19.9.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 359/47


Recurs introdus la 6 iulie 2022 de Republica Slovenia împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 27 aprilie 2022 în cauza T-392/20, Petra Flašker/Comisia Europeană

(Cauza C-447/22 P)

(2022/C 359/55)

Limba de procedură: slovena

Părțile

Recurentă: Republica Slovenia (reprezentant: B. Jovin Hrastnik, agent)

Celelalte părți din procedură: Petra Flašker, Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții:

anularea în întregime a hotărârii Tribunalului;

respingerea acțiunii formulate în primă instanță și

obligarea reclamantei din primă instanță la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente procedurii.

În cazul în care Curtea constată că această cauză nu este în stare de judecată, recurenta solicită Curții:

anularea în întregime a hotărârii Tribunalului și

trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal.

Motivele și principalele argumente

1.

Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a interpretat în mod eronat articolul 108 alineatele (2) și (3) TFUE și articolul 4 alineatele (2) și (3) din Regulamentul 2015/1589 (1), a definit greșit întinderea obligațiilor care revin Comisiei în faza de examinare preliminară a măsurii notificate și a apreciat greșit existența unor dificultăți serioase cu care ar fi trebuit să se confrunte Comisia în analiza măsurilor în discuție, și anume activele acordate în administrare pe care le-au obținut farmaciile publice Lekarna Ljubljana p.o. și Lekarna Ljubljana după anul 1979.

2.

Tribunalul ar fi aplicat greșit dreptul, calificând în mod eronat din punct de vedere juridic situația de fapt și concluzionând în mod greșit că, în ceea ce privește activele care au fost acordate Lekarna Ljubljana p.o. în administrare în 1979 și care au fost transferate către Lekarna Ljubljana în 1997, Comisia se confrunta cu dificultăți serioase, motiv pentru care ea ar fi trebuit să angajeze în această cauză procedura de examinare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE.

3.

Tribunalul ar fi aplicat dreptul în mod eronat, hotărârea sa fiind motivată insuficient.

4.

Tribunalul ar fi încălcat procedura, ținând seama, pe de o parte, de afirmațiile generice făcute de reclamantă în acțiunea sa, dar, pe de altă parte, neținând seama de cele indicate de Comisie în memoriul în apărare. Procedând astfel, dreptul Comisiei la o cale de atac efectivă și la o instanță imparțială a fost încălcat, aducând atingere în același timp intereselor recurentei.


(1)  Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO 2015, L 248, p. 9).