Cauza C‑431/22

Scuola europea di Varese

împotriva

PD, în calitate de persoană care exercită răspunderea părintească față de NG,
și

LC, în calitate de persoană care exercită răspunderea părintească față de NG

(cerere de decizie preliminară formulată de Corte suprema di cassazione)

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 21 decembrie 2023

„Trimitere preliminară – Convenția privind definirea statutului Școlilor Europene – Articolul 27 alineatul (2) – Regulamentul general al școlilor europene – Articolele 62, 66 și 67 – Contestarea deciziei consiliului clasei de a nu permite promovarea unui elev în anul următor de studiu din ciclul secundar – Lipsa competenței instanțelor naționale – Competența exclusivă a Camerei de recurs a școlilor europene – Protecție jurisdicțională efectivă”

Întrebări preliminare – Competența Curții – Noțiunea de act adoptat de instituții – Convenția privind definirea statutului școlilor europene – Includere

[art. 267 primul paragraf lit. (b) și art. 352 TFUE; Convenția privind definirea statutului școlilor europene]

(a se vedea punctele 50 și 51)
Acorduri internaționale – Convenția privind definirea statutului școlilor europene – Competența exclusivă a Camerei de recurs – Litigiu privind legalitatea deciziei consiliului clasei unei școli europene de a nu permite promovarea unei elev în anul următor de studiu din ciclul secundar – Includere – Atingere adusă principiului protecției jurisdicționale – Lipsă

[Convenția privind definirea statutului școlilor europene, art. 27 alin. (2); Regulamentul general al școlilor europene (2014), art. 61, 62, 66 și 67]

(a se vedea punctele 54, 56, 67, 68, 74, 75, 78, 82, 84, 85, 89 și 97-99 și dispozitivul)

Rezumat

Decizia consiliului clasei competent prin care nu s‑a permis promovarea fiului lor în anul următor de studiu a fost notificată părinților, în calitate de reprezentați legali ai fiului lor minor, la acel moment elev în anul cinci de studiu din ciclul secundar în cadrul Scuola europea di Varese (Școala Europeană din Varese, Italia). Acești părinți au sesizat Tribunale amministrativo regionale per la Lombardia (Tribunalul Administrativ Regional din Lombardia, Italia) cu o acțiune având ca obiect anularea acestei decizii. Această instanță s‑a declarat competentă să soluționeze acțiunea.

Școala Europeană din Varese a formulat în fața camerelor reunite ale Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) ( 1 ), instanță de trimitere din prezenta cauză, o cerere de soluționare prealabilă a chestiunii competenței jurisdicționale pentru constatarea necompetenței instanțelor italiene de a soluționa prezentul litigiu. Potrivit acestei școli, un atare litigiu intră în competența exclusivă a Camerei de recurs a Școlilor Europene (denumită în continuare „Camera de recurs”) în temeiul dispozițiilor articolului 27 din Convenția privind definirea statutului școlilor europene (denumit în continuare „CSSE”) ( 2 ) coroborate cu cele ale articolului 67 alineatul (1) din Regulamentul general al școlilor europene în versiunea aplicabilă în situația de fapt din litigiul principal (denumit în continuare „RGSE din 2014”) ( 3 ). Părinții, precum și Ministerul Public consideră, în schimb, că instanțele italiene sunt competente să soluționeze litigiul respectiv, pentru motivul că, în special potrivit articolului 27 alineatul (2) din CSSE, competența jurisdicțională exclusivă a Camerei de recurs este limitată la actele care lezează emise de Consiliul superior sau de Consiliul de administrație al școlii.

Chemată să se pronunțe cu privire la această chestiune prealabilă referitoare la competența instanțelor italiene, instanța de trimitere arată că s‑a pronunțat deja în favoarea unei astfel de competențe, în împrejurări similare celor din prezentul litigiu ( 4 ). Astfel, ea a statuat că această competență exclusivă a Camerei de recurs acoperă acte care lezează care sunt emise de Consiliul superior sau de Consiliul de administrație a unei școli europene, dar nu actele emise de consiliul clasei unei asemenea școli ( 5 ). Instanța de trimitere arată totuși că, la data la care s‑a pronunțat în acest sens, RGSE în vigoare la acel moment nu prevedea decât o cale de atac limitată, internă școlilor europene și de natură pur administrativă, împotriva deciziilor consiliului clasei de a nu permite promovarea elevilor în anul următor de studiu și nu consacra încă posibilitatea de a sesiza Camera de recurs, cu titlu contencios, în ceea ce privește asemenea decizii.

Or, potrivit instanței de trimitere, împrejurarea că posibilitatea de a exercita o asemenea acțiune în justiție a fost între timp consacrată de RGSE din 2005 și ulterior confirmată la articolul 67 din RGSE din 2014 ar putea fi de natură să justifice recunoașterea în prezent a competenței exclusive a Camerei de recurs de a soluționa acest tip de contencios. Potrivit acestei instanțe, o astfel de soluție pare să poată fi susținută în special de considerațiile reținute în Hotărârea Oberto și O’Leary ( 6 ), în care Curtea ar fi admis deja, întemeindu‑se pe normele Convenției de la Viena ( 7 ), că s‑a putut conferi în mod valabil Camerei de recurs o competență exclusivă de a soluționa acțiuni îndreptate împotriva unui act al directorului unei școli europene care lezează un profesor din cadrul acesteia. Ar putea fi relevante în această privință diverse documente prezentate de Școala Europeană din Varese și în special numeroasele decizii prin care Camera de recurs s‑a pronunțat în litigii referitoare la deciziile consiliului clasei de a nu permite promovarea unui elev în anul următor de studiu, dezvoltând astfel o practică jurisdicțională constantă de când i s‑a conferit, prin RGSE din 2005, competența de a soluționa asemenea litigii.

Arătând totodată că diferențele de ordin factual care există între cauza Oberto și O᾽Leary și prezenta cauză nu permit să se considere că o interpretare a articolului 27 alineatul (2) din CSSE se impune cu o asemenea evidență încât nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, instanța de trimitere a sesizat Curtea cu titlu preliminar.

Prin hotărârea sa, Curtea consideră că Camera de recurs are competența exclusivă de a se pronunța în primă și în ultimă instanță pentru a statua, după epuizarea căii administrative prevăzute de RGSE din 2014, cu privire la orice litigiu referitor la legalitatea deciziei unui consiliu al clasei din cadrul unei școli europene de a nu promova un elev în anul următor de studiu în cadrul ciclului secundar ( 8 ).

Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, Curtea amintește că sistemul școlilor europene este un sistem sui generis care realizează prin intermediul unui acord internațional o formă de cooperare între statele membre și între acestea și Uniune. Școlile europene constituie o organizație internațională care, în pofida legăturilor funcționale pe care le are cu Uniunea, rămâne formal distinctă de aceasta și de statele membre. În consecință, deși CSSE constituie, în ceea ce privește Uniunea, un act adoptat de o instituție a Uniunii, în sensul articolului 267 primul paragraf litera (b) TFUE, ea este de asemenea guvernată de dreptul internațional și în special, din punctul de vedere al interpretării sale, de dreptul internațional al tratatelor. Acest drept a fost codificat în esență prin Convenția de la Viena, ale cărei reguli se aplică unui acord încheiat între statele membre și o organizație internațională precum CSSE, în măsura în care aceste reguli reprezintă expresia dreptului internațional general de natură cutumiară. Prin urmare, această convenție trebuie interpretată în conformitate cu regulile amintite și în special în conformitate cu cele cuprinse la articolul 31 din Convenția de la Viena, care exprimă dreptul internațional cutumiar.

După ce a amintit formularea articolului 27 alineatul (2) din CSSE, precum și conținutul și domeniul de aplicare al dispozițiilor relevante ale RGSE din 2014 ( 9 ), Curtea verifică dacă, în mod similar celor statuate astfel de Curte în Hotărârea Oberto și O’Leary în ceea ce privește deciziile emise de directorul unei școli europene, regulile prevăzute la articolul 31 din Convenția de la Viena permit interpretarea articolului 27 alineatul (2) primul paragraf din CSSE în sensul că nu se opune ca, în temeiul dispozițiilor RGEE din 2014, Camera de recurs să aibă competența exclusivă de a examina deciziile de a nu promova un elev de la o școală europeană în anul următor de studiu, chiar dacă aceste decizii nu provin de la Consiliul superior sau de la Consiliul de administrație al școlii respective, ci de la consiliul clasei.

În această privință, referitor la articolul 31 alineatul (1) din Convenția de la Viena, Curtea amintește că, potrivit acestei dispoziții, un tratat trebuie să fie interpretat potrivit sensului obișnuit ce se atribuie termenilor tratatului în contextul lor și în lumina obiectului și a scopului său. Astfel, Curtea consideră că, chiar dacă actele consiliului clasei nu sunt menționate în mod expres la articolul 27 alineatul (2) primul paragraf din CSSE, contextul normativ în care se înscrie această dispoziție și obiectivele urmărite de CSSE permit să se considere că extinderea competenței efectuate în favoarea camerei de recurs prin intermediul dispozițiilor RGEE din 2014 nu încalcă această dispoziție a CSSE.

În ceea ce privește articolul 31 alineatul (3) literele (a) și (b) din Convenția de la Viena, Curtea amintește că din acesta reiese că, în vederea interpretării unui tratat, trebuie să se țină seama, alături de context, pe de o parte, de orice acord ulterior intervenit între părți cu privire la interpretarea tratatului sau la aplicarea dispozițiilor acestuia și, pe de altă parte, de orice practică urmată ulterior în aplicarea acestui tratat prin care se stabilește acordul părților în privința interpretării tratatului menționat.

În acest cadru, Curtea consideră că adoptarea de către Consiliul superior a articolelor 62, 66 și 67 din RGSE 2014 și, înainte de aceasta, a dispozițiilor similare care figurează în RGSE din 2005, precum și aplicarea acestor dispoziții, fără întrerupere de atunci încoace, atât de către secretarul general, cât și de Camera de recurs, fără ca părțile contractante la CSSE să fi contestat respectiva adoptare și aplicare, sunt de natură să demonstreze existența, dacă nu a unui acord ulterior intervenit între aceste părți cu privire la interpretarea convenției menționate și la aplicarea dispozițiilor sale în sensul articolului 31 alineatul (3) litera (a) din Convenția de la Viena, cel puțin a unei practici prin care este stabilit acordul părților cu privire la o asemenea interpretare în sensul articolului 31 alineatul (3) litera (b) din această din urmă convenție. Astfel, lipsa unor contestații formulate de părțile la CSSE împotriva unei asemenea aplicări neîntrerupte trebuie considerată o conduită a acestor părți care exprimă consimțământul lor tacit față de respectiva aplicare și, prin urmare, o atare practică. Or, un asemenea acord și/sau o asemenea practică sunt de natură să primeze față de textul articolului 27 alineatul (2) primul paragraf prima teză din CSSE. Rezultă că această dispoziție trebuie interpretată în sensul că nu se opune ca să se considere în principiu că deciziile consiliului claselor din școlile europene de a nu permite promovarea unor elevi în anul următor de studiu intră în domeniul de aplicare al respectivei dispoziții.

Curtea deduce de aici că, în temeiul articolului 67 alineatul (1) din RGSE din 2014, Camera de recurs are competența exclusivă de a hotărî în primă și în ultimă instanță, după epuizarea căii administrative instituite prin articolul 62 alineatul (1) din acest regulament, cu privire la orice litigiu referitor la decizia consiliului unei clase a unei școli europene de a nu permite promovarea unui elev în anul următor de studiu din ciclul secundar și că o astfel de competență exclusivă nu încalcă articolul 27 alineatul (2) din CSSE.

Pe de altă parte, Curtea precizează că o asemenea interpretare a dispozițiilor relevante ale CSSE și ale RGSE din 2014 nu aduce atingere dreptului persoanelor interesate la protecție jurisdicțională efectivă.

În ceea ce privește CSSE, principiile generale ale dreptului Uniunii trebuie să guverneze interpretarea acestei convenții și în același timp să fie luate în considerare în mod corespunzător și respectate de organele instituite prin convenția menționată atunci când aceste organe exercită competențele care rezultă din normele stabilite de aceasta și adoptă acte în conformitate cu dispozițiile sale. După cum reiese din deciziile Camerei de recurs prezentate de Școala Europeană din Varese, dispozițiile articolului 62 alineatul (1) din RGSE din 2014, deși sunt consacrate contestației administrative care poate fi formulată în fața secretarului general, condiționează, pe cale de consecință, și întinderea competenței jurisdicționale a acestei camere în cazul unei acțiuni introduse de reprezentanții legali ai elevului împotriva unei decizii a secretarului general prin care s‑a respins contestația administrativă introdusă inițial în fața acesteia.

Or, o acțiune în justiție, chiar dacă este limitată astfel, nu aduce atingere principiului protecției jurisdicționale efective, în măsura în care prin „încălcarea unei norme de drept privind procedura care trebuie urmată pentru promovarea în anul următor de studiu” în sensul articolului 62 alineatul (1) din RGSE din 2014 se înțelege, în sens larg, nerespectarea oricărei norme atât strict procedurale, cât și de fond care trebuie să guverneze în mod necesar deliberările consiliului clasei. Asemenea norme includ în special principiile generale aplicabile ale dreptului Uniunii a căror respectare trebuie asigurată, prin urmare, de Camera de recurs atunci când este sesizată cu o acțiune referitoare la o decizie a consiliului clasei de a nu permite promovarea unui elev în anul următor de studiu.

În ceea ce privește întinderea controlului exercitat de această cameră de recurs cu privire la motivarea unei asemenea decizii a consiliului clasei, principiul protecției jurisdicționale efective impune astfel în special ca, fără a aduce atingere marjei de apreciere largi inerente funcției de deliberare atribuite consiliului clasei, un atare control să privească cel puțin verificarea inexistenței unui exces sau a unui abuz de putere, a unei erori de drept sau a unei erori vădite de apreciere.

( 1 ) În temeiul articolului 41 din Codul de procedură italian, potrivit căruia: „Atât timp cât cauza nu a fost judecată pe fond în primă instanță, orice parte poate solicita camerelor reunite ale [Corte suprema di cassazione (Curții de Casație, Italia)] să soluționeze problemele de competență […]”

( 2 ) Convenția privind definirea statutului școlilor europene, încheiată la Luxemburg la 21 iunie 1994 între statele membre și Comunitățile Europene (JO 1994, L 212, p. 3, Ediție specială, 16/vol. 1, p. 16). Potrivit articolului 27 alineatul (2) primul paragraf din CSSE, „Camera de recurs este competentă exclusiv de a hotărî în primă și în ultimă instanță, după epuizarea căii administrative, cu privire la [orice] litigiu referitor la aplicarea prezentei convenții persoanelor prevăzute de aceasta, cu excepția personalului administrativ și auxiliar, precum și cu privire la legalitatea oricărui act contestat întemeiat pe convenție sau pe normele stabilite în temeiul acesteia și care [lezează] aceste persoane, adoptat în ceea ce [le] privește de către Consiliul superior sau de către Consiliul de administrație al școlii în exercitarea atribuțiilor care le sunt conferite prin [această] convenție”. Articolul 27 alineatul (2) al doilea paragraf din CSSE precizează că condițiile și normele de aplicare referitoare la procedurile desfășurate în fața Camerei de recurs se stabilesc, după caz, prin Statutul personalului didactic sau prin Regimul aplicabil profesorilor cu normă redusă sau prin Regulamentul general al școlilor europene.

( 3 ) Regulamentul general al școlilor europene, în versiunea nr. 2014-03-D-14-fr-11. Potrivit articolului 67 alineatul (1) din RGSE din 2014 „deciziile administrative, explicite sau implicite, adoptate cu privire la contestațiile menționate la articolul precedent pot face obiectul unei acțiuni contencioase formulate de reprezentanții legali ai elevilor, vizați în mod direct de decizia în litigiu, în fața Camerei de recurs prevăzute la articolul 27 din [CSSE]”.

( 4 ) Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia), Hotărârea din 15 martie 1999, ECLI:IT:CASS:1999:138CIV.

( 5 ) Potrivit dispozițiilor articolului 6 al doilea paragraf coroborat cu articolul 27 alineatele (1), (2) și (7) din CSSE.

( 6 ) Hotărârea din 11 martie 2015, Oberto și O᾽Leary (C‑464/13 și C‑465/13, EU:C:2015:163), denumită în continuare „Hotărârea Oberto și O᾽Leary”.

( 7 ) Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 23 mai 1969 (Recueil des traités des Nations unies, vol. 1155, p. 331).

( 8 ) Potrivit dispozițiilor articolului 27 al doilea paragraf coroborat cu articolele 61, 62, 66 și 67 din RGSE din 2014.

( 9 ) Articolul 61 secțiunea A, articolul 62 alineatele (1) și (2), articolul 66 alineatele (1) și (5) și articolul 67 alineatul (1) din RGSE din 2014.