării cererilor de înregistrare a celor șapte IGP‑uri ale mezelurilor corsicane, prin Decizia de punere în aplicare 2021/1879, Comisia a respins înregistrarea a trei dintre acestea. În schimb, a aprobat celelalte patru cereri transmise de autoritățile franceze ( 9 ).

22.

La 20 ianuarie 2022, Consortium des Charcutiers Corses și mai mulți producători asociați au introdus o acțiune la Tribunal, solicitând anularea deciziei atacate.

23.

La 12 iulie 2023, Tribunalul a respins acțiunea în anulare și a obligat reclamanții la plata cheltuielilor de judecată.

24.

Reclamanții invocaseră două motive de anulare: a) faptul că Comisia și‑ar fi depășit competențele; și b) demonstrarea suficientă de către autoritățile naționale și de către Conseil d’État (Consiliul de Stat) a conformității celor trei cereri de înregistrare cu articolele 7 și 13 din Regulamentul nr. 1151/2012.

25.

Motivele care, potrivit Tribunalului, au condus la respingerea acțiunii au fost în esență următoarele:

26.

La 19 septembrie 2023, Consortium des Charcutiers Corses și producătorii asociați au introdus prezentul recurs.

27.

Recurenții solicită Curții:

28.

La rândul său, Comisia solicită Curții:

29.

În motivarea recursului prezentat, recurenții invocă patru motive:

30.

Dintre aceste patru motive, Curtea a considerat necesar să se formuleze concluzii cu privire la primele două. Le vom analiza începând cu cel de al doilea, care, din punct de vedere logic, ne pare prioritar în raport cu fondul deciziei, întrucât se referă la competențele Comisiei.

31.

Recurenții critică Tribunalul pentru că a încălcat distribuția competențelor între autoritățile naționale și Comisie, prevăzută la articolele 49 și 50 din Regulamentul nr. 1151/2012 pentru procedura de înregistrare a unei IGP ( 12 ).

32.

În opinia acestora, în procedura de înregistrare Comisia are o marjă de apreciere limitată și dispune doar de posibilitatea de a verifica corectitudinea formală a cererii de IGP transmisă de autoritățile naționale și de a examina dacă acestea au comis o eroare flagrantă pe parcursul etapei naționale a procedurii.

33.

Comisia se opune acestui raționament și confirmă pertinența raționamentului și a soluției adoptate de Tribunal în hotărârea atacată.

34.

Înregistrarea unei IGP este examinată în cadrul unei proceduri administrative compuse, în care intervin autoritățile competente din statul membru și Comisia. Este ceea ce subliniază considerentul (58) al Regulamentului nr. 1151/2012 ( 13 ).

35.

Procedura de înregistrare a IGP‑urilor ( 14 ) cuprinde o primă etapă națională, reglementată de articolul 49 din Regulamentul nr. 1151/2012. Începe cu cererea de înregistrare a IGP, pe care grupul de producători interesați o depune la autoritățile statului membru unde este situată din punct de vedere geografic zona de producție.

36.

Autoritatea națională examinează cererea prin mijloace adecvate pentru a verifica dacă aceasta este justificată și dacă îndeplinește condițiile de fond ale Regulamentului nr. 1151/2012 ( 15 ). Statul membru asigură publicarea adecvată a cererii, precum și o perioadă rezonabilă în care orice persoană fizică sau juridică având un interes legitim și care este stabilită sau își are reședința pe teritoriul său poate depune o opoziție ( 16 ).

37.

Autoritățile naționale evaluează declarațiile de opoziție primite și decid dacă cererea îndeplinește cerințele Regulamentului nr. 1151/2012. În cazul în care evaluarea este pozitivă, acestea adoptă o decizie favorabilă. Trebuie de asemenea să asigure publicarea și accesul prin mijloace electronice la caietul de sarcini pe care și‑au întemeiat decizia favorabilă ( 17 ). În plus, statul membru se asigură că decizia sa favorabilă este făcută publică și că orice persoană fizică sau juridică având un interes legitim are posibilitatea unei căi de atac ( 18 ).

38.

Dacă decizia autorității naționale este favorabilă, etapa națională se încheie cu transmiterea către Comisie a dosarului de cerere de IGP, însoțit de opozițiile admisibile primite ( 19 ).

39.

În cazul în care este vorba despre cereri de înregistrare de IGP‑uri provenind din țări terțe, nu există, în mod logic, etapa națională. Procedura se desfășoară în fața Comisiei, care concentrează întreaga putere de decizie ( 20 ).

40.

Etapa europeană a procedurii de înregistrare a unei IGP, reglementată de articolul 50 din Regulamentul nr. 1151/2012, începe cu examinarea pe care trebuie să o realizeze Comisia, odată primită decizia națională, pentru a verifica dacă cererea este justificată și dacă întrunește condițiile prevăzute pentru IGP‑uri.

41.

Dacă, în urma acestei verificări (care nu poate dura mai mult de șase luni), consideră că „nu sunt îndeplinite condițiile pentru înregistrare”, Comisia respinge cererea de înregistrare a IGP ( 21 ). Dacă, dimpotrivă, o admite, aceasta publică în Jurnalul Oficial documentul unic și trimiterea la publicarea caietului de sarcini al produsului ( 22 ).

42.

După publicarea în Jurnalul Oficial, autoritățile dintr‑un stat membru sau dintr‑o țară terță, precum și orice persoană fizică sau juridică având un interes legitim și care este stabilită într‑o țară terță pot prezenta un act de opoziție. Comisia transmite actul de opoziție autorității statului membru care a prezentat cererea ( 23 ) și, în cazul în care această opoziție este confirmată, se deschide o procedură ( 24 ).

43.

Dacă nu primește niciun act de opoziție (sau nicio declarație de opoziție motivată admisibilă), Comisia adoptă decizia de înregistrare a IGP. Comisia acționează în același mod în situația în care, după ce a primit o declarație de opoziție motivată admisibilă, s‑a ajuns la un acord în urma consultărilor indicate la articolul 51 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1151/2012. În cazul în care nu s‑a ajuns la un acord, Comisia adoptă, dacă este cazul, actele de punere în aplicare pentru înregistrarea IGP ( 25 ).

44.

În orice caz, actele de înregistrare și deciziile de respingere a înregistrării IGP se publică în Jurnalul Oficial ( 26 ).

45.

Jurisprudența Curții a avut ocazia să schițeze caracteristicile acestei proceduri administrative compuse. Spre deosebire de procedurile compuse existente în cadrul uniunii bancare ( 27 ) (în care etapa națională este doar o etapă pregătitoare a celei europene, în care instituția sau organismul Uniunii concentrează puterea de decizie), etapa națională a procedurii de înregistrare a unei IGP are o autonomie proprie, întrucât autoritățile naționale adoptă decizii care produc efecte pentru terți (și nu doar pregătitoare), supuse controlului instanțelor naționale.

46.

În Hotărârea GAEC Jeanningros ( 28 ), Curtea și‑a consolidat jurisprudența referitoare la etapa națională a procedurilor de înregistrare a IGP‑urilor. Aceasta a subliniat în special că autoritățile statului membru în cauză dispun în această etapă națională de o putere de decizie specifică și autonomă.

47.

Potrivit Curții, „Regulamentul nr. 1151/2012 instituie un sistem de competențe partajate, în sensul că, în special, decizia de a înregistra o denumire ca indicație geografică protejată nu poate fi luată de Comisie decât dacă statul membru în cauză i‑a prezentat o cerere în acest scop și că o astfel de cerere nu poate fi făcută decât dacă acest stat membru a verificat că era justificată. Acest sistem de competențe partajate se explică în special prin faptul că înregistrarea unei indicații geografice protejate presupune verificarea îndeplinirii unei serii de condiții, ceea ce necesită, într‑o mare măsură, cunoașterea aprofundată a unor elemente specifice statului membru interesat, elemente pe care autoritățile competente ale acestui stat sunt cele mai în măsură să le verifice” ( 29 ).

48.

În conformitate cu această jurisprudență, autoritatea națională deține controlul asupra procedurii de înregistrare a unei IGP, ceea ce se justifică, printre altele ( 30 ), din următoarele motive:

49.

Întrucât controlul etapei naționale a acestei proceduri este deținut de autoritatea națională, deciziile acesteia nu sunt simple acte pregătitoare ale deciziei ulterioare a Comisiei, ci au o autonomie proprie și produc efecte juridice pentru solicitanții IGP. Din acest motiv, Curtea admite controlul instanțelor naționale asupra deciziilor autorităților naționale referitoare la înregistrarea unei IGP ( 31 ).

50.

Potrivit recurenților, autonomia etapei naționale a procedurii debilitează etapa europeană a acesteia până la punctul în care Comisia ar trebui să se limiteze la a verifica dacă dosarul transmis de autoritatea națională este complet și dacă autoritatea națională în cauză nu a comis o eroare flagrantă de apreciere.

51.

Pornind de la această premisă, din moment ce în hotărârea atacată Tribunalul nu a reținut că etapa europeană a procedurii conferă Comisiei o marjă de decizie atât de redusă, recurenții afirmă că acesta a comis o eroare de drept atunci când a interpretat articolele 49 și 50 din Regulamentul nr. 1151/2012.

52.

Considerăm, dimpotrivă, că Tribunalul nu a comis nicio eroare de drept.

53.

Comisia examinează cererile transmise de autoritățile naționale „pentru a se asigura că nu există erori flagrante și că au fost luate în considerare legislația Uniunii și interesele părților interesate din afara statului membru în care se depune cererea” ( 32 ).

54.

Articolul 50 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1151/2012 confirmă faptul că Comisia „examinează, prin mijloace adecvate, eventualele cereri primite în temeiul articolului 49, pentru a se asigura că sunt justificate și că îndeplinesc condițiile sistemului respectiv.” În urma acestei verificări, Comisia poate respinge cererea în cazul în care „consideră că nu sunt îndeplinite condițiile pentru înregistrare” [articolul 52 alineatul (1) din regulament].

55.

Deși Regulamentul nr. 1151/2012 nu definește noțiunea de „exam[inare] prin mijloace adecvate”, lectura dispozițiilor menționate până la acest moment scoate în evidență aspectul că, în realizarea acesteia, Comisia nu este ținută de aprecierea autorităților naționale și dispune de o marjă de apreciere autonomă. Este ceea ce a susținut în mod corect Tribunalul în hotărârea atacată (punctul 44).

56.

În etapa europeană a procedurii, Comisia trebuie să verifice trei elemente, fiecare dintre acestea răspunzând unei logici proprii:

57.

Așadar, Comisia dispune, în primul rând, de o putere de control al erorilor flagrante pe care autoritățile naționale ar fi putut să le comită în etapa națională a procedurii de înregistrare a unei IGP. Este logic să fie așa din moment ce autoritățile în cauză dispun în această etapă de o putere de decizie autonomă, controlată de instanțele naționale.

58.

Trimiterea Curții (Hotărârea GAEC Jeanningros, punctul 25) la „marj[a] de apreciere limitată sau inexistentă” a Comisiei în procedurile de modificare a caietelor de sarcini și de înregistrare a unei IGP privește, astfel cum în mod corect a indicat Tribunalul, etapa națională a procedurii ( 34 ). În același sens trebuie să se înțeleagă raționamentele cuprinse în alte hotărâri ale Curții ( 35 ).

59.

Or, în etapa europeană a acestor proceduri, Comisia dispune, astfel cum afirmă Tribunalul ( 36 ), de o marjă de apreciere autonomă și nu este ținută de aprecierea autorităților naționale. Aceasta poate să acorde sau să respingă înregistrarea IGP‑urilor, în considerarea îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor impuse.

60.

Puterea autonomă de decizie a Comisiei în etapa europeană a acestei proceduri depășește simpla verificarea a erorilor formale și flagrante în procesarea națională a cererii. Comisia trebuie să realizeze o analiză completă a cererii de înregistrare aprobată de autoritățile naționale pentru a verifica dacă aceasta îndeplinește cerințele Regulamentului nr. 1151/2012.

61.

Această analiză completă poate conduce la adoptarea de către Comisie a unei decizii diferite de cea reținută de autoritățile naționale. Este ceea ce, parțial, s‑a întâmplat în prezenta cauză ( 37 ).

62.

Puterea Comisiei de a examina și de a decide cu privire la opozițiile transnaționale prezentate de părțile interesate din alte state membre în ceea ce privește înregistrarea unei IGP (articolul 51 din Regulamentul nr. 1151/2012) confirmă competența sa autonomă de a decide cu privire la cererile de înregistrare ( 38 ).

63.

În același mod, aplicarea uniformă a condițiilor de înregistrare a IGP‑urilor, stabilite de Regulamentul nr. 1151/2012, impune ca, în etapa europeană a procedurii, Comisia să dispună de o putere autonomă cu care să stabilească practica uniformă pe care trebuie să o urmeze autoritățile statelor membre. Dacă Comisia nu ar dispune de această putere de decizie autonomă, ar exista un risc considerabil de aplicare diferențiată a condițiilor de înregistrare a IGP‑urilor în statele membre.

64.

Etapa europeană a procedurii ar fi lipsită de autonomie proprie în cazul în care Comisia ar fi ținută de aprecierile autorităților naționale și nu ar putea respinge cererile de înregistrare pe care aceste autorități le‑au aprobat. Procedura de înregistrare a IGP‑urilor, prevăzută de Regulamentul nr. 1151/2012, nu ar mai fi o veritabilă procedură compusă dacă etapa sa europeană ar fi denaturată prin reducerea drastică a puterilor Comisiei.

65.

Prin urmare, considerăm, asemenea Tribunalului, că Comisia este învestită cu puterea de a verifica dacă cererea de înregistrare a unei IGP, transmisă de autoritățile naționale, îndeplinește dispozițiile dreptului Uniunii aplicabile. În consecință, al doilea motiv de recurs trebuie respins.

66.

Recurenții critică Tribunalul pentru că a adăugat în mod nelegal condițiilor de înregistrare a unei IGP, prevăzute la articolele 5, 6 și 7 din Regulamentul nr. 1151/2012, cerința ca denumirea a cărei înregistrare ca IGP se solicită să nu încalce protecția împotriva evocării, stabilită la articolul 13 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat.

67.

În opinia acestora, hotărârea atacată reține în mod corect (punctele 29 și 30) că articolul 13 din Regulamentul nr. 1151/2012 nu se referă la înregistrare, ci la întinderea protecției denumirilor înregistrate și că, prin urmare, această din urmă dispoziție „nu poate constitui, prin ea însăși, temeiul legal al respingerii unei cereri de înregistrare”.

68.

Cu toate acestea, Tribunalul s‑a distanțat de această constatare și a comis mai multe erori de drept la punctele 32-40 din hotărârea atacată:

69.

Comisia se opune acestor argumente și susține aplicarea combinată a articolului 7 alineatul (1) litera (a) și a articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1151/2012, stabilită de Tribunal. Această aplicare are loc pentru prima dată ca urmare a particularității situației care s‑a produs în legătură cu cererile de înregistrare a IGP‑urilor în discuție.

70.

Particularitatea situației la care se referă Comisia decurge dintr‑o suită de fapte care trebuie amintite:

71.

Raționamentul Comisiei, confirmat de Tribunal în hotărârea atacată, ne pare corect și nu împărtășim argumentele recurenților în susținerea primului motiv de recurs.

72.

Articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1151/2012 prevede că IGP‑urile trebuie să fie conforme cu un caiet de sarcini care să includă, printre alte elemente, cel puțin „denumirea care urmează a fi protejată ca denumire de origine sau indicație geografică, astfel cum este folosită în limbajul comercial sau în limbajul comun, și numai în limbile care sunt sau au fost folosite în mod tradițional în descrierea unui produs specific în zona geografică delimitată.”

73.

Am subliniat deja că, în etapa europeană a procedurii de înregistrare a unei IGP, revine Comisiei sarcina să respingă cererea dacă nu sunt îndeplinite condițiile necesare. Una dintre aceste condiții este aceea ca în caietul de sarcini să se includă o denumire a produsului a cărei utilizare în limbajul comercial să fie licită.

74.

Utilizarea unei denumiri este ilicită atunci când încalcă protecția împotriva evocării, prevăzută la articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1151/2012. Potrivit acestei dispoziții, „denumirile înregistrate sunt protejate împotriva: […] oricărei utilizări abuzive, imitări sau evocări, chiar dacă adevărata origine a produselor sau a serviciilor este indicată […]”.

75.

Astfel cum în mod corect se arată în hotărârea atacată (punctele 36 și 37), a admite înregistrarea unei IGP care evocă o denumire deja înregistrată ca DOP ar lipsi de efect util protecția prevăzută la articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1151/2012. Odată înregistrată această denumire ca IGP, denumirea înregistrată anterior ca DOP nu ar mai putea beneficia în privința acestei IGP de protecția prevăzută de dispoziția menționată. Prin urmare, caietul de sarcini al unei cereri de înregistrare a unei IGP nu poate include o denumire care evocă denumirea unei DOP înregistrate anterior.

76.

Recurenții susțin că verificarea încălcărilor articolului 13 din Regulamentul nr. 1151/2012 este de competența autorităților naționale, iar nu a Comisiei. Nu împărtășim această teză întrucât, în opinia noastră:

77.

În opinia Curții, „sistemul de protecție a DOP și a IGP urmărește în esență să asigure consumatorilor faptul că produsele agricole care beneficiază de o denumire înregistrată prezintă, datorită provenienței lor dintr‑o anumită zonă geografică, anumite caracteristici specifice și, prin urmare, oferă o garanție de calitate datorată provenienței lor geografice în scopul de a permite operatorilor agricoli care au depus eforturi calitative reale să obțină în schimb venituri mai bune și să împiedice ca terții să profite în mod abuziv de reputația care decurge din calitatea acestor produse” ( 43 ).

78.

Interdicția evocării, prevăzută la articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1151/2012, urmărește să evite ca producătorii terți să profite în mod abuziv de reputația DOP‑urilor și IGP‑urilor deja înregistrate.

79.

Potrivit Curții, „noțiunea de «evocare» acoperă ipoteza în care semnul utilizat pentru a desemna un produs încorporează o parte a unei indicații geografice protejate sau a unei DOP, astfel încât, în prezența numelui produsului în discuție, consumatorului îi este indusă, ca imagine de referință, marja care beneficiază de respectiva indicație sau de respectiva denumire” ( 44 ). Esențial este ca consumatorul să stabilească o legătură suficient de directă și de univocă între termenul utilizat pentru a desemna produsul în cauză și IGP.

80.

Jurisprudența referitoare la noțiunea de „evocare” ( 45 ) s‑a consolidat răspunzând în special unor cereri de decizie preliminară în materie de mărci sau de denumiri protejate prin DOP‑uri sau IGP‑uri. Hotărârile prin care se soluționează recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de Tribunal care, la rândul lor, interpretează (și aplică) această noțiune, sunt mai puțin frecvente.

81.

Or, Curtea a considerat că aprecierile efectuate de Tribunal, prin care se acceptă sau se respinge că un semn distinctiv nou (o cerere de DOP sau de IGP, după caz) evocă o denumire deja înregistrată, sunt „de natură factuală” și, în principiu, acestea nu pot fi criticate în etapa recursului ( 46 ).

82.

Pornind de la această premisă, critica pe care recurenții o reproșează Tribunalului pentru că a confirmat teza Comisiei cu privire la existența unei evocări în prezenta cauză nu poate fi admisă. Este vorba despre o chestiune factuală asupra căreia Tribunalul are ultimul cuvânt și care nu poate fi revizită în etapa recursului.

83.

În cazul în care Curtea va admite că raționamentul cu privire la acest aspect poate fi revizuit în etapa recursului, suntem de aceeași părere cu Tribunalul în privința faptului că are loc evocarea pe care s‑a întemeiat decizia atacată.

84.

Denumirile în discuție, utilizate în limbajul comercial din 2015, se referă la aceeași zonă geografică (insula Corsica) precum DOP‑urile. Sintagma „Île de Beauté” reprezintă o expresie uzuală care pentru un consumator francez face trimitere la insula Corsica ( 47 ). Deși nu este vorba despre denumiri total sau parțial omonime ( 48 ), există sinonimie, iar evocarea, care nu necesită similitudine fonetică, nu poate fi exclusă.

85.

Diferențele de calitate dintre produsele ale căror denumiri fac obiectul cererilor de înregistrare ca IGP‑uri și cele care beneficiază deja de protecția DOP‑urilor nu sunt evidențiate prin etichetare și sunt cunoscute doar de un public deosebit de bine informat. Aceste diferențe evidențiază o calitate inferioară a produselor protejate prin IGP‑uri și o legătură mai slabă cu aria geografică de producție ( 49 ). În lipsa unor studii sau sondaje obiective ( 50 ), percepția consumatorilor nu este suficientă pentru a reține autonomia distinctivă a IGP‑urilor solicitate în raport cu DOP‑urile înregistrate.

86.

În sfârșit, recurenții susțin că hotărârea atacată nu permite coexistența unor denumiri de diferite tipuri pentru produse similare în același teritoriu.

87.

În pofida faptului că în hotărârea atacată nu s‑a pronunțat în mod explicit cu privire la acest argument, Tribunalul a analizat situații de coexistență între DOP‑uri și IGP‑uri ( 51 ) și suntem de părere că nu există nicio eroare de drept în raționamentul acestuia cu privire la acest aspect. Exemplele de coexistență de DOP‑uri și IGP‑uri citate de recurenți au fost acceptate sub regimul unor dispoziții deja derogate (DOP „Corse/Vin de Corse” și IGP „Île de Beauté”) sau erau anterioare momentului intrării în vigoare a indicațiilor geografice ale Uniunii (DOP „Aceto balsamico tradizionale di Modena” și IGP „Aceto Balsamico di Modena”).

88.

Sub regimul Regulamentului nr. 1151/2012, coexistența a două denumiri similare cu privire la aceleași produse și în același teritoriu trebuie exclusă în principiu, întrucât o IGP ulterioară slăbește protecția pe care regulamentul menționat o oferă unei DOP anterioare, erodând reputația acesteia.

89.

În concluzie, primul motiv de recurs trebuie de asemenea respins.

90.

Ținând seama de faptul că prezentele concluzii abordează doar două dintre motivele de recurs, fără a le analiza pe celelalte, nu ne putem pronunța cu privire la eventuala condamnare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

91.

Prin urmare, propunem Curții să respingă primul și cel de al doilea motiv ale recursului formulat împotriva Hotărârii Tribunalului din 12 iulie 2023, Cunsorziu di i Salamaghji Corsi – Consortium des Charcutiers Corses și alții/Comisia (T‑34/22, EU:T:2023:386).