1

Prin recursurile formulate, Banca Centrală Europeană (BCE) și, respectiv, Comisia Europeană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 12 octombrie 2022, Corneli/BCE (T‑502/19, denumită în continuare hotărârea atacată, EU:T:2022:627), prin care acesta a admis în parte acțiunea introdusă de doamna Francesca Corneli, anulând Decizia ECB‑SSM‑2019‑ITCAR‑11 a BCE din 1 ianuarie 2019 de plasare a Banca Carige SpA sub administrare temporară (denumită în continuare „decizia de plasare sub administrare temporară”), precum și decizia ECB‑SSM‑2019‑ITCAR‑13 a BCE din 29 martie 2019 de prelungire până la 30 septembrie 2019 a duratei plasării sub administrare temporară (denumită în continuare „decizia de prelungire” și, împreună cu decizia de plasare sub administrare temporară, „deciziile în litigiu”).

2

„Mecanismul unic de supraveghere” (MUS) este, în sensul Regulamentului (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO 2013, L 287, p. 63), definit la articolul 2 punctul 9 din acesta ca fiind „sistemul de supraveghere financiară compus din BCE și din autoritățile naționale competente ale statelor membre participante, astfel cum se prevede la articolul 6 din prezentul regulament”.

3

Articolul 4 din acest regulament prevede:

„(1)   În cadrul articolului 6 și în conformitate cu alineatul (3) din prezentul articol, BCE deține competența exclusivă să exercite, în scopuri de supraveghere prudențială, următoarele atribuții în legătură cu toate instituțiile de credit cu sediile în statele membre participante:

[…]

[…]

(2)   Pentru instituțiile de credit cu sediul într‑un stat membru neparticipant, care înființează o sucursală sau furnizează servicii transfrontaliere într‑un stat membru participant, BCE îndeplinește, în limitele prevăzute la alineatul (1), atribuțiile pentru care autoritățile naționale competente sunt competente în conformitate cu dreptul relevant al Uniunii.

(3)   În scopul îndeplinirii atribuțiilor care îi sunt conferite în temeiul prezentului regulament și în vederea realizării obiectivului de a asigura standarde ridicate de supraveghere, BCE aplică integral dreptul relevant al Uniunii și, în cazul în care acesta cuprinde directive, legislația națională care transpune respectivele directive. În cazul în care legislația relevantă a Uniunii constă în regulamente și acolo unde, în prezent, acele regulamente acordă în mod explicit opțiuni pentru statele membre, BCE aplică și legislația națională de exercitare a acestor opțiuni.

[…]”

4

Articolul 9 alineatele (1) și (2) din regulamentul menționat prevede:

„(1)   În scopul exclusiv al îndeplinirii atribuțiilor care îi sunt conferite în temeiul articolului 4 alineatele (1) și (2) și al articolului 5 alineatul (2), BCE este considerată, după caz, autoritatea competentă sau autoritatea desemnată a statelor membre participante, în conformitate cu dreptul relevant al Uniunii.

În același scop exclusiv, BCE are prerogativele și obligațiile prevăzute de prezentul regulament. De asemenea, BCE are prerogativele și obligațiile deținute de autoritățile competente și desemnate în temeiul dreptului relevant al Uniunii, cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul regulament. În special, BCE deține prerogativele enumerate în secțiunile 1 și 2 din prezentul capitol.

[…]

(2)   BCE exercită competențele menționate la alineatul (1) din prezentul articol în conformitate cu actele menționate la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf. În exercitarea respectivelor competențelor proprii de investigare și de supraveghere, BCE și autoritățile naționale competente cooperează îndeaproape.”

5

Articolul 2 alineatul (1) punctul 21 din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO 2014, L 173, p. 190) definește o „autoritate competentă”, în sensul acestei directive, ca vizând în special BCE „referitor la anumite competențe conferite prin Regulamentul [nr. 1024/2013]”.

6

Articolul 27 din Directiva 2014/59, intitulat „Măsuri de intervenție timpurie”, prevede la alineatul (1):

„În cazul în care o instituție [de credit sau o firmă de investiții] încalcă sau, datorită, printre altele, unei stări de deteriorare rapidă a situației financiare ce include o situație de deteriorare rapidă a lichidităților, de creștere rapidă a nivelului de îndatorare, a creditelor neperformante sau a concentrării expunerilor, evaluată pe baza unui serii de indicatori de declanșare, care poate include cerință de fonduri proprii a instituției plus 1,5 puncte procentuale, sau este susceptibilă de a încălca, în viitorul apropiat, cerințele pentru autorizare prevăzute în [Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO 2013, L 176, p. 1)], în [Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO 2013, L 176, p. 338)], în titlul II din [Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (JO 2014, L 173, p. 349)] sau în oricare dintre articolele 3-7, articolele 14-17, articolul 24, articolul 25 și articolul 26 din [Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO 2014, L 173, p. 84)], statele membre se asigură că […] autoritățile competente au la dispoziție, după caz, cel puțin următoarele măsuri:

[…]”

7

Articolul 28 din această directivă, intitulat „Demiterea conducerii superioare și a organului de conducere”, prevede:

„În cazul în care situația financiară a unei instituții se deteriorează în mod semnificativ sau atunci când se produc încălcări grave ale legislației, reglementărilor sau statutelor instituției, ori grave nereguli administrative și când alte măsuri luate în conformitate cu articolul 27 nu sunt suficiente pentru a pune capăt acestei deteriorări, statele membre se asigură că autoritățile competente pot solicita demiterea conducerii superioare sau a organului de conducere a instituției, în ansamblul său, sau cu privire la persoanele componente. Numirea noii conduceri superioare sau a noului organ de conducere se efectuează în conformitate cu dreptul intern și dreptul Uniunii și face obiectul aprobării din partea autorității competente.”

8

Articolul 29 din directiva menționată, intitulat „Administratorul temporar”, prevede la alineatul (1):

„În cazul în care înlocuirea conducerii superioare sau a organului de conducere astfel cum se menționează la articolul 28 este considerată, de către autoritatea competentă, ca fiind insuficientă pentru remedierea situației, statele membre se asigură că autoritățile competente sunt abilitate să numească unul sau mai mulți administratori temporari ai instituției. În funcție de ceea ce este proporțional în situația dată, autoritățile competente pot numi orice administrator temporar, fie pentru a înlocui temporar organul de conducere a instituției, fie pentru a colabora temporar cu organul de conducere a instituției, iar acest lucru este precizat de autoritatea competentă în momentul numirii. În cazul în care numește un administrator temporar pentru a colabora cu organul de conducere a instituției, autoritatea competentă precizează de asemenea, în momentul numirii, rolul, sarcinile și competențele administratorului temporar, precum și eventualele cerințe pentru organul de conducere a instituției, și anume de a se consulta cu administratorul temporar sau de a obține aprobarea acestuia înainte de a lua anumite decizii sau măsuri. Autorității competente i se solicită să facă publică numirea oricărui administrator temporar, cu excepția cazului în care administratorul temporar nu deține competența de a reprezenta instituția. În plus, statele membre trebuie să se asigure că orice administrator temporar deține calificările, cunoștințele și capacitatea necesare pentru îndeplinirea funcțiilor sale și nu este implicat în niciun conflict de interese.”

9

Articolul 69 octiesdecies din decreto legislativo n. 385 – Testo unico delle leggi in materia bancaria e creditizia (Decretul legislativ nr. 385 privind textul unic al legilor în materie bancară și de credit) din 1 septembrie 1993 (GURI nr. 230 din 30 septembrie 1993, supliment ordinar nr. 92), în versiunea aplicabilă prezentului litigiu (denumit în continuare „textul unic în materie bancară”), care transpune articolul 28 din Directiva 2014/59 în ordinea juridică italiană, prevede la alineatul (1):

„Banca Italiei poate adopta față de o bancă sau de o societate‑mamă a unui grup bancar următoarele măsuri:

[…]

10

Articolul 70 din textul unic în materie bancară, intitulat „Administratorul temporar”, transpune articolul 29 din Directiva 2014/59 în ordinea juridică italiană și prevede la alineatul (1):

„Banca Italiei poate dispune dizolvarea organelor care exercită funcții de administrare și de control al băncilor în cazul unei încălcări sau al unei nereguli menționate la articolul 69 octiesdecies alineatul 1 litera b) sau în cazul în care se preconizează pierderi patrimoniale grave ori atunci când dizolvarea este solicitată prin cerere motivată a organelor de administrare sau a adunării extraordinare.”

11

La punctele 2-19 din hotărârea atacată, Tribunalul a expus istoricul litigiului și faptele ulterioare introducerii acțiunii la acesta. Ele pot fi rezumate, în scopul soluționării prezentelor cauze conexate, după cum urmează.

12

Banca Carige era o instituție de credit cotată la bursă cu sediul în Italia și supusă supravegherii prudențiale directe a BCE începând din anul 2014. Aceasta a cumulat pierderi de peste 1,6 miliarde de euro între luna decembrie 2014 și 1 ianuarie 2019. Doamna Corneli era acționar minoritar al Banca Carige. La momentul introducerii acțiunii la Tribunal, ea deținea 200000 de acțiuni ordinare, care reprezentau 0,000361 % din capitalul social al Banca Carige.

13

Dat fiind că Banca Carige nu respecta la 1 ianuarie 2018 cerințele minime referitoare la rata fondurilor proprii, ea a întreprins în cursul anului 2018 mai multe încercări de remediere a acestei situații. Totuși, încercările respective nu au fost încununate de succes. Ca urmare a opoziției manifestate de acționarii care dețineau 70 % din capital, în cadrul unei adunări generale extraordinare din 22 decembrie 2018, față de o majorare de capital prin schimbul unor obligațiuni subordonate cu acțiuni nou‑emise, șapte membri ai consiliului de administrație al Băncii Carige, inclusiv președintele, vicepreședintele și directorul general, au demisionat cu efect imediat la 23 decembrie 2018 și 2 ianuarie 2019. Aceste demisii au condus la demiterea consiliului de administrație, în conformitate cu actul constitutiv al Banca Carige și cu dispoziția aplicabilă din dreptul italian. În conformitate cu acest statut, cei patru membri ai consiliului de administrație care nu și‑au prezentat demisia au rămas în funcție pentru a asigura administrarea curentă a Banca Carige.

14

La 1 ianuarie 2019, BCE a adoptat decizia de plasare sub administrare temporară, care a avut drept consecințe, în primul rând, dizolvarea consiliului de administrație al Banca Carige și înlocuirea foștilor membri cu trei administratori temporari, în al doilea rând, dizolvarea comitetului de supraveghere al Banca Carige, precum și înlocuirea foștilor membri ai acestui comitet cu alte trei persoane și, în al treilea rând, atribuirea către noile organe a misiunii care consta în luarea măsurilor necesare pentru a garanta că Banca Carige respectă din nou, în mod durabil, cerințele legate de patrimoniu.

15

La 29 martie 2019, Comisia a adoptat decizia de prelungire.

16

Prin decizia din 30 septembrie 2019, BCE a prelungit până la 31 decembrie 2019 plasarea Banca Carige sub administrare temporară. Prin decizia din 20 decembrie 2019, BCE a prelungit‑o încă o dată până la 31 ianuarie 2020 pentru a permite finalizarea operațiunii de consolidare a fondurilor proprii a Banca Carige.

17

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 12 iulie 2019, doamna Corneli a introdus o acțiune având ca obiect anularea deciziei de plasare sub administrare temporară, precum și a „oricărui act subsecvent sau ulterior”, inclusiv, printre altele, decizia de prelungire, precum și deciziile ulterioare privind o nouă prelungire a plasării Banca Carige sub administrare temporară.

18

Printr‑un înscris separat depus la grefa Tribunalului la 2 octombrie 2019, BCE a ridicat o excepție de inadmisibilitate a acestei acțiuni, care a fost unită cu fondul printr‑o ordonanță a Tribunalului din 29 aprilie 2020.

19

Prin decizia din 24 iunie 2020 a fost admisă cererea de intervenție a Comisiei în susținerea concluziilor BCE.

20

În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii, Tribunalul a examinat într‑o primă etapă, la punctele 22-28 din hotărârea atacată, dacă cererea de anulare a diferitelor decizii ale BCE menționate la punctul 17 din prezenta hotărâre era sub toate aspectele conformă cu cerințele de formă prevăzute la articolele 76 și 86 din Regulamentul de procedură al Tribunalului și dacă actele a căror anulare era solicitată erau existente și îi cauzau prejudicii doamnei Corneli. În urma acestei examinări, la punctul 29 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că acțiunea doamnei Corneli era admisibilă în măsura în care era îndreptată împotriva deciziilor în litigiu, însă nu era admisibilă nici în privința „oricărui act subsecvent sau ulterior”, nici împotriva deciziilor adoptate de BCE ulterior introducerii acestei acțiuni și care priveau o nouă prelungire a plasării Banca Carige sub administrare temporară.

21

Într‑o a doua etapă, pronunțându‑se cu privire la cauza de inadmisibilitate invocată de BCE, susținută de Comisie, întemeiată pe lipsa calității procesuale active a doamnei Corneli, la punctele 33-54 din hotărârea atacată Tribunalul a analizat, în primul rând, chestiunea dacă doamna Corneli era vizată în mod direct de deciziile în litigiu.

22

Așa cum reiese din cuprinsul punctelor 34 și 35 din această hotărâre, Tribunalul a apreciat că raportul juridic dintre Banca Carige și acționarii săi, printre care figura doamna Corneli, fusese modificat, fără intervenția vreunui act intermediar, prin deciziile în litigiu, care modificau prin ele însele drepturile de care dispunea doamna Corneli pentru a participa în calitate de acționar la administrarea Banca Carige în conformitate cu normele aplicabile. Mai precis, Tribunalul a considerat că aceste decizii aduceau atingere drepturilor doamnei Corneli de a alege, în calitate de acționar, organele de conducere și de supraveghere ale Banca Carige, de a convoca adunarea generală a acționarilor, precum și de a stabili ordinea de zi și modificau condițiile în care răspunderea organelor de conducere și de supraveghere putea fi angajată de acționari precum doamna Corneli.

23

După ce a înlăturat argumentele invocate de BCE și de Comisie în sens contrar, la punctul 54 din hotărârea atacată Tribunalul a statuat că deciziile în litigiu o priveau direct pe doamna Corneli.

24

În al doilea rând, la punctele 55-76 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat aspectul dacă deciziile în litigiu o priveau în mod individual pe doamna Corneli. Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 58-64 din această hotărâre, Tribunalul a considerat că criteriile stabilite în Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia (25/62, EU:C:1963:17), erau îndeplinite în cazul doamnei Corneli, dat fiind că, pe de o parte, aceasta din urmă putea fi identificată, în calitatea sa de acționar al Banca Carige, la momentul adoptării deciziilor în litigiu, deoarece, la momentul adoptării fiecăreia dintre ele, lista acționarilor care puteau fi afectați era determinată, a fortiori în ceea ce privește decizia de plasare sub administrare temporară, care fusese adoptată într‑o zi în care instituțiile de credit erau închise, astfel încât, în acea zi, acțiunile nu puteau fi tranzacționate. Pe de altă parte, Tribunalul a constatat că acționarii Banca Carige, printre care și doamna Corneli, au fost afectați personal de adoptarea deciziilor în litigiu, într‑o calitate care îi caracteriza intrinsec, și anume aceea de deținători de acțiuni la capitalul Banca Carige, care urmau să fie împiedicați, prin efectul acestor decizii, să exercite anumite drepturi aferente acțiunilor respective.

25

La punctul 63 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat în special că doamna Corneli se număra printre acționarii care au votat împotriva propunerii care fusese prezentată adunării generale din 22 decembrie 2018, vot care, chiar dacă reprezenta doar o cerere de amânare, a condus la demisia membrilor consiliului de administrație, apoi la dizolvarea acestuia din urmă, Banca Carige fiind pusă la acel moment într‑o situație care, în contextul în care se afla, a determinat, astfel cum se menționează în decizia de plasare sub administrare temporară, intervenția BCE, însoțită de o suspendare a funcțiilor adunării generale și, prin urmare, a posibilității acționarilor de a influența prin vot strategia care să fie urmată de Banca Carige.

26

După ce a înlăturat obiecțiile invocate de BCE și de Comisie, la punctul 76 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că doamna Corneli era vizată în mod individual de deciziile în litigiu și, prin urmare, că ea îndeplinea cerințele inerente calității procesuale active.

27

În al treilea rând, la punctele 77-82 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins cauza de inadmisibilitate invocată de BCE, întemeiată pe lipsa interesului de a acționa al doamnei Corneli. În această privință, la punctul 81 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit că, pentru a‑și justifica acțiunea, doamna Corneli a evidențiat impactul deciziilor în litigiu asupra drepturilor pe care le deține personal în calitatea sa de acționar al Banca Carige, în special asupra dreptului de a convoca o adunare generală pentru a propune introducerea unei căi de atac sau chiar a dreptului de a adăuga un punct în acest sens pe ordinea de zi a unei asemenea adunări. Din această împrejurare, la punctul 82 din hotărârea atacată, Tribunalul a dedus că, în cazul anulării deciziilor în litigiu, efectul asupra situației acționarilor nu ar fi identic cu cel pe care l‑ar produce o anulare a acestora asupra situației Banca Carige și că, prin urmare, acționând pe baza efectului produs prin aceste decizii asupra propriilor drepturi, doamna Corneli putea invoca un interes de a solicita anularea deciziilor menționate, care nu se confundă cu cel al Banca Carige.

28

În consecință, Tribunalul a considerat acțiunea admisibilă și a examinat‑o pe fond. În susținerea acțiunii formulate în primă instanță, doamna Corneli a prezentat șapte motive, întemeiate, primul, pe încălcarea normelor referitoare la proporționalitate, al doilea, pe o încălcare a obligației de motivare și a dreptului de a fi ascultat, al treilea, pe numirea ca administratori temporari a unor persoane care au exercitat anterior atribuții importante în conducerea și în administrația Banca Carige, al patrulea, pe o eroare de drept săvârșită la stabilirea temeiului juridic utilizat pentru adoptarea deciziilor în litigiu, al cincilea, pe faptul că BCE a încercat să rezolve probleme de guvernanță prin numirea unor persoane care le‑au creat, al șaselea, pe încălcarea, pe de o parte, a normelor referitoare la drepturile acționarului și, pe de altă parte, a principiilor fundamentale privind protecția proprietății și a economiilor, libertatea inițiativei economice private, precum și autodeterminarea cetățeanului în alegerile sale personale și, al șaptelea, pe caracterul inadecvat al administrării temporare pentru a rezolva problema constatată.

29

Tribunalul a decis să examineze, în primul rând, al patrulea motiv al acțiunii în primă instanță, întemeiat pe o eroare de drept în stabilirea temeiului juridic utilizat pentru adoptarea deciziilor în litigiu. Așa cum reiese din cuprinsul punctului 86 din hotărârea atacată, prin intermediul acestui motiv doamna Corneli a susținut că BCE a săvârșit o eroare de drept atunci când a întemeiat deciziile în litigiu pe articolul 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară, deși această dispoziție nu viza situația invocată pentru a justifica plasarea Banca Carige sub administrare temporară, și anume o „deteriorare semnificativă” a situației acesteia din urmă.

30

În această privință, la punctul 95 din hotărârea atacată, Tribunalul a dedus dintr‑o analiză comparativă a dispozițiilor articolului 69 octiesdecies alineatul 1 litera b) și ale articolului 70 din textul unic în materie bancară că a doua dintre aceste dispoziții nu prevede dizolvarea organelor de administrare sau de control ale băncilor și instituirea unei administrări extraordinare în cazul unei deteriorări deosebit de semnificative a situației băncii sau a grupului bancar în cauză.

31

Prin urmare, la punctul 100 din hotărârea atacată Tribunalul a considerat că BCE a încălcat articolul 70 din textul unic în materie bancară prin faptul că s‑a întemeiat, deși această condiție nu este prevăzută de dispoziția respectivă, pe deteriorarea semnificativă a situației Banca Carige pentru a dizolva organele de administrare sau de control ale acesteia în scopul instituirii unei administrări temporare și al menținerii acestei administrări în vigoare în perioada menționată în decizia de prelungire.

32

Pentru motivele expuse la punctele 102-108 din hotărârea atacată, Tribunalul a înlăturat argumentul invocat de BCE și de Comisie potrivit căruia, din moment ce plasarea sub administrare temporară era prevăzută la articolul 29 din Directiva 2014/59, articolul 70 din textul unic în materie bancară trebuia interpretat în lumina acestei dispoziții, pe care avea misiunea să o transpună în dreptul italian. În această privință, așa cum reiese din cuprinsul punctelor 106 și 107 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit că obligația de interpretare conformă a dreptului național nu poate servi drept temei pentru o interpretare contrară termenilor utilizați într‑o dispoziție națională de transpunere a unei directive. Or, potrivit Tribunalului, acesta ar fi fost rezultatul obținut dacă metoda respectivă de interpretare ar fi fost utilizată în cauza cu care a fost sesizat.

33

În plus, la punctele 111-113 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins argumentul, invocat în ședința în fața sa de BCE și de Comisie, potrivit căruia, atunci când BCE intervine în calitate de autoritate competentă în temeiul reglementării bancare este obligată să aplice, pe lângă dreptul național, toate normele de drept al Uniunii, inclusiv cea care figurează în Directiva 2014/59, care prevede plasarea sub administrare temporară în caz de deteriorare semnificativă a situației instituției în cauză.

34

În această privință, la punctul 112 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că din articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1024/2013 rezultă că, atunci când dreptul Uniunii relevant pentru îndeplinirea atribuțiilor conferite BCE cuprinde directive, cel care trebuie să fie aplicat este dreptul național care transpune acele directive. Potrivit Tribunalului, această dispoziție nu poate fi interpretată în sensul că ar cuprinde două surse distincte de obligații, și anume dreptul Uniunii în ansamblu, inclusiv directivele, la care ar trebui să se adauge legislația națională care le transpune. Tribunalul a apreciat că o asemenea interpretare ar presupune ca domeniul de aplicare al dispozițiilor naționale să fie diferit de cel al directivelor, pe care se presupune că ele trebuie să le transpună în dreptul intern, și că, într‑un asemenea caz, cele două tipuri de norme sunt obligatorii pentru BCE ca fiind surse normative distincte, ceea ce ar fi contrar articolului 288 TFUE. Pe de altă parte, Tribunalul a amintit jurisprudența Curții potrivit căreia o directivă nu poate prin ea însăși să creeze obligații pentru un particular și nu poate, așadar, să fie invocată ca atare în privința acestuia.

35

În aceste condiții, la punctul 113 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că eroarea săvârșită de BCE în aplicarea articolului 70 din textul unic în materie bancară nu poate fi remediată printr‑o interpretare liberă a textelor care ar permite reconstituirea condițiilor de aplicare a unor dispoziții concepute în mod distinct în Directiva 2014/59 și în dreptul național. Prin urmare, Tribunalul a admis motivul acțiunii întemeiat pe o eroare de drept în stabilirea temeiului juridic utilizat pentru adoptarea deciziilor în litigiu și a anulat aceste decizii, fără să examineze celelalte motive invocate de doamna Corneli.

36

Prin recursul formulat în cauza C‑777/22 P, BCE solicită Curții:

37

Prin recursul formulat în cauza C‑789/22 P, Comisia solicită Curții:

38

În memoriul în răspuns, doamna Corneli solicită Curții:

39

În memoriul în răspuns în cauza C‑777/22 P, Comisia arată că susține integral concluziile BCE și solicită admiterea acestora.

40

Prin decizia președintelui Curții din 8 februarie 2023, cauzele C‑777/22 P și C‑789/22 P au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și orale, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

41

Prin decizia președintelui Curții din 17 aprilie 2023 a fost admisă cererea de intervenție a Republicii Italiene în susținerea concluziilor BCE și ale Comisiei în cauzele C‑777/22 P și C‑789/22 P.

42

În memoriul său în intervenție, Republica Italiană solicită Curții admiterea recursurilor formulate de BCE și de Comisie și, prin urmare, declararea ca fiind inadmisibilă sau, cu titlu subsidiar, respingerea pe fond a acțiunii în anulare introduse de doamna Corneli.

43

Conform articolului 16 al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, BCE și Republica Italiană au solicitat, la 3 și, respectiv, la 6 noiembrie 2023, ca prezentele cauze conexate să fie deferite Marii Camere, aspect de care Curtea a luat act la 7 mai 2024.

44

În susținerea recursului formulat în cauza C‑777/22 P, BCE invocă două motive, întemeiate, primul, pe denaturarea faptelor de către Tribunal în ceea ce privește pretinsele drepturi de care doamna Corneli s‑ar putea prevala în calitate de acționar al Banca Carige și, al doilea, pe o eroare de drept în interpretarea articolului 70 din textul unic în materie bancară.

45

La rândul său, în susținerea recursului formulat în cauza C‑789/22 P, Comisia invocă cinci motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 263 TFUE, în măsura în care Tribunalul a considerat că deciziile în litigiu o priveau în mod direct și individual pe doamna Corneli, al doilea, pe încălcarea articolului 84 din Regulamentul de procedură al Tribunalului și pe interdicția de a invoca din oficiu un motiv de anulare întemeiat pe legalitatea pe fond a actului atacat, al treilea, pe încălcarea articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1024/2013 și a articolului 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară, al patrulea, pe încălcarea articolului 288 al treilea paragraf TFUE, în măsura în care Tribunalul a considerat că articolul 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară nu putea fi interpretat în mod conform cu articolul 29 din Directiva 2014/59, și, al cincilea, pe încălcarea atât a articolului 288 al doilea și al treilea paragraf TFUE, cât și a articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1024/2013, în măsura în care Tribunalul a considerat că BCE nu se putea întemeia pe dispoziții ale directivelor care au efect direct și trebuia să aplice reglementarea națională contrară unor directive.

46

În memoriul său în intervenție, Republica Italiană arată că susține toate motivele invocate de BCE și de Comisie, cu excepția celui de al cincilea motiv al recursului formulat de aceasta din urmă, cu privire la care nu ia poziție.

47

Prin intermediul primului motiv de recurs al BCE și al primului motiv de recurs al Comisiei, susținute de Republica Italiană, BCE și Comisia contestă motivarea hotărârii atacate prin care Tribunalul a constatat că doamna Corneli avea calitate procesuală activă, din cauză că deciziile în litigiu o priveau în mod direct și individual, și că aceasta avea de asemenea interesul necesar de a acționa, astfel încât acțiunea sa era admisibilă. Aceste motive se împart în patru aspecte în cazul BCE și în trei aspecte în cazul Comisiei.

48

Primele două aspecte ale primului motiv invocat de BCE și primul aspect al primului motiv invocat de Comisie vizează punctele 34 și 35 din hotărârea atacată, pe baza cărora Tribunalul a considerat că deciziile în litigiu o priveau în mod direct pe doamna Corneli, din moment ce efectele produse de acestea asupra unei societăți și asupra organelor sale sunt echivalente unor efecte produse asupra situației fiecărui acționar al acestei societăți, inclusiv asupra celor care, precum doamna Corneli, dețin un procent minim din capital. În această privință, BCE reproșează Tribunalului, prin intermediul primului aspect al primului motiv, că a denaturat faptele. În plus, BCE, prin intermediul celui de al doilea aspect al primului său motiv, și Comisia, prin intermediul primului aspect al primului său motiv, susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

49

Aceste instituții subliniază că drepturile enumerate la punctul 34 din hotărârea atacată nu aparțin în mod individual fiecărui acționar și consideră că Tribunalul s‑a întemeiat pe o interpretare eronată a dispozițiilor aplicabile ale dreptului italian și ale statutului Banca Carige. Din aceste dispoziții și din acest statut ar reieși, în primul rând, că dreptul de a prezenta liste pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și ai comitetului de supraveghere este rezervat acționarilor care dețin cel puțin 1 % din acțiunile ordinare, în al doilea rând, că dreptul de a alege membrii acestor organe aparține adunării generale a acționarilor, în al treilea rând, că dreptul de a convoca adunarea generală a acționarilor și de a stabili ordinea de zi a acesteia poate fi exercitat numai de un grup de acționari ce reprezintă 5 % din capitalul social al societății și, în al patrulea rând, că acțiunea în răspundere împotriva administratorilor unei societăți poate fi exercitată numai de adunarea generală a acționarilor sau de un grup de acționari care reprezintă 2,5 % din capitalul social.

50

BCE susține de altfel că prezentul litigiu prezintă o analogie cu cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 iulie 2020, Albert și alții împotriva Ungariei (CE:ECHR:2020:0707JUD000529414), prin care, potrivit BCE, această instanță a apreciat că efectele actelor în discuție în acea cauză nu priveau în mod direct reclamanții din cauza respectivă, acționari a două bănci, ci înseși băncile, acționarii lor suportând doar efecte indirecte și accesorii.

51

Prin intermediul celui de al treilea aspect și, respectiv, al celui de al doilea aspect ale primului motiv invocat atât de BCE, cât și de Comisie, susținute de Republica Italiană, acestea critică punctele 58, 61-63, 74 și 75 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a examinat chestiunea dacă deciziile în litigiu o priveau pe doamna Corneli în mod individual.

52

În această privință, ele reproșează Tribunalului că a încălcat jurisprudența citată la punctul 56 din hotărârea atacată. Simpla posibilitate de a identifica acționarii Banca Carige la data de 1 ianuarie 2019, deși piețele erau închise, nu ar avea drept consecință că decizia de plasare sub administrare temporară, adoptată în aceeași zi, îi privea în mod individual pe acești acționari. Situația ar fi aceeași în ceea ce privește decizia de prelungire, care nu ar fi fost adoptată într‑o zi de sărbătoare legală, astfel cum ar fi recunoscut chiar Tribunalul. Plasarea sub administrare temporară ar fi privit Banca Carige, destinatară a deciziilor în litigiu, precum și administratorii acesteia, iar nu acționarii săi. În plus, Tribunalul nu ar fi explicat motivul pentru care votul negativ exprimat de doamna Corneli cu privire la o propunere de rezoluție prezentată adunării generale a acționarilor ar fi avut drept consecință individualizarea acestei persoane într‑un mod analog celui al destinatarilor deciziilor în litigiu.

53

Pe de altă parte, motivele expuse la punctele 74 și 75 din hotărârea atacată nu ar permite să se considere că doamna Corneli aparținea unui „grup închis”, în sensul jurisprudenței Curții citate la punctul 71 din această hotărâre. Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Scuola Elementare Maria Montessori/Comisia, Comisia/Scuola Elementare Maria Montessori și Comisia/Ferracci (C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873), menționată de Tribunal la punctul 74 din hotărârea atacată, ar fi lipsită de pertinență, deciziile în litigiu nefiind acte normative.

54

Mai general, jurisprudența Curții referitoare la „grupurile închise” ar fi fost dezvoltată în contextul special al unor cauze în care unele acte ale Uniunii cu aplicabilitate generală priveau, în realitate, doar un număr redus de operatori, astfel încât aceștia puteau fi identificați de la bun început. În schimb, nu s‑ar putea considera în mod rezonabil că cei aproximativ 35000 de acționari ai Banca Carige constituie un asemenea grup restrâns de operatori economici. De altfel, această jurisprudență nu s‑ar aplica atunci când persoanele vizate de un act pot fi identificate pe baza unei situații obiective de drept sau de fapt definite de însuși actul în cauză. Or, aceasta ar fi situația doamnei Corneli și a oricărui alt acționar al Banca Carige.

55

Prin intermediul celui de al patrulea și, respectiv, al celui de al treilea aspect ale primului motiv de recurs invocat atât de BCE, cât și de Comisie, susținute de Republica Italiană, acestea arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a considerat că doamna Corneli avea interesul de a acționa necesar pentru a introduce o acțiune în anulare împotriva deciziilor în litigiu. Curtea ar fi recunoscut doar în mod excepțional un asemenea interes acționarilor unei societăți destinatare a unui act al unei instituții a Uniunii, și anume atunci când un astfel de act a avut de asemenea drept consecință o modificare a statutului societății în cauză sau a produs efecte directe importante, de natura confiscării, în detrimentul acționarilor. Instituirea unei structuri tranzitorii de guvernanță a unei bănci nu ar constitui un atare caz excepțional.

56

În plus, Tribunalul nu ar fi demonstrat că deciziile în litigiu erau de natură să aducă atingere intereselor doamnei Corneli. Pe de o parte, la punctul 81 din hotărârea atacată, Tribunalul ar atribui în mod eronat fiecărui acționar drepturi care ar aparține unor minorități calificate drept acționari. Pe de altă parte, la punctul 82 din această hotărâre, Tribunalul ar afirma că printr‑o eventuală anulare a deciziilor în litigiu există diferențe între efectele produse asupra Banca Carige și, respectiv, asupra acționarilor acesteia, fără a identifica însă aceste diferențe. Comisia adaugă că Tribunalul a omis să examineze, din oficiu dacă era necesar, dacă un eventual interes al doamnei Corneli de a acționa s‑a menținut după terminarea perioadei de administrare temporară a Banca Carige.

57

Doamna Corneli contestă admisibilitatea primului motiv de recurs invocat de BCE, pentru motivul că aceasta din urmă nu a precizat dacă invoca o eroare de drept sau o denaturare a faptelor. În orice caz, doamna Corneli apreciază că atât primul motiv de recurs al BCE, cât și primul motiv de recurs al Comisiei trebuie respinse ca fiind nefondate.

58

În ceea ce privește admisibilitatea primului motiv de recurs invocat de BCE, din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) și din articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că un recurs trebuie să indice în mod precis aspectele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele de drept care susțin în mod specific această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză (Hotărârea din 23 noiembrie 2021, Consiliul/Hamas,C‑833/19 P, EU:C:2021:950, punctul 50 și jurisprudența citată).

59

În speță, primul motiv de recurs al BCE îndeplinește aceste cerințe, astfel încât este admisibil, situație care nu poate repune în discuție, contrar celor susținute în esență de doamna Corneli, împrejurarea că BCE reproșează Tribunalului atât o eroare de drept, cât și o denaturare a faptelor.

60

În ceea ce privește examinarea pe fond atât a primului motiv de recurs al BCE, cât și a primului motiv de recurs al Comisiei, trebuie amintit că admisibilitatea unei acțiuni introduse în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE de o persoană fizică sau juridică împotriva unui act al cărui destinatar nu este această persoană este supusă condiției de a‑i fi recunoscută calitatea procesuală activă, care există în două situații. Pe de o parte, o asemenea acțiune poate fi formulată cu condiția ca acest act să o privească direct și individual. Pe de altă parte, o asemenea persoană poate introduce o acțiune împotriva unui act normativ care nu presupune măsuri de executare dacă acesta o privește direct (Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory ș.a./Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctul 59).

61

Întrucât prezentele cauze nu corespund celei de a doua situații, trebuie să se examineze dacă Tribunalul a considerat în mod întemeiat că deciziile în litigiu o priveau pe doamna Corneli în mod direct și individual.

62

În primul rând, în ceea ce privește chestiunea dacă aceste decizii o priveau direct pe doamna Corneli, reiese dintr‑o jurisprudență constantă, amintită de asemenea de Tribunal la punctul 33 din hotărârea atacată, că condiția potrivit căreia o persoană fizică sau juridică trebuie să fie vizată direct de decizia care face obiectul acțiunii, astfel cum este prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, impune întrunirea a două criterii cumulative, și anume ca măsura contestată, pe de o parte, să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a particularului și, pe de altă parte, să nu lase nicio putere de apreciere destinatarilor care sunt însărcinați cu punerea sa în aplicare, această punere în aplicare având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea Uniunii, fără aplicarea altor norme intermediare (Hotărârea din 5 noiembrie 2019, BCE ș.a./Trasta Komercbanka ș.a., C‑663/17 P, C‑665/17 P și C‑669/17 P, EU:C:2019:923, punctul 103, precum și jurisprudența citată).

63

În speță, la punctul 34 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că deciziile în litigiu aduceau atingere drepturilor acționarilor Banca Carige, printre care și doamna Corneli. Pe de o parte, potrivit Tribunalului, aceste decizii aduceau atingere drepturilor acționarilor respectivi de a alege organele de conducere și de supraveghere ale acestei bănci, precum și dreptului lor de a convoca adunarea generală a acționarilor și de stabili ordinea de zi a acesteia. Pe de altă parte, deciziile în litigiu ar fi afectat condițiile în care răspunderea organelor de conducere și de supraveghere ale Banca Carige putea fi angajată de acționarii săi, dat fiind că împotriva administratorilor temporari numiți de BCE ar fi putut fi inițiate acțiuni de natură civilă numai în caz de dol sau de abatere gravă și numai cu autorizarea BCE, în timp ce acțiunile în răspundere împotriva membrilor organelor dizolvate ale Banca Carige sau a directorului general al acesteia ar fi putut fi inițiate numai de administratorii temporari, ceea ce ar fi lipsit adunarea acționarilor sau acționarii care, împreună, dețineau o anumită proporție din capitalul social de dreptul de a formula o asemenea acțiune.

64

Pe baza acestor constatări, la punctul 35 din hotărârea atacată Tribunalul a considerat că raportul juridic dintre Banca Carige și acționarii săi, printre care și doamna Corneli, fusese modificat prin deciziile în litigiu, fără intervenția vreunui act intermediar, decizii care, în consecință, o priveau în mod direct pe doamna Corneli.

65

În susținerea afirmațiilor lor întemeiate pe o eroare de drept care afectează punctele 34 și 35 din hotărârea atacată, BCE și Comisia reproșează Tribunalului că a omis să țină seama de faptul că dreptul de a prezenta o listă de candidați pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și ai comitetului de supraveghere ale Banca Carige, dreptul de a convoca adunarea generală a acestei bănci și dreptul de a iniția o acțiune în răspundere împotriva membrilor organelor de conducere și de supraveghere ale băncii menționate puteau fi exercitate numai de acționari care dețineau, individual sau colectiv, o proporție din capitalul Banca Carige superioară celei deținute de doamna Corneli.

66

Or, din momentul plasării sub administrare temporară a Banca Carige și atât timp cât această situație a persistat, doamna Corneli a fost privată cel puțin de posibilitatea de a‑și exercita dreptul pe care îl deținea, în calitate de acționar al acestei bănci, de a se asocia cu alți acționari ai acesteia pentru a exercita în mod colectiv oricare dintre drepturile menționate la punctul anterior. Este vorba în acest caz despre un efect asupra situației juridice a doamnei Corneli ce decurge în mod direct din adoptarea deciziilor în litigiu, care, în această privință, nu lăsau nicio marjă de apreciere destinatarului lor, astfel încât condițiile impuse de jurisprudența citată la punctul 62 din prezenta hotărâre erau într‑adevăr îndeplinite, așa cum Tribunalul a statuat în mod întemeiat.

67

În plus, în ceea ce privește primul aspect al primului motiv de recurs al BCE, întemeiat pe denaturarea de către Tribunal a dispozițiilor aplicabile ale dreptului italian sau ale Statutului Banca Carige, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, o denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (Hotărârea din 13 iulie 2023, Comisia/CK Telecoms UK Investments,C‑376/20 P, EU:C:2023:561, punctul 142 și jurisprudența citată).

68

În speță, contrar celor susținute de BCE, din hotărârea atacată nu reiese că Tribunalul a considerat că doamna Corneli ar fi putut, în temeiul dispozițiilor aplicabile ale dreptului italian sau al statutului băncii, să exercite singură oricare dintre drepturile enumerate la punctul 34 din hotărârea atacată. Dimpotrivă, răspunzând la un argument prezentat în fața sa de BCE și de Comisie, întemeiat pe faptul că drepturile pretins afectate de deciziile în litigiu nu aparțineau, în mod individual, niciunui acționar al societății în cauză, ci adunării generale a acționarilor acesteia, la punctele 44 și 45 din hotărârea atacată Tribunalul a arătat că acest argument făcea abstracție cel puțin de dreptul de vot care permitea fiecărui acționar să participe în mod individual la alegerea membrilor ce urmau să facă parte din organele de conducere și de supraveghere ale Banca Carige, drept care trebuia să facă obiectul unei protecții jurisdicționale, și care nu mai putea fi exercitat ca urmare a plasării Banca Carige sub administrare temporară.

69

Din motivarea hotărârii atacate, astfel cum a fost rezumată la punctul precedent, reiese că Tribunalul a avut în vedere faptul că, în temeiul dispozițiilor aplicabile ale dreptului italian sau ale statutului băncii, anumite decizii menționate la punctul 34 din hotărârea atacată puteau să fie adoptate doar în mod colectiv de adunarea generală a Banca Carige sau de acționari ai acesteia care dețineau o anumită proporție din capitalul său social. Tribunalul a apreciat însă, în esență și în mod întemeiat, că această împrejurare nu permitea să se considere că deciziile în litigiu nu priveau în mod direct un anumit acționar precum doamna Corneli.

70

În sfârșit, luarea în considerare a Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 iulie 2020, Albert și alții împotriva Ungariei (CE:ECHR:2020:0707JUD000529414), invocată de BCE, nu poate repune în discuție constatarea că deciziile în litigiu o priveau în mod direct pe doamna Corneli.

71

Astfel, pentru a considera că reclamantele din cauza în care s‑a pronunțat hotărârea menționată, care erau acționari a două bănci de economii maghiare, nu puteau pretinde calitatea de „victime”, în sensul articolului 34 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s‑a întemeiat pe distincția consacrată în jurisprudența sa între măsurile care afectează interesele unei societăți și cele care aduc atingere drepturilor aferente calității de acționar al acelei societăți.

72

Statuând că legislația în discuție în acea cauză făcea parte din prima categorie de măsuri, această instanță a aplicat principiul general care rezultă din jurisprudența sa și care a fost amintit la § 124 din hotărârea menționată, potrivit căruia acționarii unei societăți nu se pot prevala de calitatea de „victimă”, în sensul arătat mai sus, a unor acte sau măsuri care le afectează societatea. În această privință, instanța menționată a arătat printre altele, în esență, la § 151 din aceeași hotărâre, că legislația respectivă nu avusese ca efect să împiedice, fie și numai temporar, acționarii celor două bănci în cauză să își exercite drepturile de care dispuneau în calitatea lor specifică.

73

Aceste considerații, care se referă la criteriile ce permit invocarea calității de „victimă” în sensul articolului 34 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sunt lipsite de relevanță pentru a aprecia dacă, în speță, deciziile în litigiu o privesc în mod direct pe doamna Corneli.

74

În al doilea rând, în ceea ce privește chestiunea dacă deciziile în litigiu o priveau pe doamna Corneli în mod individual, astfel cum a amintit Tribunalul la punctul 56 din hotărârea atacată, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că alte subiecte decât destinatarii unei decizii pot pretinde că sunt vizate individual, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, numai dacă actul a cărui anulare este solicitată le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează într‑un mod analog celui al unui destinatar (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia,25/62, EU:C:1963:17, p. 223, precum și Hotărârea din 4 octombrie 2024, Comisia și Consiliul/Frontul Polisario, C‑779/21 P și C‑799/21 P, EU:C:2024:835, punctul 107 și jurisprudența citată).

75

Este adevărat că posibilitatea de a determina, cu o precizie mai mare sau mai mică, numărul sau chiar identitatea subiectelor de drept cărora li se aplică o măsură nu implică în niciun caz faptul că aceste subiecte trebuie să fie considerate vizate în mod individual prin această măsură, din moment ce această aplicare se realizează pe baza unei situații obiective de drept sau de fapt definite în actul în cauză (Hotărârea din 12 iulie 2022, Nord Stream 2/Parlamentul și Consiliul, C‑348/20 P, EU:C:2022:548, punctul 157, precum și jurisprudența citată).

76

Cu toate acestea, atunci când un act afectează un grup de persoane care erau identificate sau identificabile la momentul la care a fost adoptat acest act și în funcție de criterii specifice membrilor grupului, acest act poate privi individual acele persoane (Hotărârea din 12 iulie 2022, Nord Stream 2/Parlamentul European și Consiliul, C‑348/20 P, EU:C:2022:548, punctul 158, precum și jurisprudența citată).

77

În speță, așa cum reiese din cuprinsul punctelor 56-59 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că doamna Corneli era vizată în mod individual de deciziile în litigiu din moment ce, în calitatea sa de acționar al Banca Carige, erau îndeplinite două condiții în ceea ce o privește. Pe de o parte, ea făcea parte dintr‑un grup ai cărui membri erau identificați sau identificabili la momentul la care fuseseră adoptate deciziile în litigiu și, pe de altă parte, această identificare putea fi întemeiată pe criterii specifice membrilor acestui grup, și anume faptul de a deține acțiuni în capitalul acestei bănci și de a fi împiedicați, prin efectul deciziilor menționate, să exercite anumite drepturi aferente acestor acțiuni.

78

În ceea ce privește această a doua condiție, la punctul 61 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că doamna Corneli avea, înainte de adoptarea deciziilor în litigiu, drepturi dobândite aferente acțiunilor sale, cărora li s‑a adus atingere în perioada în care erau aplicabile deciziile în litigiu. Mai precis, la punctul 62 din această hotărâre, Tribunalul s‑a referit la suspendarea funcțiilor adunării generale a Băncii Carige, care, ca prim efect produs de decizia de plasare a societății sub administrare temporară, a lipsit acționarii acestei bănci de posibilitatea de a‑și exprima poziția cu privire la propunerile care însă îi priveau.

79

Această motivare a hotărârii atacate constituie o aplicare corectă a jurisprudenței Curții, menționată la punctele 74-76 din prezenta hotărâre, și nu este, prin urmare, viciată de o eroare de drept. Argumentele invocate de BCE și de Comisie prin care este criticată această motivare nu sunt de natură să infirme această concluzie.

80

Primo, deși este adevărat că Tribunalul a menționat la punctul 58 din hotărârea atacată faptul că decizia de plasare sub administrare temporară fusese adoptată la 1 ianuarie, și anume într‑o zi în care, întrucât instituțiile de credit erau închise, acțiunile deținute de acționarii Banca Carige în capitalul acesteia nu puteau fi tranzacționate, acesta nu s‑a întemeiat numai pe situația respectivă pentru a considera că doamna Corneli era vizată în mod individual de deciziile în litigiu, astfel cum demonstrează faptul că a considerat că doamna Corneli era deopotrivă vizată în mod individual de decizia de prelungire, care, așa cum a arătat Tribunalul la același punct din hotărârea atacată, nu fusese adoptată într‑o zi de sărbătoare legală.

81

Cu alte cuvinte, punctul 58 din hotărârea atacată nu poate fi interpretat în sensul că Tribunalul a motivat considerația potrivit căreia doamna Corneli a fost afectată în mod individual în special prin decizia de plasare sub administrare temporară întrucât această decizie a fost adoptată într‑o zi de sărbătoare legală. Acesta trebuie înțeles în sensul că urmărește doar să sublinieze, în mod suplimentar, împrejurarea că, din cauza faptului că bursele erau închise în acea zi, acționarii Banca Carige, vizați în mod individual de această decizie, erau cu atât mai ușor identificabili.

82

De asemenea, punctul 63 din hotărârea atacată nu poate fi interpretat în sensul că, pe baza considerației potrivit căreia doamna Corneli figura printre acționarii Banca Carige care au emis un vot negativ în cadrul adunării generale din 22 decembrie 2018, Tribunalul ar fi decis că aceasta era vizată în mod individual de deciziile în litigiu, cu atât mai mult cu cât la acest punct 63 Tribunalul a precizat că votul respectiv „reprezenta doar o cerere de amânare”. Prin intermediul acestor considerații, Tribunalul a urmărit mai degrabă să sublinieze importanța pe care o prezenta pentru doamna Corneli dreptul de a participa la adunarea generală a Banca Carige, drept pe care aceasta nu îl putea exercita atât timp cât deciziile în litigiu erau în vigoare.

83

Secundo, contrar susținerilor BCE și ale Comisiei, jurisprudența Curții citată la punctul 76 din prezenta hotărâre, referitoare la grupurile de persoane identificate sau identificabile prin raportare la criterii specifice membrilor grupului în cauză, este aplicabilă în speță. Împrejurarea, invocată de BCE și de Comisie, că Banca Carige ar fi avut aproximativ 35000 de acționari care, toți, ar fi fost vizați în mod individual de deciziile în litigiu este, în această privință, lipsită de relevanță. Aplicarea acestei jurisprudențe depinde exclusiv de posibilitatea de a identifica persoanele afectate de un act pe baza unor criterii specifice acestor persoane, iar nu de numărul, mai mare sau mai mic, al persoanelor identificate.

84

Jurisprudența Curții menționată la punctul 75 din prezenta hotărâre, invocată de BCE și de Comisie, nu privește un caz precum cel în discuție în prezenta cauză. Într‑adevăr, această jurisprudență privește situații în care aplicarea unei măsuri se efectuează pe baza unei situații de drept sau de fapt definite de actul în cauză, așa încât vizează, prin definiție, acte cu aplicabilitate generală, astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctul 66 din concluzii, iar nu acte individuale precum deciziile în litigiu.

85

Tertio, în ceea ce privește criticile îndreptate împotriva punctelor 74 și 75 din hotărârea atacată, este suficient să se arate că, așa cum reiese din cuprinsul punctelor 77-79 din prezenta hotărâre, motivarea expusă la punctele 56-62 din hotărârea atacată demonstrează corespunzător cerințelor legale că doamna Corneli era vizată în mod individual de deciziile atacate. În condițiile arătate, aceste critici, chiar dacă sunt întemeiate, nu pot determina anularea hotărârii atacate și trebuie înlăturate ca fiind inoperante, întrucât sunt îndreptate împotriva unor motive neesențiale ale acestei hotărâri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 martie 2011, Anheuser‑Busch/Budějovický Budvar, C‑96/09 P, EU:C:2011:189, punctul 211 și jurisprudența citată).

86

În al treilea rând, în ceea ce privește interesul doamnei Corneli de a acționa, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, orice acțiune în anulare formulată în temeiul articolului 263 TFUE de o persoană fizică sau juridică trebuie să se întemeieze pe un interes al acesteia de a acționa. Existența unui asemenea interes presupune ca anularea actului atacat să fie susceptibilă, prin ea însăși, să aducă un beneficiu acestei persoane (Hotărârea din 13 iulie 2023, D & A Pharma/EMA, C‑136/22 P, EU:C:2023:572, punctul 43 și jurisprudența citată).

87

În speță, la punctul 81 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că, pentru a justifica interesul de a acționa împotriva deciziilor în litigiu, doamna Corneli a invocat impactul acestor decizii asupra drepturilor pe care le deținea personal, în calitatea sa de acționar al Banca Carige, în special dreptul de a convoca o adunare generală pentru a propune introducerea unei acțiuni sau dreptul de a înscrie un punct în acest sens pe ordinea de zi a unei asemenea adunări.

88

Din această împrejurare, la punctul 82 din hotărârea atacată, Tribunalul a dedus că nu se putea considera că, în cazul anulării deciziilor în litigiu, efectul acesteia asupra situației acționarilor ar fi identic cu cel produs asupra situației Banca Carige și că, în consecință, cerința ca un acționar să aibă un interes de a acționa distinct de cel al societății la care ar deține acțiuni era îndeplinită în speță.

89

Această motivare a hotărârii atacate justifică corespunzător cerințelor legale existența interesului de a acționa necesar pentru a justifica introducerea de către doamna Corneli a unei acțiuni în anulare, în temeiul articolului 263 TFUE, împotriva deciziilor în litigiu, atât timp cât acestea erau în vigoare.

90

Menționarea, la punctul 81 din hotărârea atacată, a dreptului „de a convoca o adunare generală” sau „de a adăuga un punct” pe ordinea de zi a unei asemenea adunări nu înseamnă, contrar susținerilor BCE și ale Comisiei, că Tribunalul ar fi acordat doamnei Corneli drepturi care nu erau prevăzute în statutul Banca Carige sau în dispozițiile aplicabile ale dreptului italian. Această mențiune trebuie coroborată cu motivarea hotărârii atacate, potrivit căreia deciziile în litigiu o priveau în mod direct pe doamna Corneli. Repusă în acest context, această mențiune poate fi înțeleasă doar în sensul că Tribunalul a considerat în mod întemeiat că doamna Corneli avea un interes să introducă o acțiune împotriva deciziilor în litigiu, întrucât, în cazul anulării acestor decizii, plasarea Banca Carige sub administrare provizorie ar fi încetat, iar doamna Corneli și‑ar fi recăpătat dreptul de a se alătura celorlalți acționari ai băncii, în special pentru a putea convoca o adunare generală sau pentru a adăuga un punct pe ordinea de zi a acelei adunări generale.

91

În ceea ce privește punctul 82 din hotărârea atacată, el constituie urmarea logică și confirmarea punctului 81 din această hotărâre, așa cum demonstrează faptul că începe cu termenul „astfel”.

92

În al patrulea rând, este necesar să se examineze argumentul Comisiei potrivit căruia Tribunalul a omis să verifice din oficiu dacă interesul doamnei Corneli de a acționa a continuat după terminarea perioadei de administrare temporară a Banca Carige.

93

În această privință trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, interesul unui reclamant de a acționa în raport cu obiectul acțiunii trebuie să existe la momentul introducerii acesteia, sub sancțiunea inadmisibilității, și trebuie să existe în continuare, ca și obiectul acțiunii, până la pronunțarea hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului, ceea ce presupune ca acțiunea să fie susceptibilă, prin rezultatul său, să aducă un beneficiu părții care a formulat‑o (Hotărârea din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia,C‑362/05 P, EU:C:2007:322, punctul 42, și Hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/Hansestadt Lübeck,C‑524/14 P, EU:C:2016:971, punctul 26).

94

În principiu, o parte își menține interesul de a continua o acțiune în anulare atunci când aceasta din urmă poate constitui temeiul unei eventuale acțiuni în răspundere. Eventualitatea unei acțiuni în despăgubire este suficientă pentru a constitui temeiul unui asemenea interes de a acționa, în măsura în care acesta nu este ipotetic (a se vedea Hotărârea din 7 noiembrie 2018, BPC Lux 2 ș.a./Comisia, C‑544/17 P, EU:C:2018:880, punctele 42 și 43 și jurisprudența citată).

95

Interesul de a acționa poate să decurgă din orice acțiune în fața instanțelor naționale, în cadrul căreia eventuala anulare a actului atacat în fața instanței Uniunii poate aduce un beneficiu reclamantului (Hotărârea din 7 noiembrie 2018, BPC Lux 2 ș.a./Comisia, C‑544/17 P, EU:C:2018:880, punctul 44, precum și jurisprudența citată).

96

Reclamantul este cel căruia îi revine sarcina de a face dovada interesului său de a acționa, care constituie condiția esențială și primordială a oricărei acțiuni în justiție. În special, pentru ca o acțiune în anularea unui act, formulată de o persoană fizică sau juridică, să fie admisibilă, este necesar ca reclamantul să justifice în mod pertinent interesul pe care îl prezintă pentru el anularea acelui act (Hotărârea din 7 noiembrie 2018, BPC Lux 2 ș.a./Comisia, C‑544/17 P, EU:C:2018:880, punctul 34, precum și jurisprudența citată).

97

În speță, din cuprinsul punctelor 1 și 17 din hotărârea atacată reiese că deciziile în litigiu au încetat să producă efecte la 30 septembrie 2019.

98

Este adevărat că, așa cum reiese din jurisprudența menționată la punctele 94 și 95 din prezenta hotărâre, această împrejurare nu înseamnă neapărat că interesul doamnei Corneli de a introduce acțiunea și, prin urmare, obiectul litigiului aflat pe rolul Tribunalului au dispărut în cursul judecării cauzei. Cu toate acestea, înainte de a se pronunța asupra fondului cauzei cu care a fost sesizat, era de competența Tribunalului să verifice, din oficiu dacă era necesar, că situația era diferită. Omițând să procedeze astfel, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

99

Această eroare de drept nu poate însă determina prin ea însăși anularea hotărârii atacate.

100

Într‑adevăr, așa cum reiese din cuprinsul punctelor 94-96 din prezenta hotărâre, doamna Corneli ar avea în continuare un interes să solicite anularea deciziilor în litigiu dacă o asemenea anulare ar putea constitui temeiul unei eventuale acțiuni în despăgubire.

101

Or, răspunzând la o întrebare scrisă pe care i‑a adresat‑o Curtea, doamna Corneli a confirmat în esență că ea considera că suferise un prejudiciu ca urmare a deciziilor adoptate de administratorii temporari ai Banca Carige, numiți de BCE, prejudiciu a cărui reparare intenționa să o obțină. Potrivit doamnei Corneli, aceste decizii au condus la diluarea participației sale în capitalul Banca Carige și, în definitiv, la vânzarea obligatorie a acțiunilor pe care le deținea, în urma unei oferte publice de cumpărare obligatorii, care a fost lansată de BPR Banca SpA, ce dobândise o participație majoritară în capitalul Banca Carige.

102

Din răspunsul doamnei Corneli reiese de asemenea că aceasta are în vedere introducerea unor acțiuni în despăgubire atât în fața Tribunalului, împotriva BCE, cât și în fața instanțelor naționale competente, împotriva celorlalte persoane fizice sau juridice implicate, în urma deciziilor în litigiu, în administrarea temporară a Banca Carige și ulterior în vânzarea acesteia.

103

În această privință, trebuie arătat că, în răspunsul pe care l‑a dat la întrebarea scrisă adresată de Curte, BCE a confirmat că administratorii temporari ai Banca Carige au adoptat efectiv, pe durata mandatului lor, o serie de decizii importante, printre care semnarea la 9 august 2019, cu mai mulți actori, a unui acord‑cadru obligatoriu privind recapitalizarea Banca Carige, acest act fiind aprobat la 20 septembrie 2019 de o adunare generală extraordinară a acționarilor Banca Carige, convocată de administratorii temporari.

104

În aceste condiții, trebuie să se considere, similar doamnei avocate generale la punctele 77 și 78 din concluzii, că, în lumina jurisprudenței citate la punctul 94 din prezenta hotărâre, interesul doamnei Corneli de a acționa împotriva deciziilor în litigiu nu poate fi considerat pur ipotetic, nici chiar după terminarea perioadei de administrare temporară a Banca Carige și după ce doamna Corneli și‑a vândut acțiunile.

105

Prin urmare, deși efectele deciziilor în litigiu și ale administrării provizorii a Banca Carige au încetat în cursul procedurii în fața Tribunalului, interesul doamnei Corneli de a obține anularea acestor decizii totuși nu a dispărut.

106

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, primul motiv de recurs al BCE și primul motiv de recurs al Comisiei trebuie respinse ca fiind nefondate.

107

Prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs, Comisia, susținută de BCE și de Republica Italiană, arată că numai în replica sa în fața Tribunalului doamna Corneli a afirmat pentru prima dată că, în conformitate cu articolul 70 din textul unic în materie bancară, BCE nu putea dispune plasarea unei instituții bancare sub administrare temporară în caz de deteriorare semnificativă a situației sale. Astfel, la punctul 67 din cererea sa introductivă în primă instanță, doamna Corneli ar fi susținut exact contrariul, interpretând articolul 70 din textul unic în materie bancară în același mod ca și BCE.

108

În opinia Comisiei, interpretarea corectă a articolului 70 din textul unic în materie bancară nu necesita cunoașterea întregului text al deciziei de plasare sub administrare temporară, la care doamna Corneli a avut acces numai după introducerea acțiunii sale. Prin urmare, Comisia apreciază că doamna Corneli a invocat, pentru prima dată în replica sa în fața Tribunalului, un motiv nou, care nu se întemeia pe elemente de drept și de fapt apărute în cursul procedurii. Omițând să respingă acest motiv nou ca fiind inadmisibil, Tribunalul ar fi încălcat articolul 84 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură.

109

Doamna Corneli susține că acest motiv trebuie respins.

110

Din articolul 84 alineatele (1) și (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului rezultă că trebuie declarate inadmisibile motivele invocate pentru prima dată în stadiul replicii și care nu sunt întemeiate pe elemente de drept sau de fapt care au apărut în cursul procedurii. Cu toate acestea, un motiv sau un argument ce constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior în cererea de sesizare nu poate fi declarat inadmisibil din cauza tardivității (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2024, Kočner/Europol,C‑755/21 P, EU:C:2024:202, punctul 41 și jurisprudența citată).

111

În speță, fără ca acest lucru să fie contestat de Comisie în stadiul recursului său, reiese din cererea introductivă în primă instanță că, în susținerea acțiunii sale, doamna Corneli a invocat printre altele un motiv întemeiat pe încălcarea de către BCE a articolului 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară.

112

Este adevărat că, așa cum arată Comisia, doamna Corneli a susținut pentru prima dată, în replica sa în primă instanță, că această dispoziție nu permitea plasarea sub administrare temporară a unei bănci în cazul deteriorării semnificative a situației sale.

113

Cu toate acestea, doamnei Corneli nu i se poate reproșa că a invocat în stadiul acestei replici un motiv nou, întrucât argumentul menționat constituia o dezvoltare, în sensul jurisprudenței citate la punctul 110 din prezenta hotărâre, a motivului întemeiat pe încălcarea articolului 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară, invocat în cererea sa de sesizare. Astfel, deși în cererea sa introductivă doamna Corneli a susținut printre altele că nu fusese demonstrată nicio deteriorare deosebit de semnificativă a situației Banca Carige, ea a precizat în replica sa că această dispoziție nu permitea plasarea unei bănci sub administrare temporară într‑o asemenea situație. Or, procedând în acest mod, doamna Corneli nu a făcut decât să își completeze argumentația prin care urmărea să demonstreze că, așa cum susținuse deja în această cerere introductivă, BCE adoptase decizia de plasare sub administrare temporară cu încălcarea dispoziției menționate.

114

Prin urmare, chestiunea dacă doamna Corneli era sau nu în măsură să prezinte în mod util argumentul menționat fără a avea acces la textul integral al deciziei de plasare sub administrare temporară, întrucât obținuse acest document doar după depunerea cererii sale introductive, este lipsită de relevanță.

115

Rezultă că Tribunalului nu i se poate reproșa că a încălcat articolul 84 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură prin faptul că a omis să înlăture din oficiu ca fiind inadmisibil, din cauza tardivității, argumentul doamnei Corneli menționat la punctul 112 din prezenta hotărâre. În consecință, al doilea motiv de recurs al Comisiei trebuie respins ca fiind nefondat.

116

BCE, prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs, și Comisia, prin intermediul celui de al treilea motiv de recurs, susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că, prin adoptarea deciziilor în litigiu, BCE a încălcat articolul 70 din textul unic în materie bancară.

117

În primul rând, Comisia arată că segmentul de frază „în cazul unei încălcări sau al unei nereguli menționate la articolul 69 octiesdecies alineatul 1 litera b) [din textul unic în materie bancară]”, care figurează la articolul 70 alineatul 1 din acest text, trebuie interpretat în sensul că acoperă nu numai „încălcarea gravă a actelor cu putere de lege, administrative sau statutare”, precum și „neregulile grave în cadrul administrării”, ci și „deteriorarea situației băncii sau a grupului bancar […] deosebit de semnificativă”, prevăzută de asemenea la articolul 69 octiesdecies alineatul 1 litera b) din textul unic în materie bancară.

118

În al doilea rând, BCE și Comisia susțin că o interpretare contextuală și sistematică a dispozițiilor în cauză pledează de asemenea în sensul că trimiterea la articolul 69 octiesdecies alineatul 1 litera b) din textul unic în materie bancară, efectuată la articolul 70 alineatul 1 din acest text, acoperă și cazul unei deteriorări deosebit de semnificative a situației băncii vizate. Într‑adevăr, ar exista o legătură logică între „demitere”, în sensul primei dintre aceste dispoziții, și „dizolvare”, în sensul celei de a doua, a organelor de administrare sau de supraveghere ale unei bănci. Prin urmare, ar fi nerezonabil să se considere că, în cazul unei deteriorări deosebit de semnificative a situației unei bănci, legiuitorul italian a intenționat să autorizeze numai prima măsură, iar nu și pe a doua.

119

În al treilea rând, BCE și Comisia consideră că interpretarea articolului 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară pe care o susțin este confirmată de geneza acestei dispoziții și de lucrările pregătitoare aferente. Această interpretare ar corespunde, în plus, obiectivului urmărit de legiuitorul italian, precum și necesității de a respecta Constituția Republicii Italiene. Într‑adevăr, articolul 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară ar rezulta dintr‑o modificare introdusă printr‑un decret legislativ din 16 noiembrie 2015, adoptat de guvernul italian pe baza unei delegări conferite de Parlamentul italian, pentru a asigura transpunerea directivelor Uniunii. Din jurisprudența constantă a Corte costituzionale (Curtea Constituțională, Italia) ar reieși că, prin exercitarea acestei delegări, guvernul italian are obligația să respecte cu strictețe ansamblul dreptului Uniunii. În plus, BCE și Comisia subliniază că interpretarea articolului 70 din textul unic în materie bancară pe care o susțin este confirmată și de jurisprudența instanțelor italiene.

120

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, Comisia susține că Tribunalul a încălcat dreptul Uniunii, în special articolul 288 al treilea paragraf TFUE, prin faptul că a exclus, la punctele 105-107 din hotărârea atacată, orice posibilitate de interpretare a articolului 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară într‑un mod conform cu articolul 29 din Directiva 2014/59. Potrivit Comisiei, menționarea, la punctul 105 din această hotărâre, a unei interpretări contra legem a dreptului național este „discutabilă pe plan semantic”, expresia „contra legem” nefiind aplicabilă atunci când este vorba despre interpretarea domeniului de aplicare al unei trimiteri efectuate de o dispoziție la o altă dispoziție, cum este cazul articolului 70 din textul unic în materie bancară, care face trimitere la articolul 69 octiesdecies alineatul 1 litera b) din acest text.

121

Comisia susține că, pentru a aprecia dacă interpretarea unei dispoziții de drept național are un caracter contra legem, trebuie să se țină seama nu numai de interpretarea literală a dispoziției respective, ci și de celelalte criterii de interpretare, precum și de dreptul național în ansamblul său. Or, potrivit Comisiei, nu există nicio îndoială că, pe baza normelor de interpretare recunoscute în dreptul italian, articolul 70 din textul unic în materie bancară poate fi interpretat în conformitate cu Directiva 2014/59.

122

Republica Italiană susține interpretarea dispozițiilor relevante din dreptul italian, invocată de BCE și de Comisie. În opinia sa, noțiunea de „pierderi patrimoniale grave”, în sensul articolului 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară, constituie unul dintre tipurile de „deteriorare deosebit de semnificativă a situației unei bănci”, în sensul articolului 69 octiesdecies alineatul 1 din acest text, astfel încât, în deciziile în litigiu, BCE era îndreptățită să refere mai degrabă la a doua noțiune, mai generală, decât la prima.

123

Doamna Corneli arată că prezentele motive trebuie respinse ca fiind inadmisibile, din moment ce BCE și Comisia reproșează Tribunalului că a aplicat pretins eronat nu dreptul Uniunii, ci dreptul italian. Or, în stadiul recursului, controlul Curții cu privire la interpretarea dreptului național reținută de Tribunal ar fi limitat la verificarea faptului că Tribunalul nu a denaturat acest drept, ipoteză care nu ar fi susținută în speță.

124

Cu privire la fond, doamna Corneli contestă interpretarea articolului 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară susținută de BCE și de Comisie. Aceasta consideră că, în conformitate cu normele de interpretare a dreptului italian, trebuie să se acorde prioritate interpretării literale a acestei dispoziții. Acesta adaugă că interpretarea susținută de BCE și de Comisie nu este confirmată de jurisprudența italiană.

125

Doamna Corneli consideră, în plus, că Directiva 2014/59 a fost transpusă în mod corect în dreptul italian. În conformitate cu principiul proporționalității, directiva menționată ar institui o gradație a măsurilor de intervenție a autorității competente în administrarea unei bănci, prevăzând demiterea conducerii superioare sau a organului de conducere al unei instituții bancare în situații mai puțin grave decât cele în care ar fi justificată numirea unuia sau mai multor administratori temporari. Argumentația BCE și a Comisiei nu ar respecta modul clar de redactare a articolului 29 alineatul (1) din directiva menționată, care ar stabili o distincție între situațiile ce justifică demiterea conducerii superioare sau a organului de conducere al unei instituții bancare și cele care justifică numirea unuia sau mai multor administratori temporari.

126

Doamna Corneli adaugă că Directiva 2014/59 recurge doar la o armonizare minimă și observă că Comisia, căreia i s‑au notificat dispozițiile dreptului italian de transpunere a acestei directive, nu a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Republicii Italiene, situație care ar fi existat dacă această transpunere nu ar fi fost efectuată în mod corect. Chiar dacă ar fi existat o asemenea situație, doamna Corneli apreciază că această împrejurare nu poate justifica o interpretare a articolului 70 din textul unic în materie bancară contrară modului de redactare a acestuia.

127

BCE, prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs, precum și Comisia, prin intermediul celui de al treilea și al celui de al patrulea motiv de recurs, susțin în esență că, la punctele 107 și 108 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în mod eronat că, în vederea aplicării în speță a articolului 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară, BCE a efectuat o interpretare contra legem a acestei dispoziții naționale și, prin urmare, a încălcat limita prevăzută de dreptul Uniunii pentru obligația de a interpreta dispoziția menționată în mod conform cu articolul 29 alineatul (1) din Directiva 2014/59.

128

În ceea ce privește admisibilitatea acestor motive, trebuie amintit că, în cazul în care Curtea se pronunță asupra unui recurs introdus împotriva unei hotărâri pronunțate de Tribunal, competența acesteia este definită la articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE. Acest articol prevede că recursul trebuie să fie limitat la chestiuni de drept și trebuie să se încadreze „în condițiile și limitele prevăzute de statut”. Într‑o listă enumerativă a motivelor care pot fi invocate în acest cadru, articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene precizează că recursul se poate întemeia pe încălcarea dreptului Uniunii de către Tribunal (Hotărârea din 5 iulie 2011, Edwin/OAPI, C‑263/09 P, EU:C:2011:452, punctul 46).

129

Or, problema ridicată prin intermediul acestor motive, și anume aceea dacă Tribunalul a încălcat dreptul Uniunii considerând că BCE a depășit limitele obligației care îi revine în temeiul acestui drept de a interpreta dreptul național în conformitate cu acesta, echivalează cu a solicita Curții o apreciere privind existența unei încălcări a dreptului Uniunii de către Tribunal. Este vorba despre o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții sesizate cu un recurs.

130

În consecință, contrar susținerilor doamnei Corneli, aceste motive sunt admisibile.

131

Cu privire la fond, din cuprinsul punctului 2 din hotărârea atacată reiese că Banca Carige era supusă supravegherii prudențiale directe a BCE. Aceasta din urmă, prin adoptarea deciziilor în litigiu, s‑a întemeiat, astfel cum confirmă punctul 111 din hotărârea atacată, pe articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1024/2013.

132

Conform articolului 4 alineatul (3) prima teză din acest regulament, în scopul îndeplinirii atribuțiilor care îi sunt conferite în temeiul regulamentului, printre care figurează supravegherea prudențială a anumitor instituții de credit, BCE aplică integral dreptul relevant al Uniunii și, în cazul în care acesta cuprinde directive, legislația națională care transpune acele directive. Potrivit celei de a doua teze a acestui articol 4 alineatul (3), în cazul în care legislația relevantă a Uniunii constă în regulamente și acolo unde în prezent acele regulamente acordă în mod explicit opțiuni pentru statele membre, BCE aplică și legislația națională de exercitare a acestor opțiuni.

133

Reiese astfel dintr‑o interpretare de ansamblu a articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1024/2013 că aplicarea de către BCE a dreptului național urmărește să respecte opțiunile efectuate de legiuitorul național în cadrul stabilit de dispozițiile relevante ale dreptului Uniunii, indiferent dacă acestea figurează în regulamente sau în directive.

134

În această privință, trebuie amintit că, prin aplicarea dreptului lor intern unei bănci care nu se încadrează în situația supravegherii prudențiale directe exercitate de BCE, autoritățile administrative și instanțele naționale ale unui stat membru care trebuie să aplice, în cadrul competențelor proprii, dispozițiile dreptului Uniunii au, potrivit unei jurisprudențe constante, obligația de a asigura efectul deplin al acestor dispoziții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 octombrie 2022, HUMDA,C‑397/21, EU:C:2022:790, punctul 41 și jurisprudența citată).

135

În special, atunci când dreptul Uniunii aplicabil cuprinde directive, principiul interpretării conforme implică, așa cum a amintit Tribunalul la punctul 103 din hotărârea atacată, cerința interpretării acestui drept în cea mai mare măsură posibilă ținând seama de textul și de finalitatea acestor directive, pentru a atinge rezultatul urmărit de ele (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 2019, T Danmark și Y Denmark, C‑116/16 și C‑117/16, EU:C:2019:135, punctul 87 și jurisprudența citată).

136

De asemenea, atunci când, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1024/2013, BCE aplică unei bănci care intră, precum Banca Carige, în sfera supravegherii sale prudențiale directe dreptul național care transpune o directivă, ea are obligația să efectueze o interpretare a dispozițiilor reglementării pe care se întemeiază care să fie conformă cu această directivă.

137

Așa cum a subliniat el însuși la punctul 103 din hotărârea atacată, atunci când, precum în speță, este determinat să aplice dreptul național, Tribunalul are aceeași obligație de interpretare conformă a acestui drept, ținând seama de directiva pe care acest drept trebuie să o transpună.

138

Cum Tribunalul a amintit deopotrivă la punctul 105 din hotărârea atacată, obligația instanței de a ține seama de conținutul unei directive atunci când interpretează și aplică normele relevante de drept intern este limitată de principiile generale ale dreptului, în special de principiile securității juridice și neretroactivității, și nu poate fi utilizată ca temei pentru o interpretare contra legem a dreptului național (a se vedea Hotărârea din 16 iunie 2005, Pupino,C‑105/03, EU:C:2005:386, punctele 44 și 47, precum și Hotărârea din 21 decembrie 2023, BMW Bank ș.a., C‑38/21, C‑47/21 și C‑232/21, EU:C:2023:1014, punctul 222 și jurisprudența citată).

139

Noțiunea de „interpretare contra legem” trebuie înțeleasă în lumina considerațiilor prezentate la punctele 132-138 din prezenta hotărâre, precum și a necesității de a respecta supremația dreptului Uniunii și cerința unei aplicări uniforme a acestuia, în contextul exercitării de către BCE a competențelor pe care i le conferă Regulamentul nr. 1024/2013.

140

Pe de altă parte, este necesar să se prezume că, atunci când au fost instituite în mod special dispoziții interne în vederea transpunerii unei directive, statul membru în cauză a avut intenția de a executa pe deplin obligațiile care decurg din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 octombrie 2004, Pfeiffer ș.a., C‑397/01 și C‑403/01, EU:C:2004:584, punctul 112 și jurisprudența citată).

141

În consecință, interdicția, rezultată din jurisprudența citată la punctul 138 din prezenta hotărâre, a unei interpretări contra legem a dreptului național nu acoperă decât ipoteza în care dreptul național nu poate primi o aplicare astfel încât să conducă la un rezultat compatibil cu cel vizat de dispoziția de drept al Uniunii în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 iunie 2019, Popławski,C‑573/17, EU:C:2019:530, punctul 76 și jurisprudența citată).

142

În speță, din cuprinsul punctelor 107 și 108 din hotărârea atacată reiese că Tribunalul a apreciat în esență că BCE a încălcat limita, stabilită de dreptul Uniunii, a unei interpretări a articolului 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară care să fie conformă cu articolul 29 alineatul (1) din Directiva 2014/59, efectuând o interpretare contra legem a dispoziției naționale în cauză.

143

Prin urmare, este de competența Curții să analizeze dacă, prin această motivare, Tribunalul a încălcat dreptul Uniunii, așa cum susțin BCE în al doilea motiv de recurs și Comisia în al treilea și al patrulea motiv de recurs.

144

În această privință, trebuie amintit că articolul 28 din Directiva 2014/59 prevede obligația statelor membre de a se asigura că autoritățile competente pot solicita demiterea conducerii superioare sau a organului de conducere al unei instituții bancare, în ansamblul său ori cu privire la persoanele componente, în special în cazul în care situația financiară a instituției respective „se deteriorează în mod semnificativ”.

145

Articolul 29 alineatul (1) din această directivă prevede, la rândul său, că, în cazul în care înlocuirea conducerii superioare sau a organului de conducere menționat la articolul 28 din aceasta este considerată de autoritatea competentă ca fiind insuficientă pentru a remedia o asemenea situație, statele membre se asigură că această autoritate este abilitată să numească unu sau mai mulți administratori temporari ai instituției.

146

Reiese astfel din coroborarea acestor două dispoziții că statele membre trebuie să se asigure că, atunci când situația unei instituții bancare se deteriorează în mod semnificativ, autoritatea competentă poate printre altele, în funcție de această situație, fie să se limiteze la a solicita demiterea conducerii superioare sau a organului de conducere al unei instituții bancare, în ansamblul său ori cu privire la persoanele componente, fie să numească de asemenea unu sau mai mulți administratori temporari.

147

Din articolul 9 alineatul (1) primul și al doilea paragraf și alineatul (2) din Regulamentul nr. 1024/2013 rezultă că, în scopul îndeplinirii atribuțiilor care îi sunt conferite printre altele de articolul 4 alineatele (1) și (2) din acest regulament, BCE este considerată „autoritate competentă” învestită cu toate competențele ce revin unor asemenea autorități în temeiul dreptului relevant al Uniunii și că BCE trebuie să exercite aceste competențe în conformitate cu actele menționate la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din acest regulament.

148

În această privință, în ceea ce privește argumentul doamnei Corneli întemeiat în esență pe necesitatea de a prevedea, cu respectarea principiului proporționalității, o „gradare” a măsurilor de intervenție a autorității competente în administrarea unei instituții bancare, este necesar să se constate că sistemul de măsuri de intervenție prevăzut la articolele 27-29 din Directiva 2014/59 respectă acest principiu.

149

În ceea ce privește mai precis măsura de administrare temporară prevăzută la articolul 29 alineatul (1) din această directivă, din această dispoziție reiese că măsura respectivă poate fi adoptată numai după ce măsura mai puțin constrângătoare prevăzută la articolul 28 din directiva menționată, și anume înlocuirea conducerii superioare sau a organului de conducere al instituției bancare în cauză, a fost considerată insuficientă având în vedere situația acesteia din urmă.

150

Din cuprinsul punctelor 144-149 din prezenta hotărâre reiese că, prin transpunerea Directivei 2014/59 în ordinea sa juridică internă, legiuitorul național trebuie să prevadă posibilitatea autorității competente de a institui o administrare temporară a unei instituții bancare, în special în cazul unei deteriorări semnificative a situației acelei instituții.

151

Prin urmare, conform principiului interpretării conforme și jurisprudenței Curții menționate la punctele 134 și 135 din prezenta hotărâre, dispozițiile relevante ale dreptului național trebuie, în măsura posibilului, să fie interpretate astfel încât să atingă acest rezultat.

152

În speță, este adevărat că, așa cum rezultă din cuprinsul punctelor 92-95 din hotărârea atacată, articolul 69 octiesdecies alineatul 1 litera b) din textul unic în materie bancară, referitor la „demitere”, și anume destituirea organelor de administrare sau de supraveghere ale unei bănci, pe de o parte, și articolul 70 alineatul 1 din același text, referitor la administrarea temporară a unei bănci, pe de altă parte, prevăd condiții de aplicare formulate în termeni parțial diferiți.

153

Mai exact, deși deteriorarea deosebit de semnificativă a situației unei bănci figurează printre condițiile alternative care justifică destituirea organelor de administrare sau de control ale unei bănci, prevăzute la articolul 69 octiesdecies alineatul 1 litera b) din textul unic în materie bancară, ea nu figurează, în acești termeni, printre condițiile de aplicare a articolului 70 alineatul 1 din acest text, referitor la administrarea temporară a unei bănci.

154

Cu toate acestea, contrar celor reținute de Tribunal la punctele 107 și 108 din hotărârea atacată, nu se poate deduce numai din această împrejurare că o interpretare a articolului 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară conformă cu articolul 29 din Directiva 2014/59, în sensul că această dispoziție se aplică în cazul unei deteriorări semnificative a situației unei bănci, ar avea totuși un caracter contra legem în sensul jurisprudenței Curții menționate la punctele 138 și 141 din prezenta hotărâre.

155

Într‑adevăr, o asemenea interpretare nu este contrară dispoziției menționate din textul unic în materie bancară, din moment ce, așa cum însuși Tribunalul a constatat la punctul 93 din hotărârea atacată, printre condițiile alternative care justifică aplicarea acestei din urmă dispoziții figurează cea referitoare la faptul că „se preconizează pierderi patrimoniale grave” ale unei bănci.

156

Or, noțiunea de „deteriorare semnificativă” a situației unei bănci, pertinentă în cadrul articolului 29 din Directiva 2014/59, și noțiunea de preconizare a unor „pierderi patrimoniale grave”, care figurează la articolul 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară, constituie noțiuni juridice formulate în termeni generali și apropiați.

157

Într‑adevăr, o deteriorare a situației unei bănci implică în mod necesar eventualitatea, într‑un viitor apropiat, a unor pierderi patrimoniale ale acesteia care, în cazul în care deteriorarea este „semnificativă”, pot fi calificate drept „grave”. Invers, dacă se preconizează ca o bancă să sufere pierderi patrimoniale grave, aceasta nu poate decât să însemne că situația acelei bănci cunoaște o deteriorare care poate fi calificată drept „semnificativă”.

158

Rezultă că, prin faptul că a considerat în esență, la punctele 107 și 108 din hotărârea atacată, că articolul 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară nu poate servi în dreptul italian drept temei pentru adoptarea unei măsuri de plasare sub administrare temporară a unei bănci confruntate cu o deteriorare semnificativă a situației sale, fără a fi încălcată interdicția unei interpretări contra legem a dreptului național în sensul jurisprudenței citate la punctele 138 și 141 din prezenta hotărâre, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

159

În consecință, fără a fi necesară examinarea nici a celorlalte critici invocate de BCE în susținerea celui de al doilea motiv de recurs, nici a criticilor invocate de Comisie în susținerea celui de al treilea și a celui de al patrulea motiv de recurs, nici a celui de al cincilea motiv de recurs al acesteia din urmă, se impune admiterea recursurilor și anularea hotărârii atacate.

160

În conformitate cu articolul 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul anulării deciziei Tribunalului, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.

161

În speță, litigiul este în stare de judecată în ceea ce privește, pe de o parte, excepția de inadmisibilitate a acțiunii în primă instanță, invocată de BCE, susținută de Comisie, și, pe de altă parte, al patrulea motiv al acestei acțiuni, în măsura în care este întemeiat pe o eroare de drept în stabilirea temeiului juridic reținut pentru adoptarea deciziilor în litigiu.

162

În ceea ce privește, în primul rând, excepția de inadmisibilitate a acțiunii în primă instanță, invocată de BCE și întemeiată pe faptul că doamna Corneli nu este vizată în mod direct și individual de deciziile în litigiu și nu dispune de interesul necesar pentru a solicita anularea acestora din urmă, este necesar să se considere, pentru aceleași motive cu cele reținute de Tribunal la punctele 33-83 din hotărârea atacată, precum și pentru motivele care figurează la punctele 62-105 din prezenta hotărâre, prin care Curtea a respins ca fiind nefondate primul motiv de recurs al BCE și, respectiv, primul motiv de recurs al Comisiei, că persoana interesată este vizată în mod direct și individual, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, de deciziile în litigiu și că aceasta are un interes de a acționa împotriva acestor decizii. Prin urmare, excepția de inadmisibilitate trebuie respinsă.

163

În al doilea rând, prin intermediul celui de al patrulea motiv al acțiunii sale, doamna Corneli susține printre altele că BCE a săvârșit o eroare de drept atunci când a întemeiat deciziile în litigiu pe articolul 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară, deși această dispoziție nu vizează situația invocată pentru a justifica plasarea Banca Carige sub administrare temporară, și anume „deteriorarea semnificativă” a situației acestei bănci.

164

În această privință, din cuprinsul punctelor 144-158 din prezenta hotărâre reiese că articolul 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară trebuie să facă obiectul unei interpretări conforme cu articolul 29 alineatul (1) din Directiva 2014/59.

165

Pe de o parte, este adevărat că „deteriorarea semnificativă” a situației unei bănci nu figurează în acești termeni printre condițiile alternative menționate la articolul 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară ca fiind susceptibile să justifice aplicarea acestei dispoziții.

166

Cu toate acestea, așa cum s‑a arătat la punctele 157 și 158 din prezenta hotărâre, noțiunea de „deteriorare semnificativă” a situației unei bănci este apropiată de condiția de aplicare a articolului 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară, referitoare la situația în care „în care se preconizează pierderi patrimoniale grave”.

167

Pe de altă parte, trebuie să se țină seama de faptul că articolul 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară face parte dintr‑un ansamblu de dispoziții care urmăresc să permită redresarea băncilor aflate în dificultate.

168

În plus, este cert că articolul 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară rezultă dintr‑o modificare a legislației italiene în temeiul unui decret legislativ adoptat cu obiectivul expres de a transpune în dreptul italian Directiva 2014/59.

169

În aceste condiții, este necesar să se considere că articolul 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară trebuie interpretat în sensul că condiția referitoare la faptul că se poate preconiza ca banca în cauză să sufere pierderi patrimoniale grave este îndeplinită în cazul unei deteriorări semnificative a situației sale și, prin urmare, justifică plasarea acestei bănci sub administrare temporară.

170

Rezultă că BCE nu a săvârșit o eroare de drept atunci când s‑a întemeiat, pentru a adopta decizia în litigiu, pe articolul 70 alineatul 1 din textul unic în materie bancară și că, prin urmare, al patrulea motiv al acțiunii în primă instanță, în măsura în care este întemeiat pe o eroare de drept în stabilirea temeiului juridic reținut pentru adoptarea deciziilor în litigiu, trebuie să fie respins ca nefondat.

171

În rest, litigiul nu este în stare de judecată, întrucât celelalte motive și argumente invocate de doamna Corneli în susținerea acțiunii sale nu au fost examinate de Tribunal.

172

În consecință, se impune trimiterea litigiului Tribunalului spre rejudecare, pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la aceste motive.

173

Întrucât cauza este trimisă spre rejudecare Tribunalului, cererea privind cheltuielile de judecată aferente prezentelor recursuri se soluționează odată cu fondul.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară și hotărăște: