3.10.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 380/14


Acțiune introdusă la 29 iunie 2022 – DZ Bank/SRB

(Cauza T-403/22)

(2022/C 380/17)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: DZ Bank AG Deutsche Zentral-Genossenschaftsbank, Frankfurt am Main (Frankfurt am Main, Germania) (reprezentanți: H. Berger și M. Weber, avocați)

Pârât: Comitetul Unic de Rezoluție (SRB)

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea Deciziei Comitetului Unic de Rezoluție din 11 aprilie 2022 privind calcularea contribuțiilor ex ante pentru anul 2022 la Fondul unic de rezoluție (SRB/ES/2022/18), inclusiv a anexelor la aceasta, în măsura în care decizia atacată și anexele I, II și III la aceasta privesc contribuția reclamantei;

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu titlu subsidiar, în ipoteza în care Tribunalul ar admite că decizia atacată nu există din punct de vedere juridic ca urmare a utilizării de către pârât a limbii oficiale greșite, iar acțiunea în anulare ar fi, în consecință, inadmisibilă, fiind lipsită de obiect, reclamanta solicită Tribunalului:

constatarea inexistenței din punct de vedere juridic a deciziei atacate;

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă nouă motive care sunt în esență identice sau similare cu cele invocate în cauza T-396/22, Landesbank Baden-Württemberg/SRB.