i)

Este posibilă aplicarea principiului interpretării conforme cu articolul 23 alineatul (4) din [Directiva (UE) 2019/1023] (1) în cazul în care situația de fapt (caz care se regăsește în speță, având în vedere data cererii de remitere de datorie) a avut loc în intervalul dintre intrarea în vigoare a directivei și data-limită de transpunere, iar legislația națională aplicabilă [Texto refundido de la Ley Concursal (textul consolidat al Legii privind insolvența, denumit în continuare „TRLC” (în redactarea sa rezultată din Decretul legislativ regal 1/20)] nu este cea care transpune directiva (Legea 16/22)?

ii)

O legislație națională precum cea spaniolă, în termenii prevăzuți de TRLC (în redactarea sa rezultată din Decretul legislativ regal 1/2020), care nu oferă nicio justificare pentru excluderea creanței de drept public nestinse de la remiterea de datorie, este compatibilă cu articolul 23 alineatul (4) din directivă și cu principiile sale directoare privind remiterea de datorie? Această legislație, în măsura în care exclude creanța de drept public de la remiterea de datorie și nu este justificată în mod corespunzător, compromite sau aduce atingere îndeplinirii obiectivelor prevăzute de directivă?

iii)

Articolul 23 alineatul (4) din directivă conține o listă exhaustivă și închisă a categoriilor de creanțe care pot fi excluse de la remiterea de datorie sau, dimpotrivă, această listă este pur și simplu ilustrativă și legiuitorul național beneficiază de libertate absolută pentru a stabili categoriile de creanțe care pot face obiectul excluderii după cum consideră oportun, cu condiția ca acestea să fie justificate în mod corespunzător în conformitate cu dreptul său național?