Cauza C‑281/22

G. K. și alții

(cerere de decizie preliminară formulată de Oberlandesgericht Wien)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 21 decembrie 2023

„Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie penală – Parchetul European – Regulamentul (UE) 2017/1939 – Articolul 31 – Investigațiile transfrontaliere – Autorizația judiciară – Întinderea controlului – Articolul 32 – Executarea măsurilor atribuite”

Cooperarea judiciară în materie penală – Parchetul European – Regulamentul 2017/1939 – Măsuri de investigare și alte măsuri – Investigații transfrontaliere – Măsură de investigare atribuită care necesită o autorizație judiciară în conformitate cu dreptul statului membru al procurorului european delegat asistent – Întinderea controlului jurisdicțional – Elemente referitoare la executarea măsurii – Control în statul membru al procurorului european delegat asistent – Elemente referitoare la justificarea și la adoptarea măsurii – Ingerință gravă în drepturile fundamentale ale persoanei vizate – Control în statul membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; Regulamentul 2017/1939 al Consiliului, considerentele (12), (14), (20) și (60) și art. 31 și 32]

(a se vedea punctele 53-55, 64, 65, 67-73, 75 și 78 și dispozitivul)

Rezumat

Parchetul European (EPPO) desfășoară, prin intermediul unui procuror european delegat în Germania, investigații preliminare împotriva lui G. K. și a lui S. L., precum și a B O. D. GmbH, suspectați că au întocmit declarații vamale false și că, prin urmare, au cauzat un prejudiciu de aproximativ 1295000 de euro intereselor financiare ale Uniunii.

În cadrul investigației care se desfășoară în Germania, EPPO a considerat necesar să colecteze probe în alte state membre, printre care Austria. În acest scop, procurorul european delegat german care instrumentează cazul a atribuit ( 1 ) percheziția și ridicarea de obiecte situate în Austria care aparțin persoanelor urmărite unui procuror european delegat asistent austriac. La 9 noiembrie 2021, acesta din urmă a dispus percheziții și ridicări de obiecte atât în spațiile comerciale ale B O. D. și ale societății‑mamă a acesteia, cât și la domiciliile lui G. K. și S. L., toate situate în Austria. El a solicitat de asemenea instanțelor austriece competente autorizarea acestor măsuri ( 2 ). După ce au fost obținute aceste autorizații, au fost executate măsurile dispuse.

La 1 decembrie 2021, G. K., B O. D. și S. L. au introdus la Oberlandesgericht Wien (Tribunalul Regional Superior din Viena, Austria), instanța de trimitere, acțiuni împotriva deciziilor instanțelor austriece prin care au fost autorizate măsurile în cauză. Aceștia au contestat în special justificarea măsurilor de investigare dispuse în privința lor.

Instanța de trimitere ridică problema dacă, în ipoteza în care o măsură de investigare atribuită necesită obținerea unei autorizații judiciare în statul membru al procurorului european delegat asistent, această măsură trebuie examinată de o instanță din acest stat membru în raport cu ansamblul normelor de formă și de fond prevăzute de același stat membru.

În hotărârea sa, Curtea, reunită în Marea Cameră, aduce precizări cu privire la întinderea controlului care poate fi exercitat de instanțele sesizate cu o cerere a procurorului european delegat asistent de a autoriza o măsură de investigare atribuită.

Aprecierea Curții

Mai întâi, Curtea arată că, deși articolul 31 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul 2017/1939 prevede obținerea unei autorizații judiciare în conformitate cu dreptul statului membru al procurorului european delegat asistent în cazul în care o măsură de investigare atribuită necesită o astfel de autorizație în temeiul dreptului acestui stat membru, articolele 31 și 32 din acest regulament nu precizează întinderea controlului efectuat de instanța competentă. Cu toate acestea, reiese din modul de redactare a acestor două articole ( 3 ) că adoptarea unei măsuri de investigare atribuite, precum și justificarea sa sunt reglementate de dreptul statului membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul, deși executarea unei asemenea măsuri este reglementată de dreptul statului membru al procurorului european delegat asistent. Astfel, distincția stabilită de aceste articole între, pe de o parte, justificarea și adoptarea unei măsuri de investigare atribuite și, pe de altă parte, executarea sa reflectă logica care stă la baza sistemului de cooperare judiciară în materie penală între statele membre, care se întemeiază pe principiile încrederii și recunoașterii reciproce. Or, în cadrul cooperării judiciare întemeiate pe aceste principii, autoritatea de executare nu are obligația de a controla respectarea de către autoritatea emitentă a condițiilor de emitere a deciziei judiciare pe care trebuie să o execute.

Curtea amintește în continuare că, prin instituirea EPPO, Regulamentul 2017/1939 are ca obiectiv combaterea mai eficientă a infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii ( 4 ). Rezultă că, prin definirea procedurilor prevăzute de acest regulament, legiuitorul Uniunii a intenționat să instituie un mecanism care să garanteze un grad de eficacitate a investigațiilor transfrontaliere desfășurate de EPPO cel puțin la fel de ridicat ca și cel care rezultă din aplicarea procedurilor prevăzute în cadrul sistemului de cooperare judiciară în materie penală între statele membre, întemeiat pe principiile încrederii și recunoașterii reciproce. Or, dacă acordarea autorizației judiciare vizate la articolul 31 alineatul (3) primul paragraf din regulamentul menționat ar putea fi condiționată de examinarea de către autoritatea competentă a statului membru al procurorului european delegat asistent a elementelor referitoare la justificarea și la adoptarea măsurii de investigare atribuite respective, aceasta ar conduce în practică la un sistem mai puțin eficient decât cel instituit prin asemenea instrumente juridice și ar aduce în acest mod atingere obiectivului urmărit de același regulament. Astfel, pe de o parte, autoritatea competentă a statului membru al procurorului european delegat asistent ar trebui printre altele să examineze în detaliu întregul dosar al cauzei, care ar trebui să îi fie transmis și, dacă este cazul, tradus. Pe de altă parte, pentru a efectua examinarea, ea ar trebui să aplice dreptul statului membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul, deși nu poate fi considerată ca fiind cea mai bine plasată pentru a proceda la aceasta.

Curtea concluzionează că Regulamentul 2017/1939 stabilește, în scopul cooperării dintre procurorii europeni delegați în cadrul investigațiilor transfrontaliere ale EPPO, o distincție între responsabilitățile legate de justificarea și de adoptarea măsurii atribuite, care sunt de competența procurorului european delegat care instrumentează cazul, și cele privind executarea acestei măsuri, care sunt de competența procurorului european delegat asistent. În conformitate cu această partajare a responsabilităților, controlul legat de autorizația judiciară care ar fi necesară în temeiul dreptului statului membru al procurorului european delegat asistent poate viza numai elementele referitoare la executarea acestei măsuri, cu excluderea elementelor referitoare la justificarea și la adoptarea măsurii menționate.

În ceea ce privește elementele referitoare la justificarea și la adoptarea măsurii atribuite, Curtea subliniază totuși că acestea ar trebui să facă obiectul unui control jurisdicțional prealabil, în caz de ingerință gravă în drepturile persoanei vizate garantate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în statul membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul. Astfel, în conformitate cu articolul 31 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1939, revine statului membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul sarcina de a prevedea un control jurisdicțional prealabil al condițiilor referitoare la justificarea și la adoptarea unei măsuri de investigare atribuite, ținând seama de cerințele care rezultă din Carta drepturilor fundamentale. În ipoteza în care este vorba despre măsuri de investigare precum percheziții ale unor locuințe private, măsuri de conservare aferente unor bunuri personale sau indisponibilizarea unor active, revine atunci acestui stat membru sarcina de a prevedea în dreptul național garanții adecvate și suficiente, precum un control jurisdicțional prealabil, în vederea asigurării legalității și a necesității unor asemenea măsuri.

( 1 ) Potrivit articolului 31 din Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) (JO 2017, L 283, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul 2017/1939”).

( 2 ) Articolul 31 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul 2017/1939 prevede că, în cazul în care este solicitată o autorizație judiciară pentru măsură în temeiul dreptului statului membru al procurorului european delegat asistent, procurorul european delegat asistent obține respectiva autorizație în conformitate cu dreptul statului membru respectiv.

( 3 ) Mai concret, modul de redactare a articolului 31 alineatele (1) și (2) și a articolului 32 din Regulamentul (UE) 2017/1939.

( 4 ) A se vedea considerentele (12), (14), (20) și (60) ale Regulamentului 2017/1939.