Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL MANUEL CAMPOS SÁNCHEZ‑BORDONA
prezentate la 4 iulie 2024(1)
Cauza C‑295/23
Halmer Rechtsanwaltsgesellschaft UG
împotriva
Rechtsanwaltskammer München,
cu participarea:
SIVE Beratung und Beteiligung GmbH,
Daniel Halmer
[cerere de decizie preliminară formulată de Bayerischer Anwaltsgerichtshof (Consiliul de disciplină al avocaților din Bavaria, Germania)]
„Trimitere preliminară – Libera circulație a capitalurilor – Libertatea de stabilire – Directiva 2006/123/CE – Participarea unei societăți comerciale la capitalul unei societăți profesionale de avocați – Revocarea înscrierii în barou a societății profesionale de avocați din cauza acestei participări”
1. În litigiul aflat la originea prezentei trimiteri preliminare se dezbate dacă o societate austriacă ce nu dispune de autorizație pentru a presta servicii de consultanță juridică poate dobândi o parte din capitalul social al unei societăți profesionale de avocați care își desfășoară activitatea în Germania.
2. Litigiul s‑a născut ca urmare a faptului că Rechtsanwaltskammer München (Baroul de avocați din München, denumit în continuare „baroul”) a interzis această dobândire pentru motivul că nu respecta normele care reglementau profesia de avocat în Germania(2). Potrivit acestor norme, exercitarea profesiei de avocat era permisă societăților de avocați care acționau sub forma juridică de societăți de capital, în care persoanele care nu exercitau anumite profesii nu puteau participa.
3. Pentru a răspunde la cererea de decizie preliminară, Curtea va trebui să stabilească:
– dacă, atunci când investiția de capital implică un anumit grad de influență asupra administrării unei societăți profesionale de avocați, analiza acesteia trebuie realizată în lumina uneia dintre libertățile fundamentale prevăzute de Tratatul FUE și, dacă este cazul, a Directivei 2006/123/CE(3);
– dacă este conformă cu dreptul Uniunii o reglementare națională care limitează la avocați și la membrii anumitor profesii (dar nu și la alții) participarea în societățile profesionale de avocați, rezervând în orice caz avocaților majoritatea capitalului și a voturilor.
I. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii. Directiva 2006/123
4. Considerentul (73) stipulează:
„Cerințele care trebuie examinate includ normele naționale care, din alte motive decât cele legate de calificările profesionale, rezervă accesul la anumite activități anumitor prestatori. Aceste cerințe includ de asemenea și obligația ca un prestator să adopte o anumită formă juridică, în special să fie persoană juridică, o societate de persoane, o entitate fără scop lucrativ sau o societate deținută exclusiv de către persoane fizice și cerințe referitoare la deținerea capitalului unei societăți, în special obligația de a deține o sumă minimă de capital pentru anumite activități de servicii sau de a avea o anumită calificare pentru a deține acțiuni sau pentru a administra anumite societăți […]”
5. Considerentul (77) prevede:
„În cazul în care un operator se deplasează într‑un alt stat membru pentru a exercita acolo o activitate de servicii, ar trebui să se facă o distincție între situațiile reglementate prin libertatea de stabilire și cele reglementate, datorită naturii temporare a activităților în cauză, prin libera circulație a serviciilor. În ceea ce privește diferența dintre libertatea de stabilire și libera circulație a serviciilor, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, elementul‑cheie este […] dacă operatorul este stabilit în statul membru în care prestează serviciul în cauză. În cazul în care operatorul este stabilit în statul membru în care prestează serviciile, acesta ar trebui să intre în domeniul de aplicare al libertății de stabilire. În cazul în care, dimpotrivă, operatorul nu este stabilit în statul membru în care se prestează serviciul, activitățile sale ar trebui reglementate prin libera circulație a serviciilor […] [N]atura temporară a activităților în cauză ar trebui apreciată nu numai în funcție de durata prestării serviciului, ci și în funcție de frecvența, periodicitatea și continuitatea acestuia […]”
6. Considerentul (88) stipulează:
„Dispoziția cu privire la libertatea de a presta servicii nu ar trebui să se aplice în cazurile în care, în conformitate cu dreptul comunitar, o activitate este rezervată într‑un stat membru pentru o anumită profesie, de exemplu cerințele care rezervă juriștilor prestarea de servicii de consiliere juridică.”
7. Potrivit articolului 3 („Relația cu alte dispoziții ale dreptului comunitar”):
„(1) În cazul în care dispozițiile prezentei directive sunt în conflict cu o dispoziție a unui alt act comunitar care reglementează aspecte specifice ale accesului la o activitate de servicii sau la exercitarea acesteia în sectoare specifice sau pentru profesii specifice, dispoziția celuilalt act comunitar prevalează și se aplică acestor sectoare sau profesii specifice. Acestea includ:
[…]”
8. Articolul 4 („Definiții”) prevede:
„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
[…]
8. «motive imperative de interes general» înseamnă motive astfel recunoscute în jurisprudența Curții de Justiție, inclusiv următoarele motive: ordinea publică; siguranța publică; […] protecția consumatorilor, beneficiarilor serviciilor […];
9. «autoritate competentă» înseamnă orice organism sau autoritate dintr‑un stat membru cu rol de control sau de reglementare în ceea ce privește activitățile de servicii, în special autoritățile administrative, incluzând instanțele judecătorești acționând în această calitate, ordinele profesionale și asociațiile profesionale sau alte organisme profesionale care, în exercitarea autonomiei lor juridice, reglementează în mod colectiv accesul la activitățile de servicii sau exercitarea acestora;
[…]
11. «profesie reglementată» înseamnă orice activitate profesională sau ansamblu de activități profesionale, astfel cum se menționează la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2005/36/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale (JO 2005, L255, p.22, Ediție speciala 05/vol. 8, p. 3)];
[…]”
9. Articolul 9 („Regimuri de autorizare”) prevede:
„(1) Statele membre nu impun ca accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia să se supună unui regim de autorizare decât în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) regimul de autorizare nu este discriminatoriu în ceea ce îl privește pe prestatorul în cauză;
(b) nevoia unui regim de autorizare se justifică printr‑un motiv imperativ de interes general;
(c) obiectivul urmărit nu poate fi atins printr‑o măsură mai puțin restrictivă, în special din cauză că un control a posteriori ar avea loc prea târziu pentru a fi în mod real eficient.
(2) În raportul menționat la articolul 39 alineatul (1), statele membre indică regimurile lor de autorizare și motivează compatibilitatea acestora cu alineatul (1) al prezentului articol.
(3) Prezenta secțiune nu se aplică aspectelor regimurilor de autorizare care sunt reglementate direct sau indirect prin alte instrumente comunitare.”
10. Articolul 11 („Durata autorizației”) alineatul (4) prevede:
„Prezentul articol nu aduce atingere posibilității statelor membre de a retrage autorizațiile atunci când condițiile de autorizare nu mai sunt îndeplinite.”
11. Articolul 15 („Cerințe care trebuie evaluate”) dispune:
„(1) Statele membre examinează dacă în cadrul sistemului lor juridic se impune oricare dintre cerințele menționate la alineatul (2) și se asigură că oricare astfel de cerințe sunt compatibile cu condițiile stabilite la alineatul (3). Statele membre își adaptează actele cu putere de lege și actele administrative în așa fel încât acestea să fie compatibile cu aceste condiții.
(2) Statele membre examinează dacă sistemul lor juridic condiționează accesul la o activitatea de servicii sau exercitarea acesteia de oricare dintre următoarele cerințe nediscriminatorii:
[…]
(c) cerințe referitoare la deținerea capitalului unei societăți;
[…]
(3) Statele membre verifică dacă cerințele menționate la alineatul (2) îndeplinesc următoarele condiții:
(a) nediscriminare: cerințele nu trebuie să fie direct sau indirect discriminatorii în funcție de cetățenie sau naționalitate sau, în ceea ce privește societățile, în funcție de situarea sediului social;
(b) necesitate: cerințele trebuie să fie justificate printr‑un motiv imperativ de interes general;
(c) proporționalitate: cerințele trebuie să fie adecvate pentru a garanta îndeplinirea obiectivului urmărit; acestea nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit și nu trebuie să fie posibilă înlocuirea acestor cerințe cu alte măsuri mai puțin restrictive care permit atingerea aceluiași rezultat.
[…]”
12. Articolul 25 („Activități multidisciplinare”) prevede:
„(1) Statele membre asigură că prestatorii nu sunt supuși unor cerințe care îi obligă se exercite o anumită activitate specifică în mod exclusiv sau care limitează exercitarea în comun sau în parteneriate de activități diferite.
Cu toate acestea, următorii prestatori pot fi supuși unor astfel de cerințe:
(a) profesiile reglementate, în măsura în care este justificat pentru a garanta respectarea normelor care reglementează etica și conduita profesională, care variază în funcție de specificul fiecărei profesii, și în măsura în care este necesar pentru a asigura independența și imparțialitatea acestora;
[…]
(2) În cazul în care sunt autorizate activități multidisciplinare între prestatorii menționați la alineatul (1) literele (a) și (b), statele membre asigură următoarele:
(a) prevenirea conflictelor de interese și a incompatibilităților între anumite activități;
(b) garantarea independenței și a imparțialității cerute de anumite activități;
(c) normele care reglementează etica și conduita profesională pentru diferite activități sunt compatibile între ele, în special în ceea ce privește secretul profesional.
[…]”
B. Dreptul național. BRAO
„(1) Avocații se pot asocia cu membrii unui barou, cu consilierii în proprietate intelectuală, cu consultanții fiscali, cu mandatarii fiscali, cu contabilii sau cu alți auditori autorizați în vederea exercitării în comun a profesiei în limitele competențelor lor profesionale […]
(2) Avocații pot de asemenea să își exercite profesia în parteneriat cu:
1. membrii profesiei de avocat din alte state care […] sunt autorizați să se stabilească în conformitate cu domeniul de aplicare al prezentei legi și care au cabinet în străinătate,
2. agenții în proprietate intelectuală, consultanții fiscali, mandatarii fiscali, contabilii și alți auditori autorizați din alte state membre care exercită o profesie similară, din punctul de vedere al pregătirii și al competențelor, cu profesiile la care se referă Pastentanwaltsordnung [Regulamentul privind agenții în proprietate intelectuală], Steuerberatungsgesetz [Legea privind consultanța fiscală] sau Wirtschaftsprüferordnung [Regulamentul privind auditul de conturi] și care pot să își exercite profesiile în comun cu agenții în proprietate intelectuală, cu consultanții fiscali, cu contabilii sau cu alți auditori autorizați, în conformitate cu domeniul de aplicare al prezentei legi.
[…]”
14. Articolul 59c permitea exercitarea profesiei de avocat de către societățile de avocați sub formă de societăți de capital.
15. Articolul 59e prevedea:
„(1) În cadrul unei societăți profesionale de avocați pot fi asociați doar avocații și membrii profesiilor enumerate la articolul 59a alineatul (1) prima teză și la articolul 59a alineatul (2). Aceștia trebuie să exercite o activitate profesională în cadrul societății de avocați. […]
(2) Majoritatea părților sociale și a drepturilor de vot trebuie să fie deținute de avocați. În măsura în care asociații nu sunt autorizați să exercite una dintre profesiile enumerate la alineatul (1) prima teză, aceștia nu au drept de vot.
(3) Părțile sociale ale societății profesionale de avocați nu pot fi deținute în numele unor terțe persoane, iar terții nu pot participa la beneficiile societății de avocați.
(4) Pentru exercitarea drepturilor asociaților, aceștia pot împuternici doar asociați cu drept de vot și care aparțin aceleiași profesii sau sunt avocați.”
16. Articolul 59f stipula:
„(1) Societatea profesională de avocați este administrată în mod responsabil de către avocați. Administratorii trebuie să fie în majoritate avocați.
(2) Pot fi administratori numai persoanele autorizate să exercite una dintre profesiile enumerate la articolul 59e alineatul (1) prima teză.
[…]
(4) Trebuie garantată independența avocaților care sunt administratori sau împuterniciți în conformitate cu alineatul (3) în exercitarea profesiei lor de avocați. Sunt interzise influențele exercitate de către asociați, în special prin intermediul instrucțiunilor sau al legăturilor contractuale.”
II. Situația de fapt, litigiul și întrebările preliminare
17. Halmer Rechtsanwaltsgesellschaft UG (denumită în continuare „Halmer UG”) este o societate profesională de avocați care își desfășoară activitatea în Germania sub forma de haftungsbeschränkte Unternehmergesellschaft (societate profesională cu răspundere limitată). Administratorul și asociatul unic al acesteia a fost inițial domnul Halmer.
18. Prin contractul încheiat la 31 martie 2021, 51 din cele 100 de părți sociale deținute de domnul Halmer au fost transferate către SIVE Beratung und Beteiligung GmbH (denumită în continuare „SIVE”), o societate cu răspundere limitată de drept austriac, care nu este autorizată nici în Germania, nici în Austria să acorde asistență juridică. Concomitent, a fost modificat statutul Halmer UG, în scopul de a garanta independența administrării societății, care a fost rezervată avocaților.
19. La 19 mai 2021, baroul a comunicat Halmer UG că, în temeiul BRAO, în special al articolului 59a și următoarele din acesta, transferul părților sociale către SIVE nu era legal, astfel încât autorizația acordată Halmer UG pentru exercitarea activității de avocat trebuia revocată în cazul în care se menținea transferul respectiv.
20. La 26 mai 2021, Halmer UG a comunicat baroului că își menține transferul, solicitând adoptarea unei decizii.
21. La 9 noiembrie 2021, baroul a revocat autorizația Halmer UG.
22. La 26 noiembrie 2021, Halmer UG a introdus o acțiune împotriva deciziei baroului la Bayerischer Anwaltsgerichtshof (Colegiul de disciplină al avocaților din Bavaria, Germania), care a decis sesizarea Curții cu următoarele întrebări preliminare:
„[1)] Revocarea obligatorie a autorizației unei societăți profesionale de avocați pentru exercitarea activității de avocat, prevăzută de legislația unui stat membru, reprezintă o restricție nepermisă privind dreptul la libertatea de circulație a capitalurilor în sensul articolului 63 alineatul (1) TFUE, atunci când:
[a)] o parte socială a societății profesionale de avocați este transferată unei persoane care nu îndeplinește cerințele profesionale speciale prevăzute de legislația statului membru pentru dobândirea unei părți sociale? În consecință, o parte socială a societății profesionale de avocați poate fi dobândită numai de un avocat sau de un alt membru al baroului, de un consilier în proprietate intelectuală, de un consultant fiscal, de un mandatar fiscal, de un contabil sau de un auditor autorizat, de o persoană care aparține profesiei de avocat dintr‑un alt stat membru care este autorizată să presteze în țară asistență juridică sau de un consilier în proprietate intelectuală, de un consultant fiscal, de un mandatar fiscal, de un contabil sau de un auditor autorizat care poate să desfășoare în țară activitatea respectivă ori de un medic sau de un farmacist,
[b)] un asociat îndeplinește cerințele speciale enumerate la [litera a)], dar nu își desfășoară activitatea în societatea profesională de avocați?
[c)] din cauza transferului uneia sau mai multor părți sociale ori al unuia sau mai multor drepturi de vot, majoritatea acestora nu mai aparține avocaților?
[2)] Faptul că un asociat, care nu are dreptul să exercite o profesie în sensul [întrebării 1) litera a)], nu are drept de vot reprezintă o restricție nepermisă privind dreptul la libertatea de circulație a capitalurilor în sensul articolului 63 alineatul (1) TFUE, în condițiile în care statutul societății cuprinde, în scopul protejării independenței profesioniștilor din avocatură și a activității de avocat, clauze prin care se garantează că societatea este reprezentată numai de avocați sau de persoane împuternicite, se interzice asociaților și adunării generale a asociaților să influențeze conducerea societății prin instrucțiuni sau, indirect, prin amenințarea cu consecințe nefavorabile, nu se recunosc efectele hotărârilor asociaților care încalcă această interdicție și prin care obligația avocaților de a păstra secretul profesional se extinde la asociați și la persoanele împuternicite de aceștia?
[3)] Restricțiile menționate la [întrebarea 1) litera a) și întrebarea 2)] îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 15 alineatul (3) literele (a)-(c) din Directiva [2006/123] pentru ingerințele permise în libertatea de a presta servicii?
[4)] În cazul în care Curtea va considera că nu este lezat dreptul reclamantei la libertatea de circulație a capitalurilor ([întrebările 1) și 2)]) și că nu există nicio încălcare a Directivei [2006/123] ([întrebarea 3)]):
prin restricțiile menționate la [întrebările 1) și 2)] se încalcă dreptul la libertatea de stabilire prevăzut la articolul 49 TFUE al [SIVE]?”
III. Procedura în fața Curții
23. Cererea de decizie preliminară a fost înregistrată la Curte la 9 mai 2023.
24. Au prezentat observații scrise Halmer UG și SIVE, baroul, guvernele german, austriac, spaniol și francez, precum și Comisia Europeană. Toate aceste persoane interesate, cu excepția guvernului francez, au participat, alături de guvernele croat și sloven, la ședința care a avut loc la 30 aprilie 2024.
IV. Analiză
A. Considerații preliminare
25. Instanța de trimitere(5) se află în fața unui litigiu având ca obiect revocarea autorizației acordate unei societăți profesionale de avocați pentru exercitarea activității de avocat.
26. Potrivit baroului, societatea profesională de avocați a cărei autorizație este revocată a încetat să respecte mai multe dintre cerințele impuse de BRAO, în special următoarele:
– asociații trebuie să fie avocați sau să exercite anumite profesii liberale;
– asociații trebuie să desfășoare o activitate profesională în cadrul societății profesionale de avocați;
– majoritatea părților sociale și a drepturilor de vot trebuie să fie deținută de avocați.
27. Instanța de trimitere dorește să se stabilească în esență dacă aceste cerințe impuse de legislația națională:
– restrâng în mod nejustificat libertatea de circulație a capitalurilor garantată de articolul 63 alineatul (1) TFUE;
– încalcă condițiile care, în temeiul Directivei 2006/123, justifică o ingerință în accesul sau în exercitarea unei activități de servicii;
– cu titlu subsidiar, aduc atingere libertății de stabilire consacrate la articolul 49 TFUE.
28. În măsura în care instanța a quo, deși dă prioritate articolului 63 TFUE, adresează și întrebări referitoare la articolul 49 TFUE și la Directiva 2006/123, este necesar să se identifice în prealabil care este libertatea afectată în mod direct.
29. Considerăm că este posibil să se ofere instanței de trimitere un răspuns unic, care să acopere ansamblul întrebărilor sale.
B. Libertățile compromise în prezenta cauză
1. Libera circulație a capitalurilor sau libertatea de stabilire?
30. Dispozițiile naționale aplicabile părților sociale dobândite numai cu intenția de a realiza un plasament financiar, fără a exista intenția de a influența administrarea și controlul societății, trebuie examinate exclusiv din perspectiva liberei circulații a capitalurilor (articolul 63 TFUE)(6).
31. În schimb, o reglementare națională „care este aplicabilă numai participațiilor care permit să se exercite o influență certă asupra deciziilor unei societăți și să se stabilească activitățile acesteia” intră în domeniul de aplicare al articolului 49 TFUE, privitor la libertatea de stabilire(7).
32. Instanța de trimitere consideră că libertatea încălcată în prezenta cauză este cea a circulației capitalurilor. Aceasta ține seama de faptul că 51 % din părțile sociale ale Halmer UG au fost transferate către SIVE, însă consideră că acest aspect, prin el însuși, nu înseamnă că SIVE este în măsură să exercite o influență determinantă asupra Halmer UG.
33. În opinia instanței de trimitere:
– influența determinantă nu este dată doar de ponderea părților sociale, ci și de regimul de funcționare al societății, astfel cum rezultă din statutul acesteia;
– statutul Halmer UG, odată modificat pentru a permite transferul părților sociale către SIVE, nu îi permite acesteia din urmă să exercite o influență determinantă asupra societății profesionale de avocați(8);
– prin urmare, ar fi vorba despre o investiție denumită „de portofoliu”, și anume, efectuată numai cu intenția de a realiza un plasament financiar, fără a exista intenția de a influența administrarea și controlul întreprinderii(9).
34. Ponderea participării la capitalul social este un factor relevant pentru a aprecia influența pe care deținerea sa o conferă titularului investiției. Totuși, aceasta nu este suficientă pentru a concluziona că majoritatea capitalului social atribuie, prin ea însăși, o influență certă asupra societății(10). În sens invers, această influență poate fi obținută chiar și cu cote mai mici(11).
35. Deținerea a 51 % din capitalul social al Halmer UG de către SIVE reprezintă un factor care ar putea fi eventual compensat de alți factori, până la punctul în care să se excludă posibilitatea ca SIVE să exercite o influență certă asupra activității Halmer UG. Modificările statutului societății pe care le expune instanța de trimitere(12) se înscriu în această linie.
36. Aceasta reprezintă o chestiune factuală care trebuie apreciată și soluționată de instanța a quo. În cazul în care, astfel cum pare să reiasă din decizia de trimitere, investiția realizată de SIVE se limitează la simplul aport de capital, fără a exista intenția de a influența administrarea, analiza ar trebui să se axeze pe articolul 63 TFUE.
37. Analiza poate totuși să nu țină seama de împrejurările concrete ale investiției realizate, ci de abordarea mai generală și în abstract a finalității reglementării în discuție.
38. Astfel cum subliniază guvernele german, austriac, spaniol și francez, reglementarea aplicată în prezenta cauză are ca obiect accesul la profesia de avocat și condițiile de exercitare a acesteia(13). Acesta ar fi criteriul preponderent în identificarea libertății aflate în discuție.
39. BRAO face parte dintr‑un ansamblu de dispoziții care urmăresc, printre alte obiective, garantarea independenței profesionale a avocaților. Din această perspectivă, acesta interzice includerea în societățile profesionale de avocați a persoanelor care au interes pur economic și care nu sunt supuse normelor de etică și conduită profesională ale profesiei de avocat(14).
40. Legiuitorul german pare să considere indezirabil ca investitori care nu aparțin profesiei de avocat (cu excepția membrilor anumitor profesii liberale pe care BRAO le consideră asimilabile acesteia) să exercite o influență oricât de mică, și nu doar o influență determinantă, asupra funcționării unei societăți profesionale de avocați(15).
41. Astfel, potrivit legii naționale, o investiție de capital într‑o societate profesională de avocați din partea unor persoane care nu aparțin profesiei de avocat (sau profesiilor asimilabile acesteia) presupune o influență aptă să denatureze exercitarea acestei profesii.
42. Interdicția impusă persoanelor care nu sunt avocați (sau care nu exercită o profesie asimilabilă acesteia în conformitate cu legea națională) de a realiza un aport de capital în aceste societăți reprezintă un obstacol în calea libertății de stabilire (articolul 49 TFUE), libertate care este afectată în principal.
43. Pe baza acestor premise, eventuala atingere adusă exercitării liberei circulații a capitalurilor nu ar reprezenta decât o consecință colaterală și secundară a unei reglementări al cărei obiect principal este de altă natură. Această reglementare limitează în mod considerabil stabilirea operatorilor economici prin intermediul societăților de capital autorizate să presteze serviciile de consultanță juridică rezervate avocaților.
44. În aceste condiții, nu este necesară o analiză de sine stătătoare a reglementării în cauză în raport cu articolul 63 TFUE.
2. Articolul 49 TFUE sau Directiva 2006/123?
45. Pasul următor este acela de a stabili dacă reglementarea în discuție trebuie examinată în raport cu articolul 49 TFUE sau cu Directiva 2006/123.
46. Directiva 2006/123 cuprinde dispozițiile generale necesare pentru facilitarea exercitării libertății de stabilire pentru prestatorii de servicii [articolul 1 alineatul (1)].
47. Curtea acordă o prioritate generală Directivei 2006/123: atunci când o restricție privind libertatea de stabilire intră în domeniul de aplicare al acestei directive, nu este necesar ca ea să fie examinată și în raport cu articolul 49 TFUE(16).
48. Prin urmare, dispozițiile naționale în discuție trebuie analizate în raport cu dispozițiile Directivei 2006/123, care se aplică în principiu serviciilor juridice prestate de avocați(17).
49. Cu toate acestea, potrivit articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2006/123, prevalează asupra acesteia din urmă, în cazul unui conflict, dispozițiile unui alt act al Uniunii „care reglementează aspecte specifice ale accesului la o activitate de servicii sau la exercitarea acesteia în sectoare specifice sau pentru profesii specifice”.
50. Legiuitorul Uniunii a adoptat Directiva 77/249/CEE(18) și Directiva 98/5/CE(19) pentru a facilita libera prestare a serviciilor sau exercitarea cu caracter permanent a profesiei de avocat în statele membre. Aceste directive nu stabilesc dispoziții specifice privind dobândirea de părți sociale sau exercitarea drepturilor de vot în societățile profesionale de avocați.
51. Directiva 98/5 „nu aduce în special atingere legislației naționale care reglementează accesul și exercitarea profesiei de avocat […]”(20). În special articolul 11 din aceasta, referitor la „exercitarea profesiei în cadrul unui grup” de avocați, pornește de la premisa că statele membre pot autoriza sau nu această formă de exercitare a activității profesionale.
52. Curtea a statuat că, „în lipsa unor dispoziții comunitare specifice în materie, fiecare stat membru are libertatea de a reglementa exercitarea profesiei de avocat pe teritoriul său […] Prin urmare, normele aplicabile acestei profesii pot diferi în mod substanțial de la un stat la altul”(21).
53. În stadiul actual al dreptului Uniunii, statele membre dispun, așadar, de libertatea de a accepta ca exercitarea profesiei de avocat să se realizeze prin intermediul societăților de capital. Contrar Comisiei, considerăm că, în funcție de modul în care concep profesia de avocat, precum și de motivele imperative de interes general care justifică decizia corespunzătoare, statele membre ar putea pur și simplu interzice o astfel de modalitate colectivă de exercitare a profesiei(22).
54. În același sens (în lipsa unei armonizări a acestei materii specifice în dreptul în vigoare al Uniunii), statele care sunt favorabile exercitării profesiei de avocat prin intermediul societăților de capital pot impune anumite condiții configurării și funcționării acestor societăți(23).
55. Cu toate acestea, pornind de la recunoașterea diferențelor între statele membre în ceea ce privește această materie(24), în cazul în care un stat membru permite exercitarea profesiei de avocat prin intermediul societăților de capital, cum este cazul în speță, restricțiile pe care acesta le impune trebuie evaluate în lumina Directivei 2006/123.
56. Republica Federală Germania ar fi putut opta, subliniem din nou, să excludă pur și simplu posibilitatea exercitării profesiei de avocat prin intermediul societăților de capital, fără ca aceasta să aducă atingere libertăților fundamentale garantate de Uniune. Însă, dacă autorizează înființarea și stabilirea unor astfel de societăți, restricțiile cu care limitează libera exercitare a activității acestora trebuie să respecte în special Directiva 2006/123, în lumina căreia vor trebui evaluate.
57. Această evaluare implică să se stabilească: a) dacă măsurile naționale în discuție reprezintă o restricție privind libertatea de stabilire și b) în cazul în care se demonstrează caracterul lor restrictiv, dacă acestea sunt justificate în mod corespunzător.
C. Analiza restricției
1. Existența restricției
58. Restricția decurge din condițiile impuse de BRAO participării într‑o societate profesională de avocați. Instanța de trimitere le expune după cum urmează:
– asociatul trebuie să fie avocat, consilier în proprietate intelectuală, consultant fiscal, mandatar fiscal, contabil, auditor autorizat(25), medic sau farmacist(26);
– majoritatea capitalului social trebuie să fie deținut de avocați;
– asociatul trebuie să desfășoare o activitate profesională în cadrul societății;
– majoritatea drepturilor de vot trebuie să fie rezervată avocaților.
59. Considerăm că nu există îndoieli cu privire la existența unei restricții privind libertatea de stabilire în prezenta cauză. Aplicarea BRAO împiedică SIVE să se stabilească în calitate de asociat în cadrul unei societăți (Halmer UG) care prestează servicii rezervate avocaților. SIVE nu poate dobândi părți sociale la Halmer UG, sub sancțiunea revocării autorizației acesteia de exercitare a activității de avocat, astfel cum s‑a și întâmplat.
2. Justificarea restricției
60. Restricția trebuie să fie supusă controlului care decurge din articolul 15 din Directiva 2006/123, al cărui alineat (2) litera (c) impune statelor membre obligația de a evalua cerințele „referitoare la deținerea capitalului unei societăți” în scopul de a verifica dacă acestea respectă condițiile menționate la alineatul (3)(27) din acesta.
61. Condițiile enumerate la alineatul (3) vizează în esență ca cerințele impuse: a) să nu fie direct sau indirect discriminatorii în funcție de cetățenie sau de naționalitate sau în funcție de situarea sediului social, b) să fie justificate printr‑un motiv imperativ de interes general și c) să fie „adecvate pentru a garanta îndeplinirea obiectivului urmărit; acestea nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit și nu trebuie să fie posibilă înlocuirea acestor cerințe cu alte măsuri mai puțin restrictive care permit atingerea aceluiași rezultat”.
62. Aceste condiții coincid în esență cu cele pe care jurisprudența Curții le impune restricțiilor privind libertățile de circulație protejate de articolele 49 și 63 TFUE. Această împrejurare relativizează în mare măsură discuția cu privire la identificarea libertății afectate în mod concret în prezenta cauză.
a) Nediscriminare
63. Restricția în discuție nu ține seama, direct sau indirect, de naționalitatea sau de cetățenia ori de sediul social sau de domiciliul persoanelor afectate, ci se aplică în același mod resortisanților și străinilor. Prin urmare, aceasta este conformă cu articolul 15 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2006/123.
b) Motiv imperativ de interes general
64. Același lucru este valabil și pentru justificarea impusă de articolul 15 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2006/123. Motivele care, potrivit instanței de trimitere, stau la baza normelor BRAO pot fi calificate drept motive imperative de interes general.
65. Astfel, restricția urmărește să garanteze, pe de o parte, independența avocaților, buna administrare a justiției, respectarea principiului transparenței și protejarea secretului profesional(28) și, pe de altă parte, protecția consumatorilor de servicii juridice(29).
66. Mai precis, astfel cum a semnalat și Comisia, legiuitorul național a identificat la acel moment drept obiective ale măsurii garantarea: a) independenței profesionale a avocaților, b) respectării legislației care reglementează profesia, c) calității serviciilor și d) protecției justițiabililor(30).
67. Nu există nicio îndoială că toate acestea sunt justificări admisibile în temeiul noțiunii de „motiv imperativ de interes general”. Acestea au fost recunoscute ca atare de Curte(31) și se numără printre cele prevăzute la articolul 4 punctul 8 din Directiva 2006/123.
c) Proporționalitate și coerență
68. Proporționalitatea impusă de articolul 15 alineatul (3) litera (c) din Directiva 2006/123 presupune ca cerințele în discuție să fie adecvate pentru realizarea obiectivului urmărit, să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia și să nu fie posibilă înlocuirea lor cu alte măsuri mai puțin restrictive care permit atingerea aceluiași rezultat.
69. Elementul‑cheie este, așadar, obiectivul urmărit de cerințele impuse. Din perspectiva acestui obiectiv va trebui să se evalueze caracterul adecvat al acestor cerințe, stricta lor necesitate și inexistența unor condiții alternative mai puțin restrictive care garantează totuși atingerea aceluiași rezultat.
70. Dintre obiectivele urmărite prin cerințele în discuție ne vom opri în principal asupra celor care privesc garantarea independenței profesionale a avocaților și protecția intereselor justițiabililor. Aceștia din urmă sunt îndreptățiți să se aștepte de la avocatul căruia îi încredințează apărarea lor la o conduită neinfluențată de presiuni din partea unor terți din afara acestei profesii(32).
1) Limitarea participării la capitalul social la anumite categorii profesionale
71. BRAO interzice de manieră generală ca societățile profesionale de avocați să includă între membrii lor persoane din afara profesiei de avocat. O astfel de interdicție este de natură să mențină independența profesională a avocaților și protecția justițiabililor în cazul în care acești avocați decid să înființeze o societate în vederea exercitării în comun a profesiei lor. Profesia de avocat, prin ea însăși, combină un interes privat evident cu satisfacerea anumitor interese generale(33).
72. Interdicția în discuție are sens dacă se ține seama de faptul că avocaților li se încredințează „o misiune fundamentală într‑o societate democratică, și anume apărarea justițiabililor[.] […] [M]isiune fundamentală [care] cuprinde, pe de o parte, cerința a cărei importanță este recunoscută de toate statele membre ca orice justițiabil să aibă posibilitatea de a se adresa, fără nicio constrângere, avocatului său, a cărui profesie înglobează, în mod inerent, acordarea, cu independență, de consultanță juridică tuturor celor care au nevoie și, pe de altă parte, cea corelativă, de loialitate a avocatului față de clientul său”(34).
73. Din acest motiv, „lipsa unui conflict de interese este indispensabilă exercitării profesiei de avocat și implică în special faptul ca avocații să fie independenți față de autoritățile publice și față de alți operatori, din partea cărora nu trebuie să sufere nicio influență”(35).
74. Supunerea avocaților la disciplina profesională, „impusă și controlată în interesul general”(36), este contraponderea necesară a „concepție[i] […] rolului avocatului, considerat colaborator al justiției și care trebuie să furnizeze, în deplină independență și în interesul superior al acesteia, asistența legală de care clientul are nevoie”(37).
75. Prin urmare, faptul că posibilitatea de a face parte dintr‑o societate profesională de avocați este rezervată doar avocaților este adecvată pentru a menține, pe de o parte, independența profesională și, pe de altă parte, protecția justițiabililor.
76. Totuși, această exclusivitate nu împiedică, în Germania, participarea în societățile profesionale de avocați a anumitor profesioniști care nu sunt avocați. În fapt, profesioniștii (care nu sunt avocați) menționați la articolul 59a alineatul (1) din BRAO pot fi asociați ai unei societăți profesionale de avocați.
77. Este cert că acești profesioniști (care nu sunt avocați) nu pot deține majoritatea părților sociale. Cu toate acestea, posibilitatea ca un anumit procent, inclusiv unul important, din capitalul unei societăți profesionale de avocați să fie dobândit de unii (iar nu de alții) profesioniști din afara profesiei de avocat pune sub semnul întrebării coerența normei respective.
78. Astfel cum a observat Comisia, asimilarea acestor profesioniști cu avocații se poate explica în contextul creșterii complexității, în special în ceea ce privește aspectele economice, a litigiilor în care consultanța juridică de calitate impune colaborarea cu alte categorii profesionale(38).
79. Această explicație ar putea să justifice, probabil, asimilarea anumitor profesioniști a căror activitate este mai mult sau mai puțin legată de chestiunile juridice, printre cei menționați la articolul 59a din BRAO.
80. În principiu, garantarea independenței profesionale a avocaților și protecția justițiabililor nu sunt puse în discuție dacă participarea la societățile profesionale de avocați este limitată, pe lângă avocați, la alți profesioniști asimilabili care exercită, în regim minoritar(39), o activitate care nu este incompatibilă cu independența avocaților(40). În plus, acești alți profesioniști ar trebui să fie supuși unei discipline profesionale care să garanteze exercitarea corectă, legală și deontologică a profesiei lor.
81. Cu toate acestea, în măsura în care în prezenta cauză nu a fost îndeplinită obligația de a se dovedi în mod corespunzător, pe baza unor elemente precise, motivele care justifică măsura examinată(41), nu este posibil să se cunoască motivul pentru care în același cerc de profesii admisibile nu figurează și altele, a căror colaborare la consultanța juridică ar putea fi la fel de relevantă ca și cea a profesiilor prevăzute de BRAO(42).
82. Așadar, restricția nu garantează într‑un mod coerent realizarea obiectivului urmărit. Potrivit jurisprudenței, pentru ca acest lucru să se întâmple, este necesar ca ea să „răspund[ă] cu adevărat preocupării de a atinge obiectivul respectiv într‑un mod coerent și sistematic”(43).
83. Asimilarea cu avocații a anumitor profesii statutare și excluderea simultană a altora care îndeplinesc aceleași (pretinse) criterii justificative privează măsura restrictivă, astfel cum era aceasta configurată la data la care se raportează litigiul, de coerența necesară pentru atingerea obiectivului urmărit.
84. În opinia noastră, această apreciere este confirmată de împrejurarea că legiuitorul german a corectat ulterior această limitare, în BRAO în vigoare începând cu anul 2022. (Noul) articol 59c alineatul (1) punctul 4 prevede că avocații se pot asocia, pentru exercitarea în comun a profesiei într‑o societate profesională, cu persoane care exercită o profesie liberală în cadrul acesteia, cu excepția cazului în care o astfel de asociere este incompatibilă cu profesia de avocat.
2) Cerința exercitării unei activități profesionale în cadrul societății profesionale de avocați
85. Cea de a doua restricție la care face referire instanța de trimitere vizează cerința potrivit căreia avocații (sau membrii celorlalte profesii asimilate) trebuie să exercite „o activitate profesională în cadrul societății profesionale de avocați”(44).
86. Restricția astfel configurată prezintă un anumit grad de ambiguitate. Se poate presupune că „activitatea profesională” la care face referire este una dintre cele pe care le pot exercita doar profesioniștii autorizați să participe la o societate profesională de avocați. Iar această activitate profesională care se desfășoară este tocmai cea care corespunde profesiei lor.
87. Cercul persoanelor care pot să participe la o societate profesională de avocați este astfel și mai mult redus: nu este suficient să fie avocați (sau asimilați), ci este necesar să își exercite profesia ca atare în cadrul societății. Astfel, sunt excluși avocații și profesioniștii asimilați care se limitează la a investi în societate sau care exercită în cadrul acesteia alte funcții decât cea de avocat (sau altele decât profesiile asimilate)(45).
88. Totuși, astfel cum a reieșit din ședință, această restricție nu impune un minim de activitate efectivă în cadrul societății și nici nu poate fi controlată în practică de către barou, în calitatea sa de responsabil de ultimă instanță pentru respectarea BRAO(46). Prin urmare, este normal să existe îndoieli cu privire la capacitarea sa certă de a atinge (presupusele) sale obiective.
89. Această a doua restricție precizează, în opinia noastră, domeniul de aplicare al celei dintâi, fără a remedia incoerența care ne‑a condus la constatarea, în secțiunea anterioară, a caracterului inadecvat al acesteia.
3) Rezervarea majorității voturilor în favoarea avocaților
90. Potrivit articolului 59e alineatul (2) din BRAO, avocații trebuie să dețină majoritatea părților sociale și a drepturilor de vot(47).
91. Dubla majoritate rezervată avocaților în ceea ce privește, pe de o parte, părțile sociale și, pe de altă parte, drepturile de vot urmărește ca persoanele din afara profesiei de avocat să nu influențeze în mod semnificativ deciziile societății.
92. Norma aspiră să garanteze independența profesională a avocaților și protecția justițiabililor. În scopul realizării acestor obiective, aceasta urmărește ca, atunci când persoane din afara profesiei de avocat fac parte dintr‑o societate profesională de avocați, acestea să nu exercite, dată fiind poziția lor dublu minoritară, un control efectiv asupra societății respective.
93. Or, din nou, reglementarea în discuție prezintă o anumită incoerență, întrucât, în lipsa altor măsuri de precauție, dubla majoritate (de capital și de voturi) în mâinile avocaților ar putea fi insuficientă pentru a evita presiuni nedorite asupra acestora din urmă din partea unor investitori care nu sunt avocați.
94. În ceea ce privește o altă limitare a drepturilor de vot(48), Curtea a statuat că „se poate astfel avea în vedere că deciziile privind investițiile sau renunțarea la investițiile financiare adoptate de asociații minoritari, care dețin maximum 25 % din drepturile de vot, influențează, fie și indirect, deciziile organelor de conducere ale societății”(49).
95. BRAO permite ca asociații care nu sunt avocați să dețină, pe de o parte, cel mult 49 % din capitalul societății profesionale de avocați și, pe de altă parte, același procent din drepturile de vot în cadrul societății respective. Astfel, asociații care nu sunt avocați pot exercita o influență determinantă asupra deciziilor societății, întrucât au nevoie doar de colaborarea a 2 % dintre avocații care dețin 2 % din capital pentru a configura voința societății(50). Acest risc este mai ridicat atunci când capitalul este foarte dispersat între asociații avocați(51).
96. Regula stabilită de legiuitorul german în ceea ce privește majoritatea voturilor nu împiedică ca asociații care nu sunt avocați să influențeze deciziile societății din care fac parte, punând în pericol independența avocaților(52). În aceeași măsură, aceasta va afecta percepția justițiabililor asupra independenței avocaților, care trebuie protejați de presiunile externe.
97. Pentru a remedia acest inconvenient, Comisia sugerează disocierea cerințelor privind deținerea capitalului de cele privind dreptul de vot(53). Considerăm, mai curând, că coerența sistemului implică consolidarea precauțiilor care împiedică ex ante atacurile, directe sau indirecte, la adresa independenței avocaților, indiferent de cât de mare este procentul voturilor altor profesioniști decât avocații înșiși.
98. Este adevărat că ar putea fi prevăzute formule care să echilibreze raportul dintre ponderea capitalului și cea a votului fără a denatura la maximum logica corelației dintre deținerea capitalului și modul de configurare a voinței societății (care este definită prin voturile inerente în mod normal părții sociale a fiecărui asociat).
99. În orice caz, suntem de părere că trebuie să existe dispoziții pentru a evita ca investitori din afara profesiei să poată influența direct sau indirect deciziile societății profesionale de avocați atunci când este în joc independența acestora și protecția datorată intereselor clienților lor. Măsurile de precauție pe care le‑a propus în acest sens unul dintre participanții la litigiu(54) nu ni se par suficiente pentru a exclude acest pericol.
100. Revine legiuitorului național sarcina de a concepe soluția normativă pertinentă fără ca în cadrul prezentei proceduri preliminare să fie necesar ca Curtea să constate mai mult decât că reglementări precum cele în discuție sunt lipsite de coerența necesară pentru ca restricția să fie justificată prin motive imperative de interes general.
101. Aceste considerații vizează cadrul general stabilit de BRAO, iar nu situația specifică a celor două societăți implicate în litigiu. Dacă statutul modificat al Halmer UG, astfel cum este descris de instanța de trimitere(55), atenuează riscul ca SIVE să influențeze deciziile societății profesionale de avocați, este un aspect a cărui verificare îi revine instanței de trimitere.
D. Recapitulare
102. Statele membre dispun de o marjă de apreciere largă pentru a reglementa profesia de avocat, în special în ceea ce privește exercitarea acesteia prin intermediul societăților de capital.
103. În temeiul acestei marje de apreciere, în cazul în care acceptă ca exercitarea activității de avocat să se realizeze prin intermediul societăților de capital, statele membre sunt îndreptățite să o supună anumitor restricții. Aceste restricții trebuie să fie coerente între ele și cu motivele imperative de interes general care le justifică.
104. Restricțiile impuse de BRAO participării în societățile profesionale de avocați, la care se referă întrebările adresate de instanța de trimitere, sunt lipsite de coerența necesară pentru a respecta articolul 15 alineatul (3) din Directiva 2006/123, în măsura în care:
– exclud de la calitatea de asociați membrii altor profesii decât cele menționate în mod expres în BRAO, care ar putea îndeplini criteriile pe baza cărora este admisă includerea profesiilor menționate;
– impun, în mod general și fără nicio altă precizare, ca avocații și ceilalți profesioniști autorizați să se asocieze să exercite o activitate profesională în cadrul societății;
– permit ca profesioniști, alții decât avocații, să dețină un procentaj din capital și din voturi suficient pentru a avea o influență, directă sau indirectă, determinantă în definirea voinței societății, care poate pune în pericol independența avocaților în apărarea clienților lor.
V. Concluzie
105. În temeiul considerațiilor prezentate, propunem Curții să răspundă Bayerischer Anwaltsgerichtshof (Consiliul de disciplină al avocaților din Bavaria) după cum urmează:
„Articolul 15 din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 noiembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne
trebuie interpretat în sensul că
se opune unei reglementări naționale ale cărei dispoziții
1) permit participarea ca asociați într‑o societate profesională de avocați a membrilor anumitor profesii, cu excluderea altora care, în mod obiectiv, ar putea îndeplini aceleași criterii pe baza cărora este admisă includerea membrilor acelor profesii;
2) impun, în mod general și fără nicio altă precizare, ca avocații și ceilalți profesioniști autorizați să se asocieze să exercite o activitate profesională în cadrul societății;
3) permit ca profesioniști, alții decât avocații, să dețină un procentaj din capital și din voturi suficient pentru a le conferi o influență, directă sau indirectă, determinantă în definirea voinței societății, care poate pune în pericol independența avocaților în apărarea clienților lor.”
1 Limba originală: spaniola.
2 Bundesrechtsanwaltsordnung (Regulamentul federal privind statutul avocaților) în versiunea în vigoare până la 31 iulie 2022 (denumit în continuare „BRAO”). Potrivit deciziei de trimitere (punctul 3), această versiune este cea aplicabilă litigiului, motiv pentru care în principiu, în prezentele concluzii, vom ține seama de aceasta, cu excepția cazului în care menționarea unor aspecte din BRAO în vigoare începând cu 2022 prezintă interes.
3 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (JO 2006, L 376, p. 36, Ediție specială, 13/vol. 58 p. 50).
4 Versiunea BRAO pe care o utilizăm este, astfel cum am precizat, cea anterioară modificării sale din anul 2022.
5 Deși niciuna dintre părți nu a pus în discuție natura sa jurisdicțională, trebuie arătat că Bayerischer Anwaltsgerichtshof (Consiliul de disciplină al avocaților din Bavaria) îndeplinește condițiile de „instanță”, în sensul articolului 267 TFUE. A fost creat în temeiul unei dispoziții legale [articolul 100 alineatul (1) din BRAO] cu scopul de a soluționa, cu caracter permanent, litigiile de competența sa [articolul 112a alineatul (1) din BRAO]. Competența sa este obligatorie (articolul 112a din BRAO), este exercitată potrivit unei proceduri care respectă principiul contradictorialității și care este reglementată în esență de dispozițiile procesuale de drept comun (articolul 112c din BRAO) și se materializează în decizii supuse apelului (articolul 112e din BRAO). În sfârșit, este un organ independent, integrat în structura jurisdicțională germană, și compus în mod paritar din magistrați profesioniști și avocați care au calitatea de judecători onorifici în exercitarea funcțiilor lor [articolele 101, 103 alineatul (2) și 104 din BRAO)], care sunt numiți pentru o perioadă de cinci ani și sunt inamovibili [articolul 103 alineatele (1) și (2) din BRAO].
6 Hotărârea din 16 februarie 2023, Gallaher (C‑707/20, EU:C:2023:101, punctul 56).
7 Hotărârea din 24 februarie 2022, Viva Telecom Bulgaria (C‑257/20, EU:C:2022:125, punctul 79).
8 Instanța de trimitere subliniază că statutul modificat rezervă administrarea societății în mod exclusiv avocaților, că administratorii pot fi demiși doar printr‑o decizie unanimă, că asociaților le este interzis să influențeze administratorii prin instrucțiuni sau amenințări, că, în special, asociații nu pot influența acceptarea, respingerea sau exercitarea unui mandat. În esență, această instanță consideră că statutul respectă reglementarea națională și o completează, dat fiind că, în conformitate cu articolul 59f din BRAO, garantează independența în exercitarea profesiei lor avocaților care acționează în calitate de administratori sau în numele societății (punctul 40 din decizia de trimitere).
9 Hotărârea din 17 septembrie 2009, Glaxo Wellcome (C‑182/08, EU:C:2009:559, punctul 40).
10 Desigur, aceasta este situația atunci când este vorba despre o participație egală cu 100 % din capitalul social [Hotărârea din 13 iulie 2023, Xella Magyarország (C‑106/22, EU:C:2023:568, punctul 43)].
11 Hotărârea din 21 octombrie 2010, Idryma Typou (C‑81/09, EU:C:2010:622, punctul 51): „[î]n funcție de modul în care este repartizat restul capitalului social, în special dacă este dispersat la un mare număr de acționari, o cotă mai mare de 25 % din capitalul social poate fi suficientă pentru a deține controlul unei societăți sau cel puțin pentru a exercita o influență certă asupra deciziilor acestei societăți și a stabili activitățile acesteia”, cu consecința că reglementarea națională „poate intra în domeniul de aplicare al articolului 49 TFUE”. A se vedea în același sens punctul 94 și următoarele din prezentele concluzii.
12 A se vedea nota de subsol 8 din prezentele concluzii.
13 Potrivit unei jurisprudențe constante, în domeniul libertăților de circulație trebuie avut în vedere obiectul reglementării în cauză. A se vedea Hotărârea din 11 iunie 2020, KOB (C‑206/19, EU:C:2020:463, punctul 23 și jurisprudența citată).
14 Este ceea ce se afirmă la punctul 53 din decizia de trimitere.
15 Supoziția implicită în BRAO este aceea că o investiție de capital într‑o societate profesională de avocați implică, oricare ar fi procentul de părți sociale dobândit, o influență care, prin definiție și oricât de mică ar fi, ar putea perturba exercitarea independentă a profesiei de avocat.
16 Hotărârea din 26 iunie 2019, Comisia/Grecia (C‑729/17, EU:C:2019:534, punctul 54 și jurisprudența citată).
17 Hotărârea din 13 ianuarie 2022, Minister Sprawiedliwości (C‑55/20; EU:C:2022:6, punctul 88).
18 Directiva Consiliului din 22 martie 1977 de facilitare a exercitării efective a libertății de a presta servicii de către avocați (JO 1977, L 78, p. 17, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 46).
19 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 de facilitare a exercitării cu caracter permanent a profesiei de avocat într‑un stat membru, altul decât cel în care s‑a obținut calificarea (JO 1998, L 77, p. 36, Ediție specială, 06/vol. 3, p. 24).
20 Considerentul (7) al Directivei 98/5.
21 Hotărârea din 19 februarie 2002, Wouters și alții (C‑309/99, EU:C:2002:98, punctul 99 și jurisprudența citată), Hotărârea din 12 iulie 1984, Klopp (107/83, EU:C:1984:270, punctul 17), și Hotărârea din 12 decembrie 1996, Reisebüro Broede (C‑3/95, EU:C:1996:487, punctul 37).
22 În opinia noastră, nimic nu împiedică un stat membru să limiteze exercitarea în grup a profesiei de avocat la societățile de persoane, iar nu de capital. Atunci când decide într‑un sens sau altul, fiecare stat membru evaluează ponderea unor factori precum prezența, pe o piață a serviciilor juridice din ce în ce mai globalizată, a unor concurenți care operează prin intermediul societăților de capital. Acesta poate lua în considerare și avantajul dotării acestor societăți cu resurse financiare externe (sub formă de capital, și nu doar de împrumuturi) pentru a face față provocărilor tehnologice pe care digitalizarea sau inteligența artificială le implică pentru cabinetele de avocați. Atât timp cât nu există o reglementare armonizată a acestei materii la nivelul Uniunii, fiecare stat membru este liber să permită sau să interzică, în funcție de propriile convingeri, prezența societăților de capital în activitatea de avocat.
23 În Hotărârea din 19 mai 2009, Comisia/Italia (C‑531/06, EU:C:2009:315), Curtea a statuat că o legislație națională în temeiul căreia numai farmaciștii puteau fi asociați la societățile de administrare a farmaciilor este compatibilă cu libertățile de stabilire și de circulație a capitalurilor.
24 A se vedea în acest sens Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind recomandările de reformă în domeniul reglementării serviciilor profesionale [COM(2016) 820]. La punctul II.4 al unei Comunicări ulterioare [COM(2021) 385], privind evaluarea și actualizarea recomandărilor de reformă din 2017 în domeniul reglementării serviciilor profesionale, Comisia arată că „posibilitatea de a înființa o firmă de avocatură sub o anumită formă juridică este strâns legată de cerințele privind deținerea de capital și drepturile de vot. Marea majoritate a statelor membre impun ca toate acțiunile să fie deținute de avocați”. Sublinierea noastră.
25 În toate aceste cazuri sunt incluși și profesioniștii din alte state care sunt autorizați să exercite profesia în Germania.
26 Includerea medicilor și a farmaciștilor răspunde unei lărgiri a conținutului articolului 59a din BRAO ca urmare a unei hotărâri din 12 ianuarie 2016 a Bundesverfassungsgericht (Curtea Constituțională Federală, Germania) (BVerfGE 141, 82).
27 Potrivit Curții, articolul 15 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2006/123 este aplicabil componenței deținătorilor de capital în societățile comerciale. A se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Comisia/Austria (Ingineri constructori, agenți de brevetare și medici veterinari) [C‑209/18, EU:C:2019:632, denumită în continuare „Hotărârea Comisia/Austria (Ingineri constructori)”, punctul 84]. Limitarea exercitării drepturilor de vot reprezintă o restricție privind libertatea de stabilire [Hotărârea din 8 noiembrie 2012, Comisia/Grecia (C‑244/11, EU:C:2012:694, punctul 29)], care intră de asemenea în domeniul de aplicare al articolului 15 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2006/123.
28 Punctele 43 și 53 din decizia de trimitere.
29 Punctele 61 și 62 din decizia de trimitere.
30 Observațiile scrise ale Comisiei, punctul 32. În opinia Comisiei, obiectivul protecției justițiabililor coincide cu cel al protecției beneficiarilor serviciilor, pe care articolul 4 punctul 8 din Directiva 2006/123 îl include printre motivele imperative de interes general. În ceea ce privește independența profesională a avocaților, aceasta ar fi inclusă în protecția bunei administrări a justiției, menționată în considerentul (40) al Directivei 2006/123.
31 Hotărârea din 17 decembrie 2020, Onofrei (C‑218/19, EU:C:2020:1034, punctul 34): „protecția consumatorilor, în special a beneficiarilor serviciilor juridice furnizate de auxiliari ai justiției, și, pe de altă parte, buna administrare a justiției sunt obiective care figurează în rândul celor care pot fi considerate că reprezintă motive imperative de interes general de natură să justifice restricții atât privind libera prestare a serviciilor […], cât și […] libertatea de stabilire.”
32 Contribuția la o bună administrare a justiției și la protecția secretului profesional sunt în egală măsură considerate cauze de justificare, însă considerăm că nu este necesar să ne oprim asupra analizei acestora, care ar confirma ceea ce reiese deja din celelalte două obiective.
33 Avocaților li se poate aplica, prin analogie și respectând diferențele, ceea ce Curtea a statuat cu privire la administratorii de farmacii: „nu se poate nega faptul că, asemenea altor persoane, acesta are ca obiectiv obținerea de profit. Totuși, în calitate de [avocat] profesionist, se presupune că acesta nu administrează [cabinetul] în scop exclusiv economic, ci și dintr‑o perspectivă profesională. Interesul său privat legat de realizarea unui profit este astfel temperat de formarea sa, de experiența sa profesională și de răspunderea ce îi revine, dat fiind că o eventuală încălcare a normelor legale sau deontologice pune în pericol nu numai valoarea investiției sale, ci și propria existență profesională.” Hotărârea din 19 mai 2009, Apothekerkammer des Saarlandes și alții (C‑171/07 și C‑172/07, EU:C:2009:316, punctul 37).
34 Hotărârea din 8 decembrie 2022, Orde van Vlaamse Balies și alții [C‑694/20, EU:C:2022:963, punctul 28 (sublinierea noastră) și jurisprudența citată], în special Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 decembrie 2012, Michaud împotriva Franței (CE:ECHR:2012:1206JUD001232311), punctele 118 și 119.
35 Hotărârea din 2 decembrie 2010, Jakubowska (C‑225/09, EU:C:2010:729, punctul 61); sublinierea noastră, pentru a evidenția aspectul că independența trebuie garantată nu doar față de autoritatea publică, ci și față de operatorii economici privați.
36 Hotărârea din 14 septembrie 2010, Akzo Nobel Chemicals și Akcros Chemicals/Comisia și alții (C‑550/07 P, EU:C:2010:512, punctul 42).
37 Loc. ult. cit.
38 Punctul 42 din observațiile scrise ale Comisiei.
39 BRAO impune ca majoritatea părților sociale ale societăților profesionale de avocați să fie deținută de către aceștia din urmă [articolul 59e alineatul (2)].
40 A se vedea în același sens Hotărârea Comisia/Austria (Ingineri constructori), punctul 104, în care se citează Hotărârea din 1 martie 2018, CMVRO (C‑297/16, EU:C:2018:141, punctul 86).
41 A se vedea în special Hotărârea din 6 martie 2018, SEGRO și Horváth (C‑52/16 și C‑113/16, EU:C:2018:157, punctul 85).
42 Sunt omiși, de exemplu, profesioniști precum inginerii, arhitecții, economiștii sau psihologii supuși de asemenea unei discipline profesionale și unor obligații de etică și conduită profesională. Este ceea ce subliniază Comisia (punctul 44 din observațiile sale scrise).
43 Hotărârea Comisia/Austria (Ingineri constructori), punctul 94.
44 Este ceea ce prevedea articolul 59e alineatul (1) din BRAO.
45 Acest lucru reiese din explicațiile guvernului german din ședință.
46 Baroul a arătat că nu poate interveni în activitatea internă a cabinetelor de avocați până la punctul în care să cunoască ce activitate desfășoară în mod concret fiecare dintre asociații acestora.
47 Modul de redactare a articolului 59e alineatul (2) din BRAO nu este ușor de înțeles. Deși, potrivit primei părți a dispoziției, „majoritatea părților sociale și a drepturilor de vot trebuie să fie deținute de avocați”, cea de a doua parte prevede că, „în măsura în care asociații nu sunt autorizați să exercite una dintre profesiile [asimilate celei de avocat], aceștia nu au drept de vot”. Această a doua afirmație este oarecum deconcertantă având în vedere că persoanele care nu sunt autorizate să exercite o profesie asimilată pur și simplu nu pot face parte din societate. În ședință, guvernul german a explicat că dispoziția era limitată la anumite cazuri excepționale, în care, cu titlu tranzitoriu, o persoană care nu este avocat (sau un profesionist asimilat) poate avea calitatea de asociat. Modul de redactare a normei are însă un domeniu de aplicare mai general.
48 O reglementare națională care limita la 25 % participarea asociaților care nu exercitau profesia de biolog în societățile care exploatau laboratoare de analize de biologie medicală.
49 Hotărârea din 16 decembrie 2010, Comisia/Franța (C‑89/09, EU:C:2010:772, punctul 86), cu trimitere la Concluziile avocatului general Mengozzi în cauza respectivă (EU:C:2010:305). Hotărârea din 1 martie 2018, CMVRO (C‑297/16, EU:C:2018:141, punctul 86), se referă de asemenea la posibilitatea ca persoanele care dețin nu totalitatea, ci doar o parte limitată din capitalul social, să poată exercita controlul asupra societății.
50 Curtea a considerat adecvată formula examinată în Hotărârea din 16 decembrie 2010, Comisia/Franța (C‑89/09, EU:C:2010:772), datorită faptului că, în cauza respectivă, deciziile cele mai importante necesitau votul unei majorități calificate a asociaților reprezentând cel puțin trei pătrimi din părțile sociale.
51 Este ceea ce recunoaște guvernul german (punctul 56 din observațiile sale scrise) atunci când afirmă că, în cazul în care capitalul social este foarte fragmentat, chiar și părțile sociale minoritare pot conferi o influență considerabilă. Adaugă că această structură (dispersată) a capitalului caracterizează adeseori societățile profesionale de avocați din Republica Federală Germania.
52 Astfel cum s‑a arătat în ședință, influența de facto a unui investitor minoritar asupra deciziilor societății poate fi exercitată prin alte mijloace decât simpla sa participare la adunarea generală a asociaților. Drepturile asociaților (inclusiv ale celor minoritari) la informare în legătură cu, de exemplu, situația întreprinderii le conferă acestora o cunoaștere adecvată pentru a exercita presiuni sau pentru a solicita explicații cu privire la deciziile respective, în vederea maximizării beneficiului economic așteptat în urma aportului lor de capital.
53 Punctul 64 din observațiile scrise ale Comisiei.
54 Printre acestea, aplicarea normelor de etică și conduită profesională, dreptul oricărui avocat de a se opune, în cadrul societății profesionale, atingerilor aduse garanției independenței sale, reprimarea a posteriori de către barou a atacurilor la aceeași independență, normele de prevenire a conflictelor de interese, precum și obligațiile impuse administratorilor societății.
55 A se vedea punctul 33 și nota de subsol 8 din prezentele concluzii.