–

pentru QS, de G. Koleva, advokat;

–

pentru Comisia Europeană, de S. Grünheid și I. Zaloguin, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 alineatul (3) din Decizia‑cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal (JO 2008, L 220, p. 32).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri în care se solicită executarea efectivă, într‑un stat membru, a unei condamnări definitive la o pedeapsă privativă de libertate a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pronunțată împotriva unui resortisant al unui alt stat membru de o instanță a acestui alt stat membru.

3

Considerentele (2), (5)-(7) și (14) ale Deciziei‑cadru 2008/675 au următorul cuprins:

[…]

[…]

4

Articolul 1 din această decizie‑cadru, intitulat „Obiectul”, prevede la alineatul (1):

„Scopul prezentei decizii‑cadru îl constituie acela de a stabili condițiile în care sunt luate în considerare condamnările anterioare pronunțate împotriva unei persoane pentru fapte diferite săvârșite în alte state membre, în cursul unui proces penal desfășurat într‑un stat membru împotriva respectivei persoane.”

5

Potrivit articolului 2 din decizia‑cadru menționată, intitulat „Definiții”:

„În sensul prezentei decizii‑cadru, «condamnare» înseamnă orice hotărâre definitivă pronunțată de o instanță penală care stabilește săvârșirea cu vinovăție a unei fapte penale.”

6

Articolul 3 din aceeași decizie‑cadru, intitulat „Luarea în considerare, în cadrul unui nou proces penal, a unei condamnări pronunțate într‑un alt stat membru”, prevede, la alineatele (1)-(4), următoarele:

„(1)   Fiecare stat membru se asigură că, în cadrul unui proces penal desfășurat împotriva unei persoane, condamnările anterioare pronunțate împotriva aceleiași persoane pentru fapte diferite săvârșite în alte state membre, în legătură cu care s‑au obținut informații pe baza instrumentelor aplicabile disponibile cu privire la asistența [judiciară] reciprocă sau la schimburile de informații extrase din cazierele judiciare, sunt luate în considerare în măsura în care condamnările anterioare la nivel național sunt luate în considerare și că acestor condamnări le sunt conferite efecte echivalente cu cele conferite condamnărilor anterioare la nivel național, în conformitate cu legislația națională.

(2)   Alineatul (1) se aplică în etapa care precedă procesul penal, în timpul procesului penal și la momentul executării condamnării, în special în ceea ce privește normele procedurale aplicabile, inclusiv acelea referitoare la arestul preventiv, definiția infracțiunii, tipul și gravitatea [pedepsei], precum și normele privind executarea hotărârii.

(3)   Luarea în considerare a condamnărilor anterioare pronunțate în alte state membre, astfel cum este prevăzut la alineatul (1), nu are efectul de a influența, de a revoca sau [de] a revizui condamnările anterioare sau orice hotărâri referitoare la executarea lor luate de către statul membru în care se desfășoară noul proces.

(4)   În conformitate cu alineatul (3), alineatul (1) nu se aplică în măsura în care, în cazul în care condamnarea anterioară ar fi fost o condamnare la nivel național pronunțată de statul membru în care se desfășoară noul proces, luarea în considerare a condamnării anterioare ar fi avut efectul de a influența, de a revoca sau [de a] revizui condamnarea anterioară sau orice hotărâre referitoare la executarea sa, în conformitate cu legislația națională a acelui stat membru.”

7

Articolul 1 alineatele (1) și (3) din Decizia‑cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative (JO 2008, L 337, p. 102) prevede:

„(1)   Prezenta decizie‑cadru are ca obiectiv facilitarea reabilitării sociale a persoanelor condamnate, îmbunătățirea protecției victimelor și a publicului larg, precum și facilitarea aplicării unor măsuri de probațiune și sancțiuni alternative adecvate în cazul infractorilor care nu locuiesc în statul de condamnare. În vederea realizării acestor obiective, prezenta decizie‑cadru stabilește norme în conformitate cu care un stat membru, altul decât statul membru în care persoana în cauză a fost condamnată, recunoaște hotărârile judecătorești și, după caz, deciziile de probațiune și supraveghează măsurile de probațiune aplicate în temeiul unei hotărâri judecătorești sau sancțiunile alternative prevăzute de o astfel de hotărâre judecătorească și ia toate celelalte decizii privind hotărârea judecătorească în cauză, cu excepția cazului în care se prevede altfel prin prezenta decizie‑cadru.

[…]

(3)   Prezenta decizie‑cadru nu se aplică în ceea ce privește:

[…]”

8

Articolul 14 alineatul (1) din Decizia‑cadru 2008/947 prevede:

„Autoritatea competentă a statului de executare este competentă să ia toate deciziile ulterioare cu privire la o condamnare cu suspendare, o liberare condiționată, o condamnare cu amânarea aplicării pedepsei sau o sancțiune alternativă, în special în situația nerespectării unei măsuri de probațiune sau a unei sancțiuni alternative sau dacă persoana condamnată comite o nouă infracțiune.

Printre astfel de decizii ulterioare se numără, în special:

9

Articolul 8 din Nakazatelen kodeks (Codul penal, denumit în continuare „NK”) prevede la alineatul (2):

„Hotărârea de condamnare penală rămasă definitivă, pronunțată într‑un alt stat membru al Uniunii Europene, pentru o faptă care constituie infracțiune potrivit [NK] este luată în considerare în orice proces penal desfășurat împotriva respectivei persoane în Republica Bulgaria.”

10

Articolul 68 alineatul (1) din acest cod are următorul cuprins:

„Dacă, până la împlinirea termenului de supraveghere dispus de instanță, condamnatul săvârșește cu intenție o altă infracțiune de drept comun pentru care, chiar și după acest termen, i se aplică o pedeapsă privativă de libertate, acesta va executa și pedeapsa a cărei executare a fost suspendată.”

11

QS este un resortisant român cu reședința în România.

12

Printr‑o sentință din 3 aprilie 2019, confirmată printr‑o decizie a Curții de Apel Cluj (România) din 24 iunie 2019, rămasă definitivă, QS a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de un an și șase luni a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, termenul de supraveghere de doi ani expirând la 24 iunie 2021 (denumită în continuare „prima condamnare”), pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului (denumită în continuare „prima infracțiune”).

13

La 1 septembrie 2020, în termenul de supraveghere prevăzut de prima condamnare, QS a săvârșit, pe teritoriul bulgar, o nouă infracțiune de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului (denumită în continuare „a doua infracțiune”).

14

Printr‑o ordonanță a instanței de trimitere, Rayonen sad Nesebar (Tribunalul de Raion din Nesebar, Bulgaria), rămasă definitivă la 9 martie 2022, QS a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de trei luni, la o amendă în cuantum de 150 de leve bulgare (BGN) (aproximativ 77 de euro), precum și la suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de douăsprezece luni (denumită în continuare „a doua condamnare”).

15

La 23 martie 2022, instanța de trimitere a fost sesizată cu o cerere, depusă de un procuror din cadrul Rayonna prokuratura Burgas (Parchetul de Raion din Burgas, Bulgaria), în temeiul articolului 68 alineatul (1) din NK, prin care se solicita executarea primei condamnări, pentru motivul că a doua infracțiune fusese săvârșită în termenul de supraveghere prevăzut de această condamnare.

16

În acest context, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la interpretarea Deciziei‑cadru 2008/675. În această privință, ea arată că articolul 8 alineatul (2) din NK a transpus articolul 3 alineatul (1) din această decizie‑cadru, prevăzând că hotărârea de condamnare penală care a fost pronunțată împotriva unei persoane într‑un alt stat membru decât Republica Bulgaria și care a rămas definitivă pentru o faptă care constituie infracțiune potrivit NK este luată în considerare în orice proces penal desfășurat împotriva respectivei persoane în Bulgaria.

17

Or, aceasta ar fi situația primei condamnări, din moment ce QS ar fi fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de un an și șase luni în România, iar pe baza informațiilor colectate prin intermediul instrumentelor de asistență judiciară reciprocă s‑ar fi stabilit că actul material constitutiv al primei infracțiuni constituie infracțiune și în temeiul NK.

18

Instanța de trimitere constată în plus că, în speță, ar fi îndeplinite toate condițiile prevăzute la articolul 68 alineatul (1) din NK în vederea executării efective a primei condamnări. Astfel, QS ar fi săvârșit cu intenție, înainte de împlinirea termenului de supraveghere prevăzut în cadrul acestei condamnări, o altă infracțiune pentru care ar fi fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate.

19

Prin urmare, această instanță consideră că este obligată să ia în considerare prima condamnare și să dispună executarea efectivă a acesteia, în temeiul dispozițiilor articolului 8 alineatul (2) coroborate cu cele ale articolului 68 alineatul (1) din NK. Potrivit instanței menționate, s‑ar ridica totuși problema dacă articolul 3 alineatul (3) din Decizia‑cadru 2008/675 se opune unei asemenea luări în considerare.

20

Instanța de trimitere susține că această dispoziție, astfel cum a fost interpretată de Curte, în special în Hotărârea din 21 septembrie 2017, Beshkov (C‑171/16, EU:C:2017:710), impune să nu se reexamineze o hotărâre referitoare la executarea unei condamnări anterioare. Ea apreciază însă că prezenta cauză diferă de cea în care s‑a pronunțat acea hotărâre, întrucât eventuala modificare a modalităților de executare a primei condamnări nu ar rezulta dintr‑o decizie discreționară a acestei instanțe, ci ar decurge dintr‑o obligație legală prevăzută la articolul 68 alineatul (1) din NK.

21

În aceste condiții, Rayonen sad Nesebar (Tribunalul de Raion din Nesebar) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 3 alineatul (3) din Decizia‑cadru [2008/675] trebuie să fie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții naționale precum [cea care rezultă din] articolul 68 alineatul (1) din [NK] coroborat cu articolul 8 alineatul (2) din [NK], care prevede că instanța națională sesizată cu o cerere de executare a pedepsei aplicate printr‑o condamnare anterioară pronunțată de o instanță dintr‑un alt stat membru poate, în acest scop, să modifice modalitățile de executare a ultimei pedepse, dispunând executarea efectivă a acesteia?”

22

Prin intermediul întrebării preliminare formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (3) din Decizia‑cadru 2008/675 trebuie interpretat în sensul că permite instanței unui stat membru – sesizată cu o cerere prin care se solicită executarea unei pedepse a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, aplicată în cadrul unei condamnări definitive pronunțate anterior într‑un alt stat membru pentru fapte diferite – să revoce această suspendare și să dispună executarea efectivă a acestei pedepse.

23

Cu titlu introductiv, trebuie să se verifice dacă o asemenea cerere intră în domeniul de aplicare al Deciziei‑cadru 2008/675.

24

În această privință, trebuie amintit că această decizie‑cadru are, în temeiul articolului 1 alineatul (1) din aceasta, scopul de a stabili condițiile în care condamnările anterioare pronunțate într‑un stat membru împotriva unei persoane sunt luate în considerare în cursul unui nou proces penal desfășurat într‑un stat membru împotriva aceleiași persoane și pentru fapte diferite (Hotărârea din 5 iulie 2018, Lada, C‑390/16, EU:C:2018:532, punctul 27 și jurisprudența citată). Este necesar în egală măsură să se arate că, în conformitate cu articolul 2 din decizia‑cadru menționată, noțiunea de „condamnare” vizează orice hotărâre definitivă pronunțată de o instanță penală care stabilește săvârșirea cu vinovăție a unei fapte penale.

25

Rezultă că, așa cum a arătat în esență și domnul avocat general la punctul 36 din concluzii, Decizia‑cadru 2008/675 are vocația de a se aplica oricărui nou proces penal desfășurat într‑un stat membru împotriva unei persoane care a făcut obiectul unei condamnări definitive pronunțate anterior într‑un alt stat membru pentru fapte diferite.

26

Pe de altă parte, rezultă din articolul 3 alineatul (2) din această decizie‑cadru, citit în lumina considerentelor (2) și (7) ale acesteia, că, în scopul aplicării deciziei‑cadru menționate, noțiunea de „nou proces penal” cuprinde etapa care precedă procesul penal, procesul penal însuși și executarea condamnării (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iulie 2018, Lada, C‑390/16, EU:C:2018:532, punctele 29 și 30).

27

Prin urmare, Decizia‑cadru 2008/675 se aplică nu numai procedurilor legate de determinarea și de stabilirea eventualei vinovății a persoanei urmărite, ci și celor referitoare la executarea pedepsei pentru care trebuie luată în considerare pedeapsa aplicată printr‑o hotărâre de condamnare pronunțată anterior într‑un alt stat membru și rămasă definitivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 septembrie 2017, Beshkov, C‑171/16, EU:C:2017:710, punctul 28).

28

În speță, cererea din litigiul principal menționată la punctul 15 din prezenta hotărâre a fost introdusă într‑un stat membru, și anume Republica Bulgaria, împotriva unei persoane care a făcut obiectul unei prime condamnări definitive pronunțate anterior într‑un alt stat membru, și anume România.

29

În plus, deși prin această cerere se solicită executarea efectivă a pedepsei aplicate prin această primă condamnare, ea a fost formulată ca urmare a pronunțării, în Bulgaria, a unei a doua condamnări împotriva persoanei menționate pentru fapte diferite și se înscrie într‑o procedură referitoare la executarea acestei a doua condamnări pentru care trebuie luată în considerare pedeapsa aplicată prin prima condamnare menționată, pronunțată în România.

30

Astfel, după cum a arătat și domnul avocat general la punctul 40 din concluzii, din dreptul național aplicabil, așa cum este expus în decizia de trimitere, reiese că, atunci când, precum în speță, o persoană condamnată anterior la o pedeapsă privativă de libertate a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, inclusiv într‑un alt stat membru, este condamnată din nou la o pedeapsă privativă de libertate pentru o infracțiune săvârșită cu intenție în cursul termenului de supraveghere stabilit prin prima condamnare, instanța competentă, în vederea pronunțării noii condamnări, se pronunță și cu privire la executarea pedepsei a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, astfel cum este prevăzută de prima condamnare.

31

Rezultă din cele ce precedă că cererea din litigiul principal se înscrie în cadrul unui nou proces penal desfășurat într‑un stat membru împotriva unei persoane care a făcut obiectul unei condamnări definitive pronunțate anterior într‑un alt stat membru pentru fapte diferite și, prin urmare, intră, pe acest temei, în domeniul de aplicare al Deciziei‑cadru 2008/675.

32

În aceste condiții, trebuie să se înțeleagă că, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (3) din Decizia‑cadru 2008/675 trebuie interpretat în sensul că se opune reglementării unui stat membru care permite unei instanțe a acestui stat, sesizată – în cadrul unui nou proces penal desfășurat împotriva unei persoane care a făcut obiectul unei condamnări definitive la o pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pronunțată anterior într‑un alt stat membru pentru fapte diferite și care nu a fost încă integral executată – cu o cerere prin care se solicită executarea acestei condamnări, să revoce această suspendare și să dispună executarea efectivă a acestei pedepse.

33

În această privință, trebuie subliniat de la bun început că, așa cum se arată în considerentul (6) al acesteia, decizia‑cadru menționată nu are ca scop executarea, într‑un stat membru, a unor hotărâri judecătorești pronunțate în alte state membre. Ea urmărește, în schimb, după cum reiese din considerentele (2) și (5)-(7) ale acesteia, ca fiecare stat membru să se asigure ca efectele juridice ale condamnărilor anterioare pronunțate într‑un alt stat membru să fie echivalente cu cele ale condamnărilor pronunțate de instanțele proprii în conformitate cu dreptul intern, iar aceasta în scopul evaluării cazierului persoanei în cauză, al determinării eventualelor recidive ale acesteia, precum și al stabilirii naturii pedepselor și a condițiilor de executare a acestora [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 aprilie 2021, AV (Hotărâre de aplicare a unei pedepse rezultante), C‑221/19, EU:C:2021:278, punctele 47-49, precum și jurisprudența citată].

34

În conformitate cu acest obiectiv, articolul 3 alineatul (1) din aceeași decizie‑cadru, citit în lumina considerentului (5) al acesteia, impune statelor membre să se asigure că, în cadrul unui nou proces penal desfășurat împotriva unei persoane, condamnările anterioare pronunțate într‑un alt stat membru împotriva acesteia pentru fapte diferite, în legătură cu care s‑au obținut informații pe baza instrumentelor aplicabile disponibile cu privire la asistența judiciară reciprocă sau la schimburile de informații extrase din cazierele judiciare, pe de o parte, sunt luate în considerare în măsura în care condamnările anterioare la nivel național sunt ele însele luate în considerare în temeiul dreptului intern și, pe de altă parte, li se recunosc efecte echivalente cu cele care sunt conferite acestor din urmă condamnări în conformitate cu acest drept, indiferent dacă respectivele efecte juridice sunt chestiuni de fapt ori chestiuni de drept procedural sau material [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 aprilie 2021, AV (Hotărâre de aplicare a unei pedepse rezultante), C‑221/19, EU:C:2021:278, punctul 50 și jurisprudența citată].

35

Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 3 alineatul (3) din Decizia‑cadru 2008/675, luarea în considerare în cadrul unui nou proces penal a condamnărilor anterioare pronunțate în alte state membre nu poate avea ca efect nici influențarea acestor condamnări anterioare sau a oricăror hotărâri referitoare la executarea lor de către statul membru în care se desfășoară noul proces penal, nici revocarea sau revizuirea acestor condamnări, care trebuie să fie luate în considerare așa cum au fost pronunțate [Hotărârea din 15 aprilie 2021, AV (Hotărâre de aplicare a unei pedepse rezultante), C‑221/19, EU:C:2021:278, punctul 53 și jurisprudența citată].

36

În continuarea acestei dispoziții, articolul 3 alineatul (4) din această decizie‑cadru precizează că articolul 3 alineatul (1) din aceasta nu se aplică în măsura în care, în cazul în care condamnarea anterioară ar fi fost o condamnare la nivel național pronunțată de statul membru în care se desfășoară noul proces, luarea în considerare a condamnării anterioare ar fi avut efectul de a influența, de a revoca sau de a revizui condamnarea anterioară sau orice hotărâre referitoare la executarea sa, în conformitate cu legislația națională a acelui stat membru.

37

În scopul aplicării articolului 3 alineatele (3) și (4) din decizia‑cadru menționată, considerentul (14) al acesteia precizează că „influențarea unei [condamnări] sau a executării sale” vizează printre altele situațiile în care, potrivit legislației naționale a statului membru în care se desfășoară noul proces penal, sancțiunea impusă într‑o hotărâre de condamnare anterioară urmează să fie absorbită sau inclusă într‑o altă sancțiune, care trebuie mai apoi să fie executată efectiv, în măsura în care această condamnare nu a fost deja executată sau executarea sa nu a fost transferată acestui stat membru.

38

În această privință, Curtea a declarat, în primul rând, că articolul 3 alineatul (3) din Decizia‑cadru 2008/675, citit în lumina considerentului (6) al acesteia, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care prevede ca o instanță națională, sesizată în cadrul unui nou proces penal, să poată revoca suspendarea executării care însoțește o pedeapsă privativă de libertate aplicată printr‑o condamnare definitivă pronunțată anterior în alt stat membru și care a fost deja executată integral și să poată transforma această pedeapsă într‑o pedeapsă cu închisoarea cu executare. Astfel, luarea în considerare a acestei condamnări în asemenea împrejurări ar avea ca efect reexaminarea modalităților de executare a condamnării menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 septembrie 2017, Beshkov, C‑171/16, EU:C:2017:710, punctele 44-47).

39

Rezultă că, în ceea ce privește o condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pronunțată anterior într‑un stat membru și executată integral, articolul 3 alineatele (3) și (4) din Decizia‑cadru 2008/675, citit în lumina considerentelor (6) și (14) ale acesteia, se opune ca o instanță națională să ia în considerare această condamnare în același mod ca pe o condamnare la nivel național și să recunoască respectivei condamnări efecte echivalente cu cele conferite condamnărilor la nivel național, atunci când aceasta ar avea ca efect, în conformitate cu dreptul național aplicabil, revocarea suspendării sub supraveghere care însoțește pedeapsa aplicată prin respectiva condamnare și transformarea acestei pedepse într‑o pedeapsă cu închisoarea cu executare.

40

În al doilea rând, Curtea a precizat că luarea în considerare a unei condamnări definitive, pronunțată anterior într‑un alt stat membru și neexecutată integral, în cadrul unui nou proces penal desfășurat împotriva aceleiași persoane pentru fapte diferite în vederea pronunțării unei pedepse totale care să ia în considerare pedeapsa aplicată prin această condamnare, nu are ca efect influențarea respectivei condamnări sau a oricărei hotărâri referitoare la executarea sa, în sensul articolului 3 alineatul (3) din Decizia‑cadru 2008/675, citit în lumina considerentului (14) al acesteia, atunci când aceeași condamnare a fost transmisă și recunoscută, în conformitate cu Decizia‑cadru 2008/909, în scopul executării sale în statul membru în care se desfășoară noul proces penal [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 aprilie 2021, AV (Hotărâre de aplicare a unei pedepse rezultante), C‑221/19, EU:C:2021:278, punctele 55 și 56].

41

În acest context, trebuie arătat, astfel cum a subliniat și domnul avocat general la punctul 51 din concluzii, că, în ceea ce privește o condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, precum cea în discuție în litigiul principal, transmiterea acestei condamnări autorității competente din statul membru în care se desfășoară noul proces penal și recunoașterea condamnării menționate de către acest stat membru sunt reglementate nu de Decizia‑cadru 2008/909, ci de Decizia‑cadru 2008/947 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 martie 2020, A. P. (Măsuri de probațiune), C‑2/19, EU:C:2020:237, punctul 59]. Astfel, domeniile de aplicare ale acestor două decizii‑cadru se exclud reciproc, așa cum rezultă din articolul 1 alineatul (3) litera (a) din Decizia‑cadru 2008/947.

42

Nu este mai puțin adevărat că, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din această din urmă decizie‑cadru, unul dintre efectele recunoașterii unei condamnări la o pedeapsă privativă de libertate a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere este tocmai acela de a conferi autorității competente din statul membru de executare competența de a adopta măsurile privind suspendarea acordată inițial, care sunt necesare atunci când persoana condamnată săvârșește o nouă infracțiune, printre care în special revocarea suspendării [a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 martie 2020, A. P. (Măsuri de probațiune), C‑2/19, EU:C:2020:237, punctele 47-49].

43

Rezultă că, în ceea ce privește o condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, care a fost pronunțată anterior într‑un stat membru și care nu a fost executată integral, numai atunci când această condamnare a fost transmisă și recunoscută, în conformitate cu Decizia‑cadru 2008/947, articolul 3 alineatele (3) și (4) din Decizia‑cadru 2008/675, citit în lumina considerentelor (6) și (14) ale acesteia, nu se opune ca o instanță națională să ia în considerare această condamnare în același mod ca pe o condamnare la nivel național și să recunoască respectivei condamnări efecte echivalente cu cele conferite condamnărilor la nivel național, în cazul în care această luare în considerare are drept consecință revocarea suspendării sub supraveghere care însoțește această pedeapsă și dispunerea executării efective a pedepsei menționate. Într‑adevăr, numai într‑o asemenea ipoteză o atare luare în considerare a condamnării respective nu ar avea ca efect influențarea hotărârilor referitoare la executarea sa, în sensul dispoziției menționate.

44

În speță, din decizia de trimitere reiese, pe de o parte, că, după ce a fost condamnat în România la o pedeapsă privativă de libertate de un an și șase luni, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, termenul de supraveghere de doi ani expirând la 24 iunie 2021, QS a săvârșit, la 1 septembrie 2020, cu alte cuvinte în termenul de supraveghere prevăzut de prima condamnare, o a doua infracțiune pentru care a fost condamnat în Bulgaria. Rezultă că prima condamnare nu era executată integral la data la care a fost săvârșită cea de a doua infracțiune.

45

Pe de altă parte, potrivit instanței de trimitere, a lua în considerare, în cadrul procedurii principale, prima condamnare la fel ca pe o condamnare la nivel național și a recunoaște acestei condamnări efecte echivalente cu cele conferite condamnărilor la nivel național ar avea efectul, în conformitate cu dreptul național astfel cum este interpretat de această instanță, ca ea să fie obligată să revoce suspendarea care însoțește această pedeapsă și să dispună executarea efectivă a respectivei condamnări.

46

Or, după cum s‑a arătat la punctul 43 din prezenta hotărâre, o atare luare în considerare a primei condamnări nu poate avea loc decât atunci când executarea acestei condamnări a fost transmisă și recunoscută în statul membru în care se desfășoară noul proces penal, și anume, în speță, în Bulgaria, cu respectarea condițiilor prevăzute de Decizia‑cadru 2008/947.

47

Cu toate acestea, din decizia de trimitere nu reiese nicidecum că decizia Curții de Apel Cluj, menționată la punctul 12 din prezenta hotărâre, a fost transmisă, în temeiul acestei decizii‑cadru, autorităților competente bulgare în vederea recunoașterii sale și a supravegherii măsurilor de probațiune pe care le‑ar implica această decizie, aspect a cărui verificare este însă de competența instanței de trimitere.

48

Mai trebuie adăugat că împrejurarea, evocată de instanța de trimitere, că o asemenea influență asupra modalităților de executare a pedepsei aplicate prin prima condamnare, astfel cum a fost pronunțată, nu ar rezulta dintr‑o reexaminare a acestei condamnări la inițiativa acestei instanțe sau a persoanei condamnate, ci ar decurge, în temeiul legii bulgare, din luarea în considerare a condamnării menționate ca și cum ea ar fi fost pronunțată de instanțe bulgare este lipsită de relevanță în această privință. Astfel, este suficient să se constate că o instanță națională nu poate lua în considerare, în această manieră, o condamnare anterioară definitivă, pronunțată într‑un alt stat membru, în afara ipotezelor prevăzute de Decizia‑cadru 2008/947.

49

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 3 alineatul (3) din Decizia‑cadru 2008/675 trebuie interpretat în sensul că nu se opune reglementării unui stat membru care permite unei instanțe a acestui stat, sesizată – în cadrul unui nou proces penal desfășurat împotriva unei persoane care a făcut obiectul unei condamnări definitive la o pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pronunțată anterior într‑un alt stat membru pentru fapte diferite și care nu a fost încă integral executată – cu o cerere prin care se solicită executarea acestei condamnări, să revoce această suspendare și să dispună executarea efectivă a acestei pedepse, cu condiția ca respectiva condamnare să fi fost transmisă și recunoscută în statul membru în care se desfășoară noul proces penal, în conformitate cu Decizia‑cadru 2008/947.

50

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:

Articolul 3 alineatul (3) din Decizia‑cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal

trebuie interpretat în sensul că

nu se opune reglementării unui stat membru care permite unei instanțe a acestui stat, sesizată – în cadrul unui nou proces penal desfășurat împotriva unei persoane care a făcut obiectul unei condamnări definitive la o pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pronunțată anterior într‑un alt stat membru pentru fapte diferite și care nu a fost încă integral executată – cu o cerere prin care se solicită executarea acestei condamnări, să revoce această suspendare și să dispună executarea efectivă a acestei pedepse, cu condiția ca respectiva condamnare să fi fost transmisă și recunoscută în statul membru în care se desfășoară noul proces penal, în conformitate cu Decizia‑cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative.