Cauza C‑650/22

Fédération internationale de football association (FIFA)

împotriva

[cerere de decizie preliminară formulată de cour d’appel de Mons (Curtea de Apel din Mons) (Belgia)]

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 4 octombrie 2024

„Trimitere preliminară – Piața internă – Concurență – Reglementare instituită de o asociație sportivă internațională și pusă în aplicare de aceasta cu concursul membrilor săi – Fotbal profesionist – Entități de drept privat învestite cu competențe de reglementare, de control și de sancționare – Reglementare referitoare la statutul și la transferul jucătorilor – Norme referitoare la contractele de muncă încheiate între cluburi și jucători – Reziliere anticipată a unui contract de muncă de către jucător – Compensație impusă jucătorului – Răspundere împreună și în solidar a noului club – Sancțiuni – Interdicție privind eliberarea certificatului internațional de transfer al jucătorului și legitimarea sa cât timp este în curs un litigiu legat de rezilierea anticipată a contractului de muncă – Interdicție de a legitima alți jucători – Articolul 45 TFUE – Obstacol în calea liberei circulații a lucrătorilor – Justificare – Articolul 101 TFUE – Decizie a unei asocieri de întreprinderi având ca obiect împiedicarea sau restrângerea concurenței – Piața muncii – Recrutarea jucătorilor de către cluburi – Piața competițiilor de fotbal intercluburi – Participarea cluburilor și a jucătorilor la competiții sportive – Restrângere a concurenței prin obiect – Exceptare”

Procedură jurisdicțională – Intervenție – Procedură preliminară – Participarea părților din litigiul principal – Competența Curții de a exclude o asemenea parte din procedură – Limite – Calitatea de parte din litigiul principal dobândită după introducerea cererii de decizie preliminară – Lipsa incidenței

[art. 267 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 23; Regulamentul de procedură al Curții, art. 96 alin. (1) și art. 97 alin. (1)]

(a se vedea punctele 54-56)
Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Întrebare adresată în legătură cu un litigiu limitat la interiorul unui singur stat membru – Necompetență vădită a Curții – Limite în ceea ce privește libertățile fundamentale garantate prin tratat

(art. 45, 49, 56 și 63 TFUE; Regulamentul de procedură al Curții, art. 94)

(a se vedea punctul 70)
Dreptul Uniunii Europene – Domeniu de aplicare – Practicarea sportului ca activitate economică – Includere – Norme adoptate numai pentru motive de ordin neeconomic și care se referă la aspecte exclusiv de ordin sportiv – Excludere – Norme emise de o asociație sportivă care privesc contractele de muncă ale jucătorilor sau transferurile lor – Norme care au incidență asupra activității economice a jucătorilor – Norme care au incidență asupra activității economice generate de competiții și asupra concurenței dintre cluburile sportive în cauză – Includere

(art. 45 și 101 TFUE)

(a se vedea punctele 75-82)
Dreptul Uniunii Europene – Domeniu de aplicare – Practicarea sportului ca activitate economică – Includere – Norme emise de o asociație sportivă care privesc contractele de muncă ale jucătorilor sau transferurile lor – Restricție – Justificare – Luare în considerare a caracteristicilor specifice ale activității sportive

(art. 45 și 101 TFUE)

(a se vedea punctele 84 și 85)
Libera circulație a persoanelor – Lucrători – Restricții – Norme emise de o asociație sportivă care privesc contractele de muncă ale jucătorilor sau transferurile lor – Norme care prevăd, în cazul rezilierii anticipate a contractului de muncă fără justă cauză, obligarea jucătorului la plata unei compensații, precum și răspunderea împreună și în solidar a noului club – Sancțiune sportivă suplimentară suportată de noul club în cazul angajării jucătorului în cursul perioadei protejate, prevăzută prin contractul de muncă reziliat – Litigiu pendinte legat de rezilierea contractului fără justă cauză care interzice eliberarea certificatului internațional de transfer pentru jucătorul în cauză – Inadmisibilitate – Justificare – Regularitatea competițiilor de fotbal intercluburi – Respectarea principiului proporționalității – Verificare de către instanța de trimitere

(art. 45 TFUE)

(a se vedea punctele 86, 91-97 și 99-114 și dispozitiv 1)
Înțelegeri – Decizii ale asocierilor de întreprinderi – Noțiunea de asociere de întreprinderi – Asociere care are ca membri asociații naționale de fotbal – Asociații naționale în cauză, ce au ele însele ca membri entități care pot fi calificate drept întreprinderi sau care exercită o activitate economică – Organizarea și comercializarea de către aceste asociații a unor competiții de fotbal intercluburi la nivel național, precum și exploatarea drepturilor legate de acestea – Includere

[art. 101 alineatul (1) TFUE]

(a se vedea punctele 117 și 118)
Înțelegeri – Decizii ale asocierilor de întreprinderi – Noțiune – Norme emise de o asociație sportivă care privesc contractele de muncă ale jucătorilor sau transferurile lor – Norme care au incidență directă asupra condițiilor de exercitare a activității economice a întreprinderilor membre – Includere

[art. 101 alineatul (1) TFUE]

(a se vedea punctele 119-121)
Înțelegeri – Afectarea comerțului dintre statele membre – Criterii – Norme care au o întindere geografică universală

[art. 101 alineatul (1) TFUE]

(a se vedea punctele 122 și 123)
Acorduri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Distincție între restrângeri prin obiect și prin efect – Restrângere prin obiect – Grad suficient de nocivitate – Constatare suficientă – Natura comportamentului coluziv

[art. 101 alineatul (1) TFUE]

(a se vedea punctele 124-129)
Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Conținutul și obiectivul unei înțelegeri, precum și contextul economic și juridic al dezvoltării acestuia – Distincție între restrângeri prin obiect și prin efect – Intenția părților la un acord de a restrânge concurența – Criteriu care nu este necesar – Încălcare prin obiect – Grad suficient de nocivitate

(art. 101 TFUE)

(a se vedea punctele 130-133)
Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Decizii ale asocierilor de întreprinderi – Norme emise de o asociație sportivă care privesc contractele de muncă ale jucătorilor sau transferurile lor – Norme care prevăd, în cazul rezilierii anticipate a contractului de muncă fără justă cauză, obligarea jucătorului la plata unei compensații, precum și răspunderea împreună și în solidar a noului club – Sancțiune sportivă suplimentară suportată de noul club în cazul angajării jucătorului în cursul perioadei protejate, prevăzută prin contractul de muncă reziliat – Litigiu pendinte legat de rezilierea contractului fără justă cauză care interzice eliberarea certificatului internațional de transfer pentru jucătorul în cauză – Restrângere prin obiect – Exceptare – Condiții

(art. 101 TFUE)

(a se vedea punctele 138-152, 157 și 158 și dispozitiv 2)
Înțelegeri – Interzicere – Exceptare – Condiții – Îmbunătățirea producției sau distribuției produselor ori contribuția la progresul tehnic sau economic – Avantaje obiective semnificative de natură să compenseze inconvenientele generate de acord pentru concurență – Caracterul indispensabil sau necesar al comportamentului în cauză – Lipsa eliminării oricărei concurențe efective în ceea ce privește o parte semnificativă a produselor sau serviciilor relevante – Sarcina probei – Caracterul cumulativ al condițiilor de exceptare

[art. 101 alineatul (3) TFUE]

(a se vedea punctele 153-156)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de cour d’appel de Mons (Belgia), Curtea se pronunță din nou asupra aplicării dreptului economic al Uniunii Europene în cazul normelor instituite de o federație sportivă internațională ( 1 ). Prin prezenta hotărâre, aceasta precizează modul în care articolele din Tratatul FUE care prevăd libera circulație a lucrătorilor și interzicerea înțelegerilor ( 2 ) se aplică normelor adoptate de o federație sportivă internațională privind statutul și transferul jucătorilor.

Fédération internationale de football association (Federația Internațională de Fotbal Asociație, FIFA) este o asociație de drept elvețian care are ca scop printre altele stabilirea normelor care reglementează fotbalul și aspectele aferente acestuia la nivel mondial. Ea este compusă din asociații naționale de fotbal care au în special obligația de a-și determina propriii membri sau afiliați să respecte toate normele pe care aceasta le instituie.

În luna martie 2014, FIFA a adoptat „Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor” (denumit în continuare „RSTJ”). RSTJ prevede printre altele că orice nou club de fotbal profesionist care angajează un jucător în urma unei rezilieri a contractului de muncă fără justă cauză este răspunzător împreună și în solidar pentru plata compensației pe care acest jucător poate fi obligat să o plătească fostului său club, cuantumul acestei compensații fiind stabilit pe baza diferitelor criterii enumerate de acest regulament ( 3 ). De asemenea, în conformitate cu RSTJ, se prezumă că noul club a provocat jucătorul să rezilieze contractul de muncă încheiat cu fostul său club și expune acest nou club, în anumite cazuri, la o sancțiune sportivă, care constă într-o interdicție de a legitima orice nou jucător pentru o perioadă determinată ( 4 ). În sfârșit, RSTJ prevede că asociația națională de fotbal de care aparține fostul club nu poate elibera un certificat internațional de transfer (CIT) pentru jucător dacă există, între acest fost club și jucătorul respectiv, un litigiu generat de rezilierea prematură a contractului de muncă fără un acord reciproc ( 5 ).

BZ este un fost jucător de fotbal profesionist cu reședința la Paris (Franța). În luna august 2013, el a semnat un contract de muncă cu durata de patru ani cu un club de fotbal profesionist din Rusia. În anul următor, acest club a reziliat contractul respectiv pentru motive legate, potrivit acestuia, de comportamentul culpabil al lui BZ și a sesizat Camera de soluționare a litigiilor a FIFA pentru a obține obligarea lui BZ la plata unei compensații de 20 milioane de euro, invocând o „reziliere a contractului fără justă cauză” în sensul RSTJ.

În luna mai 2015, Camera de soluționare a litigiilor a FIFA a admis în parte cererea clubului, obligându-l pe BZ să îi plătească o compensație de 10,5 milioane de euro. În plus, ea a afirmat că RSTJ, în măsura în care prevede că orice nou club de fotbal profesionist care angajează jucătorul este răspunzător împreună și în solidar pentru plata unei asemenea compensații, nu i s-ar aplica lui BZ pentru viitor. În luna mai 2016, Curtea de arbitraj sportiv a confirmat această decizie în apel.

În luna decembrie 2015, BZ a sesizat Tribunal de commerce du Hainaut (division de Charleroi) (Tribunalul Comercial din Hainaut, Secția Charleroi) (Belgia) cu o cerere având ca obiect obligarea FIFA și Union royale belge des sociétés de football association ASBL (URBSFA) la plata unei compensații de 6 milioane de euro, ca reparație pentru prejudiciul pe care consideră că l-a suferit ca urmare a faptului că nu a putut fi angajat, în anul 2015, de clubul belgian Sporting du Pays de Charleroi SA, din cauza cerințelor impuse de RSTJ. În luna ianuarie 2017, această instanță a considerat că cererea respectivă este întemeiată în principiu și a obligat cele două asociații la plata unei sume provizorii.

Sesizată cu apel de FIFA, instanța de trimitere solicită Curții să stabilească dacă, având în vedere caracteristicile specifice ale sportului, legate în special de buna desfășurare a competițiilor sportive, trebuie să se considere că normele în cauză constituie un obstacol în calea liberei circulații a lucrătorilor și a concurenței.

Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, Curtea arată că normele în discuție în litigiul principal au o incidență directă asupra condițiilor de muncă ale jucătorilor și, așadar, asupra activității economice a acestora. În plus, întrucât componența echipelor este unul dintre parametrii esențiali ai competițiilor, trebuie să se considere că normele vizate au o incidență directă asupra condițiilor de exercitare a activității economice generate de competițiile menționate și asupra concurenței dintre cluburile care o exercită. Prin urmare, normele în cauză intră în domeniul de aplicare al articolelor 45 și 101 TFUE, pe care Curtea, având în vedere regimurile diferite care caracterizează aceste două dispoziții, le interpretează în mod succesiv.

În primul rând, în ceea ce privește articolul 45 TFUE, Curtea concluzionează în sensul existenței unui obstacol în calea liberei circulații a lucrătorilor. În această privință, ea arată că normele în discuție în litigiul principal pot defavoriza jucătorii care doresc să își desfășoare activitatea economică în numele unui nou club stabilit pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care își au reședința sau locul de muncă actual denunțând unilateral contractul lor de muncă cu fostul lor club pentru o cauză care acesta din urmă pretinde sau riscă să pretindă că nu este justă. Într-adevăr, existența normelor respective și coroborarea lor expun cluburile care doresc să angajeze asemenea jucători unor riscuri juridice importante, unor riscuri financiare imprevizibile și potențial foarte ridicate, precum și unor riscuri sportive majore care, luate împreună, sunt în mod clar de natură să descurajeze angajarea lor de către acestea.

În legătură cu existența unei eventuale justificări, Curtea precizează că obiectivul care constă în asigurarea regularității competițiilor sportive constituie un obiectiv legitim de interes general care poate fi urmărit de o asociație sportivă. Acest obiectiv prezintă de altfel o importanță deosebită în cazul fotbalului, dat fiind rolul esențial acordat meritului sportiv în desfășurarea competițiilor. În plus, Curtea arată că, întrucât componența echipelor este unul dintre parametrii esențiali ai competițiilor, menținerea unei anumite stabilități în efectivele cluburilor și, așadar, a unei anumite continuități a contractelor aferente acestora poate fi astfel considerată ca fiind unul dintre mijloacele care pot contribui la urmărirea obiectivului menționat.

Totuși, Curtea apreciază că, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, diferitele norme din RSTJ în discuție în litigiul principal par să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv cu atât mai mult cu cât ele sunt aplicabile, în mare măsură, în mod conjugat și, o parte dintre ele, pentru o perioadă de timp considerabilă, unor jucători a căror carieră este relativ scurtă. Acest lucru este valabil în special în ceea ce privește criteriile pentru calculul compensației datorate în cazul denunțării unilaterale „fără justă cauză” a contractului de muncă de către jucător. Rezultă astfel că asemenea criterii de compensare par să fie destinate mai degrabă să protejeze interesele financiare ale cluburilor în contextul economic propriu transferurilor de jucători decât să asigure pretinsa bună desfășurare a competițiilor sportive. Aceasta pare să fie situația și în cazul normei care prevede, ca principiu și așadar fără a ține seama de împrejurările individuale ale fiecărei spețe și în special de comportamentul efectiv al noului club care angajează acest jucător, că un club este răspunzător împreună și în solidar pentru plata compensației datorate de jucătorul nou angajat fostului său club în cazul denunțării unilaterale fără justă cauză a contractului. Același lucru este valabil pentru posibilitatea adoptării cvasiautomate a unei sancțiuni sportive împotriva noului club pe baza unei prezumții de răspundere a acestuia din urmă în cazul rezilierii contractuale care a intervenit, precum și pentru interdicția generală privind eliberarea unui CIT atât timp cât continuă să existe un litigiu referitor la rezilierea respectivă, oricare ar fi, de fapt, împrejurările în care a intervenit rezilierea în cauză a contractului.

În consecință, Curtea declară că articolul 45 TFUE se opune unor norme precum cele în discuție în litigiul principal, cu excepția cazului în care se stabilește că normele respective, astfel cum sunt interpretate și aplicate pe teritoriul Uniunii, nu depășesc ceea ce este necesar pentru urmărirea obiectivului care constă în asigurarea regularității competițiilor de fotbal intercluburi, prin menținerea unui anumit grad de stabilitate în efectivele cluburilor de fotbal profesionist.

În al doilea rând, Curtea amintește că, pentru a se putea considera că o decizie a unei asocieri de întreprinderi intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1) TFUE, este necesar să se demonstreze fie că are ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței, fie că are un asemenea efect. În legătură cu existența unui obiect anticoncurențial, noțiune despre care Curtea amintește că face trimitere exclusiv la anumite tipuri de coordonare între întreprinderi care indică un grad suficient de nocivitate pentru concurență, Curtea arată că comportamentul coluziv al întreprinderilor poate consta, de exemplu, în limitarea sau în controlul parametrului esențial al concurenței pe care îl poate constitui, în anumite sectoare sau pe anumite piețe, recrutarea de lucrători de nivel înalt, precum jucătorii deja formați în ceea ce privește sectorul fotbalului profesionist.

În speță, din coroborarea normelor din RSTJ aflate în discuție rezultă, pe de o parte, că acestea sunt de natură să restrângă în mod generalizat și drastic, din punct de vedere material, concurența care, în lipsa lor, ar putea exista între orice club de fotbal profesionist stabilit într‑un stat membru și orice alt club de fotbal profesionist stabilit în alt stat membru în ceea ce privește recrutarea de jucători deja angajați de un anumit club. Pe de altă parte, această restrângere a concurenței transfrontaliere între cluburi prin recrutarea unilaterală de jucători deja angajați se extinde la întregul teritoriu al Uniunii și prezintă un caracter permanent în măsura în care acoperă întreaga durată a fiecăruia dintre contractele de muncă pe care un jucător le poate încheia în mod succesiv cu un club, iar apoi, în cazul unui transfer negociat către un alt club, cu acesta din urmă.

Desigur, din moment ce desfășurarea competițiilor de fotbal profesionist intercluburi se întemeiază, în cadrul Uniunii, pe înfruntarea și eliminarea progresivă a echipelor participante și se bazează în esență pe meritul sportiv, poate fi legitim ca o asociație precum FIFA să încerce să asigure stabilitatea componenței efectivelor de jucători care servesc drept bază pentru echipele care sunt alcătuite de aceste cluburi în cursul unui sezon sau al unui anumit an. Totuși, caracteristicile specifice ale fotbalului și condițiile reale de funcționare a pieței pe care o constituie organizarea și comercializarea competițiilor de fotbal profesionist intercluburi nu pot conduce la admiterea restrângerii generalizate, drastice și permanente sau chiar a împiedicării, pe întreg teritoriul Uniunii, a oricărei posibilități a cluburilor de a se angaja într-o concurență transfrontalieră prin recrutarea unilaterală a jucătorilor deja angajați de un club stabilit într-un alt stat membru sau a jucătorilor despre care se susține că contractul lor de muncă cu un asemenea club a fost reziliat fără justă cauză. În definitiv, astfel de norme, chiar dacă se susține că ele urmăresc prevenirea practicilor de angajare a jucătorilor altor cluburi de către cluburile care dispun de mijloace financiare mai importante, pot fi asimilate unei interdicții generale, absolute și permanente de recrutare unilaterală a jucătorilor deja angajați, impusă prin decizie a unei asocieri de întreprinderi tuturor întreprinderilor care sunt cluburi de fotbal profesionist și care se aplică tuturor acestor lucrători jucători. Din acest motiv, ele constituie o restricție evidentă a concurenței care ar putea să existe între aceste cluburi în lipsa lor.

Astfel, prin însăși natura lor, normele în discuție în litigiul principal prezintă un grad ridicat de nocivitate pentru concurența care ar putea să existe între cluburile de fotbal profesionist. În aceste condiții, trebuie să se considere că normele menționate au ca obiect restrângerea sau chiar împiedicarea concurenței respective pe întreg teritoriul Uniunii. Prin urmare, nu este necesar să se examineze efectele lor.

În sfârșit, precizând condițiile în care un comportament care are un obiect anticoncurențial ar putea beneficia de o exceptare prevăzută la articolul 101 alineatul (3) TFUE, Curtea arată că, pentru a stabili dacă condiția legată de caracterul indispensabil sau necesar al comportamentului în cauză este respectată în speță, instanța de trimitere va trebui să ia în considerare împrejurarea că normele vizate din RSTJ se caracterizează printr-o combinație de elemente dintre care un număr semnificativ prezintă un caracter discreționar sau disproporționat. Ea va trebui totodată să țină seama de împrejurarea că normele respective prevăd o restricție generalizată, drastică și permanentă a concurenței transfrontaliere în care s‑ar putea angaja cluburile de fotbal profesionist prin recrutarea unilaterală de jucători de nivel înalt. Astfel, fiecare dintre aceste două împrejurări, luată în mod separat, exclude la prima vedere posibilitatea de a considera normele în cauză ca fiind indispensabile sau necesare pentru a permite realizarea unor creșteri în eficiență, presupunând că acestea sunt dovedite.

În consecință, Curtea arată că, în conformitate cu articolul 101 TFUE, normele din RSTJ menționate anterior constituie o decizie a unei asocieri de întreprinderi care este interzisă și care nu poate să beneficieze de o exceptare în temeiul dispoziției în cauză decât dacă se demonstrează, prin argumente și probe convingătoare, că sunt îndeplinite toate condițiile necesare în acest scop.

( 1 ) A se vedea Hotărârea din 21 decembrie 2023, Royal Antwerp Football Club (C‑680/21, EU:C:2023:1010), Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company (C‑333/21, EU:C:2023:1011) și Hotărârea din 21 decembrie 2023, International Skating Union/Commission (C‑124/21 P, EU:C:2023:1012).

( 2 ) Articolul 45 și, respectiv, articolul 101 TFUE.

( 3 ) A se vedea articolul 17 punctele 1 și 2 din RSTJ.

( 4 ) A se vedea articolul 17 punctul 4 din RSTJ.

( 5 ) Întrucât certificatul internațional de transfer este necesar pentru legitimarea jucătorului la noul club, acest jucător nu poate, în consecință, să participe la competiții de fotbal în numele acestui nou club. A se vedea articolul 9 alineatul 1 din RSTJ și articolul 8.2 alineatul 7 din anexa 3 la acest regulament.