28.11.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/8


Cerere de decizie preliminară introdusă de Oberlandesgericht Wien (Austria) la 28 iunie 2022 – VK/N1 Interactive Ltd.

(Cauza C-429/22)

(2022/C 451/11)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Oberlandesgericht Wien

Părțile din procedura principală

Apelant: VK

Intimată: N1 Interactive Ltd.

Întrebarea preliminară

Articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 (1) privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (denumit în continuare „Regulamentul Roma I”) trebuie interpretat în sensul că legea țării în care consumatorul are reședința obișnuită nu se aplică atunci când legea aplicabilă în temeiul articolului 4 din Regulamentul Roma I, a cărui aplicare este solicitată de către apelant și care ar fi aplicabil dacă apelantul nu ar avea calitatea de consumator, este mai favorabilă consumatorului?


(1)  Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) (JO 2008, L 177, p. 6).