Cauza T‑145/22

CEDC International sp. z o.o.

împotriva

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea) din 28 iunie 2023

„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene tridimensionale – Forma unui fir de iarbă într‑o sticlă – Mărci naționale anterioare – Motiv relativ de refuz – Articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 [devenit articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/1001] – Noțiunea de «agent» sau de «reprezentant» – Cerința unui acord contractual direct”

Marcă a Uniunii Europene – Definiția și dobândirea mărcii Uniunii Europene – Motive relative de refuz – Lipsa acordului titularului unei mărci la înregistrarea solicitată de un agent sau un reprezentant în nume propriu – Condiție – Calitate de titular al mărcii anterioare care aparține persoanei care a formulat opoziția – Noțiune

[Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 8 alin. (3)]

(a se vedea punctele 39 și 42-46)
Marcă a Uniunii Europene – Definiția și dobândirea mărcii Uniunii Europene – Motive relative de refuz – Lipsa acordului titularului unei mărci la înregistrarea solicitată de un agent sau un reprezentant în nume propriu – Agent sau reprezentant – Noțiune – Conținut – Existența unui acord contractual de cooperare comercială direct între părți

[Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 8 alin. (3)]

(a se vedea punctele 51-56)

Rezumat

În 1996, Underberg AG (denumită în continuare „intervenienta”) a solicitat Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) înregistrarea unei mărci tridimensionale, constituite din forma unui fir de iarbă într‑o sticlă, pentru băuturi spirtoase și alcoolice ( 1 ). În 2003, predecesorul în drept al societății reclamante, CEDC International sp. z o.o., a formulat opoziție la această cerere ( 2 ) în temeiul mai multor semne anterioare revendicate printre altele în diverse state membre ale Uniunii Europene. Divizia de opoziție și, în continuare, Camera a patra de recurs a EUIPO au respins opoziția și, respectiv, calea de atac.

Prin Hotărârea din 11 decembrie 2014 ( 3 ), Tribunalul a anulat decizia Camerei a patra de recurs și i‑a retrimis cauza acesteia, iar aceasta, considerând că elementele de probă prezentate nu erau suficiente pentru a demonstra natura utilizării mărcilor anterioare invocate, a respins acțiunea. Această decizie a fost anulată în parte prin Hotărârea Tribunalului din 23 septembrie 2020 ( 4 ), din cauza unui viciu de motivare. În urma unei reatribuiri, Camera a cincea de recurs a respins de asemenea calea de atac pentru motivul că, pe de o parte, intervenienta nu putea fi considerată ca acționând în calitate de agent sau de reprezentant al reclamantei și, pe de altă parte, utilizarea mărcii neînregistrate revendicate nu fusese dovedită.

Sesizat cu o acțiune, Tribunalul examinează aplicarea articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94 ( 5 ), referitor la refuzul înregistrării unei mărci atunci când aceasta este solicitată de agentul sau de reprezentantul titularului mărcii, în nume propriu și fără acordul titularului respectiv, și precizează jurisprudența sa privind originea mărcii anterioare, noțiunea de agent sau de reprezentant și cerința unui acord contractual direct.

Aprecierea Tribunalului

Într‑o primă etapă, Tribunalul examinează condiția potrivit căreia, pentru ca o opoziție să fie admisă în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94, persoana care a formulat opoziția trebuie să fie titularul mărcii anterioare. În această privință, el arată, mai întâi, că această dispoziție face referire la „titularul mărcii”, fără a preciza tipul mărcii vizate. Astfel, noțiunea de „marcă” în sensul aceleiași dispoziții acoperă, pe lângă mărcile înregistrate, pe cele care nu sunt înregistrate, în măsura în care legea țării de origine recunoaște drepturi de acest tip. Este irelevant, în această privință, dacă drepturile aferente mărcii anterioare se aplică sau nu în Uniunea Europeană, dat fiind că dispoziția menționată nu conține nicio referire la „teritoriul” în cauză. În continuare, Tribunalul precizează că principiul potrivit căruia articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94 nu limita domeniul său de aplicare la mărcile înregistrate într‑un stat membru sau care produc efecte în acest stat a fost deja reținut în Hotărârea Adamowski/OAPI - Fagumit (FAGUMIT) ( 6 ), privind două cereri de declarare a nulității. În sfârșit, termenul „titular” trebuie interpretat ținând seama de articolul 6f ter din Convenția de la Paris ( 7 ), care se referă la înregistrările mărcilor efectuate de agentul sau de reprezentantul titularului fără autorizarea acestuia, astfel încât titularul unei mărci anterioare care a fost înregistrată într‑unul dintre statele‑părți la convenție poate invoca de asemenea protecția articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94 dacă agentul sau reprezentantul său solicită înregistrarea mărcii în Uniunea Europeană fără acordul său.

În al doilea rând, Tribunalul se pronunță cu privire la condiția referitoare la existența unui acord contractual de agent sau de reprezentant. În această privință, el amintește că realizarea obiectivului de a împiedica abuzarea de marca anterioară de către agentul sau reprezentantul titularului acesteia necesită o interpretare largă a noțiunilor de „agent” și „reprezentant”, astfel încât să fie acoperite toate formele de raporturi întemeiate pe un acord contractual potrivit căruia una dintre părți reprezintă interesele celeilalte, aceasta independent de calificarea juridică a raportului stabilit. Prin urmare, este suficient să existe între părți un acord de cooperare comercială de natură să creeze o relație de încredere, numită „fiduciară”, care să impună solicitantului, în mod expres sau implicit, o obligație generală de încredere și de loialitate în raport cu interesele titularului mărcii anterioare.

Tribunalul precizează însă că trebuie să existe un acord contractual, scris sau nescris, încheiat direct între părți, iar nu prin intermediul unor terți. Prin urmare, faptul că o relație „implicită” poate fi suficientă înseamnă numai că criteriul decisiv pentru aplicarea articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94 constă în existența și în natura unui acord contractual de cooperare comercială instituit în esență, iar nu în calificarea sa formală. În plus, existența relației contractuale nu poate fi demonstrată prin probabilități sau prin prezumții, ci trebuie să se întemeieze pe elemente concrete și obiective. Pe de altă parte, nu este necesar ca acordul încheiat între părți să fie încă în vigoare la momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii, cu condiția însă ca termenul scurs să fie de așa natură încât să se poată presupune în mod legitim că obligația de încredere și de confidențialitate exista încă la momentul unei astfel de depuneri.

În speță, dat fiind că sarcina probei privind existența unei relații contractuale de agenție sau de reprezentare aparține persoanei care a formulat opoziția, și anume titularului mărcii anterioare, îi revenea reclamantei sarcina de a dovedi că un astfel de acord contractual de cooperare comercială exista direct între intervenientă și ea însăși la data depunerii mărcii solicitate. Având în vedere considerațiile precedente, Tribunalul constată mai întâi că nu exista niciun acord contractual încheiat în mod formal între reclamantă (sau predecesorul său) și intervenientă (sau predecesorul acesteia). Acesta amintește în continuare că existența unor relații comerciale între intervenientă și o societate terță nu este de natură să demonstreze că intervenienta a fost agentul sau reprezentantul reclamantei. În sfârșit, acesta apreciază că existența unei relații comerciale „implicite” sau „de facto” între reclamantă (sau predecesorul său) și intervenientă (sau predecesorul său) nu este susținută de elementele de probă prezentate de reclamantă. Prin urmare, nu a fost dovedit niciun acord contractual direct, chiar implicit sau de facto, de cooperare comercială între cele două părți, astfel încât nu a fost dovedită nicio obligație de încredere și de loialitate în sarcina intervenientei (sau a predecesorului său) față de reclamantă (sau predecesorul său).

În consecință, Tribunalul validează aprecierile camerei de recurs potrivit cărora reclamanta nu a reușit să dovedească existența unei relații contractuale fiduciare între ea și intervenientă, că nu a respectat sarcina probei care îi revenea pentru a stabili existența unui acord contractual direct de agent sau de reprezentant și că nu a dovedit, așadar, că una dintre condițiile cumulative prevăzute la articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94 era îndeplinită. Întrucât condiția privind existența unui acord contractual de agent sau de reprezentant nu este îndeplinită, Tribunalul concluzionează că camera de recurs nu a încălcat articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94.

( 1 ) Produsele care fac parte din clasa 33 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare.

( 2 ) Întemeiată pe articolul 8 alineatul (1) literele (a) și (b) alineatele (3) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1) coroborat cu articolul 42 din regulamentul menționat.

( 3 ) Hotărârea din 11 decembrie 2014, CEDC International/OAPI - Underberg (Forma unui fir de iarbă într‑o sticlă) (T‑235/12, EU:T:2014:1058).

( 4 ) Hotărârea din 23 septembrie 2020, CEDC International/EUIPO - Underberg (Forma unui fir de iarbă într‑o sticlă) (T‑796/16, EU:T:2020:439).

( 5 ) Devenit articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1).

( 6 ) Hotărârea din 29 noiembrie 2012, Adamowski/OAPI‑Fagumit (FAGUMIT) (T‑537/10 și T‑538/10, EU:T:2012:634, punctul 19).

( 7 ) Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale din 20 martie 1883, astfel cum a fost revizuită și modificată.