–

pentru Asociación Española de Productores de Vacuno de Carne – Asoprovac, de J. Marcén Castán, J. C. Martín Aranda, abogados, și J. M. Rico Maesso, procurador;

–

pentru guvernul spaniol, de L. Aguilera Ruiz, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, de A. C. Becker, C. Calvo Langdon și E. Sanfrutos Cano, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea, pe de o parte, a articolului 4 și a articolului 32 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 608, rectificare în JO 2016, L 130, p. 7), precum și a articolului 60 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO 2013, L 347, p. 549).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Asociación Española de Productores de Vacuno de Carne – Asoprovac, o asociație spaniolă a producătorilor de carne de vită, pe de o parte, și Administración General del Estado (Administrația Generală a Statului, Spania), pe de altă parte, în legătură cu legalitatea unui decret regal care impune ca pășunile permanente aflate în proprietate publică cu folosință comună să fie pășunate de animalele din propria exploatație a fermierului care solicită să beneficieze de un sprijin financiar în temeiul schemei de plată unică pe suprafață.

3

Intitulat „Protejarea intereselor financiare ale Uniunii”, articolul 58 din Regulamentul nr. 1306/2013, abrogat prin Regulamentul (UE) 2021/2116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 (JO 2021, L 435, p. 187), dar aplicabil ratione temporis litigiului principal, prevedea la alineatul (1):

„În cadrul [politicii agricole comune (PAC)], statele membre adoptă toate actele cu putere de lege și actele administrative și iau orice altă măsură necesară pentru a asigura protecția eficace a intereselor financiare ale Uniunii și în special pentru:

4

Articolul 60 din acest regulament, intitulat „Clauza de eludare”, prevedea:

„Fără a aduce atingere dispozițiilor specifice, nu se acordă niciun avantaj prevăzut în cadrul legislației agricole sectoriale persoanelor fizice sau juridice în privința cărora s‑a stabilit că au fost create în mod artificial condițiile cerute în vederea obținerii acelor avantaje, contrar obiectivelor legislației respective.”

5

Intitulat „Definiții și dispoziții conexe”, articolul 4 din Regulamentul nr. 1307/2013, abrogat prin Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 și (UE) nr. 1307/2013 (JO 2021, L 435, p. 1), dar aplicabil ratione temporis litigiului principal, prevedea:

„(1)   În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]

[…]

(2)   Statele membre:

[…]

(3)   Pentru a asigura securitatea juridică, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate […] de stabilire:

[…]”

6

Articolul 32 din acest regulament, intitulat „Activarea drepturilor la plată”, prevedea la alineatele (1) și (2):

„(1)   Sprijinul prevăzut în cadrul schemei de plată de bază se acordă fermierilor printr‑o declarație în conformitate cu articolul 33 alineatul (1), în momentul activării unui drept la plată pe hectar eligibil, în statul membru în care a fost alocat dreptul respectiv. […]

(2)   În sensul prezentului titlu, «hectar eligibil» înseamnă:

[…]”

7

Considerentul (4) al Regulamentului delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de modificare a anexei X la regulamentul menționat (JO 2014, L 181, p. 1), abrogat prin Regulamentul delegat (UE) 2022/2529 al Comisiei din 17 octombrie 2022 (JO 2022, L 328, p. 74), dar aplicabil ratione temporis litigiului principal, avea următorul cuprins:

„În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, este oportun să se clarifice faptul că, atunci când adoptă măsuri de implementare a dreptului Uniunii, statele membre ar trebui să își exercite puterea de decizie respectând anumite principii, inclusiv, în special, principiul nediscriminării.”

8

Articolul 4 din acest regulament delegat, intitulat „Cadru pentru criteriile privind menținerea suprafeței agricole într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare”, prevede:

„(1)   În sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, criteriile pe care trebuie să le îndeplinească fermierii în vederea respectării obligației de a menține suprafața agricolă într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare fără acțiuni pregătitoare care depășesc metodele și utilajele agricole uzuale se stabilesc de către statele membre într‑unul dintre următoarele moduri sau în ambele:

(2)   Când stabilesc criteriile menționate la alineatul (1), statele membre pot face distincția între diferite tipuri de suprafețe agricole.”

9

Articolul 11 alineatele 2 și 3 din Real Decreto 1075/2014, sobre la aplicación a partir de 2015 de los pagos directos a la agricultura y a la ganadería y otros regímenes de ayuda, así como sobre la gestión y control de los pagos directos y de los pagos al desarrollo rural (Decretul regal 1075/2014 privind aplicarea începând din anul 2015 a plăților directe pentru agricultură și pentru creșterea animalelor și a altor scheme de sprijin, precum și privind gestionarea și controlul plăților directe și ale plăților pentru dezvoltare rurală) din 19 decembrie 2014 (BOE nr. 307 din 20 decembrie 2014, p. 103644), astfel cum a fost modificat prin Real Decreto 41/2021, por el que se establecen las disposiciones específicas para la aplicación en los años 2021 y 2022 de los Reales decretos 1075/2014, 1076/2014, 1077/2014 y 1078/2014, todos ellos de 19 de diciembre, dictados para la aplicación en España de la Política Agrícola Común (Decretul regal 41/2021 de stabilire a dispozițiilor specifice pentru aplicarea pentru anii 2021 și 2022 a Decretelor regale 1075/2014, 1076/2014, 1077/2014 și 1078/2014 din 19 decembrie 2014, adoptate în vederea aplicării în Spania a politicii agricole comune) din 26 ianuarie 2021 (BOE nr. 23 din 27 ianuarie 2021, p. 7955), prevedea:

„2.   Pentru fiecare parcelă sau țarc, solicitantul declară în cererea sa de sprijin cultivarea sau utilizarea căreia îi sunt destinate sau, dacă este cazul, indică dacă țarcul face obiectul unor lucrări de menținere. În cerere se specifică în mod expres dacă țarcurile din pășuni sunt destinate producției bazate pe pășunat sau, în cazul fânețelor, pe pășunat ori cosire sau numai pentru o menținere bazată pe activitățile prevăzute în anexa IV.

În cazul pășunilor permanente aflate în proprietate publică utilizate în comun, este autorizată numai producția bazată pe pășunat cu animalele provenite din propria exploatație a solicitantului, cu excepția animalelor din administrațiile proprietare ale pășunilor menționate, a animalelor administratorilor însărcinați cu intermedierea pe piață și a animalelor crescătorilor care nu arată că au utilizat pășunea, după caz, în conformitate cu condițiile în care beneficiarilor pășunii menționate li s‑a acordat folosința comună sau în conformitate cu condițiile, atestate în mod corespunzător în titlul aferent, cărora li s‑a supus utilizarea pășunii menționate ca bun aparținând domeniului privat sau public. În anumite circumstanțe, autoritățile competente ale comunităților autonome pot autoriza de asemenea producția pe baza cosirii fânețelor aflate în proprietate publică utilizate în comun, cu condiția să se stabilească faptul că cosirea, în vederea utilizării de către proprietarul exploatației care solicită sprijinul, face parte din activitatea agricolă desfășurată efectiv de proprietarul respectiv. Activitățile de întreținere enumerate în anexa IV nu sunt în niciun caz autorizate.

3.   Solicitantul indică în mod expres și exact în cerere că utilizările și cultivările, precum și activitățile de întreținere declarate reflectă exact și fidel activitatea sa agricolă. În cazul în care, în urma unui control administrativ, la fața locului sau de monitorizare, efectuat de autoritatea competentă, se constată că culturile sau activitățile care constau în utilizarea sau întreținerea suprafețelor nu au fost realizate și că declarațiile sunt false, inexacte sau făcute din neglijență și că, în plus, această lipsă de concordanță a avut un impact asupra respectării cerințelor referitoare la activitatea agricolă pe suprafețele în cauză, autoritatea competentă va putea considera că este vorba despre un caz de creare a unor condiții artificiale pentru a beneficia de sprijin, iar acesta din urmă va fi supus sistemului de sancțiuni prevăzut la articolul 102.”

10

Asoprovac a formulat o acțiune la Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) având ca obiect anularea celui de al cincilea alineat al primei dispoziții finale din Decretul regal 41/2021, care modifică articolul 11 alineatele 2 și 3 din Decretul regal 1075/2014.

11

În susținerea acțiunii formulate, această asociație a arătat în special că cerința potrivit căreia animalele care pășunează pe pășunile permanente aflate în proprietate publică cu folosință comună trebuie să provină din exploatația solicitantului de sprijin este nouă și că aceasta încalcă Regulamentul nr. 1307/2013, precum și Regulamentul nr. 1306/2013.

12

În primul rând, articolul 11 alineatele 2 și 3 din Decretul regal 1075/2014, astfel cum a fost modificat prin Decretul regal 41/2021, ar încălca articolele 4 și 32 din Regulamentul nr. 1307/2013, precum și articolul 4 din Regulamentul delegat nr. 639/2014 pentru motivul că statul spaniol ar stabili condiții de eligibilitate pentru ajutoarele directe pe suprafață care s‑ar adăuga celor prevăzute de reglementarea Uniunii.

13

În al doilea rând, această reglementare națională ar încălca articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013, precum și jurisprudența Curții referitoare la crearea artificială a condițiilor de acces la ajutoare, în măsura în care ar institui o prezumție irefragabilă de fraudă și ar exclude crescătorii care practică creșterea intensivă a bovinelor de la beneficiul acestor ajutoare.

14

În al treilea rând, reglementarea națională menționată ar stabili un tratament discriminatoriu între crescătorii de bovine care practică creșterea intensivă a bovinelor din două puncte de vedere. Pe de o parte, o primă discriminare ar exista între crescătorii spanioli și cei care sunt resortisanți ai unui alt stat membru al Uniunii. Pe de altă parte, ar exista o a doua discriminare în cadrul crescătorilor spanioli înșiși, după cum bovinele acestora pășunează pe pășuni permanente aflate în proprietate publică cu folosință comună sau pe pășuni private.

15

În aceste condiții, Tribunal Supremo (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

16

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 și articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1307/2013 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care, pentru a evita crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea unui ajutor cu ocazia concesionării unor pășuni permanente aflate în proprietate publică cu folosință comună fermierilor care nu le utilizează, impune ca activitatea de pășunat pe aceste fânețe să se desfășoare cu animalele care aparțin propriei exploatații a fermierului solicitant de sprijin.

17

În conformitate cu articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013, sprijinul prevăzut în cadrul schemei de plată de bază se acordă fermierilor printr‑o declarație în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) din acest regulament, în momentul activării unui drept la plată pe „hectar eligibil”, în statul membru în care a fost alocat dreptul respectiv.

18

Noțiunea de „hectar eligibil”, definită la articolul 32 alineatul (2) din regulamentul menționat, acoperă în esență orice suprafață agricolă a exploatației care este utilizată pentru o activitate agricolă. Rezultă de aici că, pentru a putea fi prezentat în susținerea unei cereri de a beneficia de un sprijin financiar în cadrul schemei de plată unică prevăzute de dreptul Uniunii, un hectar trebuie să îndeplinească trei condiții, și anume să constituie o suprafață agricolă pe care se desfășoară o activitate agricolă, care este legată de o exploatație.

19

În această privință, este necesar să se arate mai întâi că noțiunea de „suprafață agricolă” este definită la articolul 4 alineatul (1) litera (e) din același regulament ca fiind orice suprafață de teren arabil, de pășune permanentă și de fâneață permanentă sau cultivată cu culturi permanente.

20

În continuare, articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 1307/2013 definește noțiunea de „activitate agricolă” ca acoperind în esență trei tipuri de activități, și anume, în primul rând, producția, creșterea sau cultivarea de produse agricole, inclusiv recoltarea, mulgerea, reproducerea animalelor și deținerea acestora în scopuri agricole, în al doilea rând, menținerea unei suprafețe agricole într‑o stare care o face adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare, fără nicio acțiune pregătitoare care depășește cadrul metodelor și al utilajelor agricole uzuale, pe baza criteriilor definite de statele membre și, în al treilea rând, efectuarea unei activități minime pe suprafețele agricole menținute în mod natural într‑o stare adecvată pentru pășunat.

21

Astfel, în cazul în care fermierul nu desfășoară niciuna dintre cele trei activități menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 1307/2013 pe suprafața agricolă declarată sau desfășoară doar o activitate neglijabilă pe aceasta, nu se poate considera că pe suprafața respectivă desfășoară o activitate agricolă.

22

Totuși, această dispoziție nu conține nicio mențiune cu privire la aspectul dacă activitatea agricolă respectivă trebuie să fie efectuată de însuși fermierul solicitant de sprijin sau dacă această activitate poate fi efectuată de un terț în cadrul unei cesiuni a unui drept de pășunat neexclusiv asupra unei pășuni permanente aflate în proprietate publică și cu folosință comună.

23

În sfârșit, noțiunea de „exploatație” este definită la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1307/2013 ca fiind constituită din ansamblul unităților utilizate pentru activități agricole și gestionate de un fermier, situate pe teritoriul aceluiași stat membru.

24

Astfel, Curtea a statuat că unitățile de producție gestionate de un fermier includ nu numai suprafețele agricole, ci și animalele care sunt utilizate pentru pășunat, cu condiția ca acest fermier să dețină asupra animalelor respective o putere de dispoziție suficientă pentru a‑și desfășura activitatea agricolă, aspect a cărui apreciere revine instanței naționale competente, luând în considerare toate împrejurările speței (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 2022, Avio Lucos,C‑176/20, EU:C:2022:274, punctul 36).

25

Noțiunea de gestionare nu implică existența unui drept de dispoziție nelimitat al fermierului asupra suprafeței respective sau a animalelor respective în cadrul utilizării acestora în scopuri agricole, dar presupune existența unei autonomii suficiente pentru a‑și exercita activitatea agricolă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 octombrie 2010, Landkreis Bad Dürkheim,C‑61/09, EU:C:2010:606, punctele 61 și 62, precum și Hotărârea din 7 aprilie 2022, Avio Lucos,C‑116/20, EU:C:2022:273, punctul 49).

26

Astfel, fermierul trebuie să fie în măsură să exercite o anumită putere de decizie în cadrul utilizării suprafeței respective pentru a‑și desfășura activitatea agricolă pe această suprafață (Hotărârea din 7 aprilie 2022, Avio Lucos,C‑116/20, EU:C:2022:273, punctul 50 și jurisprudența citată).

27

Prin urmare, pentru a fi eligibil pentru schema de plată unică prevăzută la articolul 32 din Regulamentul nr. 1307/2013, trebuie ca fermierul să exercite pe suprafața agricolă pe care o declară în susținerea cererii sale o anumită putere de decizie în ceea ce privește utilizarea suprafeței în cauză pentru a‑și exercita activitatea agricolă. În acest context, simpla cesiune către un crescător de animale terț a unui drept de pășunat neexclusiv pe pășuni permanente aflate în proprietate publică și cu folosință comună, fără nicio menținere a unei puteri de decizie a fermierului solicitant de sprijin asupra activității desfășurate pe aceste pășuni de animalele unui crescător de animale terț, nu poate fi considerată, ca atare, o „activitate agricolă” în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) din acest regulament.

28

În speță, din articolul 11 alineatul 2 primul paragraf din Decretul regal 1075/2014, astfel cum a fost modificat prin Decretul regal 41/2021 reiese că, în cererea sa de sprijin, solicitantul declară utilizarea căreia îi sunt destinate țarcul sau parcela declarată, și anume, mai precis, în cazul pășunilor, o utilizare pentru pășunat. Al doilea paragraf al acestei dispoziții prevede în esență că, în cazul pășunilor permanente aflate în proprietate publică cu folosință comună, este permisă în principiu numai activitatea de producție bazată pe pășunat cu animalele din exploatația proprie a solicitantului.

29

Impunând ca activitatea de pășunat să fie desfășurată cu animalele care aparțin propriei exploatații a solicitantului, nu rezultă că autoritățile spaniole au stabilit condiții suplimentare de eligibilitate în raport cu cele prevăzute la articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1307/2013, astfel cum este enunțat la punctul 18 din prezenta hotărâre. Dimpotrivă, această cerință pare să se înscrie în cadrul definiției exploatației, în măsura în care reglementarea națională menționată se limitează la a aminti faptul că solicitantul trebuie să dispună de un drept de dispoziție suficient asupra acestor animale pentru a‑și exercita activitatea agricolă, fără a impune însă deținerea unui drept de proprietate asupra acestora din urmă.

30

În aceste condiții, trebuie să se observe că, ținând seama de marja de apreciere de care dispun în cadrul schemelor de sprijin din cadrul PAC, statele membre trebuie, astfel cum reiese din jurisprudența Curții, să exercite această marjă de apreciere cu respectarea obiectivelor urmărite de reglementarea Uniunii și a principiilor generale ale dreptului Uniunii, în special principiul proporționalității, care impune ca mijloacele instituite de o dispoziție să fie apte să realizeze obiectivul urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 2022, Avio Lucos,C‑176/20, EU:C:2022:274, punctele 40 și 42).

31

În această privință și deși revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă acest principiu a fost respectat în cadrul reglementării naționale în discuție în litigiul principal, trebuie arătat că, astfel cum reiese atât din indicațiile instanței de trimitere, cât și din observațiile guvernului spaniol și ale Comisiei, această cerință a fost impusă, pe de o parte, pentru a combate practicile abuzive și fraudele și, pe de altă parte, pentru a asigura un nivel de trai echitabil pentru populația agricolă. Astfel, ținând seama de însăși natura pășunilor în cauză, și anume a zonelor adesea montane pe care pot paște animale care aparțin diferitelor exploatații și în care acestea din urmă se pot deplasa liber, ar fi deosebit de dificil să se asigure nu numai efectivitatea pășunatului, ci mai ales să se verifice care fermieri desfășoară efectiv o activitate agricolă de pășunat pe aceste pășuni permanente aflate în proprietate publică cu folosință comună.

32

În speță, aceste două obiective corespund celor urmărite de reglementarea Uniunii. Pe de o parte, articolul 39 alineatul (1) litera (b) TFUE prevede că schemele de sprijin din cadrul PAC prevăd un ajutor direct pentru venit, care are drept scop asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă, în special prin majorarea venitului individual al lucrătorilor din agricultură.

33

Pe de altă parte, astfel cum au arătat guvernul spaniol și Comisia în observațiile lor scrise, această reglementare națională a fost adoptată în vederea punerii în aplicare a articolului 58 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1306/2013, care autorizează statele membre să adopte actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a asigura protecția eficace a intereselor financiare ale Uniunii și, mai precis, pentru a asigura legalitatea și corectitudinea operațiunilor finanțate din fondurile Uniunii, precum și pentru a asigura combaterea eficientă a fraudei, în special în domeniile cu un nivel de risc mai ridicat.

34

În ceea ce privește aptitudinea reglementării naționale în discuție în litigiul principal de a atinge astfel de obiective, este suficient să se constate, sub rezerva verificărilor pe care trebuie să le efectueze instanța de trimitere, că aceasta pare aptă să le realizeze, în măsura în care urmărește, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 31 din prezenta hotărâre, să se asigure desfășurarea efectivă a unei activități agricole de pășunat pe aceste pășuni permanente aflate în proprietate publică cu folosință comună.

35

Nici cerința menționată la punctul 29 din prezenta hotărâre nu pare să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor menționate, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere, în măsura în care se limitează la a impune ca activitatea agricolă de pășunat pe aceste pășuni permanente aflate în proprietate publică cu folosință comună să fie efectuată cu animalele din propria exploatație a solicitantului, fără a impune însă ca acesta din urmă să dețină un drept de proprietate asupra animalelor respective.

36

Având în vedere motivele care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 4 și articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1307/2013 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care, pentru a evita crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea unui sprijin cu ocazia concesionării unor pășuni permanente aflate în proprietate publică cu folosință comună unor fermieri care nu le utilizează, impune ca activitatea de pășunat pe aceste pășuni să se desfășoare cu animalele care aparțin propriei exploatații a fermierului solicitant de sprijin.

37

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 trebuie interpretate în sensul că se opune unei reglementări naționale care, pentru a evita crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea unui sprijin cu ocazia concesionării unor pășuni permanente aflate în proprietate publică cu folosință comună unor fermieri care nu le utilizează, impune ca activitatea de pășunat pe aceste fânețe să se desfășoare cu animalele care aparțin propriei exploatații a fermierului solicitant de sprijin.

38

Potrivit articolului 60 din Regulamentul nr. 1306/2013, fără a aduce atingere dispozițiilor specifice, nu se acordă niciun avantaj prevăzut în cadrul legislației agricole sectoriale persoanelor fizice sau juridice în privința cărora s‑a stabilit că au fost create în mod artificial condițiile cerute în vederea obținerii acelor avantaje, contrar obiectivelor legislației respective.

39

Având în vedere conținutul său, articolul 60 din regulamentul menționat constituie în esență o reiterare a dispozițiilor anterioare, care efectuează codificarea unei jurisprudențe existente potrivit căreia justițiabilii nu se pot prevala în mod fraudulos sau abuziv de normele Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 2022, Avio Lucos,C‑176/20, EU:C:2022:274, punctul 68, precum și Hotărârea din 9 februarie 2023, Druvnieks,C‑668/21, EU:C:2023:82, punctul 31).

40

Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, aplicarea regulamentelor Uniunii nu poate fi extinsă până la a acoperi practicile abuzive ale unor operatori economici (Hotărârea din 7 aprilie 2022, Avio Lucos,C‑176/20, EU:C:2022:274, punctul 69 și jurisprudența citată).

41

Or, Curtea a statuat că proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar al unui ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea acestuia (Hotărârea din 7 aprilie 2022, Avio Lucos,C‑176/20, EU:C:2022:274, punctul 70 și jurisprudența citată).

42

În rest, Curtea a precizat că revine instanței naționale sarcina de a stabili existența acestor două elemente, care trebuie să fie dovedite în conformitate cu normele din dreptul național, cu condiția să nu se aducă atingere eficacității dreptului Uniunii (Hotărârea din 7 aprilie 2022, Avio Lucos,C‑176/20, EU:C:2022:274, punctul 71 și jurisprudența citată).

43

Rezultă de aici că ar fi contrară articolului 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 o reglementare națională care ar stabili, în mod general și independent de orice apreciere a împrejurărilor concrete, o prezumție de creare artificială a unor condiții de acces la ajutoare în cazul în care activitatea agricolă de pășunat pe pășuni permanente aflate în proprietate publică cu folosință comună se desfășoară cu animale care nu aparțin propriei exploatații a solicitantului de sprijin.

44

Or, în speță, sub rezerva unor verificări ale instanței de trimitere, reglementarea națională în discuție în litigiul principal nu stabilește o prezumție de creare artificială a condițiilor de acces la ajutoarele vizate la acest articol 60.

45

Astfel, după cum reiese din decizia de trimitere, articolul 11 alineatul 2 primul paragraf din Decretul regal 1075/2014, așa cum a fost modificat prin Decretul regal 41/2021 prevede în esență că fermierul solicitant declară în cererea sa de ajutor utilizarea căreia îi sunt destinate țarcul sau parcela declarată, și anume, mai precis, în cazul pășunilor, o utilizare pentru pășunat. Articolul 11 alineatul 2 al doilea paragraf din acest decret regal prevede în esență că, în cazul pășunilor permanente aflate în proprietate publică cu folosință comună, este permisă în principiu numai activitatea de producție bazată pe pășunat cu animale din propria exploatație a solicitantului. Același articol 11, la alineatul 3, lasă autorității administrative competente sarcina de a aprecia, în împrejurări concrete, dacă o declarație este falsă, inexactă sau făcută din neglijență și dacă această neconcordanță a avut un impact asupra respectării cerințelor referitoare la activitatea agricolă pe suprafețele în cauză, astfel încât aceasta va putea considera că este vorba despre un caz de creare artificială a unor condiții de acces la ajutor.

46

Așa cum s‑a amintit la punctul 33 din prezenta hotărâre, această reglementare a fost adoptată în cadrul punerii în aplicare a articolului 58 alineatul (1) din regulamentul menționat, care autorizează statele membre să adopte, în cadrul PAC, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a asigura protecția eficace a intereselor financiare ale Uniunii și, mai precis, pentru a se asigura de legalitatea și de corectitudinea operațiunilor finanțate din fonduri, precum și pentru a asigura combaterea eficientă a fraudei, în special în domeniile cu un nivel de risc mai ridicat.

47

Având în vedere motivele care precedă, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care, pentru a evita crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea unui sprijin cu ocazia concesionării unor pășuni permanente aflate în proprietate publică cu folosință comună unor fermieri care nu le utilizează, impune ca activitatea de pășunat pe aceste pășuni să se desfășoare cu animalele care aparțin propriei exploatații a fermierului solicitant de sprijin.

48

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 1307/2013 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care exclude posibilitatea ca activitatea de pășunat pe o pășune permanentă aflată în proprietate publică cu folosință comună să fie calificată drept activitate de menținere a acestor suprafețe într‑o stare care le face adecvate pentru pășunat.

49

În această privință, trebuie arătat că instanța de trimitere ridică problema punctului (ii) al acestei dispoziții, care prevede în esență că noțiunea de „activitate agricolă” acoperă menținerea unei suprafețe agricole într‑o stare care o face adecvată pentru pășunat, fără nicio acțiune pregătitoare care depășește cadrul metodelor și al utilajelor agricole uzuale pe baza criteriilor definite de statele membre în cadrul stabilit de Comisie.

50

Articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din Regulamentul nr. 1307/2013 trebuie interpretat în coroborare cu articolul 4 alineatul (2) litera (a) din acest regulament, care prevede că statele membre definesc criteriile care trebuie îndeplinite de către fermieri pentru a respecta obligația de menținere a suprafeței agricole într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare.

51

În măsura în care activitatea de menținere nu este definită nici în aceste dispoziții, nici în vreo altă dispoziție din acest regulament, statele membre dispun de o marjă de apreciere pentru a stabili criteriile referitoare la menținerea unei suprafețe agricole într‑o stare adecvată pentru pășunat.

52

În ceea ce privește aspectul dacă această marjă de apreciere include posibilitatea unui stat membru de a exclude, în reglementarea sa națională, activitatea de pășunat al suprafețelor agricole ca o activitate de menținere a acestor suprafețe într‑o stare adecvată pentru pășunat, mai trebuie arătat că articolul 4 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 1307/2013 prevede că, pentru a asigura securitatea juridică, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate de stabilire a cadrului în care statele membre stabilesc criteriile care trebuie îndeplinite de către fermieri pentru a respecta obligația de menținere a suprafețe agricole într‑o stare adecvată pentru pășunat.

53

Or, Regulamentul delegat nr. 639/2014, adoptat în acest scop, precizând totodată în considerentul (4) că, atunci când adoptă măsuri de implementare a dreptului Uniunii, statele membre ar trebui să își exercite puterea de decizie respectând în special principiul nediscriminării, se limitează la a prevedea, la articolul 4 alineatul (1), că statele membre definesc criteriile pe care trebuie să le îndeplinească fermierii în vederea respectării obligației de a menține suprafața agricolă într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare, fără acțiuni pregătitoare care depășesc metodele și utilajele agricole uzuale, într‑unul dintre următoarele moduri sau în ambele, și anume în esență solicitând desfășurarea de către un fermier a cel puțin unei activități anuale și/sau stabilind caracteristicile care trebuie îndeplinite de o suprafață agricolă pentru a fi considerată menținută într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare. Alineatul (2) al acestui articol prevede că, atunci când stabilesc criteriile menționate, statele membre pot face distincția între diferite tipuri de suprafețe agricole.

54

Rezultă că, deși activitatea de menținere trebuie în principiu să fie desfășurată de fermier pe o suprafață agricolă dată cel puțin o dată pe an, articolul 4 din Regulamentul delegat nr. 639/2014 nu interzice unui stat membru să excludă posibilitatea ca activitatea de pășunat pe o pășune permanentă aflată în proprietate publică cu folosință comună să fie calificată drept activitate de menținere a acestor suprafețe într‑o stare adecvată pentru pășunat.

55

Această interpretare este coerentă cu obiectivul amintit la punctul 33 din prezenta hotărâre, care constă în protejarea intereselor financiare ale Uniunii prin combaterea neregulilor și a fraudelor. Astfel, ținând seama de însăși natura pășunilor în cauză, menționată la punctul 31 din prezenta hotărâre, și anume zonele adesea montane în care pot paște animale din diferite exploatații și pe care acestea din urmă se pot deplasa liber, ar fi deosebit de dificil, dacă nu imposibil, să se verifice pe aceeași pășune permanentă aflată în proprietate publică cu folosință comună care sunt fermierii care desfășoară în mod efectiv o activitate de pășunat în domeniul producției și cei care desfășoară o activitate de menținere a acestor suprafețe într‑o stare adecvată pentru pășunat, întrucât aceste două activități ar fi în esență identice.

56

Având în vedere motivele care precedă, articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din Regulamentul nr. 1307/2013 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care exclude posibilitatea ca activitatea de pășunat pe o pășune permanentă aflată în proprietate publică cu folosință comună să fie calificată drept activitate de menținere a acestor suprafețe într‑o stare care le face adecvate pentru pășunat.

57

Prin intermediul celei de a patra și al celei de a cincea întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 1307/2013 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia o persoană care este doar titulara unui drept de pășunat neexclusiv pe pășuni permanente aflate în proprietate publică cu folosință comună și care cedează acest drept unui crescător de animale terț pentru ca acesta din urmă să desfășoare activitatea de pășunat cu propriile animale nu desfășoară o activitate agricolă în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctul (i) din acest regulament și nu se poate considera că administrează aceste pășuni în scopul desfășurării unei activități de menținere a suprafeței respective într‑o stare care o face adecvată pentru pășunat, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din regulamentul menționat.

58

În primul rând, potrivit articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctul (i) din Regulamentul nr. 1307/2013, noțiunea de „activitate agricolă” include producția, creșterea sau cultivarea de produse agricole, inclusiv recoltarea, mulgerea, reproducerea animalelor și deținerea acestora în scopuri agricole.

59

Rezultă că această dispoziție nu exclude în mod expres din noțiunea de „activitate agricolă” cesiunea unui drept de pășunat neexclusiv pe pășuni permanente aflate în proprietate publică cu folosință comună unui crescător terț pentru ca acesta din urmă să desfășoare activitatea de pășunat cu propriile animale.

60

Cu toate acestea și astfel cum s‑a amintit la punctul 27 din prezenta hotărâre, pentru a fi eligibil pentru schema de plată unică prevăzută la articolul 32 din Regulamentul nr. 1307/2013, este important ca fermierul să exercite pe suprafața agricolă pe care o declară în susținerea cererii sale o anumită putere de decizie în ceea ce privește utilizarea suprafeței respective pentru a‑și exercita activitatea agricolă, ceea ce implică faptul că deține o putere de dispoziție suficientă, precum și o autonomie suficientă pentru a‑și exercita activitatea agricolă.

61

Prin urmare, cesiunea către un crescător de animale terț a unui drept de pășunat neexclusiv pe pășuni permanente aflate în proprietate publică și cu folosință comună, fără nicio menținere a unei puteri de decizie a fermierului solicitant de sprijin asupra activității desfășurate pe aceste pășuni de animalele unui crescător de animale terț, nu poate fi considerată, ca atare, o „activitate agricolă” în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) din acest regulament.

62

În al doilea rând, din articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din Regulamentul nr. 1307/2013 reiese că noțiunea de „activitate agricolă” include activitatea de menținere a unei suprafețe agricole într‑o stare care o face adecvată pentru pășunat, pe baza criteriilor definite de statele membre în cadrul stabilit de Comisie.

63

Această dispoziție nu exclude însă în mod expres din noțiunea de „activitate agricolă” cesiunea unui drept de pășunat neexclusiv pe pășuni permanente aflate în proprietate publică cu folosință comună unui crescător terț pentru ca acesta din urmă să desfășoare activitatea de pășunat cu propriile animale.

64

Cu toate acestea și astfel cum s‑a amintit la punctul 18 din prezenta hotărâre, activitatea menționată trebuie exercitată în cadrul unei exploatații, ceea ce implică faptul că fermierul cedent deține o putere de dispoziție suficientă asupra animalelor pentru a‑și exercita activitatea agricolă.

65

Or, din indicațiile instanței de trimitere nu reiese că cesiunea unui drept de pășunat neexclusiv asupra acestor pășuni este însoțită de dispoziții care mențin o putere de dispoziție suficientă a fermierului cedent cu privire la activitatea de pășunat și la animalele crescătorului terț, care permit să se aprecieze dacă acest fermier desfășoară o activitate de menținere a unei suprafețe agricole într‑o stare care o face adecvată pentru pășunat.

66

Având în vedere motivele care precedă, trebuie să se răspundă la a patra și la a cincea întrebare că articolul 4 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 1307/2013 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia o persoană care este doar titulara unui drept de pășunat neexclusiv pe pășuni permanente aflate în proprietate publică cu folosință comună și care cedează dreptul respectiv unui crescător de animale terț pentru ca acesta din urmă să desfășoare activitatea de pășunat cu propriile animale nu desfășoară o activitate agricolă în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctul (i) din acest regulament și nu se poate considera că administrează pășunile menționate în scopul desfășurării unei activități de menținere a acestei suprafețe într‑o stare care o face adecvată pentru pășunat, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din regulamentul amintit.

67

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară: